23:04
Comentarii Adauga Comentariu

Călin Georgescu îi cere de urgență șefului operativ al SRI, Răzvan Ionescu, (cel care a participat la anularea alegerilor cu "notele șubrede" ca să cităm din JD Vance) ori sa arate Dovezile ori să-și dea Demisia și să plece.



Totodată, Georgescu a mai cerut ca serviciile secrete din România să prezinte de urgență dovezile la baza cărora a stat anularea turul doi al alegerilor prezidențiale sau dacă nu le au să spună public că nu sunt probe.

”Cer în mod imperativ instituțiilor de forță din România, care au spus că au dovezi, ca până mâine – ori le aduc la Curtea Constituțională – ori vin la Curtea Constituțională. Cer Curții Constituționale în mod oficial ca, până cel târziu vineri, pe 21, să decidă al doilea tur”, a declarat Călin Georgescu.

Iar în cazul în care va ajunge președintele țării, va înființa o comisie care să îi judece pe magistrații Curții Constituționale a României.

„Va fi cu siguranță o comisie la cel mai înalt nivel, care să analizeze toate aceste abuzuri, care înseamnă înaltă trădare de țară și atentat la siguranța națională. Nu ne jucăm cu astea!”, a mai spus Georgescu.

„Totodată, acesta a ținut să le transmită mesaje și celor din fruntea Serviciul Român de Informații, anunțând că a decis să nu mai facă pace „cu statul paralel”.

Începând de astăzi, nu mai este valabilă oferta mea de pace pentru statul paralel. Mergem înainte și vom vedea cum va fi finalul, până la urmă.

Am auzit că primul adjunct de Informații, Eugen Nedelcu, vrea să își dea demisia. Eu aș vrea să dau mesaj inclusiv lui Răzvan Ionescu, de la SRI, și să-i spun că are două opțiuni: prima opțiune este aceea să își dea demisia. Iar a doua este să apere Constituția. Cum? Analizând dacă sunt dovezi. Și, dacă nu sunt dovezi, să dea la Curtea Constituțională o notă, unde să arate că nu sunt dovezi, pur și simplu. Despre asta este vorba. Nu există dovezi și, cu toate acestea, ei o țin langa cu...”, a declarat Călin Georgescu, pe această temă, la Realitatea TV.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Crima de la Medicină! Andreea ar fi încercat să se apere până în ultima clipă de ucigașul Mirel. Raport șocant al legiștilor

_ Doliu imens la Hollywood: A murit un actor legendar, câștigător de Oscar

_ ANM face anunțul așteptat de toți românii: Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni

_ Un salt către neutralitatea carbonului: noul catalizator transformă dioxidul de carbon în metanol

_ ARNt ajută unele ARNm să se piardă în traducere

_ AI și algoritmii condiționați de gen creează modele precise pregătite pentru simulare a 600.000 de arbori urbani existenți

_ 'Cea mai bună din lume' Chitară lui Noel Gallagher a fost vândută la licitaţie pentru suma de 226.800 de lire sterline

_ Moment terifiant Proprietarii de pe Sunshine Coast descoperă un piton masiv prins de pisica lor de companie în curtea din spate

_ Dave Myers a murit: Partenerul de dans „Heartbroken” Karen Hauer și Paul Hollywood conduc omagiile aduse îndrăgitului prezentator TV Hairy Bikers după moartea sa la vârsta de 66 de ani

_ Un nou studiu dezvăluie trucul de a-ți face casa să se vândă cu milioane și să fie foarte căutată de cumpărători

_ Fundașul lui Newcastle, Botman, a exclus până la nouă luni

_ Costul ascuns al progresismului, Partea I

_ VIDEO Ambasadorul Israelului în România, mesaj de Învierea Mântuitorului: 'Fie ca lumina care strălucește în Ierusalim să aducă pacea în regiunea noastră'

_ În Namibia s-au încheiat alegerile prezidenţiale, favorită este candidata partidului SWAPO

_ VIDEO Tineri teribiliști, aproape de o tragedie: S-au urcat pe capota unei mașini, iar apoi mașina a făcut accident

_ Nicușor Dan, reacție după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său: 'Două lucruri pot să vă spun'

_ Eduard Hellvig profețește despre un pericol uriaș pentru România: Ne putem trezi unde nici cu gândul nu gândim

_ Cine sunt soldații de elită care pot intra oricând în România: Klaus Iohannis le-a dat undă verde/ Video

_ Bogdan Rath, după meciul cu Italia: Am un gust amar, dar avem o evoluţie în creştere

_ Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Sentiința nu este definitivă, iar fapta se prescrie în august

_ BBC a fost forțată să reprime starurile din Dragon's Den „după ce încalcă regulile” prin introducerea codurilor de reducere pentru a-și biciui produsele după spectacole

_ Inflația SuperCore crește în ianuarie, costurile serviciilor se reaccelerează

_ Vizualizarea creșterii explozive a fraudei bazate pe inteligența artificială

_ Aleksandar Vučić: Primirea Kosovo în Consiliul Europei înseamnă excluderea Serbiei

_ Aproape 100.000 de pacienți vârstnici suportă așteptări de 12 ore pe cărucioarele de urgență, unul care așteaptă cinci zile pentru a fi internat

_ Premierul britanic, 'șocat și trist' după anunțul Casei Regale / Ce dezvăluiri face despre starea de sănătate a Regelui Charles

_ Sunteți un economisitor compulsiv, un splurger sau un jucător de noroc? Descoperiți-vă personalitatea banilor și modul în care schimbarea acesteia vă poate ajuta să vă îmbogățiți

_ Elon Musk ia �n considerare faptul că Joe Biden transformă America �ntr-un �refugiu pentru cei mai răi criminali din lume!�

_ „Haitii va fi foame în curând”, în timp ce jafurile declanșează criza penuriei de alimente și societatea „cufundă în haos” – experții avertizează că „țara se prăbușește” în timp ce bătăușii liderului bandei „Grătar” preiau controlul

_ Vlad Botoș, europarlamentar USR, Dreapta Unită - la Chișinău viitorul comun al României și al Moldovei este în UE

_ „Ghidul audio LGBTQ” al Muzeului din Londra susține în mod greșit că monarhul britanic era „persoană de culoare”

_ Carlo Ancelotti se declară mulțumit de rezultatul meciului Bayern-Real: A fost un rezultat bun

_ Exploatarea dezordinelor pentru a recolta energie termică: potențialitățile magneților 2D pentru aplicații termoelectrice

_ Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, poate fi vizitată acum după programul de vară

_ Odată ce vezi titlurile „Al treilea război mondial”, ai putea la fel de bine să cumperi totul, deoarece de ce nu

_ Omul de știință planetar propune o teorie alternativă pentru ceea ce se află sub suprafețele lui Uranus și Neptun

_ Tocmai în: Joe Biden solicită 24 de miliarde de dolari în plus pentru un pachet de ajutor pentru Ucraina

_ Piersicile răspândite în America de Nord prin rețelele indigene, datarea cu radiocarbon și spectacolul de analiză a documentelor

_ În ultimii ani au existat 30 de tentative de obținere prin fraudă a cetățeniei RM, inclusiv de către 2 magnați ruși

_ Români și moldoveni sclavi în Spania. Poliția a destructura o rețea criminală din provincia Sevilla și a eliberat 21 de victime

_ Este timpul să anulăm America: Conferința RePlatform Freedom Economy vine la Las Vegas �n perioada 8-10 martie � Obțineți bilete acum!

_ Un deputat USR reclamă dezinteresul Ministerului Educaţiei în cazul reintegrării mamelor minore în învăţământ

_ Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie fără soția Meghan pentru evenimentul Invictus Games pentru prima dată de când Kate a dezvăluit că este supusă unui tratament pentru cancer - dar va face duke o vizită la cumnata sa cândva dragă?

_ „Niciun membru senior al familiei regale” nu se va alătura Prințului Harry la evenimentul Invictus din Marea Britanie, la care va participa și fără Meghan înainte ca cuplul să se angajeze în primul lor turneu regal neoficial în Nigeria.

_ Forțele Speciale din Rusia își pun toată speranța într-un băiat de 16 ani. Se apropie sfârșitul lui Kadîrov?

_ Oamenii de știință dezvăluie modul în care SID-1 recunoaște dsARN și inițiază interferența sistemică de ARN

_ Procesul penal al lui Donald Trump. Kremlinul şi Budapesta îl sprijină pe Trump, iar alţi aliaţi respectă procesul juridic din SUA

_ Bakkt crește cu 90% din raportul că compania Socal Media a lui Trump va cumpăra locul de tranzacționare criptografică

_ China launches first probe to collect samples from far side of Moon

_ Cea mai veche instalație de captare a peștilor din America Centrală descoperită în zonele joase Maya

_ Acesta este nenorocitul de însoțitor de bord: Stewardesa de moment amuzant se răstoarnă la produsele Duty Free la Roma

_ LIAM FOX: Vorbitorul a creat un precedent teribil... Trebuie să răspundem la întrebarea nu dacă, ci cum l-a presurizat Keir Starmer

_ Războiul din Ucraina. Rachetele ruseşti au ucis 20 de persoane în Odesa, Zelenski promite represalii

_ More than 6,300 Ukrainian citizens enter Romania on Sunday

_ Nu există doi viermi la fel: un nou studiu confirmă că chiar și cele mai simple organisme marine tind să fie individualiste

_ Inside the harrowing real-life story behind Under The Bridge: New Hulu series reveals how bullied Reena Virk, 14, was brutally murdered by gang of teens who lured her to a party with promises of friendship

_ VIDEO Ilie Bolojan, anunț tranșant: Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat! Deciziile nu vor mai fi luate din exterior

_ Mâncărurile pe bază de carne, leguminoase sau orez tind să aibă o amprentă mai mare de biodiversitate, arată studiul

_ Emoțiile determină comportamentul de donație în proiecte de ameliorare a bolii pe o platformă de strângere de fonduri: Studiu

_ În Brazilia, speră să folosească inteligența artificială pentru a salva animalele sălbatice de soarta uciderii rutiere


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5447, afisate in 91 pagini.