23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Bulgaria ia măsuri anti-imigranți. "Suntem cea mai săracă ţară din UE. Am face mai bine să creştem pensiile decât să hrănim străini", afirmă Ivanka Karamonova, în vârstă de 72 de ani



Bulgaria îşi consolidează noua "perdea de fier" împotriva migranţilor: "Am face mai bine să creştem pensiile decât să hrănim străini"

O barieră nou-nouţă blochează intrarea în Europa a migranţilor care caută noi rute la frontiera dintre Bulgaria şi Turcia, unde, în perioada comunistă, un gard de sârmă ghimpată oprea ieşirea din lumea sovietică, scrie AFP în pagina electronică preluată de Mediafax.

Destinul satului Ştit, cu aproximativ o sută de locuitori, situat la această frontieră în sudul extrem al ţării, pare scris. Numele turc al satului a fost schimbat în "Ştit" ("scut") încă din 1932.

Aceste case dărăpănate, în mijlocul câmpului, o populaţie în principal de pensionari şi o cazarmă abandonată nu-i dau tocmai aerul unui avanpost al Apărării naţionale, la frontiera cu Turcia şi la 15 kilometri de Grecia.

Însă, de două luni, două rânduri de garduri de sârmă ghimpată, vizibile din sat, "ne asigură securitatea", îşi exprimă satisfacţia locuitorii, care evocă o trecere sporadică a unor migranţi clandestini prin zona acestei "frontiere verzi".

Bulgaria - luată prin surprindere la sfârşitul lui 2013 de un val de solicitanţi de azil din Siria şi Irak - a fost, alături de Grecia, prima ţară din Blacani care a ridicat o barieră la frontieră. Ea a fost urmată între timp de Ungaria, Slovenia şi chiar Austria, în contextul actualei crize a migraţiei, fără precedent.

Cei 30 de kilometri de sârmă ghimpată instalaţi de Sofia în 2014 la frontiera cu Turcia s-au extins şi au ajuns în prezent la 95 de kilometri.

De la închiderea - la începutul lui martie - a rutei prin Balcanii de Vest, urmată de intrarea în vigoare a Acordului UE-Turcia cu privire la trimiterea înapoi a migranţilor care ajung în Grecia, autorităţile bulgare s-au angajat într-o cursă contracronometru în vederea prelungirii barierei, de teama unui un flux de migranţi către ţară.

"Continuăm într-un ritm accelerat, de şase kilometri pe lună", dă asigurări Stanislav Deşcev, guvernatorul regiunii Haskovo (sud). Bariera trece inclusiv prin bazinul râurilor.

"Echipamentul provizoriu de obstrucţie", cum este denumit oficial, urmează să atingă 132,5 kilometri până la sfârşitul lui iunie, adică aproximativ jumătate din lungimea frontierei terestre bulgaro-turce, de 269 de kilometri.

Pe dealurile line din zona de frontieră a Haskovo, nu departe de Ştit, s-a deschis un drum pentru facilitarea deplasării grănicerilor.

Oglinda istoriei

Drumul oferă o curioasă privelişte asupra istoriei.

De o parte se ridică bariera nou-nouţă menită să oprească migranţii, de cealaltă se află gardul de sârmă ghimpată din perioada comunistă, ruginit, dar în picioare în continuare, de pe vremea când servea să-i împiedice pe est-europeni să fugă de regim.

Unii dintre grăniceri se aflau în post pe vremea acestei "perdele de fier".

Din perioada Războiului Rece, locuitorii zonei frontaliere şi-au păstrat obieceiul de a semnala orice mişcare suspectă.

"Imediat ce vedem oameni apropiindu-se, îi semnalăm colegilor turci, pentru a-i trimite înapoi", spune un poliţist.

"Suntem cea mai săracă ţară din UE. Am face mai bine să creştem pensiile decât să hrănim străini", afirmă Ivanka Karamonova, în vârstă de 72 de ani, o locuitoare din Ştit.

În acest stadiu nu există, totuşi, "vreun semn al îndreptării unui flux de migranţi către Bulgaria", a nuanţat săptămâna aceasta Radoslav Stamenkov, şeful Misiunii Biroului Internaţional pentru Migraţie (OIM) în această ţară.

Ministrul austriac de Interne Johanna Mikl-Leitner - a cărei ţară a iniţiat închiderea coridorului migraţiei via Macedonia - este convins de contrariu. După o recentă vizită la Sofia, ea a subliniat asupra necesităţii "închiderii rutei prin Balcanii de Est" via Bulgaria.

Aproximativ 30.000 de migranţi au fost înregistraţi în Bulgaria în 2015 şi cel puţin tot atâţia au tranzitat-o clandestin, potrivit unor estimări. Adică o mică parte din cele peste 850.000 de persoane care au trecut prin Grecia.

"Pe site-urile de internet care-i ghidează pe migranţi, o traversare prin Bulgaria este nerecomandată", dă asigurări expertul Vladimir Ciukov, din cauza fermităţii autorităţilor şi a relelor tratamente care le sunt imputate, denunţate în mod regulat de către ONG-uri.

Două exerciţii ale forţelor de ordine, dotate cu vehicule blindate şi elicoptere, s-au desfăşurat în martie la punctul comun al frontierelor greacă, macedoneană şi bulgară. Un exerciţiu la Marea Neagră este, de asemenea, prevăzut.

"Obiectivul nu este să se tragă în refugiaţi, ci să fie arestaţi şi trimişi înapoi", a dat asigurări şeful Guvernului Boiko Borisov


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 5:00

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru JOI 17 IANUARIE 2019. Venus aliniat cu Marte, iubire şi acţiune

DOCUMENTAR: George Călinescu despre Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

HOROSCOP 17 ianuarie 2019. Veşti excelente pentru o zodie, va da lovitura la LOTO 6 din 49

Mii de persoane au participat la un miting antiguvernamental la Belgrad în legatură cu asasinarea unui lider sârb din Kosovo

Jeremy Corbyn, liderul opoziției britanice, îi cere Theresei May să excludă posibilitatea unui Brexit fără un acord

Marius Budăi: Clar vom aproba bugetul pentru 2019 în luna februarie

50% dintre români nu mai au încredere în UE la doar 11 ani de la băgarea cu forța fără referendum în noua URSS. Media europeană e de 57% dintre europeni care au o părere proastă despăre federalista UIE. Europenii nu mai vor să audă de xUIE....

Presa internațională după ce Theresa May a supraviețuit moțiunii de cenzură

Cutremur în regiunea Vrancea

Regatul Unit: Premierul Theresa May negociază cu opoziția după insuccesul moțiunii de cenzură

Criză n energie după greva minerilor: Guvernul bjbie după soluții și fuge de responsabilitate/ n cteva ore ar putea fi oprită prima termocentrală din lipsă de cărbune

Bilderbergul Macron scoate ARMATA pe străzi. Bilderbergul Macron scoate în acest weekend 80.000, ATENȚIE, 80.000 de polițiști și militari pentru A OPRI cu orice preț protestele "Vestelor Galbene"

Anda Adam, GOALĂ! Imaginea demnă de filmele XXX cu care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Theresa May îndeamnă parlamentarii britanici să "conlucreze în mod constructiv" pentru a finaliza procedura Brexit

Radu Herjeu, membru CNA: Președintele Iohannis pare să ignore cu bună știință ncălcarea legii

Spania a venit ca un taifun peste Macedonia! Suedia - Qatar a avut un final dramatic. Rămâneți pe recepție, urmează alte două super-meciuri la Campionatul Mondial, Spania - Croația și Danemarca - Norvegia

Valoarea coșumului minim: 2.100 lei/lună pentru cei de la sat și la 2.600 lei/lună pentru locuitorii din mediul urban

BREAKING NEWS: Florin Andone, dorit de Barcelona! FOTO | Nu e glumă: atacantul român, pe "radarul" catalanilor

Theresa May rămâne premier, moţiunea de cenzură a picat

Maria Marinescu este în doliu. Tatăl ei a murit

Cristian Pomohaci, cercetat pentru evaziune fiscală, fuge de instanţă

Grecia: Premierul Alexis Tsipras a obținut votul de încredere al Parlamentului

DigiSport Decizia luată de Nike, la Australian Open! Halep nu contează n fața uriașelor Sharapova și Williams

Venezueleanul Emilio Gonzalez, artist tatuator și cel mai tatuat om din lume, a revenit la convenția de la Sibiu

Toader, despre revocarea lui Augustin Lazăr: Argumentele sunt şi mai numeroase, mai evidente şi mai convingătoare

Marea Britanie: Guvernul britanic a supraviețuit moțiunii de cenzură depuse de opoziția laburistă

Victor Becali a dezvăluit cum a mituit-o pe judecătoarea Geanina Terceanu: "I-am dat bani la început şi mi-a cerut iar!"

ULTIMA ORĂ: Transferul lui Fortes, în impas! Anunțul care dă peste cap planurile lui Becali: "Nu le face cinste!"

Senatul SUA nu susține continuarea sancțiunilor împotriva unor firme rusești

Șefa CSM, Lia Savonea, dezaprobă declarațile lui Ludovic Orban: Au potențial de afectare a credibilității justiției

Juventus a câştigat Supercupa Italiei, Ronaldo a marcat unicul gol al meciului

DJ Gino Manzotti, suspectat că plătea pentru sex cu minore: «Eu nu dau bani pentru fete»

Parlamentul britanic a RESPINS la limită moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Theresa May | VIDEO

Fenomen rar la Ierusalim: NINGE pentru prima dată după mulți ani | VIDEO

Tăriceanu se vrea președinte cu un partid de sub 10% din voturi. Dacă nu dădea PE NIMIC resursele din Platforma Continentală și nu dădea pe nimic companiile României prin Fondul Proprietatea...ne mai gândeam

Bursa a terminat sedința de miercuri cu un plus ușor

Mihai Eminescu: „Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fuduli. Alungaţi turma acestor netrebnici!

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Foarte Mulți dintre liderii europeni progresisto-globaliști nu au copii. Să fie oare o pură întâmplare? Teoria probabilităților ne spune că nu.

Fosta crainică Cristiana Bota își aniversează ziua de naștere. Mesajul fiului ei, care a fost cununat de Andra și Măruță

Curtea de Conturi va descinde la Parchetul General, DNA şi DIICOT

Primarul Londrei îi cere premierului britanic să "revoce imediat" Articolul 50 şi să organizeze un nou referendum

Scandalul de la DNA Ploieşti ia amploare: vile, bani negri, acţiuni ilegale VIDEO

COD GALBEN de viscol

The Rolling Stones, cap de afiș la cea de-a 50-a ediție a Festivalului de Jazz de la New Orleans

Administrația Prezidențială: România nu are încă buget pentru 2019 exclusiv din cauza incapacității Guvernului

PSD, anunţ despre candidatul la prezidenţiale. Declaraţii în exclusivitate

Budăi, la Digi: Clar vom aproba bugetul pentru 2019 n februarie

BREAKING NEWS: Grozav a "dat cu pixul"! FOTO | Fostul dinamovist a fost prezentat la noua echipă. Pe cât a semnat

Nu se mai termină problemele la Real Madrid! Solari a primit o veste proastă: un om de bază s-a accidentat și se va opera

Ministrul Sănătăţii vrea ca deschiderea Centrului de Mari Arşi de la Timişoara să se facă în luna mai

VREȚI SPITALE? Biserica a făcut 45 de Spitale și o Catedrală. Catedrala Mântuirii Neamului. Spitalele Bisericii, locul unde sărmanii se pot trata ieftin sau chiar gratuit. Câte Spitale a făcut SOROS și REȚEAUA LUI în România? NICIUNUL DAR URLĂ...

Două trasee de examinare în plus pentru cei din Ilfov care vor să obțină permisul auto


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 443, afisate in 8 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI