14:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cătălin Predoiu pune degetul pe rana Poliției: Succesul în combaterea traficului de droguri nu se poate obţine doar prin declaraţii politice

Cătălin Predoiu pune degetul pe rana Poliției: Succesul în combaterea traficului de droguri nu se poate obţine doar prin declaraţii politice

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, luni, că succesul în combaterea traficului de droguri nu se poate obţine doar prin declaraţii politice, iar partidele trebuie "sa-şi pună serios problema" dacă se angajează sau nu în modernizarea forţelor de ordine internă.

"S-a vorbit şi se vorbeşte în continuare foarte mult despre combaterea traficului de droguri, una dintre priorităţile Poliţiei Române. Cred că pentru a avea succes aici trebuie sa înţelegem mai întâi fenomenul aşa cum este el astăzi, şi naţional, şi regional, şi global. Succesul în combaterea traficului de droguri nu se poate obţine doar prin declaraţii politice, doar prin iniţiative legislative sau chiar proiecte ajunse legi, mai mult sau mai puţin redundante, care ocazionează, la rândul lor, alte declaraţii bine intenţionate. În primul rând, trebuie sa înţelegem că avem de a face cu un fenomen care nu mai poate fi combătut cu succes naţional şi regional decât prin cooperare regionala şi globală.

Vorbim de o piaţă globală integrată, organizată de crima organizată, la nivel global, de zeci de miliarde de euro, după unele estimări: peste 30 de miliarde de euro anual. O piaţă care a prins în ghearele ei aproximativ 400 de milioane de cetăţeni pe tot glob, o piaţă care nu mai poate fi abordată cu succes în combatere decât prin integrare, cel puţin asta este concluzia naţiunilor reprezentate la Naţiunile Unite, asta este concluzia pe care am auzit-o în urma cu doua săptămâni la o mare adunare consacrată acestui flagel şi de aceea, nu întâmplător, Statele Unite au iniţiat o mare coaliţie împotriva drogurilor sintetice şi a precursorilor de droguri sintetice, care reprezintă ameninţarea cea mai mare în perioada imediat următoare", a declarat Cătălin Predoiu la evenimentul de celebrare a 202 ani de atestare documentară a Poliţiei Române.

Potrivit ministrului, în ultimii trei ani, Statele Unite ale Americii au investit în combaterea drogurilor circa 200 de miliarde de dolari.

"Este nevoie de investiţii. Foaia europeană antidrog este finanţată în acest an de bugetul de stat cu 1 miliard de lei. E mult, e puţin, nu vreau sa apreciez aici, e un moment de sărbătoare, dar dacă vrem poliţie şi eficienţă, trebuie să şi investim. În trei ani precedenţi, Statele Unite au investit în combaterea drogurilor, nu numai faza de distrugere a traficului, ci şi de tratare a efectelor sub aspectul victimelor şi a fazei de prevenţie, în jur de 200 de miliarde de dolari. Sigur ca sunt alte cifre, altă dimensiune, al fenomen.

Cred că trebuie să ne gândim foarte serios în perioada următoare, pe termen lung, 4-10 ani de zile, la modernizarea şi sub aspect logistic a Poliţiei Române", a arătat Predoiu.

Ministrul Afacerilor Interne a spus că partidele politice trebuie sa-şi pună problema serios dacă se angajează sau nu în modernizarea forţelor de ordine internă.

"În urmă cu 10 ani de zile, preşedintele Iohannis a avut o iniţiativă de a coagula un pact politic pentru apărare, pentru a garanta alocarea unui buget constant, ridicat, pentru apărare, şi a fost iniţiativa pozitivă, una dintre primele membre NATO care şi a arătat rezultatele. Făcând o paralelă, în anii care vin cred că toate partidele din România trebuie sa-şi pună problema serios dacă sau nu se angajează şi în modernizarea forţelor de ordine internă, pe măsura provocărilor pe care le avem.

Pentru că aşa cum contextul politic complicat ne obligă, în mod firesc, la preocupare de apărarea graniţelor, frontierelor, tot la fel avem nevoie în interior de o consolidare a climatului de ordine publică, a respectării legii, de întărirea democraţiei, pentru că nu ne putem permite ca generaţii tinere să fie distruse la modul propriu de consumul de droguri, de criminalitate de orice tip. Acest lucru se face şi cu prevenţie, dar se face, evident, şi cu combatere a celor care pun în circulaţie astfel de fenomene", a afirmat Cătălin Predoiu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Comasarea alegerilor, atacată la CCR. Anunțul a fost făcut: 'Suntem pregătiţi!'

_ Momentul în care Putin își folosește mâna pentru a-și opri piciorul care tremură atunci când se așează cu Tucker Carlson - pe fondul unor zvonuri noi despre sănătatea unui bărbat de 71 de ani

_ Reguli tot mai dure în Ucraina: Cetăţenii între 18 şi 60 de ani nu au voie să se apropie de granița cu România

_ RFK Jr. emite un avertisment îngrozitor asupra adoptării CBDC

_ Inflația împrumuturilor pentru studenți, aici merge din nou

_ Moment Monty Panesar este uluit de o întrebare simplă în interviul pentru accidentul de mașină, deoarece admite că NU știe ce este NATO, în ciuda faptului că retragerea este prioritatea principală a noului său partid

_ Momentul în care se vor face jocurile la NATO: Klaus Iohannis câștigă teren, dar Mark Rutte are sprijinul americanilor

_ SWATTER ARESTAT! Adolescent din California se confruntă cu acuzații în Florida – implicat în incidente de lovire la nivel național și amenințări cu bombă

_ Cum s-a trezit una dintre cele mai bune fotografi din lume surprinzând indivizi obișnuiți în casele lor

_ Este acest nou hotel din Dubai cel mai ciudat dintre toate? Jennifer Lopez este unul dintre primii invitați. The Mail îi calcă pe urme pentru a se bucura de o toaletă cu 17 nasturi și de o baie suficient de mare pentru trei

_ VIDEO/ Primul mesaj public al prinţului William, după diagnosticul Regelui Charles

_ Astrele prognozează că șase zodii vor experimenta un succes garantat în 2024

_ Cum a ajuns lumea să trăiască într-o gerontocrație: așa se explică marea încleștare mondială

_ Mergem în 10 sărbători pe an pentru că nu avem copii - preferăm să cheltuim bani pentru a face amintiri și a fi puțin egoiști

_ Liberalul Andrei Carabelea şi-a depus candidatura pentru al doilea mandat de primar al municipiului Piatra-Neamţ

_ Surpriză de proporții! S-a aflat cine este câștigătorul emisiunii Chefi la Cuțite 2024

_ Etapă șocantă: 1400 de zile încarcerat fără proces pentru J6er Jake Lang

_ Cannes 2024: George Lucas va fi recompensat cu un trofeu Palme d'Or onorific

_ Eriksson și-a îndeplinit dorința de a conduce Liverpool într-un joc de caritate

_ Autoritățile din Idaho au suspendat execuția criminalului în serie Thomas Eugene Creech

_ Democrații din Camera Camerei anunță imediat că lucrează pentru �re�nvierea legislației� pentru a interzice Trump de la vot �n lumina deciziei SCOTUS (VIDEO)

_ Lulu refuză să vorbească întrebat despre dragostea ei cu David Bowie și numește cartea ei în care a scris despre el „o grămadă de prostie”

_ Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, a murit după ce rezervele de oxigen ale primului respondent s-au epuizat în timp ce aștepta trei ore să sosească o ambulanță întârziată, a spus ancheta.

_ Acest schimb cu Drew Barrymore și Kamala Harris te va face să te încânți (VIDEO)

_ Sunt expat și Barclays mi-a închis contul: De ce 15.000 lire sterline mele au fost „în așteptare” timp de 10 luni? MACARA PE CAZĂ

_ Un fost condamnat devenit activist de „reformă” a justiției penale este arestat pentru crimă după ce capul tăiat a fost găsit în congelatorul apartamentului – suspectul s-a frecat anterior cu Alvin Bragg

_ Britanicii derutați când turistul american confundă sosul brun cu CURRY în prima vizită la Greggs

_ Unul dintre cei mai puternici lideri de bande din Haiti, Jimmy Chérizier, s-a declarat dispus la un armistiţiu

_ Simona Halep nu poate juca pentru România în meciul cu Ucraina, din Billie Jean King Cup. Precizările FR Tenis

_ Rusia, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie pentru încălcarea de tratate ONU în Ucraina

_ Următoarea țintă a lui Caitlin Clark: aurul olimpic! Noua vedetă a WNBA vrea să continue ascensiunea fulgerătoare concurând la Paris pentru echipa SUA în această vară

_ Binarul LAMOST J2354 găzduiește o pitică albă masivă nevăzută, sugerează studiul

Nu mai ești patriot gargaragiule? Fără pic de rușine Penibilul Crin Antonescu a ajuns pe Centura Politicii Românești și cere o alianță PNL+PSD cu Neobolșevicii Internaționaliști ai lui Soros (USR, REPER, SENS)

_ Ben Affleck, în vârstă de 51 de ani, se bărbierește ANI în timp ce își abandonează barba cu sare și piper în favoarea unui aspect FOARTE bărbierit.

_ Populația globală va scădea pentru prima dată în 700 de ani

_ There is a lot to be done to make CAP more accessible for those involved, MEP Cretu says

_ Criza de „blocare a patului” NHS a fost scoasă la iveală: până la unul din trei paturi sunt ocupate de pacienți apți din punct de vedere medical, care nu au unde să meargă în cele mai aglomerate spitale

_ Nigeria 1-2 Coasta de Fildeș - Finala AFCON: scor live, știri despre echipă și actualizări, deoarece gazdele sunt încoronate campioane ale Africii

_ Se lansează primul magazin complet automatizat din România: fără case de marcat, coșuri sau numerar / Plata, doar cu cardul

_ Snopes a schimbat verificarea faptelor după presiunea administrației Biden: e-mailuri

_ Șeful echipei de ciclism vrea înlocuitori „cum ar fi fotbalul” pentru a face Tours „mai uman”

_ Fanii Apple cer ca dispozitivul de ultimă generație să fie rechemat din cauza „defectului fatal”

_ Studiul descoperă acumulări mari de plastic în ocean, chiar și în afara așa-numitului petic de gunoi

_ Proiectarea unei instalații rentabile de lasere cu electroni fără raze X

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Atacurile cu drone ale Rusiei s-au concentrat asupra oraşului Harkov

_ Bernie Ecclestone „îl îndeamnă pe Christian Horner să-și demisioneze pentru a evita rănirea soției Geri Halliwell și a familiei sale”, în vreme ce acuzațiile de „comportament inadecvat” ale lui Red Bull F1 planează asupra lui

_ Războiul din Ucraina, ziua 732. Raidurile ruseşti continuă. Zaporojie, atacată de 263 de ori în 24 de ore / Alegeri fake în Belarus / Putin se laudă cu Crimeea / Zelenski anunţă că 2024 este un an de cotitură pentru război

_ Ion Cristoiu: Candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei e justificarea scoaterii din joc a Gabrielei Firea. Cătălin Cârstoiu e candidatul coaliţiei de acum o lună şi are avantaje uriaşe

_ Spectroscopia și teoria aruncă lumină asupra excitonilor din semiconductori

_ Doi membri Hezbollah uciși în loviturile israeliene

_ Slovacia, în finala BJK Cup dubă victoria de la dublu în faţa Marii Britanii

_ În ce moment al zilei este recomandat să bei cafea neagră ca să slăbești. Care este secretul

_ Producerea rapidă de spume poliuretanice biobazate, fără izocianați, la temperatura ambiantă

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Legendarul aruncător al Yankees Mariano Rivera îl susține oficial pe Donald Trump pentru președinte

_ Spectacolul uimitor al certificării electorale din comitatul Clark S#%T

_ Performanță de top pentru sabrerii români la Cupa Riposta: Aur și bronz obținute în competiție

_ Germania, Franţa şi SUA conduc în topul ţărilor care controlează grupuri de firme în România. 3 din 10 români lucrează într-o multinaţională

_ Ar putea democrații să o facă pe Kamala Harris președinte înainte de alegeri?

_ Un pianist din Marea Britanie amenințat de agenții PCC pentru că și-a filmat fețele în public


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 669, afisate in 12 pagini.