06:24
Comentarii Adauga Comentariu

Cimitirul, țara celor plecați. Ce semnifică ritualul străpungerii inimii morților cu un obiect din fier

Cimitirul ocupă un loc aparte în cultura popurului român. Este, așa cum a sintetizat etnograful Simona Munteanu, "loc de plecare, loc de odihnă, loc de întâlnire între generații și epoci".

Cimitirul este legătura dintre lumea morților și cea a viilor, care nu încetează nici după înmormântare. Pregătirile pentru trecerea într-o altă lume sunt destinate purificării celui decedat.
 
"Este vorba de legături sau relații care străbat nu numai generații pentru care gradele de rudenie reprezintă o posibilă memorie de familie sau una sentimentală, ci este vorba de generații peste veacuri sau milenii. Că odihna celor adormiți reprezintă truda celor rămași este dovedit prin munca arheologilor și a etnologilor, care își au masa de lucru și în cimitir. Cele mai interesante informații sunt «citite» în spațiile destinate morților: epocă, stadiu de civilizație, categorie antropologică, sex, vârstă, stare socială, credință etc. Pentru toate aceste componente enumerate, precum și șirul de deducții care se desprind din orientarea mortului, poziția, gradul de integritate, compoziția chimică etc., lăsăm arheologii să-și spună cuvântul. (...)Legătura celor vii cu cei plecați nu încetează odată cu ceremonialul din jurul înmormântării. Pregătirile pentru lunga călătorie se întind pe parcursul celor trei zile de la deces, având drept scop realizarea purificării mortului în vederea integrării lui în comunitatea morților", notează Simona Munteanu.
 
Mormintele și locul de cult sunt cele mai vechi dovezi ale civilizației umane. "De la primele comunități în care oamenii împărțeau același spațiu, au apărut cimitirele, unde cei decedați erau înmormântați după un anumit ritual, îndeplinit printr-un act cultural de către cei vii. Că cimitirul este «loc de odihnă» o știm de la fiecare ceremonie funerară la care asistăm, așa cum aflăm că tărâmul de dincolo este și «loc cu verdeață»", remarcă Simona Munteanu . 
 

Priveghiul, etapă de tranziție între cele două lumi

 
Ceremonialul funerar are o multitudine de semnificații. Lumânarea în formă de spirală reprezintă călătoria spre cele veșnice. În perioada de priveghi se remarcă solidaritatea comunității cu familia celui dispărut. "Ceremonialul funerar cuprinde și transferul de identitate, propriu riturilor de trecere. Este vorba de lumânarea mortului, ale cărei dimensiuni respectă înălțimea celui plecat, făcută de o femeie iertată și care se aprinde în anumite momente ale ceremonialului de înmormântare. Forma lumânării este de spirală și simbolizează călătoria spre cele veșnice. Pe parcursul celor trei zile are loc priveghiul, etapă ce poate fi considerată de tranziție între cele două lumi. În această perioadă se constată solidaritatea comunității cu familia celui dispărut. Practicarea unor jocuri de priveghi are drept scop reinstalarea echilibrului în familie. Prin detensionarea atmosferei, aparținătorii pot depăși, pentru moment, starea sufletească prin care trec. Echilibrul sufletesc pierdut revine odată cu trecerea timpului, dar și prin practici care au darul de a aduce liniște, resemnarea și acceptarea pierderii contactului direct cu cel dispărut. Acest dezechilibru temporar revine la normal prin înfăptuirea datinei, prin «comunicarea simbolică» a celor vii cu spiritul celui «trecut» prin îndeplinirea tuturor ritualurilor specifi ce acestui moment", remarcă etnograful de la Cluj.
 

Rolul pomenilor 

 
Pomenirile se fac pentru ca sufletul mortului să fie purtat în călătoria sa de cele nouă cete de îngeri. După cele trei zile petrecute alături de trup, sufletul celui decedat se înalță la cer și va trece prin "Vămile văzdului": 
 
"Cimitirul este o «țară» a celor plecați, dar ea este vizitată «programat» de cei vii, care îi au în grijă pe cei morți. Aducerile aminte, pomenirile, rugăciunile merg din neam în neam. După ritualul înmormântării urmează o serie de  pomeniri după anumite soroace. Prima pomenire este cea de trei zile după deces, pomenire care coincide, de fapt, cu ziua înmormântării, aceasta fiind săvârșită în cinstea Sfintei Treimi și a Învierii Domnului Nostru Iisus Cristos, a treia zi după moarte. Urmează pomenirea la nouă zile. Conform unui informator "după cele trei zile petrecute lângă trup, sufletul se înalță la cer, înfățișându-se înaintea lui Dumnezeu, după ce a vizitat Raiul, însoțit fiind de Îngerul Păzitor ce i-a fost dat la botez. Această pomenire se săvârșește tot în numele Sfintei Treimi. Adică de trei ori câte trei, pentru că sufletul mortului să fie purtat în călătoria sa de cele nouă cete de îngeri. După patruzeci de zile, sau șase săptămâni, sufletul vizitează și Iadul, apoi se prezintă din nou în fața Tatălui Ceresc, pentru a avea loc judecata particulară. Această pomenire se făcea în amintirea Înălțării la Cer a Mântuitorului nostru. Pomenirile care se fac la trei, șase, nouă și douăsprezece luni țin de tradiția Bisericii, dar și de credințele populare, după care sufletul va trece prin Vămile Văzduhului. Stările pe care trebuie să le parcurgă sufletul, după separarea de trup, nu sunt impuse de un anumit timp. "Dincolo de mormânt nu mai există timp; numai cei vii trăiesc după timp", mai arată Simona Munteanu. 
 

Moartea, doar o schimbare

 
Moartea este, în tradiția populară, doar o schimbare din lumea trecătoare în cea veșnică. "În ritualul creștin de înmormântare se spune că moartea trupească este, de fapt, o schimbare, o mutare de la lumea trecătoare către lumea veșniciei. În satul arhaic (tradițional), «rânduiala Bisericii» era literă de lege, fiind respectată și păstrată cu sfințenie. Preotul, părintele spiritual al obștei, era cel care, prin competența ce îi era încredințată, se afla în mijlocul celor vii, sprijinindu-i, în momentele de cumpănă, atât cu prezența, cât și cu sfaturile", subliniază Simona Munteanu.
 

Cimitirul, o structură în legătură cu lumea celor vii

 
Oamenii de valoare din diferite domenii care s-au remarcat în timpul vieții sunt pomeniți după moarte de lumea întreagă.
 
"Marii dispăruți, cei care aparțin poporului sau lumii întregi, intră în inventare naționale sau internaționale, ignorându-li-se familia. Pe nimeni nu interesează cărei familii a aparținut Decebal, Eminesu, Enescu, Creangă, Brâncuși, Shakespeare, Verdi și încă o sumedenie de euri naționale și mondiale care sunt prezente de mii și sute de ani în ierarhia succesiunii epocilor", mai spune Simona Munteanu. 
 
Cimitirul este un loc aparte, o structură care are o legătură cu lumea celor vii, mai ales prin poziționarea mormintelor și felul monumentelor funerare. "Cimitirul este un loc cu totul special în cadrul sistemului social și cultural. Locul de odihnă al celor plecați constituie o temă de cercetare cu caracter interdisciplinar, având în vedere evantaiul de probleme care sunt oferite spre descifrare. La o primă privire se observă structura asemănătoare a cimitirului cu spațiul locuit de cei vii: are gard, poteci (alei), spații grupate pe familii. Semnificațiile privind «standardele de viață» ale «locuitorilor» sunt destul de ușor de descifrat, după locul pe care îl ocupă în cimitir, după crucea care îi străjuiește somnul sau după posibila evaluare financiară a locului de veci. O sumară trecere în revistă, de la piramidele faraonilor și până la mormintele destinate celor «lipsiți de faima lumii», ar fi semnificativă pentru exemplficarea dimensiunii mai sus menționată", arată etnograful clujean.
 

Inima celui decedat, străpunsă cu un obiect din fier

 
Cimitirul este "loc de primire", "loc de plecare", dar și "loc de depărțire". Țradiția populară spune că, dacă rudele unui mort au suspiciuni că s-ar putea reîntoarce sub formă de strigoi, inima decedatului ar trebui înțepată cu un obiect de fier. "Din perspective teoriei riturilor de trecere, avem de-a face exact cu spațiul destinat separării și integrării, separarea de lumea celor vii și integrarea în lumea de dincolo. Credem că este deosebit de important, pentru studiul perioadei de trecere, ca legăturile celor vii cu cei plecați să aibă loc în limitele unor norme care să asigure normalitatea. Mai precis, despărțirea, cu toate bocetele și jelirile, marchează un hotar care trebuie să asigure o anumită liniște celor vii. Reîntoarcerile celor plecați sub diferite forme (conform crezurilor populare) sunt un prilej de mare neliniște și dezordine pentru lumea viilor. Iată de ce moartea trebuie să fie atestată și, dacă există suspiciuni privind tendințele sau capacitățile de revenire ale mortului, asigurarea se face prin străpungerea inimii cu un obiect de fier (cui, piron, drug). Oricât de mare ar fi durerea, cel plecat urmează să-și găsească odihna și pacea dincolo, iar cei rămași trebuie să fie feriți de vizite nedorite.
 
Pentru realizarea acestor cerințe se practicau riturile de separare și cele de integrare. Că locuitorii Pământului, rând pe rând, se eternizează în sistemul locurilor din spațiul de odihnă, face parte dintre lucrurile bine știute de fiecare, dar care, adesea, se evită a fi discutate. Anunțul sosirii noului venit, în tradiția noastră, se adresează și cimitirului: «Bucură-te, țintirime, / Că frumoasă floare-ți vine!», este doar un exemplu în care spațiul lumii de dincolo, aflat aici, pe Pământ, este încunoștințat de sosirea unui nou «cetățean»", mai menționează etnograful de la Cluj.



(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Corey Feldman povestește în direct la CBS News despre Rețeaua De Pedofilie de la Hollywood care abuzează copii. El însuși a fost abuzat de mai multe ori la Holywwod, când era copil.

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

SUA. Sistemul de Sănătate. De ce unii medici diagnostichează în mod intenționat greșit pacienții

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

Conservatorii din Europa. Succesul lui Matteo Salvini. Poate cineva să-l oprească să devină următorul lider al Italiei? Vor urma alegeri anticipate la toamna...

Boris Johnson le va transmite lui Macron și Merkel că Brexit nu poate fi oprit de Parlament -presă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

INML nu mai vrea să participe la mușamalizarea cazului Caracal. DIICOT: Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure INML: "Fragmentele erau calcinate excesiv"

Bloomberg: Activele celor mai bogate familii din lume generează critici la adresa capitalismului

Germania: Ministrul de interne ar dori ca solicitanții de azil sirieni care își vizitează țara să fie deportați

Boris Johnson le va spune lui Macron și Merkel că parlamentul britanic nu poate opri Brexitul (presă)

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse la Kabul

CITATUL ZILEI

Donald Trump și Justin Trudeau au discutat despre cei doi canadieni arestați în China

UPDATE Peste 2.000 de persoane evacuate în insula Gran Canaria din cauza unui incendiu de pădure

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Germania: Zeci de mii de vizitatori ai instituțiilor politice în weekendul porților deschise

Nou incendiu de vegetație într-o zonă turistică preferată de români: Sute de persoane, evacuate/ Oficialii spanioli avertizează că focul se poate extinde rapid

Italia permite debarcarea minorilor de la bordul navei pentru imigranți Open Arms

Mort din cauza unui sandviș: Un client nemulțumit a împușcat mortal un ospătar, într-o suburbie a Parisului

Un rugbist de 20 de ani, găsit mort în camera de hotel

Știrile ProTV: Scandal internațional. Copii trimiși într-o "tabără" din care nu s-au mai întors niciodată

Libia: Forțele fidele lui Khalifa Haftar din estul țării au avariat un aeroport civil (ONU)

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Un nou incendiu și evacuări pe insula Gran Canaria

Ioan Mircea Pașcu, mesaj cu subînțeles pentru Rovana Plumb și Dan Nica: Aviz amatorilor - funcția de comisar european nu beneficiază de imunitate

Clip publicitar interzis în UK, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile”, a adăugat progresista ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

​VIDEO Manchester City - Tottenham 2-2

Handbal feminin: CSM București a pierdut primul meci de la turneul Challenge Christophe Caraty

Marea Britanie riscă să intre într-o criză de combustibil, alimente și medicamente în cazul unui Brexit fără acord

VIDEO Daniil Medvedev, victoria carierei: L-a învins pe Novak Djokovic și s-a calificat în finala de la Cincinnati

Cel puțin șase persoane au fost rănite în protestele izbucnite în Kashmir

Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CFR Cluj 1-1

Pașcu îi avertizează pe Rovana Plumb și Dan Nica: Funcția de comisar european nu beneficiază de imunitate

VIDEO 63 de oameni au murit și alți 180 au fost răniți în urma unei explozii la o nuntă din Kabul

La un pas de o tragedie: Portarul Mamadou Samassa a leșinat în timpul meciului dintre Sivasspor și Beșiktaș

Procuror, despre atacul de la Spitalul Săpoca: Bărbatul nu a fost audiat, e în sevraj, sedat și păzit

Nicolas Dujovne a demisionat din funcția de ministru argentinian al Trezoreriei

Filmul 'Vitalina Varela', al portughezului Pedro Costa, marele câștigător al Festivalului de la Locarno

Digi24: Gheorghe Dincă, un profil atipic de criminal. Ce spun specialiștii

VIDEO WTA Cincinnati: Madison Keys, în marea finală (duel cu Svetlana Kuznetsova)

Codurile penale, legile privind cartele prepay doar cu buletinul și Alertă Copil, prioritățile Parlamentului în toamnă

ATACUL sinucigaș comis la o nuntă la Kabul: Bilanțul a ajuns la 63 de morți și 182 de răniți

Buzău: Un bărbat internat la Spitalul Săpoca a omorât patru pacienți și a rănit alți 9 cu un stativ de perfuzie

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Selecționerul ar trebui să aibă ochi și pentru Alexandru Păun

Sibiu: Trupul alpinistului Zsolt Torok, decedat în Munții Făgăraș, a fost recuperat de salvamontiști

Ianis Hagi, încă o evoluție entuziasmantă pentru Genk: "A pasat perfect, iar Samatta și-a completat hat-trickul"/ Genk - Waasland-Beveren 4-0

Masacru la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Unul din bolnavi a ucis alți trei pacienți și a rănit alți nouă/ Arma crimei, luată din spital

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Buzău a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă cu un stativ de perfuzie

Buzău: Bărbatul care a ucis patru pacienți la Spitalul Săpoca nu poate fi încă audiat

Sanitas Săpoca: E inadmisibil ca o asistentă,un instructor, o infirmieră să supravegheze 70 pacienți

​Liga 1: Sepsi - CFR Cluj 1-1

Netanyahu susține că ''nu este impresionat'' de amenințările liderului Hezbollah

Unde să fugi din București într-un weekend fierbinte: un tur hipsteresc la vinurile din Drăgășani

Baschet masculin: România, victorie clară în fața Ciprului, în precalificările FIBA EuroBasket 2021

Spania: Barcelona a comemorat victimelor atacului de pe La Rambla de acum doi ani

"​Primele luni în noul rol de mamă au fost cele mai grele din viața mea". Imaginea unui subiect tabu în România: depresia post-partum

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Jucăm cu adversari foarte puternici meci de meci

Incidente violente între suporterii unor echipe de fotbal din Honduras: Trei persoane au murit

Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău unde un pacient a ucis alți patru bolnavi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 449, afisate in 8 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI