23:59
Comentarii Adauga Comentariu

REPUBLICA MOLDOVA. Soroșista Maia Sandu încalcă în draci Constituția.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a respins cererea preşedintelui Maia Sandu de a numi noi miniştri Maia Sandu Curtea Constituţională a Republicii Moldova a respins joi o cerere a preşedintelui prooccidental Maia Sandu de a fi autorizată să numească noi miniştri, prelungind astfel un impas de mai multe luni între Sandu şi predecesorul său în funcţie, prorusul Igor Dodon, relatează mass-media de la Chişinău şi Reuters, potrivit AGERPRES. Prin sesizarea depusa la Curtea Constituţională, preşedinta Maia Sandu a cerut să fie verificată constituţionalitatea mai multor articole de lege care, în opinia sa, limitează puterile şeful statului şi ale guvernului demisionar de a-şi exercita atribuţiile.

Preşedinţia îşi dorea ca guvernul demisionar cu prim-ministru interimar să poată efectua remanieri în cazuri excepţionale şi dreptul guvernului demisionar de a semna tratate internaţionale, în anumite condiţii.

Sandu a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie în Republica Moldova, cu 3,5 milioane de locuitori, unde Occidentul şi Rusia se lupta pentru influenţă, dar s-a lovit de un parlament dominat de parlamentari aliniaţi cu Dodon.

Ea a exercitat presiuni pentru organizarea unor alegeri generale anticipate, plan căruia se opune Partidul Socialist al lui Igor Dodon.

Cele două părţi sunt de asemenea în dezacord cu privire la numirea unui nou guvern, după ce executivul anterior, numit sub conducerea lui Dodon, a demisionat, ceea ce a determinat-o să se adreseze Curţii Constituţionale.

"Impasul între preşedinte şi parlament rămâne acelaşi", a declarat analistul politic Corneliu Ciurea.

"Nu există claritate cu privire la dizolvarea parlamentului şi a alegerilor anticipate", adaugă el.

Totuşi, Sandu a obţinut o victorie parţială, după ce Curtea Constituţională i-a acordat puterea de a numi secretari de stat în ministere-cheie, cum ar fi finanţele şi sănătatea.

Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea preşedinţiei privind exercitarea atribuţiilor unui guvern demisionar, declarând neconstituţionale două articole din legea cu privire la guvern în partea care interzice executivului al cărui mandat a încetat să numească persoane în funcţie de demnitate publică altele decât miniştri, precizează Radio Chişinău.

Totodată, Curtea a declarat constituţionale prevederile ce interzic guvernului al cărui mandat a încetat să elibereze din funcţie persoanele cu funcţie de demnitate publică sau funcţionari publici, cu excepţia cazurilor de imposibilitate obiectivă a persoanelor de a-şi îndeplini atribuţiile, notează Deschide.

md Hotărârea este definitivă şi intră în vigoare la data adoptării şi se publica în Monitorul Oficial.

Dodon a salutat decizia Curţii Constituţionale, scriind într-o postare pe contul său de Facebool că instanţa "nu i-a permis Maiei Sandu să încalce Constituţia, să schimbe miniştri şi să numească pe alţii după bunul său plac".

"Este o decizie corectă a Curţii Constituţionale de a permite guvernului interimar să numească în funcţiile vacante conducătorii de nivelul doi şi trei: secretari de stat şi directori ai departamentelor, agenţiilor.

Astfel nu va fi admisă blocarea activităţii instituţiilor de stat.

O decizie foarte corectă privind acordarea unor împuterniciri suplimentare guvernului interimar în cazul în care parlamentul va declara instituirea stării de urgenţă", a scris Dodon pe contul său de Telegram.

Consiliera preşedintelui moldovean, Olesea Stamate, a salutat acceptarea atributului de a numi secretari de stat, afirmând că aceasta va conferi o mai mare responsabilitate a guvernului.

"Ne-am asigurat că guvernul va putea numi secretari de stat şi persoane în alte funcţii de demnitate publica, precum şi funcţionari publici pe durata asigurării interimatului.

Este o decizie bună pentru situaţia actuală pentru că poate face guvernul mai puternic pe timp de criză.

E o decizie care corectează lipsa totala de responsabilitate a foştilor miniştri şi secretari de stat care au fugit de responsabilităţi în plină criză", a declarate Stamate, citată de Deschide.

md.

Sandu vrea să organizeze alegeri legislative anticipate, sperând că o victorie a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), partidul pe care l-a condus înainte de a deveni preşedinte, îi va consolida puterea şi îi va permite să-şi îndeplinească promisiunile de combatere a corupţiei.

Republica Moldova a fost afectată de instabilitate şi scandaluri de corupţie în ultimii ani, între care dispariţia unui miliard de dolari din sistemul bancar.

În acest context, preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase, a solicitat joi partenerilor occidentali să intervină şi să ofere clasei politice de la Chişinău "un model european de rezolvare a acestei crize politice".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Brazilia: Curtea Supremă confirmă anularea condamnărilor fostului președinte Lula da Silva

SUA: Fostul vicepreședinte Mike Pence operat pentru implantarea unui stimulator cardiac

E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului în România, la "ÎN SECURITATE": "Ce știm sigur este că vom avea nevoie de încă un vaccin; Acordurile cu Statele Arabe au schimbat politica în Orientul Mijlociu"

Edi Iordănescu a dedicat părinților săi Supercupa României câștigată cu CFR Cluj

(Foto 18+) - Ca să știți cu ce se mai ocupă ONG-urile lui SOROȘ din toată lumea. În această duminică, ONG-iștii lui SOROS s-au plimbat cu metroul în chiloți. Nu va trece mult și se vor plimba chiar în fundul gol că asta înseamnă pentru ei "libertate".

Alina Gorghiu: Scandalul din coaliție se termină cu o propunere USR PLUS pentru Ministerul Sănătății

FOTO EXCLUSIV/ A fost amor nebun! Tania Budi și Lucian Viziru se iubeau în văzul lumii

SUA critică România, în raportul despre drepturile omului: "hărţuirea romilor şi deţinuţilor de către Poliţie şi Jandarmerie",'discriminarea romilor","ideile antisemite, rasiste, xenofobe şi naţionaliste sunt răspândite în continuare online în ţară"

CENZURA SĂLBATICĂ A NEOMARXIȘTILOR PROGRESIȘTI CONTINUĂ. Facebook interzice „Robinhood Stock Traders Group” cu 157.000 de membri

Deşi Gazele Naturale sunt ale noastre, Comisia Europeană decide cum să le folosim şi face anchete dacă nu le folosim cum vrea ea. Ungaria face plângeri. Ancheta Comisiei Europene pe piața gazelor din România a pornit de la o plângere din Ungaria (surse)

Străinii nu mai cumpără terenuri în România cu hectarul ci cu zecile de mii de hectare

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

SUMMITUL UE. INCA O CEDARE GROSOLANA DE SUVERANITATE ACCEPTATA DE IOHANNIS. S-a hotarat ca Uniunea Europeana sa-si infiinteze pe teritoriul statelor membre propriile centre de primire si de cazare a refugiatilor si sa-si trimita proprii graniceri

Boris Johnson anunță "închidere totală" în Anglia care va dura până la jumătatea lunii februarie

Top 7 poziţii sexuale care îi înnebunesc pe bărbaţi

Afganistan. Talibanii "Am câștigat războiul, America a pierdut"

Daniela Crudu, imagini necenzurate în direct la oră de maximă audienţă

CALIFORNIA: VIDEO. Trump întâmpinat cu entuziast de mulțimile de susținători ieșite pe străzi să-l salute de Ziua Președintelui: "Știm că tu ai câștigat de fapt. Știm că Biden a furat" - s-au auzit scandări din mulțime.

De ce mor atât de mulți copii de Covid-19 în Brazilia?

Biden către Putin: "Momentul dezescaladării a sosit"

SOROS e NEOMARXIST, adică NEOLBOLȘEVIC - toată mișcarea PROGRESISTĂ-GLOBALISTĂ e una NEOMARXISTĂ, Din cine se Compune REȚEAUA PROGRESISTĂ LOCALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ. SOROS e organizatorul mișcării #resist.. BOLȘEVISMUL N-A MURIT, ESTE SOROS TRAVESTIT

Diana Dumitrescu s-a mutat cu bărbatul care a fost filmat în timp ce o dezbrăca pe Inna FOTO

Are rezultate uimitoare: Scapă de fumat cu lapte de capră

Care sunt problemele pe care le ridică liberalizarea pieței energiei

Un nou studiu relevă faptul că fizica cuantică poate provoca mutații în ADN-ul nostru

TOPUL celor CINCI județe unde coronavirusul face RAVAGII: au 40% din cazurile din toată țara

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Actrița Laure Calamy a arătat TOT, pe covorul roșu de la Cannes. A făcut-o intenționat? | FOTO

Adina Alberts și Viorel Cataramă, weekend de adolescenți la Mamaia. Cum arată medicul estetician la 48 de ani!

Diana Gureşoaie, show erotic pentru americani. Cum a fost filmată vedeta pe un iaht VIDEO

ABC NEWS Australia - Singulair şi Montelukast: medicamente larg folosite împotriva Astmului sunt legate de serioase episoade psihotice la copii

O prezentatoare de la noi se spovedeşte: nu poate renunţa la sex nici în post

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Programarea proteinelor pentru a transforma celulele în computere moleculare

Multe femei au ajuns dezbrăcate pe internet. Cum poţi depista oglinzile duble şi camerele de supraveghere ascunse

INSULA IUBIRII. Diana şi ispita Andy, primul cuplu din show cu scene demne de filmele XXX FOTO

Cât de eficient e Vaccinul? Exemplul din Dolj: Cadrele medicale au fost vaccinate cu AMBELE DOZE dar CONDUC DETAȘAT la numărul de infectați din județ

Proteina virusului Ebola care modifică forma virusului exploatează ARN-ul uman pentru a-i schimba forma virusului ca sa nu mai fie detectat

Povestea scenei XXX de pe Columna lui Traian. Cum a refuzat sora regelui Decebal avansurile împăratului Traian

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, îi dezvăluie pe "Agentul Stoica. Ionel Stoica", dar și pe "Agentul Costache. Alex Costache". Dragomir "Ionel Stoica este agentul lui Dumbravă și al lui Coldea SRL". Ionel Stoica lucrează oficial ca "ziarist la Adevărul"

Firea se dă la PUZ-ișor. Gabriela Firea, după ce Nicușor Dan a fost la DNA: 'Plicușor-PUZ-ișor, frățiorul interlopului Câine, are tupeul să arate cu degetul!'

Bernie Madoff, escrocul care a pus în aplicare o schemă Ponzi, a murit în închisoare la 82 de ani

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

"Ochii pe mine! Vlad Craioveanu" cu Ana Petcu, influencer pe Tik Tok & Instagram, Aurora Martin, expert în egalitate de șanse, și Corina Popa, fondatoarea primei Școli de Gramatică din România, la Aleph News

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Criză politică în Italia: Șeful statului l-a convocat pe fostul președinte ale BCE, BILDERBERGUL Mario Draghi

Natalia Mateuţ, mai SEXY ca niciodată FOTO

Andreea Mantea şi-a dat jos CHILOŢII în timpul emisiunii. SCENE INCENDIARE

Asistenta lui Mihai Morar, goală puşcă FOTO

INCIDENT SEXY cu Raluca Dumitru. Ce i s-a întâmplat în timp ce dansa în direct la TV FOTO

GAȘCA LUI SOROS SE AGITĂ. Mai mulți soroșisti care l-au pupat la greu în fund pe Soros și ideologia sa de-a lungul anilor, cer PNL, USR PLUS şi UDMR să înceteze dialogul cu AUR, pe care îl consideră cică "de factură extremistă"

Top 5 cele mai neplăcute şi ciudate poziţii sexuale

CULMEA NESIMȚIRII ȘI A CENZURII. După ce a închis 14 site-uri, șeful Guvernului care a impus Cenzura declară cu Nesimțire de Ziua Mondială a Libertăţii Presei. "Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa va rămâne"

Curtea Constituțională i-a pus la punct pe Diversioniștii Rețelei Progresiste pe nume Iohannis și CSM: CCR "În cazul Ordonanței 13 nu există nici un Conflict între CSM și Guvern și între Guvern și Parlament"

Natalia Mateuţ, mesaj DUR. Cum a apărut pe plajă FOTO


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 56, afisate in 1 pagina.

ieri 07:19 CITATUL ZILEI