15:20
Comentarii Adauga Comentariu

Libia: Șeful diplomației ruse susține că ''statalitatea libiană'' s-a năruit sub ''bombardamentele NATO'' (media ruse)

La ora actuală nu există niciun fel de ''statalitate'' în Libia, aceasta fiind distrusă în 2011 de către Alianța Nord-Atlantică, a declarat marți ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care efectuează o vizită în Sri Lanka, potrivit RIA Novosti.

''Noi - dar în primul rând poporul libian - suportăm și astăzi consecințele acestei aventuri criminale și ilegale'', a afirmat Lavrov într-o conferință de presă după discuțiile purtate cu omologul său srilankez Dinesh Gunawardena.

Moscova, întărită de succesele sale în Siria, și-a sporit considerabil influența în Orientul Mijlociu și intenționează să recâștige terenul pierdut în Libia, profitând de eșecul occidental privind pacificarea țării după nouă ani de la răsturnarea de la putere a colonelului Muammar Gaddafi.

''Poporul libian ar avea de câștigat dacă Libia ar deveni o a doua Sirie'', a declarat Lavrov în conferința de presă de la Colombo (capitala srilankeză), întrebat dacă există riscul ca Libia să devină o a ''doua Sirie'', așa cum se teme Occidentul, potrivit TASS.

''De vreme ce ați comparat cele două țări, pot să spun că Siria, datorită ajutorului intens al Federației Ruse, care a răspuns la o solicitare a guvernului legitim sirian, a evitat soarta pregătită de NATO libienilor'', a declarat Lavrov, adăugând că, la ora actuală, circa 90% din teritoriul Siriei se află sub controlul guvernului legitim de la Damasc.

''O altă diferență între situația siriană și cea libiană, și nu în favoarea Libiei, este procesul politic pe care am reușit să îl demarăm și care a devenit posibil datorită atitudinii responsabile a tuturor partidelor siriene, cu sprijinul jucătorilor externi'', a mai afirmat șeful diplomației ruse, citat de TASS. AGERPRES/ (AS-autor. Lilia Traci; editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Cine este Anamaria Gudu, noua prezentatoare de la Observator

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Bine ați revenit în Republica lui Stalin! A început procesul victimelor comunismului

Jamie Vardy va rata câteva etape de Premier League. Atacantul lui Leicester City va fi operat de hernie

Procesul de destituire a lui Donald Trump va începe în săptămâna 8-14 februarie

VIDEO OMS: Prea devreme pentru a trage concluzii despre originea noului coronavirus

Man și Tănase se desprind în clasamentul golgheterilor. FCSB a învins FC Voluntari cu 2-1

Uscătoarele de rufe sunt pe val. Vânzările au crescut cu 60% în 2020

U BT Cluj trec pe primul loc. Rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin

Chile: Decesul judecătorului Juan Guzman, inițiatorul anchetelor asupra fostului dictator Pinochet

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 ianuarie

Locuințele de lux din Londra au rămas fără chiriași de cel puțin două luni. Deși proprietarii scad în mod constant chiriile, exigențele noilor locatari au crescut

Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 ianuarie. Ultimul bilanț COVID-19

OMS: Măștile din pânză rămân la fel de eficiente

Chindia Târgoviște învinge pe Academica Clinceni și o depășește în clasament. Formația lui Emil Săndoi urcă pe locul 5 în Liga 1

Miliardarul suedez Jacop Wallenberg, membru al grupul Bilderberg, are afaceri de sute de milioane de coroane cu Barnervernet, Serviciul de Protectie al Copiilor din Norvegia, serviciu care, an de an, preia abuziv copii de la mai multe familii din Norvegia.

Coronavirus: Biden estimează peste 600.000 de morți în SUA

Brazilia: Un mort la fiecare șase minute în statul Sao Paulo, înăsprirea măsurilor de restricție

OMS: Măștile de pânză sunt eficiente ți în fața noilor variante de coronavirus: Modul de transmitere este același

Țara în care există un deces la fiecare șase minute din cauza Covid-19. Autoritățile înăspresc restricțiile

Efectele coronavirusului: piața țigaretelor de contrabandă scade puternic

Andy Murray a confirmat în mod oficial: nu va participa la Autralian Open. Britanicul a fost scos din joc de coronavirus

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

HOROSCOP 23 ianuarie. Continuă procesul de transformare pentru aceste zodii. Unele tipare le fac rău și trebuie să dispară

Administrația Biden a anunțat guvernul de la Kabul că dorește revizuirea acordului cu talibanii pentru a vedea dacă își respectă angajamentele

Kevin de Bruyne e "out" din lotul lui Manchester City pentru 4-6 săptămâni. Belgianul s-a accidentat

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Bill Gates s-a vaccinat împotriva Covid-19. "Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccin"

Ion Cristoiu: Peste tot în Europa Winter Is Coming în lupta cu Pandemia. La noi, vorba cântecului, Suflă vînt de primăvară/ Păsările cîntă iară

CITATUL ZILEI

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a calificat în premieră în optimile Euro Cup la baschet feminin

Un tablou celebru va fi scos la licitație luna aceasta. Preț de pornire: 80 de milioane de dolari

Bernie Sanders dă moda. Ținuta sa "morocănoasă - chic" a aprins imaginația. Pe rețelele de socializate circulă sute de meme-uri

INTERVIU fără inhibiţi. "Absolut orice femeie poate atinge orgasmul, garantat". Elena îţi dezvăluie toate secretele

Peste 150 de membri ai Gărzii Naționale care au asigurat securitatea la învestirea lui Biden

UPDATE: Procesul de destituire a lui Donald Trump va începe pe 8 februarie. Senatul SUA va primi luni articolul de acuzare a fostului președinte. Chuck Schumer: "Va fi un proces echitabil"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Petrolul Ploiești obține al treilea succes în meciurile de verificare: 2-1 cu Dunărea Călărași. Sâmbătă, "lupii galbeni" întâlnesc formația de eșalon trei, ACS Odorheiu Secuiesc

ANUNȚ: Redacția Documentare-Arhivă lansează proiectul editorial ''Revoluția de la 1821''

Coronavirus: Reacțiile alergice grave la vaccinul Moderna sunt rare (autorități sanitare americane)

Facebook îi dă verdictul lui Trump

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Senatul SUA aprobă numirea generalului Lloyd Austin în funcția de șef al Pentagonului

METEO. ANM a anunțat Cod galben de vânt în două județe. Zonele vizate

Meciuri de fotbal virtuale. Peste 600 de bilete virtuale, vândute în mai puțin de o zi pentru partida Hermannstadt-CFR Cluj

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Andreea Mantea şi-a dat jos CHILOŢII în timpul emisiunii. SCENE INCENDIARE

GERMANIA. 10 oameni au murit în urma vaccinării cu vaccinul anti-COVID al firmei Pfizer. Alte 51 au suferit efecte secundare grave.

Franța.Vaccinul anti-COVID a ucis 5 oameni

FOTO Desene superbe realizate doar din sare și piper, pasiunea neobișnuită a unui tânăr artist din Arad

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

Soţia lui Cheloo a scăpat de dependenţa de droguri cu dragoste. Cine a vindecat-o pe Daniela Niculescu

Cum a apărut ciudata expresie "a o ține ca gaia-mațul". Legătura cu un joc al copilăriei din vechime

"Ferma Vedetelor", episodul doi: capra Cerasela și numirea "servitorilor" le-au dat bătăi de cap vedetelor

Mihaela Biriş, fiica unui politician din Sălaj, a murit într-un accident rutier

Canada/SUA: Trudeau salută începutul unei ''noi ere''

Mănușile tricotate ale lui Bernie, out of stock


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 864, afisate in 15 pagini.



ieri 06:41 CITATUL ZILEI