09:55
Comentarii Adauga Comentariu

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, participă luni la Reuniunea Consiliului UE Agricultură și Pescuit de la Bruxelles; reforma PAC, pe ordinea de zi

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, participă luni, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului UE Agricultură și Pescuit, subiectul principal fiind pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) post-2020, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

În cadrul reuniunii se vor discuta Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC, Regulamentul care vizează finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC precum și Regulamentul privind organizarea comună a piețelor (OCP) produselor agricole.

Totodată, în cadrul Reuniunii Consiliului de miniștri va avea loc un schimb de opinii privind aspecte legate de mediu și climă, precum și o prezentare din partea Comisiei și un schimb de opinii despre Regulamentele privind normele tranzitorii în domeniul PAC.

Ministrul Agriculturii susținea pe 29 octombrie în cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament că prioritatea numărul unu este pregătirea cu celeritate a Programului Național Strategic, pentru că în următorii șapte ani principala sursă de finanțare a agriculturii o reprezintă cele 20 de miliarde de euro pregătite prin Politica Agricolă Comună. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Exponenții locali ai REȚELEI progresisto-globaliste

Bancul Zilei

INCREDIBIL. CUTREMUR ÎN VRANCEA. Au prezis corect Cutremurul Din Vrancea cu un decalaj de o singura zi....Tot acum au prezis ca Urmeaza un cutremur mai mare de peste 5 grade pe scara Richter

Peste 300 de studenți saudiți, opriți să mai zboare în urma atacului de la baza militară din Florida

CCR s-ar putea pronunța pe sesizarea referitoare la alegerea lui Meleșcanu la șefia Senatului

Curtea Constituțională dezbate, astăzi, conflictul juridic dintre CSM și Ministerul Justiției

Ciolacu, despre Arafat: Schimbarea, una dintre cele mai mari greșeli pe care Guvernul ar putea să le facă

CEDO solicită Turciei eliberarea imediată a activistului Osman Kavala, acuzat că ar fi plănuit răsturnarea Guvernului

Semnarea la Ciudad de Mexico a noului acord de liber schimb USMCA

CITATUL ZILEI

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

De ce l-au băgat în seamă Jimmy Carter și Regina Elisabeta a II-a pe Nicolae Ceaușescu. Merit sau interes? | VIDEO

HOROSCOP 11 decembrie 2019: Ce zodii vor avea parte astăzi de oportunități financiare valoroase pe care n-ar trebui să le rateze

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cehia: 50.000 de manifestanți au cerut la Praga demisia premierului Andrej Babis

Donald Trump avertizează Rusia împotriva ingerințelor în alegerile din 2020

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 decembrie

Standard & Poor's a revizuit perspectiva României la negativă. Avertismentul transmis de agenția de rating

Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților se va întruni miercuri și joi în cazul Trump

Ziua internațională a munților

Începutul unei noi ere: Prima aeronavă complet electrică din lume a zburat în Canada. VIDEO

Fostul șef al securității din Mexic, inculpat pentru că a primit mită din partea cartelului din Sinaloa

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 decembrie

Zilele Filmului Kazah - la a cincea ediție

Curtea Constituțională discută astăzi sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

Trump afirmă că a avertizat Rusia împotriva oricărei ingerințe, Lavrov dezminte

Concert de violoncel și harpă celtică - miercuri, la Catedrala ''Sfântul Iosif''

Activitatea de pe insula vulcanică din Noua Zeelandă împiedică recuperarea cadavrelor

Barna: Îi solicit lui Orban să nu cedeze șantajului PSD cu moțiunea în caz de asumarea pe primari

Cadoul neașteptat primit de angajații unei agenții imobiliare. Momentul în care compania îi surprinde cu bonusuri de 10 milioane de dolari. VIDEO

Antrenorul Carlo Ancelotti, demis de la Napoli, la doar câteva ore după o victorie în Champions League

CSM a respins cererea judecătorului CCR Gheorghe Stan de a i se rezerva un post la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție

Liviu Dragomir și-a dat demisia din funcția de președinte al clubului Corona Brașov

Fotbal: Liga Campionilor - Carlo Ancelotti, demis din postul de antrenor al echipei Napoli

CCR dezbate astăzi conflictul juridic dintre Parlament și ÎCCJ, cerere formulată de Meleșcanu

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Somalia: 11 morți, inclusiv cinci militanți Al-Shebab, într-un atac asupra unui hotel din Mogadiscio

Incendiu într-un apartament din Piatra-Neamț; locatarii din bloc s-au autoevacuat

Orban, anunț despre creșterea vârstei de pensionare: Să decidă ei dacă lucrează și după vârsta de 65 de ani

Standard & Poor's a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă

Alegeri în Regatul Unit: Premierul Boris Johnson afirmă că lupta electorală nu ar putea fi mai strânsă

Afganistan: Atac împotriva unui spital de lângă baza americană din Bagram, soldat cu răniți

Mesajul "Mi-e dor de tine" amplasat la Londra a primit răspuns la București - FOTO

Arad: O clădire a CFR din apropiere de Gara Curtici, distrusă de un incendiu violent

O carte pe zi: "Povestea asta este despre Sarah", de Pauline Delabroy-Allard, un roman curajos despre o dragoste violentă între două tinere femei

Ministrul de Finanțe: Taxa bancară va fi eliminată, iar Fondul Suveran de Investiții va fi desființat

Turcia va lua măsuri de retaliere dacă SUA adoptă sancțiuni contra Ankarei, avertizează Mevlut Cavusoglu

CSM: Plenul a luat act de retragerea candidaturii Adinei Florea pentru șefia SIIJ; procedura va fi reluată

CSM a respins cererea judecătorului constituțional Gheorghe Stan de rezervare a unui post la SIIJ

Fotbal: Ansu Fati, cel mai tânăr marcator din istoria modernă a Ligii Campionilor

INS: Rata anuală a inflației, în urcare la 3,8% în noiembrie, pe fondul scumpirii alimentelor cu aproape 5%

Cum a reușit Traian să pună mâna pe comoara dacilor ascunsă sub râul Sargeția. Aurul strămoșilor noștri a salvat Roma de la colaps

CSM a închis procedura de numire a Adinei Florea la șefia Secției speciale. Plenul a luat act de retragerea candidaturii

Copilul-minune Laurent Simons, în vârstă de 9 ani, renunță la studiile de licență: Profesorii au refuzat dorința părinților

CHINEZII ŞI-AU FĂCUT FMI-UL LOR. ȘI CEAUȘESCU A VRUT SĂ FACĂ UNUL. Guvernul va discuta miercuri condițiile în care România ar putea deveni membră a Bancii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură. AIIB este văzută ca rivala FMI și a Băncii Mondiale

Ciolacu: PSD a reușit 'performanța' să piardă două rânduri de alegeri; cred că va fi un caz care se va preda la SNSPA

Regele maghiar Ladislau Cumanul a preferat pentru românii din Ardeal lemnul şi spațiile mici. În 1279, Ladislau Cumanul, la solicitarea Papei, legiferează interzicerea construcţiei bisericilor de zid în rit ortodox pe întreg teritoriul Regatului Maghiar.

Ultima înregistrare cu Denisa Răducu a stârnit polemici. Ce s-a întâmplat de fapt AUDIO

Greta Thunberg, atacată dur de președintele Braziliei. Cum a insultat-o Jair Bolsonaro, după ce nu și-a putut aminti numele activistei

Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe cele trei legi. Anunțul făcut de șeful Cancelariei premierului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 535, afisate in 9 pagini.



ieri 06:11 CITATUL ZILEI