20:55
Comentarii Adauga Comentariu

Caraș-Severin: Cinci persoane transportate la spital, în urma unui accident rutier cu 4 autoturisme pe DN6

Cinci persoane, dintre care doi minori, au fost transportate la spital, sâmbătă seara, în urma unui accident rutier produs pe DN6, la ieșirea din Caransebeș către Timișoara, în care au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit IGSU, în accident au fost implicate, în total, 12 persoane, la momentul producerii acestuia fiind activat Planul Roșu.

"După evaluarea medicală de la fața locului, cinci persoane - trei adulți și doi minori - au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. La acest moment, Planul Roșu este dezactivat", susțin reprezentanții IGSU.

La locul producerii accidentului rutier au intervenit două descarcerări, două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. AGERPRES/(AS - autor: Paula Neamțu, editor: Oana Popescu, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Statele Unite condamnă violențele de la Hong Kong

Cluj: Circa 10.000 de oameni au cântat cu Brayan Adams la BT Arena

Mexicul îi acordă azil politic lui Evo Morales

Bolivia: Viitoarea președintă interimară anunță convocarea unui scrutin prezidențial

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Coșmarul prin care a trecut o fată de 15 ani din Teleorman, obligată de iubitul ei să se prostitueze. Victima: Le spuneam clienților că sunt minoră, dar nu le păsa

Bolivia: Demisia lui Evo Morales trimite ''un semnal puternic regimurilor ilegitime'' (Trump)

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Alegeri mai liniștite decât în 2014. MAI spune că au fost cu 30% mai puține sesizări privind incidente la vot decât în urmă cu cinci ani

Livia Taloi, alias Ema din Trăsniții, și-a sărbătorit ziua de naștere pe platourile de filmare. A împlinit 37 de ani

Ana Mocanu şi Loredana Chivu, un Halloween păcătos. Imagini demne de filmele XXX VIDEO

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Ramona Gabor, sâni mari într-un sutien mic. Atenție, fotografie interzisă bărbaților slabi de inimă!

Alegeri Prezidențiale Tur 1. Rezultate Parțiale Autoritatea Electorală Permantă după numărarea a 7,825,909 voturi. Dăncilă la peste 10 procente peste Barna și cu 12 procente în urma lui Iohannis

Probleme pentru Mancini. Handanovic este nemulțumit de seceta de trofee de la Inter și vrea să-i părăsească pe nerazzurri: "Nu cred în minuni peste noapte"

Proiectul legii vaccinarii va fi pus in dezbatere publica luna aceasta (aprilie 2016). Se dorește VACCINAREA OBLIGATORIE. Mai mult, VACCINAREA e declarată că ține DE SIGURANȚA NAȚIONALĂ

GERMANIA. VIDEO Explozie INTENȚIONATĂ intr-un restaurant din orasul german Ansbach, in apropiere de Nuremberg. UN KAMIKAZE S-A DETONAT. CEL PUȚIN 1 MORT ȘI 12 RĂNIȚI - VIDEO

Deşi e acuzat de Crime împotriva Umanității Petre Roman îi dă lecții de morală chiar victimei sale: "Munteanu a scris în 1994 că I.G. Duca a fost ”asasin”"

"Certificatele verzi și de poluare" soroșisto-progresiste FALIMENTEAZĂ Mineritul Românesc și au băgat adânc pe pierdere Complexul Energetic Oltenia, ultimul mare complex minier din România

Încă un MINCINOS AL PROPAGANDEI SOROȘISTE. Judecătorul clujean Cristi Danileț: "Decizia CCR de interpretare nu scoate din legislație abuzul în serviciu"

GEORGE MAIOR, nu numai că a introdus prin protocoalele ilegale un sistem stalinist de control al SRI, dar se dovedește a fi și UN MINCINOS NOTORIU. Manda: "Maior ne-a mințit când a spus că îl cunoștea vag pe Georgescu. O să îl invităm de urgență"

Fotbal: HOȚIE LA DRUMUL MARE. Arbitrul a dat un 11 metri inventat pentru Real Madrid în minutul 94 la scorul de 3-0 pentru Juventus și de 0-3 pentru Real Madrid în tur. Buffon (Juventus) - "Arbitrul a avut un sac de gunoi în loc de inimă"

Adevărul Live, ora 12.00. Povestea româncei care a lăsat Germania și Venezuela pentru a candida pe listele PNL la parlamentare

Viorica Dăncilă îl invită pe Klaus Iohannis la cel puțin două dezbateri electorale | DOCUMENT

Tenis: Turneul Campionilor - Grecul Tsitsipas, învingător pentru prima dată în fața rusului Medvedev

Angajații care au fost expuși la agenți cancerigeni vor fi supravegheați și după încetarea activității

Femeie care a făcut videochat împreună cu fiicele sale minore, arestată preventiv

AIEA a detectat ''particule de uraniu'' la un complex nedeclarat din Iran și confirmă activitățile de îmbogățire a uraniului la Fordo

Loredana Chivu, în cea mai jenantă ipostază din viaţa ei. "Îmi vine să intru în pământ de ruşine..." FOTO

O actriță americană a postat singură pozele nud cu care era șantajată de un hacker: "Du-te dracului, cu toată puterea pe care crezi că o ai asupra mea!"

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

Situație incertă a concursului de admitere la INM. Magistrații acuză CSM de amânare nejustificată și cer o aprobare rapidă a hotărârii de organizare

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Dăncilă se arată tolerantă cu disidenții din partid: Nu pornesc de la premisa excluderilor

Și-a filmat NEVASTA făcând SEX ORAL cu un CÂINE! Clipul a ajuns pe internet!

Firea le mulțumește celor care au votat în Capitală, în special celor care au pus ștampila pe Dăncilă

Fetiță de 10 ani, violată de tată, în timp ce mama era în străinătate

"Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus" - era una dintre lozincile principale ale regimului anilor 45 - 50. Ororile sexuale ale ostașilor sovietici în România: cum au sfârșit femeile care nu s-au lăsat siluite de militari, după 23 august 1944

COMENTARIU Lelia Munteanu: Prostie sau ticăloșie?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Nu se mai ascund: Alina Eremia, surprinsă când îi trimite un pupic lui Dorian Popa FOTO

O navă militară israelienă a făcut o descoperire tulburătoare în apele teritoriale ale țării, la doar 15 km de Tel Aviv

Bursa de la București a atins maximul ultimilor 11 ani


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 43, afisate in 1 pagina.