12:47
Comentarii Adauga Comentariu

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 11 IULIE

* Doi cetățeni români, o femeie și un băiat de 8 ani, și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma furtunii de miercuri din Halkidiki, Grecia, fiind transportat la spital, a informat un comunicat de presă al MAE transmis AGERPRES.

* Președintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat, la DC News, că, în cazul în care partidul îi va cere, va candida la alegerile prezidențiale, dar, în acest moment, opțiunea sa este de a merge 'în spatele altui candidat'. Ea a mai anunțat că o remaniere guvernamentală va avea loc în această vară și ar putea fi urmată de o restructurare a Executivului în toamnă. Potrivit prim-ministrului, de asemenea, este necesară eficientizarea fiecărui minister în parte, dar nu în ideea de a da oameni afară ci, eventual, de a-i transfera în agențiile sau ministerele unde există deficit de personal.

* Veteranul de război Ionel Tuță a murit, miercuri, la vârsta de 96 de ani. Informația a fost confirmată de familie. În luna aprilie, președintele Klaus Iohannis l-a avansat la gradul de general de brigadă - cu o stea, în retragere.

* Actorul Damian Crâșmaru, a murit, la vârsta de 88 de ani, a anunțat Teatrul Național București.

* Procurorul Maria Pițurcă, cea care a ridicat fetița de la Baia de Aramă în cadrul unei proceduri de adopție internațională, se află la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție. Ea a venit însoțită de avocat și nu a răspuns la nicio întrebare adresată de jurnaliști. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ilie Şerbănescu Vine criza: Stăpânul străin și vătafii interni pregătesc urgia asupra românilor

Republicăm acest articol după fabricarea de probe false de către procurorii DNA. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

Ana Măiță șefă de ONG care a născut în inconștiența ei în BAIE, le ține lecții de responsabilitate celor care se opun VACCINĂRII CU FORȚA "Lăsați-ne pe noi părinții responsabili să îi rezolvăm. Îi vom da în judecată"

1907. Regele Carol I mulțumește Armatei Române că ATRAS ÎN PROPRIUL POPOR şi că A UCIS MII DE ȚĂRANI ROMÂNI. Țăranii români erau indicați ca fiind "primejdia care a amenințat ființa scumpei Noastre țări"

Andreea Mantea, dispută pe facebook: "Fiecare om are păsărica lui"

VIDEO VIRAL | Film interzis minorilor, difuzat din greșeală de BBC

REMEMBER 22 Decembrie 1989. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu

Fetiță de 10 ani, siluită pe tăpșan de amicul de 16 ani. Ce pedeapsă a primit făptașul pentru "viol în formă agravantă"

Pariul de azi - 04.Iunie.2015: Safarova - Ivanovic 1 (1.61) - LIVE SCORE

ASCULTĂ SMART RADIO | Momentul în care cântăreața Lady Gaga cade de pe scenă în timpul unui concert. Spectator: Am crezut că a murit - VIDEO

INTERVIUL INTEGRAL. Gândurile lui Cristoiu. Cătălin Ivan, despre Iohannis: Este pentru prima dată în istoria României când cineva are șanse să ajungă președinte prin neprezentare


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 12, afisate in 1 pagina.

ieri 05:13 CITATUL ZILEI