18:28
Comentarii Adauga Comentariu

Theresa May va stabili un calendar al retragerii sale după următorul vot al legislativului privind acordul Brexitului

Premierul Theresa May a acceptat ca, după ce luna viitoare Camera Comunelor se va pronunța încă o dată prin vot asupra acordului privind Brexitul, să fie stabilit un calendar al retragerii ei de la conducerea conservatorilor britanici, a anunțat joi liderul grupului parlamentar al Partidului Conservator în Camera Comunelor, transmite agenția dpa.

''Premierul (Theresa May) este hotărâtă să obțină retragerea din Uniunea Europeană și își dedică eforturile asigurării celei de-a doua lecturi a proiectului de lege privind acordul de retragere'' din UE, a declarat Graham Brady, președintele Comitetului 1922, ce reunește grupul parlamentar al conservatorilor din Camera Comunelor.

''Am convenit ca ea și cu mine să ne întâlnim după a doua lectură a proiectului de lege pentru a stabili un calendar în vederea alegerii unui nou lider al Partidului Conservator și Unionist'', a indicat Brady, folosind numele complet al partidului.

Această întâlnire va avea loc indiferent dacă Theresa May va reuși sau nu să obțină în Camera Comunelor un vot favorabil acordului, precizează Graham Brady.

Până în prezent Theresa May a promis că va demisiona de la conducerea executivului și a partidului dacă legislativul, care i-a respins de trei ori acordul negociat cu Bruxelles-ul, va vota pentru un acord care să asigure ieșirea Regatului Unit din UE, amânată până la 31 octombrie.

Șefa guvernului negociază în continuare cu laburiștii lui Jeremy Corbyn o formulă de acord privind Brexitul care să poată fi susținut de o majoritate în Camera Comunelor, iar în săptămâna care începe pe 3 iunie va prezenta legislativului proiectul de lege cu privire la acordul Brexitului.

Laburiștii insistă însă asupra rămânerii Regatului Unit într-o uniune vamală cu UE, ceea ce resping conservatorii susținători ai unei retrageri complete din UE și care au avertizat că nu vor vota un acord care să prevadă o astfel de uniune vamală.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Corey Feldman povestește în direct la CBS News despre Rețeaua De Pedofilie de la Hollywood care abuzează copii. El însuși a fost abuzat de mai multe ori la Holywwod, când era copil.

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

Bloomberg: Activele celor mai bogate familii din lume generează critici la adresa capitalismului

Boris Johnson le va transmite lui Macron și Merkel că Brexit nu poate fi oprit de Parlament -presă

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

UPDATE Peste 2.000 de persoane evacuate în insula Gran Canaria din cauza unui incendiu de pădure

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Germania: Ministrul de interne ar dori ca solicitanții de azil sirieni care își vizitează țara să fie deportați

Donald Trump și Justin Trudeau au discutat despre cei doi canadieni arestați în China

Italia permite debarcarea minorilor de la bordul navei pentru imigranți Open Arms

Conservatorii din Europa. Succesul lui Matteo Salvini. Poate cineva să-l oprească să devină următorul lider al Italiei? Vor urma alegeri anticipate la toamna...

Boris Johnson le va spune lui Macron și Merkel că parlamentul britanic nu poate opri Brexitul (presă)

CITATUL ZILEI

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse la Kabul

INML nu mai vrea să participe la mușamalizarea cazului Caracal. DIICOT: Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure INML: "Fragmentele erau calcinate excesiv"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Germania: Zeci de mii de vizitatori ai instituțiilor politice în weekendul porților deschise

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Cel puțin șase persoane au fost rănite în protestele izbucnite în Kashmir

Mort din cauza unui sandviș: Un client nemulțumit a împușcat mortal un ospătar, într-o suburbie a Parisului

Libia: Forțele fidele lui Khalifa Haftar din estul țării au avariat un aeroport civil (ONU)

Un nou incendiu și evacuări pe insula Gran Canaria

Ioan Mircea Pașcu, mesaj cu subînțeles pentru Rovana Plumb și Dan Nica: Aviz amatorilor - funcția de comisar european nu beneficiază de imunitate

VIDEO Daniil Medvedev, victoria carierei: L-a învins pe Novak Djokovic și s-a calificat în finala de la Cincinnati

​VIDEO Manchester City - Tottenham 2-2

Marea Britanie riscă să intre într-o criză de combustibil, alimente și medicamente în cazul unui Brexit fără acord

Masacru la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Unul din bolnavi a ucis alți trei pacienți și a rănit alți nouă/ Arma crimei, luată din spital

Handbal feminin: CSM București a pierdut primul meci de la turneul Challenge Christophe Caraty

Știrile ProTV: Mamaia, atât de aglomerată încât oamenii nu mai au loc pe nisip. Cât a ajuns să coste o masă

Pașcu îi avertizează pe Rovana Plumb și Dan Nica: Funcția de comisar european nu beneficiază de imunitate

Csaba Laszlo, antrenor Sepsi: Când am venit aici, am avut foarte mare frică

Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CFR Cluj 1-1

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Selecționerul ar trebui să aibă ochi și pentru Alexandru Păun

Sepsi Sfântu Gheorghe-CFR Cluj, scor 1-1, în etapa a șasea din Liga 1

Nicolas Dujovne a demisionat din funcția de ministru argentinian al Trezoreriei

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Buzău a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă cu un stativ de perfuzie

Buzău: Un bărbat internat la Spitalul Săpoca a omorât patru pacienți și a rănit alți 9 cu un stativ de perfuzie

VIDEO 63 de oameni au murit și alți 180 au fost răniți în urma unei explozii la o nuntă din Kabul

Explozie la o nuntă din capitala afgană Kabul soldată cu cel puțin 20 de răniți

Spania: Barcelona a comemorat victimelor atacului de pe La Rambla de acum doi ani

Baschet masculin: România, victorie clară în fața Ciprului, în precalificările FIBA EuroBasket 2021

Netanyahu susține că ''nu este impresionat'' de amenințările liderului Hezbollah

Jean Claude Juncker, operat de urgență

​Liga 1: Sepsi - CFR Cluj 1-1

ATACUL sinucigaș comis la o nuntă la Kabul: Bilanțul a ajuns la 63 de morți și 182 de răniți

Codurile penale, legile privind cartele prepay doar cu buletinul și Alertă Copil, prioritățile Parlamentului în toamnă

Ianis Hagi, încă o evoluție entuziasmantă pentru Genk: "A pasat perfect, iar Samatta și-a completat hat-trickul"/ Genk - Waasland-Beveren 4-0

La un pas de o tragedie: Portarul Mamadou Samassa a leșinat în timpul meciului dintre Sivasspor și Beșiktaș

VIDEO WTA Cincinnati: Madison Keys, în marea finală (duel cu Svetlana Kuznetsova)

Panică într-o gară din Germania: Un individ înarmat cu un cuțit a ucis cel puțin două persoane

Rusia: Activiști ai opoziției au protestat la Moscova pentru alegeri libere după ce autoritățile le-au interzis adunarea

Paradoxul expansiunii economice record din SUA: Teama de recesiune crește printre consumatori, deși salariile acestora sunt tot mai mari

Trupul alpinistului Zsolt Torok a fost recuperat de salvamontiști

"​Primele luni în noul rol de mamă au fost cele mai grele din viața mea". Imaginea unui subiect tabu în România: depresia post-partum

27 de migranți minori au fost debarcați de pe nava Open Arms, după ce Matteo Salvini a dat undă verde, călcându-și pe inimă

Statele Unite acordă 90 de zile în care Huawei mai poate cumpăra produse de la furnizorii americani

SUA. Sistemul de Sănătate. De ce unii medici diagnostichează în mod intenționat greșit pacienții

Liderul unei rețele de trafic de droguri a fost prins de autoritățile ucrainene și israeliene, la două zile după evadare

Adrian Zuckerman, la un pas de validarea ca ambasador al SUA la București

Manchester City-Tottenham, scor 2-2, în etapa a doua din Premier League


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 326, afisate in 6 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI