17:32
Comentarii Adauga Comentariu

Campionatului Mondial 2018 | Vladimir Putin: Fotbalul unește, indiferent de limbă sau rasă

"În numele poporului rus, întâmpin toți fanii prezenți, la fel pe cei de care ne urmăresc din fața televizorului și pe internet. Salut întreaga familie a fotbalului prezentă la acest turneu planetar. Acest demers sportiv extraordinar e găzduit de Rusia pentru prima oară. Rușii iubesc fotbalul, a fost dragoste la prima vedere de la primul meci jucat aici în 1827. Am muncit mult pentru a putea să ne ridică la înălțimea acestui eveniment și pentru a întâmpina membrii lumii fotbalistice așa cum trebuie.

Ne bucurăm de prezența fanilor din toate orașele Rusiei. Fotbalul are miliarde de fani pe toate meridianele și, de fapt, oriunde trăiesc oameni avem fotbal. Acest sport ne aduce împreună într-o singură familie. Marea putere a fotbalului unește, indiferent de limbă sau rasă. E datoria noastră să păstrăm această unitate. Doresc succes echipelor și o experiență de neuitat fanilor din lumea întreagă. Bine ați venit în Rusia!", a spus Putin.

Gianni Infantino, președintele FIFA, a declarat: "Dragi prieteni, bine ați venit la Cupa Mondială din Rusia. De astăzi, pentru o lună, fotbalul va cuceri Rusia, și de aici fotbalul va cuceri întreaga planetă. Mulțumim domnului Putin, mulțumim Moscova, mulțumim Rusia!"


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru JOI 17 IANUARIE 2019. Venus aliniat cu Marte, iubire şi acţiune

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 5:00

Valoarea coșumului minim: 2.100 lei/lună pentru cei de la sat și la 2.600 lei/lună pentru locuitorii din mediul urban

Parlamentul britanic a RESPINS la limită moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Theresa May | VIDEO

Fenomen rar la Ierusalim: NINGE pentru prima dată după mulți ani | VIDEO

Tăriceanu se vrea președinte cu un partid de sub 10% din voturi. Dacă nu dădea PE NIMIC resursele din Platforma Continentală și nu dădea pe nimic companiile României prin Fondul Proprietatea...ne mai gândeam

Theresa May rămâne premier, moţiunea de cenzură a picat

FOTO | Higuain, pe picior de plecare? Indiciul care a "aprins" imaginația fanilor milanezi :)

Curtea Constituțională a respins sesizările USR și PNL privind neconstituționalitatea numirii unor membri ai conduceri ASF, inclusiv a președintelui Leonardo Badea

Subiectele zilei: De ce i deranjează Catedrala Mntuirii Neamului pe locuitorii din proximitate; Din bursier la Cambridge, la Curtea Penală Internațională de la Haga; Cum ncearcă șefii din sindicat să-și păstreze afacerile din subteran

Angela de la Londra, noua senzaţie din Diaspora

Dorina Lascăr - Curentul 2010: Lista Jurnaliștilor din Rețeaua Vântu - Episodul 2: Emilia Șercan, Doru Bușcu, Sorin Vulpe, Cristian Tudor Popescu, Liviu Mihaiu, Marius Nițu, Andreea Crețulescu, Victor Ciutacu, Oana Dobre, Tudor Octavian, Pavel Lucescu

Jeremy Corbyn, liderul opoziției britanice, îi cere Theresei May să excludă posibilitatea unui Brexit fără un acord

Anda Adam, GOALĂ! Imaginea demnă de filmele XXX cu care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Polonia începe războiul cu băncile. Taxa suplimentara pentru Banci. 1 miliard de euro pe an stransi ca taxe de la banci vor merge in alocatiile pentru copii

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Presa internațională după ce Theresa May a supraviețuit moțiunii de cenzură

Iohannis: Decizia CNA de a suspenda temporar emisia Realitatea TV este fundamentată pe criterii de ordin politic / Deschide calea abuzului de putere asupra mass-media

Examenul pentru permisul auto, un obstacol de netrecut pentru mulți dintre români. Doar o treime din candidați promovează la sală

MONITORUL APĂRĂRII: NATO este "up and running", pentru apărarea și protejarea intereselor de securitate ale aliaților

Moneda națională, la un nou minim istoric n raport cu euro

Cine ar putea fi noul antrenor al Simonei Halep. I-a fost recomandat de Darren Cahill

Australian Open (f): Kerber, Wozniacki și Stephens, calificate n turul trei; Bertens, Kontaveit și Tsurenko au părăsit competiția​ (Rezultatele zilei)

ULTIMA ORĂ: Dublă "lovitură" dată de Sevilla în aceeași zi! FOTO | Un "wonderkid" și golgheterul Europa League au ajuns în Andaluzia

UNTRR are patru scenarii posibile pentru viitorul industriei de transport rutier

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

Mărturia ZGUDITOARE a actriţei din România care s-a călugărit. "La 17 ani am avut primul amor"

Marius Budăi: Clar vom aproba bugetul pentru 2019 în luna februarie

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

​Persecuțiile mpotriva creștinilor au crescut puternic n 2018: peste 4.300 de oameni uciși / Extremismul islamic, un factor important de persecuție a creștinilor n 38 de țări

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

​VIDEO O fata de 18 ani a murit la spitalul din Barlad, dupa ce medicii i-au spus ca se alinta. Cazul, anchetat de politie

DigiSport Decizia luată de Nike, la Australian Open! Halep nu contează n fața uriașelor Sharapova și Williams

Spania a venit ca un taifun peste Macedonia! Suedia - Qatar a avut un final dramatic. Rămâneți pe recepție, urmează alte două super-meciuri la Campionatul Mondial, Spania - Croația și Danemarca - Norvegia

IESITI DE PE SNAPCHAT. Snapchat, rețeaua care își autodistruge mesajele, începe să transmită publicitate

BREAKING NEWS: Florin Andone, dorit de Barcelona! FOTO | Nu e glumă: atacantul român, pe "radarul" catalanilor

HOROSCOP 17 ianuarie 2019. Veşti excelente pentru o zodie, va da lovitura la LOTO 6 din 49

Jucării sexuale pe care ar trebui să le încerci

REŢETE PRĂJITURI: Tort tiramisu

Mihai Eminescu: „Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fuduli. Alungaţi turma acestor netrebnici!

Toader: A scăzut starea generală de recidivă și numărul celor care revin în penitenciar

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Cristian Pomohaci, cercetat pentru evaziune fiscală, fuge de instanţă

Ministrul Sănătății anunță când se vor deschide Centrele de Mari Arși din Timișoara și Iași. Dotarea, finanțată de Banca Mondială

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

LISTA CASTIGATORI CATENA. S-au tras la sorţi câştigătorii celor 10 autoturisme DACIA

Mamă şi fiică, actriţe de FILME PORNO împreună: Facem sex cu acelaşi bărbat FOTO XXX

Fete de 12 ani, ”testate” de interlopi înainte de a fi trimise la prostituţie

PAMBLICĂ este REGIONALISM, analfabeților progresiști și soroșiști, care faceți pe deștepții când de fapt sunteți niște dobitoci analfabeți înfumurați. Puteți citi acest lucru chiar în DEX. Proștii nu sunt proști destul, dacă nu sunt și fuduli.

GOSPODAR FĂRĂ PERECHE. Scene XXX între Ion şi Ionela. Fermierul este călărit în faţa camerelor fără nici o jenă VIDEO

Corina Dănilă, goală pe internet. Chiar ea a făcut publică fotografia FOTO

Povestea privighetorii cântecului maramureșean: Titiana Mihali, comparată cu Edith Piaf

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Penis mic? Poziţii sexuale pentru bărbaţii slab dotaţi

Instanțele Virtuale - o soluție pentru sistemul de justiție?

"Cireşica" s-a copt frumos. Cele mai sexy fotografii cu Nicole Cherry FOTO


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 83, afisate in 2 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI