23:59
Comentarii Adauga Comentariu

VIN SCUMPIRILE. Prima zi după creșterea accizei la carburanți. Benzina și motorina se scumpesc în medie cu 16 bani pe litru, prețurile au crescut și în ultima lună



Mișa dă vina pe companiile petroliere

Prima zi de aplicare a supraaccizei la carburanți a dus la scumpirea benzinei și motorinei, prețul combustibililor crescând în medie cu 16 bani pe litru, după ce în ultima lună, de când a fost anunțat proiectul, s-au mai scumpit o dată. Petrom a scumpit carburanții cu 9 bani pe litru, potrivit Economica.net.

Conform sursei citate, acum cea mai ieftină benzină costa 4,84 lei pe litru, iar cea mai ieftină motorină se vinde cu 4,75 lei pe litru.

De asemenea, motorina extra a trecut pragul psihologic de 5 lei, comercializându-se acum cu 5,03 lei pe litru, în vreme ce benzina extra costă 5,31 lei pe aceeași cantitate.

Vineri, 15 septembrie, la ora 00.00, liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a scumpit carburanții cu 9 bani pe litru, în urma reintroducerii supraaccizei. Este însă a patra scumpire în decurs de câteva zile, astfel încât avem o creștere totală de 22 de bani. Practic, am avut o creștere în trepte, nu una bruscă de 16 bani pe litru, atât cât să cuprindă mărirea accizei.

Preţul combustibililor a crescut joi noapte cu nouă bani la staţia OMV Petrom de pe strada Lucreţiu Pătrăşcanu. Astfel, un litru de motorină standard costa 4,69 lei la ora 1:18, iar unul de benzină standard era 4,83 lei. Totodată, un litru de motorină extra costă 4,96 de lei, iar unul de benzină extra este 5,27 lei. Premierul Mihai Tudose a declarat recent că salturile prețului la carburanți din ultima vreme nu sunt cauzate de influența accizei și a dat vina pe fostul premier Cioloș care a scos supraacciza de la 1 ianuarie. Mărirea taxei pe carburanți de către actualul Executiv are rațiuni strict de insuficiența veniturilor la buget și pentru acoperirea promisiunilor electorale de creștere a salariilor și pensiilor.

Motivele pentru care era cert că benzinarii vor include supraacciza în prețul carburanților sunt explicate de Cristian Păun, profesor de economie la Academia de Studii Economice. Conform acestuia, carburanții sunt produse cu o rigiditate ridicată a prețului.

"Adică, dacă crești prețul consumul nu scade semnificativ. Traficul de astăzi din București (după introducerea accizei) o demonstrează pe deplin", spune acesta. În plus, Guvernul face mult prea puțin pentru a reduce din această rigiditate: nu există alternative de transport pe distanțe lungi (trenuri electrice, trenuri de mare viteză etc.).

"În localități infrastructura urbană e la pământ. Infrastructura limitrofă marilor aglomerări urbane (vezi trenurile din jurul Parisului) este inexistentă (noi nu suntem în stare să facem un tren sau tramvai de mare viteză până la Otopeni). Pistele de biciclete sunt așa cum sunt. Aglomerația e atât de mare încât motocicletele sunt foarte nesigure. Mașinile electrice sunt prea scumpe și infrastructura de încărcare a lor inexistentă (în Budapesta am văzut în parcările publice stații de încărcare electrice). Combustibilii sunt peste tot: în producție, în transportul de bunuri, în transportul de persoane. Cu alte cuvinte, există cerere intensă pentru combustibil. Concurența din piața combustibililor este inexistentă: producția este monopolizată de o companie ce deține 98% din cifra de afaceri a sectorului și rafinarea de o companie ce deține 95% din capacitatea de rafinare.

Adică este o piață neconcurențială cu jucătorui puternci în producție și rafinare. Românii nu renunță ușor la confortul transportului cu mașina, indiferent de prețul carburanților (o problemă de mentalitate). Guvernul este și el părtaș beneficiind din plin de această rigiditate. Chiar l-ați crezut pe Primul Ministru că nu mai putea el de grija românilor de la pompă? Să fim serioși... Acum își freacă mâinile de bucurie", a mai spus Păun.

Recent, oficialii guvernamentali le-au transmis reprezentanţilor transportatorilor rutieri, care au ameninţat cu mişcări de protest şi au spus chiar că vor alimenta camioanele în străinătate, că preţurile la pompă nu vor creşte ca urmare a creşterii accizei. „Prim-ministrul şi ministrul de Finanţe au dat asigurări că nu se vor înregistra creşteri de preţ la carburanţi începând cu 15 septembrie şi 1 octombrie, în condiţiile în care preţul petrolului va rămâne constant.

Dacă se vor înregistra totuşi majorări de preţ după 15 septembrie şi 1 octombrie, prim-ministrul a dat asigurări că este deschis pentru a relua rambursarea supraaccizei către transportatorii rutieri”, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România. Cum funcționează concurența Unicul producător intern de țiței este OMV Petrom, companie care deține tot lanțul de la producție la desfacere. Fostul Rompetrol și Lukoil cumpără petrolul din Kazakhstan și, respectiv, Rusia, și îl rafinează la Petromidia și Petrotel. Mol, Socar și Gazprom, companii care se află pe piața de distribuție, cumpără produsele petroliere ori de la cele trei rafinării, ori vin cu ele de afară. OMV Petrom pleacă cu un avantaj major în fața restului competitorilor, pentru că teoretic ar putea avea o flexibilitate foarte mare asupra preţului. Dar nu o poate face din mai multe considerente. Unu: Petrom are un preţ de producţie situat sub 20 euro pe baril, dar vinde petrolul către singura rafinărie funcţională, Petrobrazi, la preţ de cotaţie mondială, conform politicii companiei. Câştigurile uriaşe, pentru România, ale Petromului veneau din această diferenţă, căci rafinăria şi distribuţia nu sunt centre de profit - informează Cotidianul.ro

Doi: Petrom deţine în jur de 40% din piaţa de distribuţie carburanţi din România, dar este singurul producător de ţiţei. Avantajul acesta nu şi-l poate materializa la pompă, pentru că orice scădere a preţului poate fi considerată de către Consiliul Concurenţei ca o distorsiune a pieţei, cu efecte negative asupra celorlalţi jucători, fostul Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar, Gazprom. OMV Petrom dispune de o reţea peste 540 de benzinării amplasate în locaţii foarte bune (moştenite de la fostul PECO). Urmează Rompetrol, cu ceva mai bine de 400 de staţii şi ruşii de la Lukoil, cu 310 benzinării. Ungurii de la Mol vin tare din urmă, ajungând la 200 de staţii. Mai discreţi sunt azerii de la Socar şi sârbii de la NIS. Aceştia nu au strâns decât câteva zeci de unităţi. Din spate vine compania petrolieră a lui Ion Țiriac, care vrea să se extindă puternic. Piaţa totală de distrubuţie carburanţi se ridică la 9,5 miliarde de euro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS LIVE VIDEO ONLINE STREAMING EUROSPORT HD. Meciul zilei la Australian Open 2019

Sondaj Online DC News. Alegeri prezidentiale 2019: Pe cine veți vota?...între Dragnea și Rețeaua SOROS? Și de ce credem, oricât de paradoxal ar părea, că BARONII LOCALI au salvat România?

COMPER ROMANA 2019. Subiecte romana Comper etapa I pentru fiecare clasă

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

SUBIECTE COMPER MATEMATICA 2018, etapa I: Când află elevii REZULTATE COMPER 2018

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

SCANDALOS. Situație Dramatică la Spitalul Județean din Tg. Mureș. Cele 115 paturi de la UPU au fost reduse la 60. Pacienții cei mai suferinzi, așteaptă zile în șir în UPU (Unitate de primire urgențe!) să apară un loc,un pat pe care să poată fi internați

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Regimul progresist Tispras îi bate măr, pe grecii care prostetează împotriva lui, tot așa de violent cum Regimul Bilderbergului Macron îi bate pe francezi...Autoritățile au folosit gaze lacrimogene pentru a dispera mulțimea care protesta în Atena

Isărescu şi Chiriţoiu chemaţi la audieri la Senat. Senatorul Zamfir: "indicele la care sunt calculate ratele românilor cu credite în lei este 'trucat' printr-o întelegere între băncile comerciale cu 'ştiinţa şi implicarea' directă a BNR"

Voci Conservatoare. Mihai Gheorghiu: "Eminescu a apărat cu radicalitatea întemeierii sale acest popor pe care l-a iubit necondiționat. Această iubire radicală a fost numită 'naționalism' "

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

Hoțul strigă "Prindeți Hoții": Matrapazlâcurile cu CASE ale lui Iohannis au fost scoase la iveală prin DECIZIA DEFINITIVĂ A INSTANȚEI. Deci cine nu respectă Legile și Justiția dar latră toată ziua că el apără "Legea și Justiția"? Ghici ciupercă Cine-i?

Corina Dănilă, goală pe internet. Chiar ea a făcut publică fotografia FOTO

LOTERIA BONURILOR FISCALE 20 IANUARIE 2019. Cum afli dacă ai un bon câştigător după cumpărăturile din decembrie

Voci Conservatoare. Ninel Peia adresează o Scrisoare Deschisă Președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Cerem Ambasadei Rusiei de la București să înainteze Scrisoarea Deschisă, președintelui Rusiei și să ne trimită răspunsul ca să-l publicăm.

SUBIECTE ROMANA COMPER 2019. Emoţii pentru elevi. BAREME ROMANA COMPER 2019, ETAPA I

Încă o persoană a murit, de GRIPĂ. Gripa a cauzat 20 de decese într-o lună, adică mai multe decât cele cauzate de Rujeolă în tot acest an. Dar ați auzit vreun progresist sau vreo slugă de-a lor din Guvern și din Parlament să lupte împotriva Gripei? Nu.

SIMONA HALEP - VENUS WILLIAMS LIVE VIDEO ONLINE STREAMING EUROSPORT. Momentul adevărului la Australian Open 2019

Digi24 Orașul din Romnia care a atras n ultimii ani multinaționale din Germania, Austria sau Italia : N-avem șomaj aici, este 0!

Când au văzut ce au scos de pe fundul mării în plasă, membrii echipajului acestui mic vas de pescuit au rămas PERPLECȘI. Au fost alertate autoritățile și a urmat o desfășurare impresionantă de forțe. Nimeni nu știe cum a ajuns acolo | FOTO

BAREME COMPER ROMANA 2019. Cum se rezolva SUBIECTE ROMANA COMPER 2019, etapa 1

Simona Halep - Serena Williams | Surpriza dimineții! Antrenorul care i-a stat alături Simonei la încălzirea premergătoare meciului: ieri s-a despărțit de un fost număr 7 ATP

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Bancul zilei: Ardeleanul la birt

Secretul periculos al maşinilor puternice. Titi Aur dezvăluie problema pe care nu o observă nimeni VIDEO

Cei mai bogaţi oameni din lume au o avere egală cu jumătatea populaţiei cea mai săracă a planetei

CAMERA ASCUNSĂ: Turişti filmaţi pe ascuns în momente de intimitate

A vrut să îi doneze un rinichi soțului bolnav. Când a mers la spital pentru a-i fi scos organul, femeia a făcut o descoperire CUTREMURĂTOARE. Nimeni nu știe cum a fost posibil

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS. URMĂRIŢI online streaming meciul zilei la Australian Open

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

EUROSPORT LIVE VIDEO SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS 1-6, 4-3. URMĂRIŢI online streaming meciul zilei la Australian Open

Accident între un microbuz şi o autoutilitară, în Argeş. Sunt patru victime

Digisport Moment incredibil! Simona nu s-a putut opri din rs. Gafa făcută de Serena, naintea partidei

Elevii învaţă despre fenomene bizare la limba română. Ce scrie în Manualul de clasa a IV-a

Caru' cu vedete: Care este numele ntreg al lui Cabral; Mihai Bobonete a fost operat de urgență; Cu ce actrita celebra se iubeste acum Brad Pitt

​Forumul economic de la Davos: Cei care vin la summit sunt mai bogați ca oricnd; elita financiară a prosperat după criză

Autoritățile au arestat două persoane după ce o mașină a explodat în Irlanda de Nord

Constantin Niță, un fost ministru al Energie, susține că a fost condamnat nevinovat: Am stat degeaba în pușcărie

Multe întreprinderi mici și mijlocii susțin supraimpozitarea băncilor. Reprezentantul lor explică situația: S-a greșit mult în sectorul bancar

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

VIDEO Alexander Zverev, nervii și cele nouă lovituri de rachetă

LIVE BLOG | Simona Halep - Serena Williams, "finala" feminină de la Australian Open se joacă ACUM, în optimile de finală. Liderul mondial a ieșit la luptă și a întors meciul! Avem set decisiv

LIVE BLOG | Simona Halep - Serena Williams, "finala" feminină de la Australian Open se joacă ACUM, în optimile de finală. Liderul mondial se află în dificultate, dar nu se predă și intră la luptă

SIMONA HALEP SERENA WILLIAMS AUSTRALIAN OPEN 2019 (ora 10:00) LIVE STREAM VIDEO ONLINE EUROSPORT

Teodorovici va prezida astăzi prima reuniune a Consiliului Economic din Președinția Romniei

Marea Britanie va lua n considerare modificarea Acordului de Vinerea Mare pentru a sparge impasul Brexit

REZULTATE ADMITERE POLIŢIE 2019. Note mici, cu ce medie s-a intrat la Câmpina

Concedieri masive în rândul bugetarilor. "Numărul de angajaţi la stat ar trebui să fie 10% din total"

Libertatea: Premierul Viorica Dăncilă și-a adoptat fiul n anii 90

Agentul CIA care a inspirat filmul ''Argo'' a murit la 78 de ani

Andronescu, despre lipsa săpunului din şcoli, în prag de epidemie de gripă: Copiii să vină cu şerveţele umede

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Atacuri cu rachetă şi ripostă cu bombardamente între Israel şi Siria

Horoscop SĂPTĂMÂNAL 21-27 ianuarie 2019. Marea săptămână a ECLIPSEI TOTALE DE LUNĂ PLINĂ SÂNGERIE a lupilor ! Ce urmează DUPĂ eclipsă ?

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 ianuarie

CITATUL ZILEI

Aviația israeliană lovește ținte iraniene n Siria

Simona Halep - Serena Williams | Gafă amuzantă a Serenei, Simona a început să râdă în hohote. VIDEO | Ce s-a întâmplat când crainicul a anunțat "Va rog să primiți cu aplauze liderul mondial!"

ULTIMA ORĂ | Voduț, suspendat de Viitorul! A fost prins că a pariat pe propria echipă. "Dacă e adevărat, i se va rezilia contractul"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1804, afisate in 31 pagini.



ieri 06:07 CITATUL ZILEI