23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Cotidianul.ro publică Lista Băncilor care s-au declarat cu pierderi. Ziarul lui Nistorescu ne explică CĂ NU TREBUIA SĂ ȘTIM care bănci se declară pe pierderi și că în general oamenii nu trebuie să afle care e REALITATEA BANCARĂ

Nota Redacției:

Am pus cu roșu paragrafele MANIPULATORII, în care Cotidianul.ro face o propagandă penibilă în favoarea băncilor. Dar cel puțin dă lista băncilor cu pierderi.

Ziarul lui Nistorescu ne explică CĂ NU TREBUIA SĂ ȘTIM care bănci se declară pe pierderi și mai ales ne explică că oamenii nu trebuie să știe și să li se spună care e situația REALĂ pentru că aflarea REALITĂȚII ar prăbuși sistemul Bancar. Chiar așa Nistorescule? Același ziar a publicat nu demult o mizerie de articol în care ne explica "cât de mari sunt redevențele în România". De când a ieșit pe print, NISTORESCU scrie după cum îi cântă sponsorizările primite.



Cotidianul.ro - Pe urmele bank-run-ului.

Premierul Mihai Tudose (...) a dat de înțeles că va ieși în public cu o listă neagră a băncilor și că va cere deponenților să își retragă economiile de acolo.

„Au început controale peste tot, şi vă dau un exemplu cu băncile. Avem 36 de bănci active, 18 sunt pe profit şi 18 nu. Eu cred că trebuie să le ajutăm (...) poate facem o fundaţie să le dăm nişte bani că, înţeleg că ei au venit aici să ne ajute, să, nu ştiu, sunt subsidiare ale Crucii Roşii sau, pur şi simplu, au venit aici crezând că toţi suntem cu tricouri cu: fraierii noştri! ANAF-ul a început controlul la două dintre ele să vadă cum şi ce se întâmplă. Eu vă spun foarte sincer şi-mi asum, o să ajungem până a la ieşi public şi a spune: domne', băncile astea nu au profit, de un an, de doi, de trei, de patru, nu ştiu dacă este foarte „safe” să vă ţineţi economiile acolo. (...) Iertaţi-mă, e o bancă, dacă ea nu are profit, e pe pierdere, păi nu riscă să intre în faliment ?" a declarat Tudose. Dacă se ajunge la situația prezentată de premier atunci vom avea parte de fenomenul bank-run, adică o retragere masivă a economiilor din bănci, ceea ce va duce bineînțeles la falimentul băncilor în cauză. Și cum băncile sunt legate între ele vom avea parte de un efect de domino care va afecta întregul sistem economic.

În primă fază, deponenții, persoane fizice sau juridice, băncile care și-au plasat banii în banca falimentară își vor pierde total sau pațial depozitele constituite. Aceste pierderi vor duce la creșterea vulnerabilității lor la provocările pieței imediate sau viitoare. Această pierdere va genera fenomenul de retragere masivă a depozitelor în cadrul întregului sistem, nu doar a instituțiilor arătate cu degetul. Băncile vor fi percepute ca fiind nesigure și în consecință se vor confrunta cu o scădere importantă a resurselor atrase. Retragerile masive vor avea ca efect scăderea lichidităților băncilor. Persoanele care își vor elimina economiile vor căuta alte forme de plasament, în special spre investiții neproductive, precum obiecte din aur sau alte metale prețioase sau opere de artă. În plus, va avea loc o migrație a economiilor bănești în afara granițelor țării acolo unde există șanse mai mari pentru investiții mai sigure. Această hemoragie va avea consecințe nefaste asupra relansării și dezvoltării economice. O altă bună parte din economii va fi plasată în valute liber convertibile, ceea ce ar conduce la creșterea cererii pentru aceste valute și devalorizarea accentuată a monedei naționale.

Totodată, oamenii se vor îndrepta și spre achiziția de proprietăți imobiliare sau obiecte de uz casnic, fenomen ce va duce la creștere prețurilor și, implicit, la inflație. Și nu în ultimul rând, România riscă o serie de procese de amploare pentru că băncile de aici sunt în marea lor majoritate filiale sau subsidiare ale unor grupuri financiare din străinătate.

Lista celor cu pierderi

Băncile care activează pe piața din România acordă credite și atrag economii de la persoane fizice și juridice și de la alte bănci, împrumută statul și participă la circuitul economic al țării. Scot profit sau raportează pierderi. Din 2011 și până în 2016, foarte multe dintre ele au cumulat minusuri de milioane de lei, majoritatea chiar în fiecare an din perioada amintită. Lista băncilor care au raportat pierderi cumulate în 2011-2016 cuprinde :
1. Porsche Bank România,
2. Veneto Banca SCPA Italia Sucursala București,
3. Piraeus Bank România, Banca Transilvania,
4. Banca San Paolo IMI Bank România,
5. Emporiki Bank-România,
6. Banca Română de Scont SA-Brașov,
7. Nova Bank,
8. Marfin Bank,
9. Ideea Bank,
10. Banca Corcială Carpatica,
11. Banca de Investiții și Dezvoltare BID,
12. Procredit Bank,
13. Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia - Sucursala România,
14. BNP Paribas Fortis - Sucursala București,
15. Bank Leumi România,
16. Banca Renașterea Creditului Românesc Credit Bank,
17. Banca Comercială Română,
18. Bankoop - Banca Generală de Credit și Promovare,
19. Banca Comercială Feroviară,
20. Garanti Bank,
21. The Royal Bank fo Scotland PLC, Edinburgh - Sucursala România,
22. Banca Internațională a Religiilor,
23. Banca Turco-Română,
24. Banca Românească Membră a Grupului National Bank of Greece,
25. Partria Bank,
26. Credit Europe Bank,
27. Bancpost National Bank of Greece SA Sucursala București,
28. OTP Bank,
29. Banca Columna.

Pe listă se află astfel 6 din cele 11 bănci sistemice, adică
1. BCR,
2. Banca Transilvania,
3. Bancpost,
4. Garanti,
5. OPT și
6. Piraeus.

Conform BNR, grupul instituțiilor de credit având un caracter sistemic deține 79,1% din activele sectorului bancar românesc la data de 30.06.2016, asigurând cea mai mare parte a serviciilor financiare către economia reală (80,1% din creditele în stoc; 80,2% din depozitele atrase; 57,5% din plățile efectuate), din perspectiva complexității derulează 94,3% din tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere, plasează 91,9% din activele transfrontaliere și atrag 88,1% din pasivele externe, iar în privința interconectivității cu celelalte entități care activează în domeniul financiar, furnizează 65,2% din activele intrafinanciare, utilizează 84,5% din pasivele intrafinanciare și dețin 98,9% din stocul de obligațiuni emise.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Banca evazionistilor  fostii angajati   2017-08-23 - 19:15

    procreditul finanateaza evaziunea fiscala - cine face evaziune arata carnetelul negru , se fac niste verificari incrucisate , un soi de interviu cu patronii, se pune garantie pe ce are fieccare patron in proprietate personala si se da credit cu dobanda mare gen 30-50% la euro , iar patronii platesc din evaziunea pe care o fac si continua sa ia credit ca sa-si dezvolte afacerea evazionista totul cu stiinta bnr-ului care le-a aprobat normele de creditare si cu stiinta anaf si sri care au fost informate de angajatii nemultumiti cu nume prenume subiect si predicat si ghici ce? nu numai ca aceasta grupare infractionala continua sa functioneze dar mai nou baga la munca studenti sub masca stagiilor de practica petru care nu platesc contributii la asigurarile sociale si binenteles impozite pe salarii. banca este detinuta de catre o banca de stat germana kfw si o gramada de dubiosi d-alde soros gen zeitinger. Inainte dadeau pe site tarile in actioneaza pcb acum nu mai dau. Vi le zic eu - Romania, Bulgaria,Ucraina, Georgia, Albania, Bosnia, Kosovo, Congo, Columbia si bineinteles sediul central in Germania dar sediul central nu este banca sci un holding. Conlcuziile le trageti si singuri!


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Faze tari:Berea asta te face campion la pat; Un preot a vrut să le arate enoriașilor că poate merge pe apă. Ce s-a ntmplat n timpul demonstrației; O specie primitivă a omului a dispărut din cauza lenei

O mai țineți minte pe isterica Adela Lupșe "Vreau să sunte telefonuuul"? Acum este o bombă sexy | FOTO & VIDEO

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Dr. Dana Miricioiu: "Trei reguli esențiale pentru un ten frumos, fără coșuri și pete. Tu le respecți?"

Vladimir Putin: Președintele chinez Xi Jinping va vizita Rusia în luna septembrie

VA MAI AMINTITI? Poze nud cu Jennifer Lawrence și alte celebrități feminine, postate ilegal pe internet de un hacker

Ce trebuie să faci neapărat până la finalul verii, conform semnului tău zodiacal

"În afara nașterii copiilor mei, acel moment a fost cea mai frumoasă zi din viața mea". Darren Cahill, despre legătura specială cu Simona Halep

Autorul atacului cu vehicul din Londra este un cetățean britanic de origine sudaneză

Caroline Wozniacki, goală puşcă în Sports Illustrated. Secvenţe incendiare de la şedinţa foto VIDEO

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Angela Merkel declară că Turcia trebuie să asigure independența Băncii Centrale

Iranul a dezvoltat un nou model de rachetă balistică cu rază scurtă

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Bloomberg: Cele mai mari economii est-europene ncetinesc, pe măsură ce avntul se disipează/ Romnia: costuri mai mari de mprumut și penurie de muncitori

Bărbatul care ar fi FURAT arma jandarmeriței a fost reținut. Pistolul NU a fost găsit

Anne Hathaway, poze nud pe reţelele de socializare. Actriţa a fost victima hackerilor

Accident pe DN1. O mașină a lovit o cisternă încărcată cu kerosen

INCENDIU DE HALLOWEEN într-un club din București: 27 morti. 184 de persoane au fost rănite, 146 sunt inca internate. Explozie puternica. Incendiul a izbucnit în jurul orelor 22.15 – 22.20 Multi sfartecati, multi arsi si multi intoxicati cu fum

VIDEO Interzis cardiacilor: Trei persoane, doi adulți și un copil, au murit în Olanda și 18 au fost rănite după ce pilotul unui monster truck a intrat în mulțime

Clipul zilei: De ce nu e bine sa tai o creanga cu o drujba, stand pe o scara

Poliția Capitalei: Bărbatul care a sustras pistolul jandarmeriței - identificat și dus la audieri; s-a emis ordonanță de reținere

Florin Piersic şi Angela Similea, relaţie interzisă în tinereţe: "Cu Angela am fost într-un amor nebun"

ONU: Peste 134 de persoane au fost ucise n Siria n ultimele zile

ARTCOL DE PROPAGANDA HOMOSEXUALA PE HOTNEWS. VIDEO O fetita apara drepturile comunitatii LGBT in fata unui homofob la un festival din Statele Unite

Simona Halep şi-a aflat adversarul din turul al II-lea de la Cincinnati

Mașini rare. Dacia MD87, prototipul cu faruri escamotabile | FOTO

MANIPULAREA PRIN SEX. OANA ŞI VIOREL LIS, sex tape-ul care face înconjurul internetului. IMAGINI XXX

Bărbatul care ar fi furat arma femeii jandarm, reținut de procurori. Pistolul ncă nu a fost recuperat

Bărbatul care a furat pistolul jandarmeriţei agresate în Piaţa Victoriei a fost reţinut pentru 24 de ore

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara

Topul celor mai bune oraşe unde să locuieşti. Pe primul loc se află o metropolă apropiată de România

Război în Siria: peste 134 de morţi în ultimele zile, anunţă ONU

Horoscop 16 august 2018: emotii negative, tristeţe, probleme, dar şi o petrecere-surpriză

Candidat la 14 ani. Adolescentul Ethan Sonneborn vrea să fie guvernator al statului Vermont

​Financial review. ngrijorările marilor ziare străine de marți. De la situația din Turcia care se propagă și pe alte piețe, la starea nvățămntului, delistarea Tesla, obiceiurile alimentare n schimbare ale tinerilor francezi

EXCLUSIV. Lili Sandu l-a jucat pe degete pe modelul Silviu Tolu, actualul său iubit. L-a ținut în șah doi ani

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Parisa Pourtaherian, prima fotografă din Iran care transmite de la un meci de fotbal

Constanța: Ziua Recunoștinței - celebrată de Forțele Navale Române la Monumentul Marinarilor

CCR aşteaptă marţi punctele de vedere ale sesizării lui Klaus Iohannis privind concediul premierului Dăncilă

Brazilia: Fostul președinte Lula a devenit oficial candidat din închisoare pentru un nou mandat prezidențial

Greşeala pe care majoritatea părinţilor o fac zilnic. Pediatrii trag un semnal de alarmă

BATAIE DE JOC A MAGAZINELOR LIDL LA ADRESA ROMANILOR. PRETURILE MULTNATIONALEI GERMANEI LIDL SUNT CU 50% MAI MARI IN ROMANIA DECAT IN POLONIA. Branza Camembert costă 9,99 de lei în România iar in Polonia e doar 6.95 de lei,

Marius Copil, aproape de o victorie uriașă la Cincinnati. A pierdut în 3 seturi împotriva unui câștigător de Mare Șlem

3 trucuri sa atingeţi orgasmul simultan

Adormirea Maicii Domnului, 15 august. Se urează sau nu "La mulţi ani" în această zi?

Horoscop lunar AUGUST 2018. 8 momente mari cu lecţii, eclipsă, provocări, prudenţă, dar şi multe lucruri bune

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

Google ți nregistrează locația chiar și atunci cnd i spui să nu o facă

Proiecții gratuite de film în Parcul Crângași, începând de marți până pe 22 august

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Păpuşi gonflabile înzestrate cu inteligenţă artificială, inventate de un american

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, apel pentru cei care au suferit de pe urma gazelor lacrimogene: Nu mai mergeţi la UPU

Iranul a prezentat următoarea generație de rachetă balistică

Donald Trump a promulgat bugetul pe 2019 al Pentagonului. China anunță că va evalua exhaustiv noua lege a bugetului apărării

Tenis: Marius Copil, învins greu de Marin Cilic, în turul al doilea la Cincinnati (ATP Masters 1.000)

ONU: Peste 134 de persoane au fost ucise în Siria în ultimele zile

China anunță că va evalua noua lege a bugetului apărării promulgată de Trump

Chinurile unei eleve de 14 ani. A fost răpită de pe stradă de un iranian, violată și bătută crunt cu o curea

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Bancul zilei: Cnd femeile și ascund vrsta

Subiectele zilei: După a doua și a treia seară; Efectele gazelor lacrimogene asupra adulților, copiilor și bătrnilor. Pierderi de sarcină, pneumonie, cancer; Cine a alungat romnii? 30 de ani de proiecte incoerente

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

PREMIERĂ Libertatea.ro | Sexy Theo Rose A SCHIMBAT microfonul cu ARMA | VIDEO

Pompierii au făcut progrese majore în stingerea incendiilor de vegetație din California

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

John Bolton s-a întâlnit luni cu o delegație din Turcia pentru a discuta despre pastorul american

Un bărbat a ncercat să incendieze sediul PSD Vrancea​

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Turiști israelieni, scoși și taxi și loviți de jandarmi n timpul intervenției din Piața Victoriei. Ambasada Israelului: Consideram acest incident ca fiind inacceptabil si extrem de serios

15 august - Adormirea Maicii Domnului. Se spune sau nu La mulţi ani de Sfânta Maria Mare?

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Vestea tristă a zilei. Îndrăgita CÂNTĂREAŢĂ e în stare GRAVĂ la spital. Prietenii îşi iau RĂMAS BUN

CITATUL ZILEI

Neomarxista Clotilde Armand a scos porumbelul ateist pe gură. Clotilde "poporul unei țări se regăsește în religie numai atunci când oamenii sunt extrem de nefericiți, ceea ce nu mai este cazul țărilor occidentale". Se-ntoarce MIRCEA ELIADE în mormânt

Nepotul cu bâzdâc, în vârstă de 9 ani, și-a ucis bunica pentru că nu l-a lăsat la calculator

Fotografiile unui jurnalist american răpit acum 6 ani în Siria, prezentate într-o expoziție la Washington

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 august

Italia și Spania au refuzat să primească o navă cu 141 de migranți din Marea Mediterană

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 august

Ziua Copilului, 1 Iunie. Weekend-ul copiilor în Parcul Herăstrău, o mulţime de surprize pentru cei mici

Un bărbat a încercat să incendieze sediul PSD Vrancea


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 87, afisate in 1 pagina.

ieri 15:48 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:41 CITATUL ZILEI