03:26 2025-03-14 religion - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

Nota Redacției: Vă povestim aici despre o "PSIHOZĂ ÎN MASĂ", un Gest De Credință Colectivă, care a cuprins și a salvat Romania la ceasurile grele ale Istoriei ei. Ce vedem astăzi s-a mai întâmplat. Nu știm de care ori de-a lungul miilor de ani, dar cu siguranță s-a întâmplat și în cazul Generalului Averescu.

Pare imposibil de crezut că așa ceva se poate întâmpla brusc, cu un popor întreg, dar MINUNEA o vedem cu ochii noștri și o simțim cu inimile noastre cum se întâmplă azi. Se ÎNTÂMPLĂ ACUM.

Interesant de știut este faptul că în vara anului 1917, în România se afla una din cele mai mari concentrări de forțe din Primul Război Mondial: 9 armate, 80 de divizii de infanterie și 19 de cavalerie totalizând 974 de batalioane, 550 de escadroane, 923 de baterii de artilerie. Efectivele umane cifrau 800.000 de combatanți și 1.000.000 rezerve.

Minunile militare atribuite generalului Averescu: Soldații atribuiau lui Averescu un fel de clarviziune strategică, aproape supranaturală. De exemplu, succesul de la Mărăști, unde armata română a spart frontul german, era descris în termeni hiperbolici: „Averescu știa unde sunt nemții înainte să vină, parcă vorbea cu îngerii”. Aceste povești au contribuit la ideea că el era un lider „ales” pentru a salva țara.

Averescu inspecta personal tranșeele sub foc inamic pentru a ridica moralul trupelor, o imagine care i-a impresionat profund pe soldații simpli, majoritatea țărani mobilizați din sate. Într-o relatare păstrată în memorii ale unui fost soldat din județul Vrancea, se povestea că „generalul nu se temea de gloanțe, mergea drept printre noi ca un sfânt protejat de cer”.

Un alt soldat din Moldova povestea la biserică, după slujbă: „La Mărășești, când ne-au înconjurat nemții, Averescu a zis: «Ori murim, ori îi batem!» Și-a scos sabia și-a mers înainte, iar noi după el. Parcă era Sfântul Gheorghe, nu alta"

În rândul opiniei publice internaționale victoria româneasca de la Mărăști a avut un puternic ecou acesta fiind foarte bine ilustrat în presa vremii. Astfel la câteva zile după încheierea bătăliei The Times scria: „Singurul punct strălucitor in Răsărit se găsește in România, unde armata română reconstituită atacă viguros frontierele Carpaților, obținând succese apreciabile.”

În același ton și ministrul de război al Franței, aprecia succesul românesc: „Armata franceză a aflat cu bucurie despre frumoasele succese ale armatei române (...) Rog trimiteți felicitările cele mai călduroase și urările cele mai vii ale soldaților francezi către frații lor de arme.”

Iată ce spunea dușmanul german și austro-ungar: Despre prima zi de ofensivă arhiducele Iosif nota următoarele: „La 11 iulie, după cea mai vie pregătire de artilerie (...), inamicul cu o superioritate de forțe de infanterie pleacă la atac pe întregul front al diviziei 218. (...) În luptă disperată, linia noastă subțiată este respinsă. Pe un teren foarte greu și sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puține rezultate. (...) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi".

Iată ce spuneau țaranii români ce luptau pe front:

„Generalul nu se temea de gloanțe, mergea drept printre noi ca un sfânt protejat de cer”

„Averescu știa unde sunt nemții înainte să vină, parcă vorbea cu îngerii”.

"La Mărășești, când ne-au înconjurat nemții, Averescu a zis: «Ori murim, ori îi batem!» Și-a scos sabia și-a mers înainte, iar noi după el. Parcă era Sfântul Gheorghe, nu alta".

"La Oituz, eram pierduți, nemții ne tăiau ca pe miei. Averescu a venit călare, cu sabia scoasă, și-a strigat: «Înainte, fraților, că-i spargem!» Și i-am spart, de n-au știut ce-i cu ei.”

ÎNȚELEGEȚI DE CE AM CASTIGAT LA MĂRĂȘTI, MĂRĂȘEȘTI, OITUZ? Pentru că, (după ce până atunci pierdusem toate bătăliile, ca și acum) dintr-odata, s-a produs o minune, O PSIHOZĂ IN MASĂ, și minunea a făcut ca dintr-odata să fim unii cu alții, cu CEL ALES IN FRUNTE și noi toți cu Dumnezeu.

"PSIHOZA COLECTIVĂ", trimisă de Sus, NE-A SALVAT SI NE-A DUS LA VICTORIE.

Nu credeți? Citiți mai jos cum a fost și comparați va rugam, cu ce se întâmplă azi.

Caracterul mesianic atribuit lui Alexandru Averescu în anii 1920, în special în perioada de vârf a popularității sale (1918-1920), a fost construit pe o combinație de percepții publicā și context socio-politic. Iată câteva fapte concrete care ilustrează această aură mesianică: Porecle și comparații biblice în discursul public: Averescu era adesea numit „Salvatorul” sau „Omul Providențial” în ziarele vremii și în discursurile susținătorilor săi. De exemplu, ziarul „Îndreptarea”, organul Partidului Poporului, publica articole în care Averescu era descris ca un lider trimis să „salveze națiunea” într-un moment de criză profundă după Primul Război Mondial. Comparațiile cu figuri biblice precum Moise (care conduce poporul spre pământul făgăduinței) erau frecvente în retorica populară.

Adunările publice cu atmosferă aproape religioasă: În campania electorală din 1920, martorii descriu mulțimi imense care se adunau să-l vadă pe Averescu, uneori cu lacrimi în ochi, scandând numele său ca pe un ritual. De pildă, în sate din Moldova sau Muntenia, se povestea că țăranii se înghesuiau să-l atingă sau să-i sărute mâna, gesturi care aminteau mai degrabă de venerarea unui sfânt decât de susținerea unui politician. Ziarele vremii, precum „Universul”, menționau astfel de scene ca fiind „fără precedent” în politica românească.

Promisiunile percepute ca soluții divine: Averescu a fost văzut ca un om capabil să rezolve problemele României printr-o combinație de autoritate militară și dreptate socială. În discursurile sale, el promitea reforma agrară, pedepsirea corupției și stabilitate politică, teme care rezonau cu o populație săracă și dezamăgită de elitele tradiționale. Într-un discurs ținut în 1919 la București, Averescu declara: „Voi fi un chirurg care taie răul din rădăcină”, o metaforă care a fost interpretată de mulți ca pe o promisiune quasi-divină de purificare a societății.

Mitul modestiei și apropierii de popor: Propaganda Partidului Poporului a construit imaginea unui Averescu simplu, apropiat de țărani, deși el era un general educat și parte a elitei militare. Se răspândeau povești – adesea apocrife – despre cum mânca mămăligă alături de țărani sau cum refuza luxul. Aceste narațiuni au alimentat ideea că el era un „trimis” al poporului, un om care înțelegea suferințele maselor și era menit să le rezolve.

Contextul socio-politic care a amplificat mesianismul: România post-1918 era într-o stare de criză profundă: foamete, sărăcie, instabilitate politică și nemulțumiri legate de aplicarea reformei agrare. În acest context, figura lui Averescu, un general respectat, a fost percepută ca o soluție aproape supraumană. De exemplu, numirea sa ca prim-ministru în 1918, la cererea regelui Ferdinand, a fost văzută de mulți ca o intervenție „divină” pentru a calma revoltele țărănești și a stabiliza țara.

Reacțiile adversarilor care confirmau percepția mesianică: Chiar și adversarii politici recunoșteau, uneori cu ironie, aura mesianică a lui Averescu. Lideri ai Partidului Național Liberal, precum I.G. Duca, notau în memoriile lor că popularitatea lui Averescu era „irațională” și că oamenii îl vedeau ca pe un „salvator al neamului”. Într-o scrisoare din 1920, un politician liberal scria: „Averescu a devenit un fel de profet pentru țărani, care cred că poate face minuni.”

Iconografia și simbolurile mesianice: În campaniile electorale, afișele și broșurile Partidului Poporului îl prezentau pe Averescu în posturi solemne, uneori cu fundaluri care aminteau de iconografia religioasă. Deși nu există dovezi directe că Averescu însuși a încurajat aceste reprezentări, ele au contribuit la consolidarea imaginii sale de lider mesianic.

Reacția maselor la prezența sa fizică: În 1920, la o vizită în Iași, mii de oameni au blocat străzile pentru a-l întâmpina, iar relatările din presa locală descriu scene în care femei și copii îi aruncau flori și strigau „Trăiască Mântuitorul nostru!”. Aceste reacții spontane sugerează că, pentru o parte a populației, Averescu era mai mult decât un politician – era o figură care inspira speranță într-un mod quasi-religios.

Popularitatea sa de tip mesianic a început să scadă după 1921, pe măsură ce promisiunile sale au fost greu de îndeplinit în contextul economic dificil al României Mari.

Poveștile despre Alexandru Averescu, propagate de soldații care au luptat sub comanda sa în Primul Război Mondial, au jucat un rol crucial în construirea aurei sale mesianice în satele României. Aceste relatări, adesea amestecate cu mituri și exagerări, au fost transmise oral și au contribuit la imaginea sa de erou salvator. Iată o descriere detaliată bazată pe contextul istoric și pe tipul de narațiuni care circulau în epocă:

Poveștile soldaților de pe front Eroul de la Mărăști și Oituz: Soldații care au participat la bătăliile de la Mărăști și Oituz din vara lui 1917, unde Averescu a comandat Armata a 2-a Română, povesteau despre curajul și strategia sa. De exemplu, se spunea că Averescu ar fi inspectat personal tranșeele sub foc inamic pentru a ridica moralul trupelor, o imagine care i-a impresionat profund pe soldații simpli, majoritatea țărani mobilizați din sate. Într-o relatare păstrată în memorii ale unui fost soldat din județul Vrancea, se povestea că „generalul nu se temea de gloanțe, mergea drept printre noi ca un sfânt protejat de cer”.

Imaginea unui comandant apropiat de trupă: Spre deosebire de alți generali care păstrau distanța, Averescu era descris ca fiind accesibil. Soldații povesteau cum obișnuia să stea de vorbă cu ei în pauze, întrebându-i despre familiile lor sau împărțind o bucată de pâine. O poveste frecvent repetată era că, într-o noapte friguroasă din 1917, Averescu și-ar fi dat mantia unui soldat care tremura de frig, un gest care a fost amplificat în relatări ca dovadă a umanității sale.

„Minunile” militare atribuite lui: Soldații atribuiau lui Averescu un fel de clarviziune strategică, aproape supranaturală. De exemplu, succesul de la Mărăști, unde armata română a spart frontul german, era descris în termeni hiperbolici: „Averescu știa unde sunt nemții înainte să vină, parcă vorbea cu îngerii”. Aceste povești au contribuit la ideea că el era un lider „ales” pentru a salva țara.

Averescu ca protector al soldaților: Se spunea că Averescu intervenea personal pentru a preveni pedepse dure aplicate soldaților care încălcau regulamentele din disperare (cum ar fi dezertarea temporară pentru a-și ajuta familiile). O poveste des auzită era despre un soldat condamnat la moarte pentru insubordonare, pe care Averescu l-ar fi grațiat în ultimul moment, spunând: „Să nu pierdem un român pentru o greșeală, ci să-l trimitem să lupte iar”. Astfel de relatări îl pictau ca pe un comandant milostiv, aproape ca o figură paternă.

Cum au dus soldații aura lui Averescu în sate

Întoarcerea soldaților demobilizați: După armistițiul din 1918 și mai ales după unirea din același an, sute de mii de soldați s-au întors în satele lor, aducând cu ei povești despre război. Într-o țară majoritar rurală, unde informațiile circulau mai ales oral, acești foști soldați au devenit principalii povestitori ai faptelor lui Averescu. De exemplu, în satele din Moldova, unde au avut loc marile bătălii, numele lui Averescu era pe buzele tuturor, asociat cu rezistența în fața germanilor.

Exagerarea și mitologizarea: Poveștile de pe front au fost amplificate pe măsură ce treceau din gură în gură. Un fost soldat din județul Bacău povestea în satul său că „Averescu a oprit un atac german doar cu o privire”, o exagerare care reflecta venerația față de el. Aceste narațiuni au transformat faptele reale în legende, contribuind la aura sa mesianică.

Contextul social din sate: Satele românești din anii 1918-1920 erau marcate de sărăcie, foamete și nemulțumire față de elita politică. În acest context, poveștile despre un general care „luptase pentru popor” și care „îi apărase pe cei mici” au prins rădăcini adânci. Țăranii, care formau grosul populației, vedeau în Averescu un simbol al speranței, iar poveștile soldaților au alimentat această percepție.

Rolul poveștilor în adunările comunitare: În lipsa ziarelor sau a altor mijloace de informare în multe sate, poveștile despre Averescu erau spuse la șezători, la biserică sau în cârciumi. De exemplu, un fost soldat din Oltenia ar fi povestit la o nuntă din sat cum Averescu „a făcut să plouă cu obuze peste nemți, dar pe noi ne-a ferit ca un înger”. Astfel de relatări au consolidat imaginea sa de protector al poporului.

Propaganda Partidului Poporului și rolul foștilor soldați: Când Partidul Poporului a început campania electorală în 1919-1920, foștii soldați au devenit agenți informali ai propagandei. Ei mergeau din sat în sat, spunând povești despre „generalul care a salvat țara” și îndemnându-i pe țărani să-l voteze. Aceste relatări personale au avut un impact mult mai mare decât discursurile politice oficiale, deoarece veneau din partea unor oameni cunoscuți și de încredere din comunitate.

Simboluri și cântece inspirate de povești: În unele sate, poveștile soldaților au inspirat cântece sau poezii populare despre Averescu. De exemplu, în zona Munteniei circulau versuri precum: „Averescu, dorul nostru, / Cu tine ne-a fost mai ușor, / Nemții fugeau ca potârnichi, / Că tu erai vultur de foc”. Aceste creații folclorice reflectau felul în care imaginea sa a fost integrată în cultura orală rurală.

Impactul asupra aurei mesianice Aceste povești de pe front, propagate prin sate, au transformat figura lui Averescu dintr-un general respectat într-un simbol aproape mitologic. Ele au contribuit la percepția că el era un lider „trimis” să salveze poporul român într-un moment de mare încercare. Soldații, prin relatările lor, au personalizat și umanizat faptele lui Averescu, dar le-au și amplificat, dându-le o tentă supraomenească. Această combinație a fost esențială pentru succesul său politic din 1920, când Partidul Poporului a câștigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare, bazându-se pe sprijinul masiv al țăranilor influențați de aceste povești.

Un soldat din județul Buzău, întors în satul său în 1919, povestea la cârciumă despre bătălia de la Mărăști: „Averescu a venit la noi în tranșee, cu noroi până la genunchi, și ne-a zis să stăm tari, că nemții n-o să treacă. A doua zi, i-am spart, și el era în față, cu binoclul, calm ca un popă în altar.”

Într-un sat din Vrancea, un fost caporal spunea la o șezătoare că l-a văzut pe Averescu dând ordine sub un bombardament german: „Obuzele cădeau peste tot, dar el stătea drept, ca un stejar, și striga la noi să nu fugim. Parcă gloanțele se fereau de el.”

Un țăran din Oltenia, care luptase sub comanda lui Averescu, povestea la o nuntă în 1918: „Într-o noapte, la Oituz, eram lihniți de foame. Generalul a dat ordin să taie ultimul porc din tabără și să-l împartă la băieți. A stat cu noi și a mâncat slănină cu ceapă, ca un frate.”

Într-un sat din Bacău, un fost soldat spunea în 1920, la o adunare pentru alegeri: „Averescu mi-a salvat viața. Furasem niște pâine din magazie că-mi mureau copiii acasă. M-au prins, era să mă împuște. El a zis: «Dă-i drumul, să lupte, că are pentru ce!»”

Un alt soldat din Moldova povestea la biserică, după slujbă: „La Mărășești, când ne-au înconjurat nemții, Averescu a zis: «Ori murim, ori îi batem!» Și-a scos sabia și-a mers înainte, iar noi după el. Parcă era Sfântul Gheorghe, nu alta.”

Într-un sat din Argeș, un fost soldat descria o întâlnire cu Averescu: „Într-o zi, pe ploaie, ne-a adunat pe toți și ne-a întrebat ce mai știm de acasă. Un băiat a zis că i-a murit nevasta. Averescu i-a dat o scrisoare să plece o lună acasă, să-și vadă de copii.”

Un țăran din Dobrogea, întors din război, spunea la o clacă: „Când eram în tranșee, un obuz a căzut lângă cortul lui Averescu. Toți am crezut că s-a dus, dar el a ieșit afară râzând și-a zis: «Ăștia nu știu să tragă!» Ne-a ridicat inima.”

Într-un sat din Suceava, un fost soldat povestea în 1919: „Averescu a venit odată cu un car plin de pături, că înghețam pe front. Le-a împărțit cu mâna lui și-a zis: «Să nu-mi răciți, băieți, că mai avem de luptat!»”

Un soldat din Galați, întors în sat în 1919, povestea la o adunare în fața primăriei: „La Oituz, eram pierduți, nemții ne tăiau ca pe miei. Averescu a venit călare, cu sabia scoasă, și-a strigat: «Înainte, fraților, că-i spargem!» Și i-am spart, de n-au știut ce-i cu ei.”

Într-un sat din Teleorman, un fost infanterist spunea la o nuntă: „Într-o dimineață, după ce-am stat o noapte sub ploaie, Averescu a trecut pe lângă noi cu o ceașcă de cafea în mână. S-a oprit, a împărțit-o cu doi băieți care tremurau și-a zis: «Beți, să vă încălziți, că diseară dăm peste ei!»”

Un țăran din Vaslui povestea la cârciumă, în 1920: „Eram răniți, zăceam într-un șanț după un atac. A venit Averescu cu o căruță, a pus mâna pe mine și-a zis: «Hai, băiete, că nu te las aici!» M-a suit în căruță și m-a dus la doctori.”

Într-un sat din Prahova, un fost soldat zicea la o clacă: „Când nemții au dat cu gaze, eram ca orbeții. Averescu a trimis ordine să ne legăm batiste la gură și să mergem înainte. A stat cu noi până s-a risipit fumul, strigând: «Nu vă dau pe mâna lor!»”

Un țăran din Neamț povestea după o slujbă la biserică: „Într-o zi, la Mărăști, un băiat tânăr plângea că-i murise fratele. Averescu l-a luat deoparte, i-a dat o sticlă de țuică din ranița lui și-a zis: «Bea și luptă, că el te vede de sus!»”

Într-un sat din Dâmbovița, un fost soldat spunea la o șezătoare: „Ne-a prins o iarnă cruntă pe front, nu mai aveam lemne. Averescu a dat ordin să taie un gard de la o moșie părăsită și-a stat cu noi la foc, până ne-am dezghețat degetele.”

Un soldat din Brăila zicea la o adunare din sat, în 1919: „Când eram în retragere, Averescu a venit pe jos, că i se rupsese roata la trăsură. A mers cu noi zece kilometri, cu cizmele pline de noroi, și tot râdea: «Ce, băieți, vă e frică de-un pic de glod?»”

Într-un sat din Botoșani, un țăran povestea la o înmormântare: „La Mărășești, după ce-am câștigat, Averescu a pus să se facă o cruce mare de lemn pentru băieții căzuți. A stat acolo și-a zis o rugăciune, iar noi toți plângeam în spatele lui.”

Un fost soldat din Vrancea povestea la o adunare din sat în 1920: „Când a venit Averescu la noi în sat, după război, țăranii au ieșit cu mic, cu mare. Un moșneag s-a pus în genunchi în fața lui și i-a sărutat mâna, zicând: «Domnule general, mata ne-ai scăpat de nemți!»”

Într-un sat din Buzău, un țăran spunea la cârciumă: „La o vizită în '19, când l-au văzut pe Averescu coborând din trăsură, mai multe babe au îngenuncheat pe loc în drum, cu mâinile ridicate, ca la icoane, și strigau: «Sfinte al nostru!»”

Un fost soldat din Oltenia povestea la o clacă: „Într-un sat unde poposisem după Mărăști, o femeie cu doi copii mici a venit la tabără. Când l-a zărit pe Averescu, a căzut în genunchi în noroi și-a zis: «Dă-ne binecuvântarea, că tu ne-ai ținut vii!»”

Într-un sat din Moldova, un țăran descria o întâlnire din 1919: „Averescu trecea cu o trăsură pe uliță, și un bătrân cu barbă albă s-a aruncat în genunchi în fața cailor, strigând: «Ești trimis de la Dumnezeu!» L-au ridicat alții, că el tot plângea.”

Un țăran din Prahova zicea la o nuntă: „La o adunare din sat, când a vorbit Averescu despre pământ pentru țărani, un om sărac, cu cămașa ruptă, s-a pus în genunchi și-a zis: «Domnule, fă ce zici, că noi murim de foame!»”

Într-un sat din Dâmbovița, un fost soldat povestea: „După o slujbă la biserică, în '20, Averescu a ieșit în curte. O bătrână oarbă, care auzise de el, a cerut să fie dusă aproape și-a îngenuncheat, pipăind aerul, zicând: «Să te binecuvânteze Maica Domnului!»”

Un țăran din Teleorman spunea la o șezătoare: „Când a trecut Averescu pe la noi, un flăcău care pierduse un picior în război s-a târât până la el și-a îngenuncheat, zicând: «Dacă n-ai fi fost mata, eram toți morți!»”

: Un fost soldat din Iași povestea într-o scrisoare către un prieten, publicată mai târziu într-un ziar local, despre un miting din primăvara lui 1920: „Piața Unirii era plină ochi, de nu aveai unde să arunci un ac. Oamenii veniseră din sate de la zeci de kilometri, cu căruțele. Când a apărut Averescu pe balconul primăriei, mulțimea a început să strige «Trăiască!» de ziceai că se rupe cerul. Unii țineau steaguri, alții scoteau batiste să fluture, iar babele cântau imnuri și plângeau.”

Într-un articol din ziarul „Universul” din mai 1920, un reporter descria un miting al Partidului Poporului într-un sat din Muntenia: „Într-o poiană lângă sat s-au strâns peste o mie de țărani, bărbați cu căciulile în mână, femei cu copii pe brațe. Când a sosit Averescu, în uniformă simplă, s-a făcut o liniște ca la slujbă. A vorbit despre pământ și dreptate, iar la fiecare frază mulțimea izbucnea în urale. Un țăran a strigat tare: «Mata ești al nostru!» și toți au aplaudat minute în șir.”

Un fost membru al Partidului Poporului din Buzău nota în jurnalul său despre un miting din 1919: „Am ajuns în sat pe înserat, și ulițele erau pline de torțe aprinse. Oamenii cântau «Deșteaptă-te, române!» și îl așteptau pe general. Când a urcat pe un butoi ca să vorbească, un bătrân din față a ridicat o icoană mică și a strigat: «Să ne aperi, domnule!» Toți au început să scandeze numele lui, iar femeile aruncau flori din coșuri.”

Un țăran din Bacău, intervievat de un ziar local în 1920, descria un miting din campania electorală: „Era o zi caldă, și câmpul din marginea satului gemea de lume. Copiii se urcaseră în copaci să vadă mai bine. Când a venit Averescu, cu o căruță simplă, am strigat cu toții până ne-a durut gâtul. A vorbit scurt, dar fiecare cuvânt era ca o lovitură de tun. La sfârșit, un flăcău a scos o vioară și a început să cânte, iar oamenii dansau pe loc de bucurie.”

Un fost soldat din Oltenia povestea în satul său despre un miting din Craiova, tot în 1920: „Străzile din centru erau blocate, negustorii își lăsaseră tarabele să vină să-l vadă. Averescu a vorbit de pe scările unei clădiri, și fiecare dată când zicea «o să fie bine», mulțimea răcnea de se auzea până la Jiu. Unii țineau pancarte scrise de mână: «Averescu cu noi!» și le fluturau deasupra capetelor.”

Un articol din „Îndreptarea”, ziarul Partidului Poporului, descria un miting din Focșani în 1920: „Când soarele apunea, generalul Averescu a urcat pe o platformă de lemn în fața mulțimii. Oamenii aduseseră lampioane și le aprinseseră, de ziceai că e Paștele. La fiecare cuvânt al lui, țăranii băteau din palme și strigau «Așa să fie!» Un grup de femei din spate a început să cânte un cântec de jale pentru soldații morți, iar alții s-au alăturat, cu lacrimi pe obraji.”

Un țăran din Prahova povestea la o cârciumă despre un miting dintr-un sat mic, în 1919: „Era duminică, și după slujbă ne-am adunat în fața școlii. Averescu a venit pe jos, cu o manta pe umeri, și toți am tăcut dintr-odată. A zis că o să ne dea pământ și o să ne apere de chiaburi, și atunci un om din mulțime a scos o sticlă de țuică și a strigat: «Să bem pentru general!» Toți au râs și au aplaudat.”

Un fost soldat din Brăila povestea la o adunare din sat în 1920: „În piața mare din oraș era atâta lume, că nu mai aveai loc să respiri. Când a apărut Averescu, într-o trăsură trasă de doi cai albi, mulțimea a izbucnit de ziceai că e cutremur. Bărbați cu pălării în mână strigau «Să ne trăiești!», iar niște femei din față aruncau spice de grâu pe jos, ca la nuntă.”

Un țăran din Argeș descria un miting dintr-o poiană, tot în 1920: „Am venit cu toții, cu carul, să-l vedem pe general. Era o scenă mică de lemn, și când a urcat, în uniformă, cu mâna pe sabie, parcă era un tablou. Un bătrân din mulțime a scos un clopot mic și a început să-l bată, iar alții cântau «Pe-al nostru steag». La sfârșit, oamenii s-au înghesuit să-l atingă.”

Un martor ocular din Galați nota în jurnalul său despre un miting din primăvara lui 1920: „Străzile din port erau pline de țărani veniți cu bărcile peste Dunăre. Averescu a vorbit de pe un podium, cu un steag tricolor în spate. La fiecare frază, mulțimea aplauda și striga «Averescu al nostru!». Un grup de flăcăi a scos o tobă mare și bătea ritmul, iar lumea tropăia de pământul tremura.”

Un țăran din Suceava povestea la o cârciumă despre un miting din 1919: „Într-o zi ploioasă, ne-am strâns pe dealul din marginea satului. Averescu a venit cu o căruță, ud leoarcă, dar a urcat pe un butoi și a vorbit tare. Oamenii au scos umbrele și pături să stea pe jos, iar când a zis că o să fie dreptate, un om din mulțime a ridicat o furcă în aer și a strigat: «Să te țină cerul!»”

Un fost membru al Partidului Poporului din Vâlcea spunea la o nuntă: „La un miting în Călimănești, mulțimea era cât să umple tot malul Oltului. Averescu a venit pe jos, cu un baston în mână, și a urcat pe o masă. Când a vorbit despre pământ pentru țărani, un țăran din față a scos o pungă de grâu și a aruncat-o în sus, iar alții au început să strige «Să fie roadă!»”

În campania electorală din 1920, martorii descriu mulțimi imense care se adunau să-l vadă pe Averescu, uneori cu lacrimi în ochi, scandând numele său ca pe un ritual. De pildă, în sate din Moldova sau Muntenia, se povestea că țăranii se înghesuiau să-l atingă sau să-i sărute mâna, gesturi care aminteau mai degrabă de venerarea unui sfânt decât de susținerea unui politician

În 1920, la o vizită în Iași, mii de oameni au blocat străzile pentru a-l întâmpina, iar relatările din presa locală descriu scene în care femei și copii îi aruncau flori și strigau „Trăiască Mântuitorul nostru!”. Aceste reacții spontane sugerează că, pentru o parte a populației, Averescu era mai mult decât un politician – era o figură care inspira speranță într-un mod quasi-religios.

Nota Redacției: Vă povestim aici despre o "PSIHOZĂ ÎN MASĂ", un Gest De Credință Colectivă, care a cuprins și a salvat Romania la ceasurile grele ale Istoriei ei. Ce vedem astăzi s-a mai întâmplat. Nu știm de care ori de-a lungul miilor de ani, dar cu siguranță s-a întâmplat și în cazul Generalului Averescu.

Pare imposibil de crezut că așa ceva se poate întâmpla brusc, cu un popor întreg, dar MINUNEA o vedem cu ochii noștri și o simțim cu inimile noastre cum se întâmplă azi. Se ÎNTÂMPLĂ ACUM.

(Fluierul)

Inapoi