23:59
Comentarii Adauga Comentariu

NOAPTEA MINȚII. DNA ANCHETEAZĂ GUVERNUL ȘI VREA SĂ-L BAGE LA PUŞCĂRIE."Inițiativa România", organizație în strânsă legătură cu 20 de ONG-uri finanțate de SOROS și cu Iohannis, a făcut plângere penală. DNA-ul s-a executat şi A FĂCUT DOSAR PENAL Guvernului

Cine este Inițiativa România - Denunțătorul de serviciu al DNA-ului

"Pentru Prima oară, „Iniţiativa România” a apărut sub acest nume în 4 noiembrie 2015, a doua zi a manifestaţiilor din Piaţa Universităţii pentru Colectiv, adică exact în ziua demisiei Guvernului Ponta, cu un Comunicat scris în grabă, în care spune cine este şi ce-şi doreşte să devină: „Inițiativa România este o mișcare civică care (sic!) își propune coagularea cetățenilor și a societății civile în București. Scopul acesteia (sic!) este identificarea resurselor care, pe termen mediu și lung, vor reprezenta o alternativă la clasa politică actualăîn administrația publică locală și națională”.

„Prima ţintă”, scrie în acest Comunicat, este Bucureştiul, însă chiar de atunci se insinua intenţia de a înlocui clasa politică:

Ce făceau în 2015 fac și în 2017

„Demisia Guvernului Ponta nu este decât o minimă reparație morală, dar nu absolvă și nu schimbă clasa politică. Pe mormanul de victime se cațără aceiași politicieni borfași care ne-au furat și care, astăzi, miros și a moarte. Singura lor competență dovedită zilele acestea: cea de cioclu care numără morții. Nicio urmă de empatie, de regret, de jenă sau de căință. Să nu-i lăsăm să ne păcălească! Demisia Guvernului va fi doar o rotire de cadre. Viața nu mai poate merge înainte ca până acum: odată cu suferința și viața furată a tinerilor din Colectiv, a venit și apusul elitei politice a ultimilor 25 de ani”.

Totul pare a fi fost gândit încă de atunci sub această formulă care să coaguleze societatea civilă într-o formulă care să reprezinte „o alternativă la clasa politică actuală”, cum se scrie în acest Program politic redactat în a doua zi a manifestaţiilor Colectiv! Cum s-a înființat a și fost invitată la Cotroceni să discute despre "noul guvern și nevoile țării" alături de celelalte ONG-uri, dovadă a lucrăturii penibile făcute de Iohannis.

„Domnule Președinte Klaus Iohannis, Vă mulțumim pentru invitație. Venim!”

În ziua de 6 noiembrie 2015, „Iniţiativa România”, de care, fireşte, nu auzise nimeni pînă atunci, primeşte de la Cotroceni invitaţia de a participa la negocierile politice pentru formarea noului Guvern şi redactează chiar o Scrisoare către preşedintele Klaus Iohannis, în care anunţă:

„Domnule Președinte Klaus Iohannis, Vă mulțumim pentru invitație. Venim! Și ceea ce am scris mai jos vă vom spune și dumneavoastră”.

sursa: Cotidianul.ro

Ați văzut Cine Sunt cei de la Inițiativa România care au dat în judecată Guvernul? Oamenii lui Iohannis, invitați la Cotroceni a doua zi după ce s-au înființat! De altfel, Iohannis a participat ulterior și la alte evenimentele organizate de "Inițiativa România" (ex. în seara în care a luat apărarea Antenei 3 de pe stradă, mergea la o astfel de întâlnire)

Iată Plângerea penală făcută de oamenii președintelui Iohannis de la "Inițiativa România"

DNA A DESCHIS DOSAR PENAL ÎMPOTRIVA GUVERNULUI pentru că a dat ordonațe - în urma denunțului oamenilor lui Ioahnnis de la "Inițiativa România"

Ministerul Justiţiei a pus până joi la dispoziţa anchetatorilor documentele şi filmările solicitate în cadrul anchetei demarate după o plângere penală depusă la DNA de membri ai ONG-ului "Iniţiativa România", potrivit România TV şi Antena 3.

Vom reveni cu detalii despre Soroşiştii de la "Inițiativa România"

NOAPTEA MINȚII. DNA, anchetează Guvernul

DNA anchetează Guvernul pentru emiterea ordonanțelor de urgență! Ministerul Justiției: Este o gravă imixtiune în activitatea autorității executive și o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituționale

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legatură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative şi că în prezent se efectuează acte procedurale.

Precizarea DNA vine ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanţi ai mass media.

"La Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competenţa de soluţionare a instituţiei, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate. Precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se arată într-un comunicat al DNA.

Iată un Scenariu Posibil

Scenariu-șoc: Cum poate fi dărâmat Guvernul Grindeanu - sursa DCNews.ro

Valentin Stan a lansat un scenariu care arată cum Guvernul poate fi decimat în urma unei anchete a DNA pe numele mai multor miniștri din Executiv. Metoda ar fi una deja patentată în timpul președintelui Băsescu.

"În conformitate cu articolul 16 a legii răspunderii ministeriale, președintele poate fi sesizat direct de procurorul șef al DNA pentru a cere urmărirea penală a lui Grindeanu de pildă. Și Grindeanu, conform Constituției, articolul 109, poate fi suspendat(...).

Suspendarea premierului în configurația actuală a situației din România ar duce la colapsul Guvernului," a declarat Valentin Stan la România TV. Totodată, în cadrul scenariului prezentat, Stan a explicat cum poate fi înlăturată și Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, pe o metodă folosită deja în timpul lui Traian Băsescu.

"Să știți că asta e mișcarea exersată în timpul mandatului lui Băsescu cu ministrul Atanasiu, suspendat, dat afară din Guvern, dosarul penal nefinalizat, dar ministrul "pa!". I-ascultă tu unde intră Carmen Dan:

Alineatul 2, articolul 8: Prezentarea cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui Minister pentru a ascunde sâvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului," a încheiat Valentin Stan.






Cine e "Iniţiativa România", DENUNȚĂTORUL SOROȘIST DE SERVICI AL DNA-ului? O organizație apropiată de 20 de ONG-uri finanțate DE GEORGE SOROS și de Ioahannis

Formată din vreo 20 de ONG-uri, "Iniţiativa România" vrea să fie "Emanaţia Străzii" şi nucleul unui viitor partid Pilotată prin ministrul Violeta Alexandru, consilierul Murariu, Monica Macovei, Pippidi și alti reprezentanți din ONG-urile lui SOROS



Cine a urmărit cu atenţie evenimentele din ultima vreme a observat că, în afara „Guvernului de tehnocraţi”, a mai apărut în spaţiul public o struţo-cămilă intitulată „INIŢIATIVA ROMÂNIA”, care grupează vreo 20 de ONG-uri diverse, sub care se ascund cîteva nume controversate din cei 10 ani ai regimului Traian Băsescu!

Înainte de a încerca o radiografie a acestora, trebuie să precizăm că aproape toate, cu excepţia cîtorva care se ocupă de chestiuni punctuale (situaţia romilor, finanţări, oameni cu dizabilităţi), s-au remarcat prin slujirea a două persoanje: Traian Băsescu şi Monica Macovei. N-au făcut-o gratuit, căci, în acest fel, au beneficiat de finanţări dintre cele mai ciudate de la ambasade, consilii judeţene, ministere etc, dar mai ales de la Fundaţia Soros!

SANDRA PRALONG ESTE OMUL DE LEGĂTURĂ CU ONG-URILE

Nu trebuie trecut cu vederea acest ultim aspect, căci între consilierii preşedintelui Klaus Iohannis este şi SANDRA PRALONG, reprezentanta personală a lui George Soros în România, cea care a condus direct această fundaţie şi, implicit, a decis către cine s-au îndreptat finanţările! Pînă la alegerile prezidenţiale de anul trecut, Sandra Pralong a fost una dintre cele mai loiale susţinătoare ale lui Traian Băsescu, apărînd la toate posturile TV în momentele cele mai dificile ale celor mandate ale acestuia. La alegerile parlamentare din 2012, Sandra Pralong a fost chiar candidat al ARD (nume folosit de PDL) în Sectorul 3.

Prin această legătură de ani de zile a Sandrei Pralong cu ONG-urile băsiste, imediat după aducerea sa în grupul de consilieri de la Cotroceni, la un simplu semn al său, evident că toţi cei care i-au ciugulit ani de zile din palmă au spus prezent şi s-au prezentat pentru a se pune acum la dispoziţia noului şef al Sandrei, Klaus Iohannis. În acest fel, cei care s-au întrebat cine a făcut selecţia „reprezentanţilor” societăţii civile la întîlnirea de la Cotroceni au un răspuns argumentat.

CE ESTE „INIŢIATIVA ROMÂNIA”?

La întîlnirea de la Cotroceni, „Iniţiativa România” a fost reprezentată de CLAUDIA POSTELNICESCU, o avocată care scrie aproape zilnic pe site-ul contributors.ro, despre care ştim doar că este un proiect al „Asociaţiei Societatea Online”, înfiinţată în 2011, cu sediul în Rm. Vâlcea, în care semnează constant Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu.

Deşi nu apare pe lista de iniţiatori ai acestei noi mişcări, Roxana Dascălu are un rol important, ea fiind cea care se ocupa de realtiile cu presa fiind şi o apropiată de Cristina Guseth.

Prima oară, „Iniţiativa România” a apărut sub acest nume în 4 noiembrie 2015, a doua zi a manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, adică exact în ziua demisiei Guvernului Ponta, cu un Comunicat scris în grabă, în care spune cine este şi ce-şi doreşte să devină: Inițiativa România este o mișcare civică care (sic!) își propune coagularea cetățenilor și a societății civile în București. Scopul acesteia (sic!) este identificarea resurselor care, pe termen mediu și lung, vor reprezenta o alternativă la clasa politică actualăîn administrația publică locală și națională”.

„Prima ţintă”, scrie în acest Comunicat, este Bucureştiul, însă chiar de atunci se insinua intenţia de a înlocui clasa politică: Demisia Guvernului Ponta nu este decât o minimă reparație morală, dar nu absolvă și nu schimbă clasa politică. Pe mormanul de victime se cațără aceiași politicieni borfași care ne-au furat și care, astăzi, miros și a moarte. Singura lor competență dovedită zilele acestea: cea de cioclu care numără morții. Nicio urmă de empatie, de regret, de jenă sau de căință. Să nu-i lăsăm să ne păcălească! Demisia Guvernului va fi doar o rotire de cadre. Viața nu mai poate merge înainte ca până acum: odată cu suferința și viața furată a tinerilor din Colectiv, a venit și apusul elitei politice a ultimilor 25 de ani.

Totul pare a fi fost gîndit încă de atunci sub această formulă care să coaguleze societatea civilă într-o formulă care să reprezinte „o alternativă la clasa politică actuală”, cum se scrie în acest Program politic redactat în a doua zi a manifestaţiilor Colectiv!

„Domnule Președinte Klaus Iohannis, Vă mulțumim pentru invitație. Venim!”

În ziua de 6 noiembrie, „Iniţiativa România”, de care, fireşte, nu auzise nimeni pînă atunci, primeşte de la Cotroceni invitaţia de a participa la negocierile politice pentru formarea noului Guvern şi redactează chiar o Scrisoare către preşedintele Klaus Iohannis, în care anunţă: „Domnule Președinte Klaus Iohannis, Vă mulțumim pentru invitație. Venim! Și ceea ce am scris mai jos vă vom spune și dumneavoastră”.

Textul scrisorii este foarte interesant, fiind parcă emanat din dorinţa ascunsă a lui Klaus Iohannis de a trimite acasă întreaga clasă politică: „Discuțiile publice febrile pentru formarea noului Guvern arată că liderii partidelor și-au pierdut complet auzul: domnilor, nu v-am cerut ca VOI să faceți un nou Guvern, v-am cerut să plecați acasă. Vă mai spunem o dată: plecați! Nimeni nu a cerut desființarea partidelor, nimeni nu a cerut desființarea Parlamentului. Tot ce am cerut este ca voi să plecați acasă.

În această Scrisoare, după ultimatumul dat clasei politice, „Iniţiativa România” îşi trădează rădăcinile, precizînd cine se află în spatele ei: „Inițiativa România sprijină fără rezerve propunerile scrisorii deschise inițiate de Expert Forum(EFOR), Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Grupul pentru Dialog Social (GDS), Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) și Asociația Pro Infrastructură!

În acest fel se explică de unde ştia Klaus Iohannis de existenţa „Iniţiativei România”, căci, în spatele ei, după cum se vede, sînt vechii clienţi ai Sandrei Pralong, noua lui consilieră prezidenţială, din vremea cînd îi finanţa pe băsişti:

- EXPERT FORUM, condusă de Cristina Guseth, care a devenit apoi propunerea ridicolă pentru funcţia de Ministru al Justiţiei

- Centrul Român pentru Politici Europene, în al cărui Comitet director îl întîlnim pe Cristian Ghinea, editorialist la „Dilema veche” a lui Pleşu, care a lucrat şi în „Societatea Academică Română”, „Centrul pentru Jurnalism Independent”, „APADOR – CH” şi „Freedom House”!

- Grupul pentru Dialog Social (GDS), despre a cărui orientare nu mai este nevoie să spunem nimic, fiind binecunoscut de ani de zile.

CLAUDIA POSTELNICESCU: „PREŞEDINTELE NE-A SPUS SĂ NE FACEM PARTID”

După întîlnirea de la Cotroceni din 7 noiembrie cu Preşedintele, Claudia Postelnicescu, lidera „Iniţiativei România”, a acordat un interviu pentru ziare.com, rezumat apoi pe site-ul „Iniţiativei...”. Ea spune cu seninătate că nu ştie cum de a fost selectată să participe la acea întîlnire, dar devoalează ceva care are bătaie lungă: „A doua opţiune [a Preşedintelui, n.n.] este ca oamenii ieşiţi în stradă, cei din societatea civilă sau cei care doresc să schimbe ceva să îşi facă partide, să se implice în politică. La insistenţa reporterului, Claudia Postelnicescu adaugă: „Dînsul crede că de acolo, din stradă, ar trebui să apară viitori lideri sau viitori oameni politici.

Este cît se poate de clar că intenţia preşedintelui Klaus Iohannis este aceea de a forma un nou partid cu ajutorul acestor ONG-uri de pe lista Sandrei Pralong. Se pare, deci, că nu-i mai ajunge „Guvernul Meu”, ci vrea acum şi „Partidul Meu”, cu care să se prezinte la viitoarele alegeri parlamentare, iar nucleul este cît se poate de clar dezvăluit în aceste declaraţii: aceste ONG-uri care să se revendice din protestul străzii!

În acest interviu, Claudia Postelnicescu, cu o naivitate superbă spune ceva fundamental despre „Iniţiativa România”:

Acum două zile ne-am înfiinţat, da. Suntem un grup, ne ştim de cîtva timp şi dorim să schimbăm ceva. Am monitorizat campanii electorale şi în stradă am tot ieşit. Am discutat diverse propuneri între noi şi am zis ‘Hai, să facem asta!’. Noi vrem să vină şi alţii alături de această Iniţiativă, să punem cumva pe o platformă comună tot ce reflectă strada şi societatea civilă acum. Şi de acolo să se degaje oameni care vor să meargă mai departe în politică, de exemplu, la alegerile locale de anul viitor sau la parlamentare.

Superb, superb! Deci s-au înfiinţat de două zile, iar Preşedinţia ştia de ei şi i-a invitat să negocieze formarea noului guvern al României? Nu vi se pare că există cineva care ne ia de proşti pe toţi?

O GRAMADA DE ONG-uri S-AU ALĂTURAT „INIŢIATIVEI ROMÂNIA”. DIN ÎNTÎMPLARE SAU AŞA ERA PLANUL?

La doar 2 zile de la întîlnirea de la Cotroceni, „Iniţiativa România” îi scrie din nou lui Klaus Iohannis, cerîndu-i să impună noului Premier criterii de imunitate pentru politicieni (deşi legile le fac chiar politicienii, în Parlament!), dar şi să-şi asume „demararea unui proces de consultare cât mai amplă cu cetățenii și cu organizațiile neguvernamentale”. De data aceasta, Scrisoarea către preşedintele Klaus Iohannis este semnată de următoarele ONG-uri:

- Initiaţiva România

- Freedom House

- Expert Forum

- Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

- Institutul pentru Politici Publice (IPP)

- Societatea Academică din România (SAR )

- Centrul Roman de Politici Europene (CRPE)

- Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC)

- Fundaţia Comunitară Bucureşti

- ActiveWatch

- Funky Citizens

- Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate (ARCEN)

- Academia de Advocacy

- Agentia de Dezvoltare Comunitara Impreuna

- Asociatia ACCEPT

- Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni (ANBCC)

- Asociatia pentru Relatii Comunitare (ARC)

- Asociatia pro Democratia (APD)

- Asociatia Tura in Natura

- Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale (CENTRAS)

- Centrul de Resurse pentru participare publica (CeRe)

- Centrul Parteneriat petru Egalitate (CPE)

- Centrul pentru Legislatie Nonprofit

- Civitas’99

- Confederatia CARITAS Romania

- Federatia Dizabnet – Reteaua Organizatiilor Furnizoare de Servicii in Domeniul Dizabilitatii

- Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS)

- Federatia VOLUM

- Fundatia Alaturi de Voi

- Fundatia EstuarFundatia pentru Parteneriat

- Fundatia Parteneriat pentru Actiune Comunitara si Transformare (PACT)

- Grupul pentru Democratie Participativa Plenum

- Militia Spirituala

- Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii

- Salvati Copiii Romania

- TERRA Mileniul III

În lista de mai sus, am subliniat cu litere roşii cele mai cunoscute ONG-uri, conduse direct sau indirect de cele mai triste figuri ale băsismului, oameni cu mare experienţă în manipulare şi dezinformare:

Aşa cum veţi vedea în analiza noastră, aceştia şi mulţi alţii sînt legaţi prin multiple fire atît de finanţări comune, mai exact din aceleaşi surse, cît şi de o trecere a lor dintr-un ONG în altul. Practic, în această „Iniţiativă România”, ei au au rolul decisiv, iar noul ONG nu are altă misiune decît de a-i transborda din barca lui Traian Băsescu în cea a lui Klaus Iohannis, într-un mod oarecum discret, sub acoperirea „Iniţiativei România, astfel încît opinia publică să suporte mai uşor şocul! Cît timp Traian Băsescu era liderul lor spiritual, apăreau deseori împreună, după cum se vede şi în fotografia de mai jos:


NOUL MINISRU PENTRU CONSULTARE PUBLICĂ ESTE ŞEFA UNUIA DINTRE ONG-URILE PREFERATE LA COTROCENI

O asemenea operaţiune de amploare, aceea de a organiza nucleul unui viitor partid prezidenţial, care să fie perceput ca emanat din „Stradă”, nu putea fi lăsat la îndemîna oricui, fără să fie controlat, astfel încît în noul cabinet condus de Dacian Cioloş, s-a înfiinţat un nou minister: MINISTERUL PENTRU CONSULTARE PUBLICĂ ŞI DIALOG SOCIAL! Cine credeţi că îl va conduce?

Ei bine, noul ministru este chiar doamna din imaginea de mai sus:

VICTORIA-VIOLETA ALEXANDRU, care este chiar preşedinta unuia dintre ONG-urile semnatare ale Scrisorii trimisă de „Iniţiativa României”, adică a INSTITUTULUI PENTRU POLITICI PUBLICE! Pe vremea cînd se numea VIOLETA BAU, doamna a fost preşedinta „Asociaţiei Pro Democraţia” după Cristian Pârvulescu.

Iată, deci, cu cît intrăm mai mult în analiză, tot planul lui Klaus Iohannis de a-şi face un nou partid şi de a-l legitima prin morţii de la Clubul „Colectiv” apare din ce în ce mai clar, avînd deja o structură care a scăpat pînă acum analiştilor politici şi opiniei publice:

- Sandra Pralong, consilier prezidenţial, şefa Fundaţiei SOROS, cea care a finanţat masiv aceste ONG

- VIOLETA ALEXANDRU,fosta BAU, actual Ministru pentru consultare publică, şefa „Institutului pentru Politici Publice”, semnatar pe lista „Iniţiativa României”!

Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis are întreg controlul asupra acestui plan pentru înfiinţarea unui partid care să fie cu adevărat al său şi care deturnează, în acest fel, nu numai protestul „Străzii”, ci şi Tragedia de la Clubul „Colectiv”! Abia acum, capătă greutate acea nefericită exprimare a Preşedintelui: „Era nevoie să moară 50 de oameni ca Victor Ponta să-şi dea demisia!

SOROS SI AMBASADELE AU FINANŢAT UNELE DINTRE ACESTE ONG-URI

Avînd în faţă tot acest tablou, precum şi datele care conturează Planul Secret al lui Klaus Iohannis de înfiinţare a „Partidului Meu”, cu ajutorul nemijlocit al ONG-urilor lui Traian Băsescu, să facem un zoom pe cele mai cunoscute dintre acestea.

- FREEDOM HOUSE

. Director al acestui ONG este de-acum celebra CRISTINA GUSETH, propusă pentru funcţia de Ministru al Justiţiei, deşi nu are studii de drept, fiind inginer electronist! Din echipa sa face parte GELU TRANDAFIR, care a fost membru CNA, propus de Traian Băsescu! Coordonator de proiect este Alexandru-Leonard POPESCU, care a activat şi la Societatea Academică Română (SAR), condusă de Alina Mungiu Pippidi, dar şi Constantin-Tudor BĂDILĂ, al cărui coordonator de masterat a fost băsistul Andrei Cornea. Din Freedom House face parte şi Alexandra POPESCU, care şi-a făcut stagiul la ICR-ul condus de HR Patapievici. Ca element de Cancan, pe site-ul „Freedom House” apare ca membru şi un motan adevărat, al cărui nume este Fritz!

Pe lista„FINANŢATORILOR” de la „Freedom House” găsim: Ambasada Franței în România, Ambasada Marii Britanii și a Irlandei de Nord în România, Ambasada Regatului Olandei în România, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, American Cultural Center, Comisia Europeană, OLAF, şi chiar „U.S. Department of State”! Te şi sperii cînd citeşti aceste lucruri, neînţelegînd care era scopul finanţărilor la un asemenea nivel pentru un banal ONG! Ştie oare SIE ce servicii s-or fi făcut în schimbul acestor finanţări?

Tot la fel de ciudată este şi lista Partenerilor Freedom House”: Ministerul Justiției, Ministerul Public, Uniunea Europeană, Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Generală Anticorupție (DNA), Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii (ANSA), Agenţia Naţională pentru Integritate! Ce treabă au DNA, ANI, Ministerul Justiţiei, CSM sau ANRMAP şi celelalte instituţii ale statului în activitatea acestui ONG? Aproape că nu mai contează faptul că şi EuroActiv (site-ul unde un bulgar anunţa înainte cu 5 zile că Dacian Cioloş va fi noul Premier) şi Expert Forum (alt ONG, condus de Laura Ştefan, propusă iniţial şi ea ca Ministru al Justiţiei) sînt partenerii Freedom House.

- EXPERT FORUM. Numele cele mai cunoscute din conducerea acestui ONG sînt LAURA ŞTEFAN şi SORIN IONIŢĂ, ultimul fiind invitat la consultările de la Cotroceni. Pe lista FINAŢATORILOR întîlnim şi aici: Embassy of the United States in Romania, dar şi Embassy of the United States in Republic of Moldova, precum şi Embassy of Canada! Mai sînt finanţatori şi Comisia Europeană, European Anti-Fraud Office (OLAF), dar şi Open Society Foundations, care nu este altceva decît Fundaţia SOROS!

- Centrul pentru Jurnalism Independent(CJI). Numele care conduc acest ONG sînt cvasinecunoscute, în afara directoarei Ioana Avădani de la Mediafax, dar lista partenerilor este foarte interesantă: Agentia de Monitorizare a Presei, care este condusă de Mircea Toma, (prezent la negocierile de la Cotroceni, care a scos vol. „Ghid juridic pentru ziarişti” împreună cu MONICA MACOVEI), Institutul Cultural Român (ICR), Open Society Institute New York şi Uniunea Europeană! Cînd trecem la lista FINANŢATORILOR, iarăşi ne doare capul: Ambasada Canadei, Ambasada Regatului Norvegiei, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ambasada Republicii Federale Germania, Ambasada SUA! Alături de aceste ambasade, mai sînt Coca-Cola şi Cosmote.

- Institutul pentru Politici Publice (IPP). Deja am oferit cîteva date despre acest „institut”, el fiind condus de actualul Ministru pentru consultare publică şi dialog social, Violeta Alexandru, fostă Bau. Nu avem date despre finanţarea acestui ONG, deşi, pentru cineva care militează pentru transparenţă, ar fi trebuit să fie publicate pe site.

- Societatea Academică din România(SAR ). Preşedinta SAR este Alina Mungiu Pippidi. Ani de zile, SAR a fost considerat, alături de ONG-ul Monicăi Macovei, susţinătorul regimului Băsescu, demarînd mai multe campanii publice folosite de apropiaţii fostului preşedinte împotriva adversarilor săi politici. Finanţările SAR sunt de sute de mii de euro, şi cunoaştem lista fondatorilor, între care întîlnim nume ce ne pot explica orientarea acestui ONG: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, HR Patapievici, Andrei Cornea, Sorin Ioniţă (cel de la „Expert Forum”), Andrei Pippidi. La un moment dat, din motive pe care nu le cunoaştem, Alina Mungiu i-a dat afară din SAR pe Sorin Ioniţă, care a plecat la „Expert Forum”, şi pe Cristian Ghinea, care a plecat la „CRPE”. De atunci, Alina Mungiu a devenit foarte critică la adresa lui Traian Băsescu.

- Centrul Roman de Politici Europene (CRPE). În Consiliul director întîlnim nume pe care le găsim deseori în „Dilema veche” a lui Andrei Pleşu, avînd, deci, tutela spiritului băsist al patronului. De pildă, Ciprian Ciucu scrie în Dilema Veche, HotNews, Euractiv, Cristian Ghinea, editorialist la „Dilema veche”, a făcut parte din proiectele unor ONG-uri precum „Societatea Academică Română”, „Centrul pentru Jurnalism Independent”, „APADOR – CH” şi „Freedom House”!

- Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC). Este un ONG mai puţin cunoscut, deşi acum vedem că este inclus în proiectul prezidenţial. Totuşi, în Comitetul director al FDSC întîlnim numele ziaristului Dan Turturică, redactor şef la „România liberă” în perioada cînd ziarul era considerat „oficiosul” lui Traian Băsescu şi al PDL!

- Fundaţia Comunitară Bucureşti. Numele ONG-ului ne-ar fi scăpat, dacă în board-ul fundaţiei nu am fi întîlnit-o pe Manuela Preoteasa, care, împreună cu soţul ei, Ionel Timbolski, au deţinut majoritatea acţiunilor de la HotNews! Tot ea era şi acţionar majoritar, împreună cu HotNews, la EurActiv, site-ul unde a fost lansată şi susţinută în 2012 teoria „loviturii de stat”!

- ActiveWatch. Preşedintele ONG-ului este Mircea Toma, cunoscut de pe vremea cînd era la revista „Caţavencu”. După preluarea revistei de către Sorin Ovidiu Vântu, Mircea Toma a activat în paralel şi în acest gen de ONG-uri băsiste, sub acoperirea preocupărilor pentru o presă independentă, care, în acest timp, a cam dsipărut! Mircea Toma conduce şi Agenţia de Monitorizare a Presei. Este tot un ONG apropiat de Monica Macovei.

La capătul acestei sumare analize a acestor ONG-uri care au populat nou înfiinţata „Iniţiativă România”, ne dăm seama că prin sistemul lor de relaţii construit în timp, prin notorietatea numelor care le conduc şi, mai ales, prin sistemul de finanţări, aceste ONG-uri reprezintă adevărata coloană vertebrală a „Iniţiativei...”! Este cît se poate de clar că, în perspectiva înfiinţării unui partid prezidenţial, liderii acestor ONG-uri vor dicta strategia, orientarea şi acţiunile concrete menite să creeze iluzia că „Iniţiativa România” ar fi emanată de „Stradă”! Rostul finanţărilor din partea acelor Ambasade despre care am vorbit mai sus apare ca fiind extrem de important, explicînd şi atitudinea oficialităţilor noastre faţă de acstea.

Aşa cum stau lucrurile în acest moment, putem anticipa că s-a declanşat deja una dintre cele mai mari manipulări a opiniei publice, în spatele căreia se află interese politice concrete! Faptul că acum se derulează o virulentă campanie împotriva partidelor şi a politicienilor nu face decît să confirme ipoteza că revendicările din prima zi a protestelor tinerilor, venite pe nemulţumirea lor faţă de reacţia autorităţilor în Cazul Colectiv, au fost deturnate spre acest obiectiv gîndit cu mult imp înainte! Se aştepta doar momentul potrivit pentru a fi pus în practică! El sa ivit odată cu Tragedia de la Colectiv.

Emanaţia aceasta dorită şi forţată a operaţiunii „INIŢIATIVA ROMÂNIA” ne aminteşte de prima mare operaţiune de manipulare de după Revoluţie, care a fost „FRONTUL SALVĂRII NAŢIONALE”, care, după acelaşi model, a acaparat dorinţele mulţimii adunate în stradă pentru căderea lui Ceauşescu şi s-a transformat în partid, fiind legitimat tot ca EMANAŢIE A STRĂZII, devenind, de asemenea, partidul prezidenţial al lui Ion Iliescu!

Ce este extrem de ciudat este faptul că în această operaţiune de fundamentare a partidului prezidenţial al lui Klaus Iohannis sînt folosite numele unor personaje cunoscute drept cele mai mari susţinătoare ale lui Traian Băsescu, care, se pare, abia aşteptau să li se ofere prilejul de a deveni iarăşi utile intereselor Puterii! PDL-ul lui Băsescu se pare că nu a corespuns aşteptărilor lui Klaus Iohannis nici măcar sub forma Noului PNL.

preluare: preluare Cotidianul.ro




DOVADA CĂ E DENUNȚĂTORUL DE SERVICI AL DNA_ului - Soroșiștii Denunțătorii de la "Inițiativa România" i-au dat în judecată în trecut și pe Ghiță și pe Bogdan Diaconu

Initiativa Romania a depus plangere penala impotriva lui Sebastian Ghita si Bogdan Diaconu, dupa ce deputatii PRU i-au acuzat pe protestatarii anti-Oprea ca ar fi o grupare paramilitara care trebuie sa plateasca pentru incalcarea legii

Mișcarea civică Inițiativa România a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva deputaților PRU Sebastian Ghita si Bogdan Diaconu, pe care ii acuza de "săvârșirea infracțiunilor de amenințare, instigare publică la săvârșirea de infracțiuni și incitare la ură". Initiativa Romania a decis sa depuna plangere penala dupa ce Sebastian Ghita a spus, despre protestatarii anti-Oprea care au manifestat joi si vineri in Bucuresti, ca "Adică faceți o grupare paramilitară, știți că e interzis acest lucru? Cine încalcă legea trebuie să plătească" si a amenintat ca, dacă se mai repetă asemenea acțiuni, Partidul România Unită "va face o acțiune de ripostă".

Initiativa Romania arata, intr-un comunicat, ca "Am decis să facem această plângere penală în legătură cu amenințările și instigarea la violență formulate public de cei doi deputați PSD/PRU împotriva bucureștenilor care au protestat joi și vineri în fața Senatului și în Piața Universității. Plângerea penală vizează și minciunile și calomniile la adresa membrilor ONG-urilor participanți la protest, acuzați de atacuri împotriva instituțiilor și ordinii constituționale în România, coordonate de finanțatori externi."

Reprezentantii Initiativa Romania considera ca "Sebastian Ghiță, Bogdan Diaconu și Partidul România Unită promovează una dintre cele mai dezgustătoare forme de discurs politic, bazat pe minciună, xenofobie, ură și incitare la ură, instigare la violență și amenințări cu violența. Dacă vrem să ne simțim liberi și protejați într-o societate așezată, acești oameni și alții ca ei trebuie să plătească civil și penal pentru astfel de acțiuni sau declarații care pot avea consecințe deosebit de grave."

"Acuzele repetate împotriva ONG-urilor sunt ridicole prin absurditate și caracterul conspiraționist. Ele îi descalifică moral și intelectual pe cei care le afirmă și propagă, nu pe membrii ONG-urilor. ONG-urile sunt organizații diverse, cu preocupări și agende diferite, formate din oameni diferiți, adesea fără nicio activitate sau interese comune", mai arata acestia.

Inițiativa România arata ca a funcționat până acum "pe bază de voluntariat, exclusiv pe munca și timpul liber ale membrilor IR. În același timp, amintim că doar în Rusia domnului Putin s-au dat legi împotriva finanțării externe a ONG-urilor, iar politicienii au acuzat societatea civilă de conspirații antistatale. În realitate, finanțările domnului Soros sau ale altor persoane sau organizații internaționale care doresc să susțină proiecte pentru consolidarea democrației și statului de drept sunt complet onorabile. Ceea ce nu putem spune despre domnii Ghiță și Diaconu."

Plângerea penală impotriva lui Sebastian Ghita si Bogdan Diaconu este disponibilă aici: https://www.scribd.com/document/325214579/Plangere-penal%C4%83-impotriva-lui-Sebastian-Ghi%C8%9B%C4%83-%C8%99i-Bogdan-Diaconu 

  • Sebastian Ghita despre protestul impotriva lui Gabriel Oprea (sursa: Romania Tv):

"Adică faceți o grupare paramilitară, știți că e interzis acest lucru? Cine încalcă legea trebuie să plătească. Ne-am câștigat dreptul să facem proteste."

"Au vrut să rupă poarta Palatului Parlamentului!", a insistat Sebastian Ghiță.

"Dacă se mai repetă asemenea acțiuni, Partidul România Unită va face o acțiune de ripostă."








Citiți neapărat și

REȚEAUA SOROS ÎN ACȚIUNE. „Iniţiativa României” din nou în slujba lui Iohannis. Cine este ONG-istul Soroșist Mihai Poliţeanu, cel ce a depus plângerea la DNA împotriva premierului pentru ordonanțele date?


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

EN MARCHE.După ce i-a croit drum spre preşedinție făcându-le dosare penale contracandidaților săi, LePen şi Fillon, în campania electorală,Justiția Franceză,desigur independentă,îl scapă pe Bilderbergul Macron şi de aliații incomozi, eliminându-le miniştri

James May, fost prezentator la Top Gear, a renunțat la bicicleta de 10.000 de euro pentru Dacia Sandero

În epoca post-pandemie, HoReCa a început goana după angajați

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Autonomia Sahrawi, motiv de dispută. Un miting cu mii de persoane a avut loc la Madrid

Parada Egalității s-a reluat, după doi ani, la Varșovia

Scandal în piața din Toplița, județul Harghita. 11 persoane din județul Neamț, imobilizate de mascați

Un camion a intrat în mulțime la o paradă LGBT din Florida. O persoană a murit, iar alta este grav rănită

Rusaliile se sărbătoresc de ortodocși pe 20 și pe 21 iunie. Ce tradiții se cunosc în România

Ion Cristoiu: O obsesie a marilor scriitori: Capriciile vremii

Ministrul Sănătății: Medicii nevaccinați sunt buni de plată

Germanul Robin Gosens n-a mai vrut să schimbe tricoul cu Cristiano Ronaldo

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Securitatea a deportat în Bărăgan peste o sută de mii de oameni violând Constituția, dar ea a rămas inviolabilă

Două cutremure cu magnitudinea de peste 3 pe scara Richter, în zona Vrancea, duminică dimineața

ALERTĂ METEO Cod roșu de ploi în județul Tulcea

Program EURO 2020, 20 iunie: Start în ultima etapă din faza grupelor

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Creștinismul amenințat în Europa de grupul europarlamentar RENEW al stângii și "verzilor", condus de Dacian Cioloș

Ce este dieta Paleo, denumită și Dieta Omului Cavernelor sau Dieta Epocii de Piatră. Fotbalistul Marcos Llorente o urmează cu strictețe

Coronavirus în România LIVE UPDATE 20 iunie. Noul Bilanț COVID

Regina Elisabeta, întâmpinată cu urale la festivalul de hipism Royal Ascot

Doi copii și părinții lor, răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

Gorghiu, atac la adresa lui Orban: "Suflul nou înseamnă să demisionezi când pierzi alegerile"

ALERTĂ METEO Noi avertizări Cod roșu, pentru localități din județele Bacău și Vrancea

ALERTĂ METEO 19 județe sub Cod portocaliu de ploi. Capitala și alte 19 județe, sub Cod galben

Kacper Kozlowski a devenit cel mai tânăr fotbalist din istoria Campionatului European

EURO 2020: Cehul Patrik Schick și portughezul Cristiano Ronaldo conduc în clasamentul golgheterilor

HOROSCOP 20 iunie. Jupiter retrogradează în Pești. Se schimbă în rău norocul acestor zodii

Brazilia a depășit o jumătate de milion de decese din cauza COVID-19

Discurile de vinil sunt din nou la mare căutare. Un târg de profil a avut loc în București

Premierul Florin Cîțu cheamă prefecții la ședință, în urma inundațiilor din țară

Cîțu anunță simplificarea ajutoarelor pentru cei care au de suferit din cauza vremii rele

Prognoză specială pentru București. Continuă ploile și luni

Coronavirus România, 20 iunie. Situația pe județe. 16 județe nu au raportat niciun caz. LISTA completă

Inundații în România. Drumuri blocate, persoane izolate și intervenții ale pompierilor

FOTO VIDEO Regina Elisabeta, întâmpinată cu urale la festivalul de hipism Royal Ascot

FOTO VIDEO Un nou Incident provocat de ploile abundente. Patru familii au rămas izolate în urma ruperii unui podeț din lemn

Medalie de bronz pentru luptătorul Iosif Alexandru Ionescu la Europenele de cadeți

Parchetul European are nevoie de 50 de procurori, deși are bugetul diminuat. Laura Codruța Kovesi: "Aceasta este într-adevăr o provocare uriașă"

LOTO Duminică, 20 iunie 2021. Rezultate LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc

VIDEO Un uragan puternic a măturat statul Ohio, din Statele Unite

Timpul petrecut în familie, extrem de importante pentru dezvoltarea eficientă a copilului. Iată câteva activități de weekend, pe timp de ploaie

Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat dacă va fi candidatul PNL la prezidențiale

Drum din Vrancea, impracticabil din cauza inundațiilor. Ce rute alternative au șoferii

Drumuri sub ape în Bacău și Tulcea. Circulația este îngreunată

ALERTĂ METEO Cod roșu de ploi torențiale în localități din Galați și Brăila

Femeie prinsă sub dărâmături, în Galați, după ce casa ei s-a surpat

Măsuri mai dure în Rusia, după ce cazurile de COVID s-a înmulțit

Încă un bărbat a fost atacat de urs, în Harghita. Are răni grave și a fost operat

Accident grav în Bacău. Un tânăr și o femeie au murit

Jocurile Olimpice: Un antrenor vaccinat, confirmat cu COVID-19 la sosirea în Japonia

Evaluarea Națională 2021, în București: Peste 12.000 de elevi înscriși la examen. Ce trebuie să știe candidații care susțin probele

Prefectura Bacău, după ce mașina pilotului Adrian Cernea a fost luată de ape: "Aveau avize"

Românii stau la cozi infernale în minivacanța de Rusalii. MAE recomandă folosirea tuturor punctelor de intrare în Grecia

WIKILEAKS. Un Documentul al Fundației SOROS prezintă LISTA de Europarlamentari Români care sunt numiți „Aliați de Nădejde" ai fundației lui SOROS „Open Society Foundations": Corina Crețu, Macovei, Renate Weber, Cristian Preda, Alina Vălean, Norica Nicolai.

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Un bărbat și-a înjunghiat fosta soție și soacra, apoi s-a sinucis. Tragedia a avut loc în Ilfov

Pericol major de inundații în Galați. Cod roșu pe mai multe râuri din bazinele Călmățui și Geru

Vești bune. Italia devine, de luni, aproape complet "albă"

VACCINAT S-A INFECTAT. DACĂ TĂCEA FILOZOF RĂMÂNEA. DUMNEZEU NU BATE CU BOTA. MIREL CUREA, un fanatic al vaccinării, urla ca un apucat la toți din Studio-ul Antenei 3 care aveau dubii cu privire la Vaccin, după care VACCINAT FIIND s-a infectat cu COVID.

GALERIE FOTO Mel Gibson a scăpat de problemele cu alcoolul


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 540, afisate in 9 pagini.