![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Măsuri economice gândite pentru combaterea fraudei prin TVA: anunț făcut de Comisia Europeană![]() Măsuri economice gândite pentru combaterea fraudei prin TVA: anunț făcut de Comisia EuropeanăComisia Europeană a propus joi o serie de măsuri pentru a moderniza şi îmbunătăţi funcţionarea sistemului taxei pe valoarea adăugată (TVA) din UE în beneficiul întreprinderilor şi pentru a spori rezilienţa sistemului la fraudă, prin adoptarea şi promovarea digitalizării, informează un comunicat al Executivului comunitar, informează Agerpres.ro. Propunerea urmăreşte, totodată, să răspundă provocărilor apărute în domeniul TVA, ca urmare a dezvoltării economiei platformelor. Conform celor mai recente cifre privind deficitul de încasare a TVA, statele membre au pierdut venituri din TVA în valoare de 93 de miliarde de euro în 2020. Potrivit unor estimări prudente, un sfert din veniturile pierdute pot fi atribuite în mod direct fraudei în materie de TVA legate de comerţul intra-UE. Aceste pierderi sunt în mod clar în detrimentul finanţelor publice generale, într-un moment în care statele membre îşi ajustează bugetele pentru a face faţă efectelor sociale şi economice ale recentelor creşteri abrupte ale preţurilor la energie şi ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În plus, regimurile de TVA din UE pot constitui în continuare o povară pentru companii, în special pentru IMM-uri şi pentru alte întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea sau care urmăresc să se extindă la nivel transfrontalier. Acţiunile-cheie propuse astăzi vor ajuta statele membre să colecteze anual cu până la 18 miliarde de euro mai multe venituri din TVA, ajutând în acelaşi timp întreprinderile, inclusiv IMM-urile, să se dezvolte. Trecerea la raportarea digitală în timp real bazată pe facturarea electronică pentru întreprinderile care desfăşoară activităţi transfrontaliere în UE Noul sistem introduce raportarea digitală în timp real în scopuri de TVA pe baza facturării electronice, care va oferi statelor membre informaţii valoroase şi necesare pentru a intensifica lupta împotriva fraudei în domeniul TVA-ului, în special împotriva fraudei de tip carusel. Trecerea la facturarea electronică va contribui la reducerea fraudei în domeniul TVA cu până la 11 miliarde de euro pe an şi va duce la o scădere a costurilor administrative şi de asigurare a conformităţii pentru comercianţii din UE cu peste 4,1 miliarde de euro anual în următorii zece ani. De asemenea, această schimbare asigură convergenţa sistemelor naţionale existente la nivelul întregii UE şi pregăteşte terenul pentru statele membre care doresc să instituie sisteme naţionale de raportare digitală pentru comerţul intern în următorii ani. În temeiul noilor norme, operatorii din domeniul economiei platformelor care activează în aceste sectoare vor deveni responsabili pentru colectarea şi plata TVA către autorităţile fiscale atunci când furnizorii de servicii nu fac acest lucru, de exemplu în cazul întreprinderilor mici sau al furnizorilor individuali. Împreună cu alte clarificări, aceste măsuri vor asigura o abordare uniformă în toate statele membre şi vor contribui la crearea unor condiţii de concurenţă mai echitabile între serviciile de transport şi cazare pe termen scurt online şi cele tradiţionale. De asemenea, măsurile vor simplifica viaţa IMM-urilor, care, în caz contrar, ar fi nevoite să înţeleagă şi să respecte normele în materie de TVA din toate statele membre unde desfăşoară activităţi. Pornind de la modelul ghişeului unic pentru TVA deja existent pentru site-urile de cumpărături online, propunerea le-ar permite întreprinderilor care efectuează vânzări către consumatori dintr-un alt stat membru să se înregistreze o singură dată în scopuri de TVA pentru întreaga UE şi să îşi îndeplinească obligaţiile în materie de TVA prin intermediul unui portal online unic într-o singură limbă. Estimările arată că acest demers ar putea permite întreprinderilor, în special IMM-urilor, să economisească aproximativ 8,7 miliarde de euro în ceea ce priveşte costurile de înregistrare şi administrative pe o perioadă de zece ani. Printre măsurile suplimentare de îmbunătăţire a colectării TVA-ului se numără introducerea obligativităţii ghişeului unic pentru importuri în cazul anumitor platforme care facilitează vânzările către consumatorii din UE.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:21:00
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:22:16
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:23:52
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:25:43
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:04:30
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:07:05
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:09:23
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:12:35
ieri 23:01
_Cristian Terheș - 31 Jan 2023 22:15:49
ieri 23:01
_George Simion - 31 Jan 2023 22:12:10
ieri 20:51
_Călin Georgescu - 31 Jan 2023 17:04:17
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:04
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:59
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:27:46
ieri 20:51
_George Simion - 31 Jan 2023 17:48:44
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:29:25
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:32:12
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:34:07
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:05:56
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:08:30
ieri 20:47
_ Gold and the Shrinking Trust Horizon
ieri 15:21
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 14:12:25
ieri 14:41
_ Pope Francis lands in Kinshasa, DR Congo
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 11:54:50
ieri 11:57
_ Euro trades at 4.9221 RON
ieri 11:32
_ Curs valutar, 31 ianuarie
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:16:47
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:19:59
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:24:57
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:28:53
ieri 10:41
_ Cod galben de vânt şi viscol în 7 judeţe
ieri 04:10
_Călin Georgescu - 31 Jan 2023 03:11:09
|
Comentarii:
Adauga Comentariu