13:43
Comentarii Adauga Comentariu

_ Premierul israelian îndeamnă liderii lumii să împiedice un aviz al Curţii internaţionale de Justiţie cu privire la ocupaţia israeliană

Premierul israelian îndeamnă liderii lumii să împiedice un aviz al Curţii internaţionale de Justiţie cu privire la ocupaţia israeliană

Premierul israelian în exerciţiu Yair Lapid a făcut apel marţi la liderii lumii să blocheze o tentativă palestiniană de a solicita Curţii internaţionale de Justiţie a ONU (CIJ) un aviz consultativ cu privire la ocupaţia israeliană, a anunţat marţi biroul premierului, citat de Reuters.

Yair Lapid a cerut într-o scrisoare către peste 50 de şefi de stat, inclusiv din Marea Britanie şi Franţa, să facă presiuni asupra Autorităţii Palestiniene - care exercită o autoritate limitată în Cisiordania - şi să o împiedice să promoveze o rezoluţie în acest sens la Adunarea generală a ONU, potrivit Agerpres.

Rezoluţia, care a fost aprobată de o comisie a ONU la începutul lui noiembrie, cere ca CIJ să formuleze o opinie cu privire la "ocupaţia prelungită, colonizarea şi anexarea teritoriului palestinian" de către Israel, care, potrivit rezoluţiei, încalcă dreptul palestinienilor la autodeterminare.

"Această rezoluţie este rezultatul unui efort concertat de a izola Israelul, de a discredita preocupările noastre legitime de securitate şi de a delegitimiza însăşi existenţa noastră", a scris Lapid, potrivit unei copii a scrisorii distribuite presei.

Statutul teritoriului disputat trebuie să facă obiectul unor negocieri directe între Israel şi palestinieni, iar aducerea acestei chestiuni în atenţia CIJ "nu va face decât să dea apă la moară extremiştilor", se mai arată în scrisoare.

Israelul a capturat Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de est, zone pe care palestinienii vor să-şi înfiinţeze propriul stat, în războiul din 1967.

Negocierile de pace susţinute de SUA au stagnat în 2014. Membri influenţi ai posibilei viitoare coaliţii guvernamentale din Israel s-au opus în trecut creării unui stat palestinian, notează Reuters.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Elon Musk NU se va alătura consiliului de administrație al Twitter: CEO-ul spune „Cred că acest lucru este cel mai bine”

_ William și Kate arată în formă de navă în timp ce își schimbă ținutele pentru a se îmbarca la bordul unui iaht la regata de vele

_ Inculpatul Harris � Achitat �n procesul Whitmer � A luat apărarea și a spus că credea că merge la bere �n noaptea �n care a fost arestat

_ Creșterea „mufăcăniei disociative”: influențerii poartă un aspect „cu fața moartă” pentru a părea detașați

_ Câștigătorul Grammy John Legend lansează o nouă platformă NFT pentru muzică și artă

_ Cum au reușit „nevaccinatul“

_ Interdicția SUA asupra utilizatorilor de oală care dețin arme este considerată neconstituțională

_ Economia SUA a pierdut de fapt 2,5 milioane de locuri de muncă �n ianuarie � Raportat ca un �c�știg� de 517.000

_ Imagini devastatoare apar după un cutremur cu magnitudinea de 7,8 în Turcia

Ce să mai zici? Papa Francisc: 'Oamenii cu înclinații homosexuale sunt copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubește și îi însoțește!'

_ Mișcarea de secesiune face progrese în a convinge județele din estul Oregon să se separe de statul lor de trezire și să devină parte a Idaho

_ Vizualizarea marjelor de profit de neegalat ale Tesla

_ Carnea falsă eșuează: vânzările se prăbușesc dincolo de carne, alimente imposibile, deoarece 20% din personal au fost concediați

_ Disney lansează emisiunea pentru copii �Proud Family� pentru copii � Radical Children�s Show �mpinge marxismul BLM, rasismul anti-alb și reparațiile (VIDEO)

_ Șapte puncte despre investiția în apele perfide

_ CIO Hedge Fund: „Balonul cu heliu al Chinei este o distragere a atenției: riscurile reale sunt în afara radarului”

_ Site-ul de producție de drone proiectat de Iran va fi construit în interiorul Rusiei

_ Proprietar �n v�rstă de 90 de ani al magazinului emblematic de bomboane din New York, bătut cu brutalitate de bandiți, arestați

_ Urmăriți: Hoții conduc prin mall într-un Audi negru furat după ce au jefuit un magazin de electronice

_ China reacționează cu „nemulțumire puternică” după ce SUA a doborât balonul spion

_ Agenda climatică a administrației Biden va deteriora două treimi din conturile de pensionare din SUA: Kobach

_ Misiune indeplinita!

_ De ce 0DTE este atât de important și de ce VIX este acum lipsit de sens

_ O întoarcere la „Nebunia care plesnește capul”? Cântărețul miliardar al fondului speculativ avertizează că „piața ursului nu s-a încheiat încă”

_ Florence Pugh și Cate Blanchett câștigă la Critics' Circle Film Awards

_ Dale Moss spune că nu are „nimic decât dragoste” pentru fosta logodnică Clare Crawley după recenta căsătorie

_ Carnea falsă eșuează: vânzările se prăbușesc dincolo de carne, alimente imposibile, deoarece 20% din personal au fost concediați

_ „Este dezinformare”: Trump și foști oficiali reclamă raportul anonim despre baloanele spion chineze sub supravegherea lor

_ Noi solicitări pentru Regatul Unit să renunțe la legile europene privind drepturile omului pentru a prelua controlul asupra granițelor sale

_ Efectele negative pe termen lung ale ESG vor fi catastrofale

_ Interviu istoric - Fostul premier al Israelului dezvăluie detaliile negocierilor Rusia-Ucraina: 'SUA, Germania și Franța au blocat acordul. Au fost 17 drafturi'

_ Premiile Grammy 2023: Anitta se prezintă într-o rochie neagră în cascadă cu texturi mixte

_ Premiile Grammy 2023: Sam Smith întoarce capetele în haină roșie de teatru în timp ce Kim Petras uimește în mini roșu

_ Keke Palmer le dorește fanilor săi o „duminică fericită din partea mea și a cucuiului” în timp ce își arată stomacul

_ Șefa UFC, Dana White, uită numele lui Islam Makhachev înainte de lupta UFC 284 împotriva lui Alex Volkanovski

_ Internetul din Italia a fost restabilit după o întrerupere la nivel național; Rapoarte despre un atac global ransomware

_ Megxit 2.0: Prințesa Eugenie ar putea să-i urmeze pe Prințul Harry și Meghan Markle în California. susțin prietenii

_ Ford și-a vândut aproape toată participația la Rivian anul trecut

_ Texas: Peste 35.000 de clienți din Austin Energy �NCĂ FĂRĂ curent după furtuna de gheață de săptăm�na trecută

_ Mama a folosit o racletă de siguranță de 7 dolari de la Bunnings pentru a scăpa de reziduurile de săpun de pe paravanul ei de duș de sticlă

_ UE va rămâne în urmă față de AI din același motiv pentru care a pierdut pe telefoane și vehicule electrice

_ Surfer Bethany Hamilton se pronunță împotriva deciziei Ligii Mondiale de Surf de a permite persoanelor „cu corp masculin” să concureze împotriva femeilor

_ Germania ia în considerare redirecționarea subvențiilor „verzi” împotriva cărbunelui către producția de arme

_ Mișcarea East-Oregon pentru a se separa și pentru a crea „Marea Idaho” își asumă abur

_ „Scrisori confidențiale”: FTX cere politicienilor să returneze milioane în donații SBF

_4 Media Info - 06 Feb 2023 10:13:36

_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:56:15

_ Important pentru pensionarii care au optat pentru plata pensiei pe card. Ce comisioane percep băncile din România

_ The Last Of Us: Ellie Williams îl salvează pe Joel Miller împușcându-l pe atacator după ce a fost împușcat în călătorie

_ Am numit-o pe fiica mea Bambi ca Molly-Mae Hague

_ SPOILER: „Bună”, a spus ea, în timp ce își antrena Taserul pe Tommy Lee... propria ei bucată de iad sfânt

_ ANDREW PIERCE: O farsă de la Westminster - cu Dom și Boris în rolurile principale

_ Zece orașe fantomă redescoperite de turiști: de la metropola mongolă la satul medieval din Italia

_ Kyrie Irving este schimbat la Dallas Mavericks și își unește forțele cu Luka Doncic de la Brooklyn Nets

_ Cât de strânsă prietenie dintre Sasha Walpole și Prințul Harry a dispărut după o întâlnire ilegală pe teren

_ Ea este creierul modei din spatele Sex And The City și Emily In Paris

_ Jamie Carragher sugerează că Erling Haaland a făcut o EROARE s-a alăturat lui Man City

_ Sfaturile de curse ale lui Robin Goodfellow: Cele mai bune pariuri pentru luni, 6 februarie

_ DR MAX PEMBERTON: Conform testului, și eu am ADHD. Ridicol!

_ Zara din Insula Iubirii insistă că nu are regrete, în ciuda sărutului lui Tom


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2213, afisate in 37 pagini.