12:25
Comentarii Adauga Comentariu

_ Alături de Xi Jinping, Putin a făcut anunțul care dărâmă sancțiunile UE: Cifra de afaceri a Moscovei a sărit cu 64%

Alături de Xi Jinping, Putin a făcut anunțul care dărâmă sancțiunile UE: Cifra de afaceri a Moscovei a sărit cu 64%

Preşedinţii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin şi, respectiv, Xi Jinping au subliniat marţi intensificarea legăturilor energetice dintre cele două ţări, ceea ce a permis Moscovei să-şi crească cifra de afaceri cu 64% de la începutul anului şi volumul exporturilor cu 10%, potrivit EFE. "Energia rămâne unul din domeniile-cheie şi cele mai dinamice ale cooperării noastre economice", a spus Putin, într-un mesaj adresat participanţilor la cel de-al IV-lea Forum energetic ruso-chinez, scrie Agerpres.

Preşedintele rus a subliniat că, recent, s-a reuşit să se ajungă la un nivel foarte ridicat al relaţiilor bilaterale în sectoarele petrolului şi gazelor, cărbunelui şi energiei electrice, în timp ce sunt implementate sistematic proiecte comune de amploare la centralele nucleare din China şi în sectorul producţiei de gaz natural lichefiat.

Xi a menţionat, la rândul său, că "cooperarea energetică între China şi Rusia este piatra de temelie a cooperării practice dintre cele două ţări" şi serveşte, totodată, drept "forţă eficientă pentru protejarea securităţii energetice globale", potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS.

China devine cel mai mare consumator de energie rusească, a indicat şi vicepremierul rus Aleksandr Novak. "Anul acesta, cifra de afaceri a sectorului energetic (rus) a crescut cu 64 % faţă de anul trecut, iar livrările au crescut cu aproximativ 10 %", a spus el. Oficialul rus a explicat că exporturile de gaz natural lichefiat din Rusia către China au crescut cu 32% între lunile ianuarie şi octombrie ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Directorul executiv al companiei petroliere ruse Rosneft, Igor Secin, a remarcat că, în prezent, volumul de gaz natural lichefiat exportat în China din Rusia este relativ scăzut, dar a prognozat o creştere în viitor similară cu cea a livrărilor prin conducte (cu 60 % în acest an, conform calculelor sale).

China trebuie să crească continuu importurile de gaz rusesc prin ruta estică, proiect la care ambele ţări lucrează deja, a afirmat vicepreşedintele China National Petroleum Corporation (CNPC), Huang Yongzhang.

Proiectul rutei din Orientul Îndepărtat se află în faza de planificare, în termeni de concepţie şi estimare a costurilor, în timp ce negocierile continuă pentru furnizarea de gaze prin conducta "Forţa siberiană-2", care va trece prin Mongolia către China.

Capacitatea acestei a doua "Forţe siberiene" va fi de 50.000 de metri cubi pe an, a explicat vicepreşedinta Gazprom şi director general pentru exporturi, Elena Burmistrova. În ceea ce priveşte petrolul, şeful Rosneft a afirmat că, în primele 10 luni ale anului în curs, Rusia a crescut exporturile de ţiţei către China cu 9,5%, până la aproape 72 de milioane de tone faţă de aceeaşi perioadă din 2021, cifră pe care Huang a redus-o totuşi la 33 de milioane de tone, notează EFE.

Huang a indicat că cele două ţări au prelungit acordul de livrare a petrolului în vestul Chinei, ceea ce va garanta furnizarea a 100 de milioane tone de ţiţei. În sectorul energiei electrice, Rusia consideră că livrările către ţara vecină pot creşte cu 11% până la sfârşitul anului, potrivit lui Novak. Secin a declarat că Inter RAO, operatorul de exporturi şi importuri de energie electrică din Rusia, şi-a majorat livrările către China cu 33% în primele zece luni ale anului, până la aproape 4.000 de milioane de kilowaţi/oră.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Noua Revoluție Marxist-Leninistă face ravagii în Canada. Un adolescent este ARESTAT pentru că a participat la cursuri după ce a fost suspendat pentru contestarea ideilor transgender

_ Adevărul despre tancuri: cum a mințit NATO spre dezastru în Ucraina

Prim-ministrul olandez, Bilderbergul Rutte, va fi noul secretar general al #NATO care va urma anul viitor norvegianului Scholtenberg

SUA. Trump îndeamnă pentru „Sfârșitul distrugerii țării noastre” după ce Biden s-a chinuit, huiduit de republicani în timpul SOTU

Ce înseamnă să nu remunți la Rezervare Cuplul care s-a despărțit în urmă cu șapte luni încă pleacă în călătoria lor nerambursabilă în Bali

Revoluția leninistă din Marea Britanie îți dă fiori reci. Mama creștină a fost interzisă de la școala fiului ei de patru ani

Blasfemie. Dumnezeu ar putea fi „fără gen” în slujbele Bisericii Angliei

_ Jill Biden arată ca un balon de Mylar �n o rochie mov strălucitoare, �i oferă soțului Kamala un sărut incomodă... pe buze? (VIDEO)

_ WOW! O NOUĂ MINCIUNĂ! Oficialii Biden spun că „Eforturile ordonate de Joe Biden – au ajutat la identificarea balonului spion de săptămâna trecută” – când fotograful de ziar a fost primul care l-a văzut!

_ SUA are cea mai scumpă asistență medicală din lume

_ Oaspeții lui Jill Biden la discursul despre starea Uniunii includ Paul Pelosi, Bono, ambasadorul Ucrainei

_ TRIGGERED: Leftist pune recompensă balonului alb SOTU Troll al lui Marjorie Taylor Greene

”Întinerirea corpului ar putea deveni ceva obişnuit”. Cercetătorii au prelungit durata de viaţă a celui mai bătrân şobolan de laborator

_ Transurrecție? Protestatarii ascultă legislatorii statului în legătură cu interzicerea operației de „tranziție de gen” a copiilor

_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 12:43:58

SUA. Are FBI-ul spioni în Congres?

_ Momentul lui Biden se �ntoarce �n viitor, �n timp ce mass-media �și revizuiește narațiunea privind Ucraina

_ Un reporter îl confruntă pe Bill Gates cu privire la ipocrizia sa față de activismul climatic, în timp ce el continuă să zboare în privat peste tot în lume (VIDEO)

_ Bulgarii nu își întorc țara cu dosul în sus pentru Schengen: Prioritatea noastră e interesul național

_ Joe Hoft de la TGP se alătură rețelei de știri One America pentru a discuta despre coșmarul baloanelor Biden de marți seară, �nainte de SOTU

_ TRAGIC: O fostă vedetă a tenisului de la facultate, �n v�rstă de 31 de ani, moare brusc

_ Mike Lindell �l urmărește pe Ron DeSantis pentru că s-a aliniat cu avocatul Dominion � se scufundă �n rezultatele alegerilor din Florida (VIDEO)

_ Un bolnav a fost transportat de medici cu o prelată, pe braţe, din cauza drumului impracticabil

_ Harta cutremurului din Turcia: Unde a lovit cutremurul în Siria și Turcia?

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Recunoașterea oceanului ca ființă vie este din ce în ce mai importantă pentru durabilitatea globală, susțin cercetătorii

_ SMOKING GUN – EXCLUSIVITATEA LAPTOPULUI HUNTER BIDEN: Burisma i-a cerut lui Hunter să pună capăt investigației din Ucraina asupra companiei – Apoi Joe Biden a amenințat Ucraina și a fost concediat anchetatorul

_ America de Sud își lansează oferta de patru țări pentru a găzdui Cupa Mondială din 2030

_ Alphabet pierde peste 110 de miliarde de dolari din capitalizarea pieței după „Glitch” de AI ChatBot

_ Iranul amenință să transforme�New York-ul �n �Ruine infernale� � Au văzut NY �n ultima vreme?

_ Balon cu 3 rachete hipersonice testat de China în 2018

_ Biden �l onorează pe Paul Pelosi �n timpul SOTU, acuză 6 ianuarie și Trump pentru atacul la casa lui (VIDEO)

_ VEZI: Președintele McCarthy și republicanii r�d �n hohote la minciunile lui Biden despre casierii de fast-food care semnează contracte de non-concurență

_ Unchiul Joe nebun începe să țipe din nou în timpul adresei sale SOTU – Spectacol de clovni (VIDEO)

_ Here We Go: IRS propune un nou program pentru a restr�nge sfaturile ospătarilor și alte industrii de servicii

_ Numărul animalelor sălbatice din Uganda crește din cauza protecției sporite

_ Actualizare: Peste 11.000 de persoane au fost confirmate morți în urma cutremurului din Turcia

_ Centrul începător Hawkins încearcă să se bazeze pe ascensiunea sa rapidă după ce l-a impresionat pe noul antrenor al Țării Galilor, Gatland

_ James Norton din Happy Valley face yoga NUDE în rolul său de film

_ Confuzie cu privire la siguranța mijlocașului Atsu din Ghana după cutremurul din Turcia

_ Gov't approves defence co-operation agreement between Romania, Georgia

_ Romania's rescue teams dispatched to Turkey increase to 120 people, seven utility dogs

_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 15:56:13

_ Biden SOTU Post-Mortem: inflație, inflație, inflație și creșteri ale impozitelor

_ Graficul rezervelor de aur a Băncii Centrale A doua cea mai mare creștere din 1950 în 2022

_ Turkey, Syria earthquakes: Frantic search for survivors in Gaziantep

_ Dezvăluirea îngrozitoare a lui Machine Gun Kelly și mai multe bârfe la petrecerea Grammy

_ Scriitor de la Washington Post, criticat pentru o coloană care susține că ouăle nu sunt atât de scumpe pe cât credeți

_ Powell Post-Mortem: „Volcker a părăsit clădirea” și „Nu mai suntem în Wyoming”

Nu doar cereale din Ucraina au 'invadat' piața românească. Aproape jumătate din producția Republicii Moldova a fost exportată în România

_Stiri Negre - 08 Feb 2023 06:34:33

_ Suburbiile din NYC Buck Trend Ca case deschise pline și oferte peste cerere

_ Unchiul nebun Joe țipă despre Xi Jinping și liderii mondiali dintr-un anumit motiv (VIDEO)

_ NBA aprobă vânzarea record de 4 MILIARDE de dolari a Phoenix Suns și Mercury către creditor ipotecar Mat Ishbia

_ Starul lui Real Madrid Vinicius Jr este din ce în ce mai frustrat de lipsa de acțiune din cauza abuzurilor rasiste

_ RAPORT BOMBSHELL: Joe Biden a dat aprobarea bombardării conductei Nord Stream din Rusia

_ Administrația Biden sugerează că ar putea PĂSTRA cerințele de pașaport pentru vaccinul Covid

_ Studiile arată că modificările microbiomului pot fi o semnătură pentru encefalomielita mialgică/sindromul de oboseală cronică

_ El a fost �mpușcat: discursul lui Biden către lucrătorii sindicali din Wisconsin un circ total (VIDEO)

_ Bizar: luminile se sting �n timpul audierii Comisiei de Supraveghere a Camerei pe laptopul Twitter-Hunter Biden (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2841, afisate in 48 pagini.