![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Marcel Ciolacu a dezvăluit ce a vorbit cu șeful NATO![]() Marcel Ciolacu a dezvăluit ce a vorbit cu șeful NATOPreşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în care a subliniat contribuţia ţării noastre la securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre, informează News.ro. „România se bucură de toate garanţiile de securitate pe care NATO le oferă, iar acesta este rezultatul eforturilor constante din ultimii 30 de ani”, a adăugat liderul PSD. „Întâlnire constructivă cu Secretarul General al NATO, domnul Jens Stoltenberg, în marja reuniunii la nivel înalt a Alianţei găzduită de Parlamentul României. În cei peste 30 de ani de democraţie în România, susţinerea NATO a fost o constantă. Suntem un Aliat dedicat, fapt demonstrat şi de alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare. Din poziţia mea, voi face tot ceea ce este necesar pentru a menţine consensul pentru acest angajament euroatlantic. Evoluţiile din ultimul an, şi, în special, războiul ilegal şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, au reconfirmat rolul primordial şi fundamental al NATO pentru securitatea spaţiului euroatlantic. Sunt convins că deciziile luate în aceste zile vor demonstra unitatea Aliaţilor şi vor reflecta, încă o dată, solida relaţie transatlantică”, a scris Marcel Ciolacu, marţi pe Facebook. El a mai spus că la întâlnirea cu Jens Stoltenberg a subliniat şi contribuţia ţării noastre la securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre. „Avem o viziune comună privind necesitatea implementării integrale a deciziilor luate cu ocazia Summitului de la Madrid, mai ales consolidarea posturii de apărare pe Flancul Estic. România se bucură de toate garanţiile de securitate pe care NATO le oferă, iar acesta este rezultatul eforturilor constante din ultimii 30 de ani”, a completat Ciolacu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
11:43
_ ANDROID...
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:21:00
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:22:16
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:23:52
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:25:43
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:04:30
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:07:05
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:09:23
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:12:35
ieri 23:01
_Cristian Terheș - 31 Jan 2023 22:15:49
ieri 23:01
_George Simion - 31 Jan 2023 22:12:10
|
Comentarii:
Adauga Comentariu