21:24
Comentarii Adauga Comentariu

_ Judecătorii ies la pensie, procesele rămân - Banii pe care îi luăm din PNRR s-ar putea să-i dăm la CEDO

Judecătorii ies la pensie, procesele rămân - Banii pe care îi luăm din PNRR s-ar putea să-i dăm la CEDO

Cum nu era suficient să ne facem probleme că vine iarna, din cauza facturilor uriașe la energie, anotimpul rece ne dă fiori și din perspectiva decimării personalului din magistratură. Mai în glumă, mai în serios, puterea politică se asigură că nici în justiție nu mai putem merge să îi contestam măsurile, pentru că nu va mai avea cine să ne judece.

Declarațiile politice din ultima perioadă, în care diverși lideri ai coaliției s-au referit la tăierea pensiilor de serviciu ale magistraților sau la creșterea vârstei de pensionare, au generat un adevărat exod din magistratură. Sub pretexul unor angajamente din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se analizează posibilitatea creșterii vârstei de pensionare în cazul magistraților și diminuarea pensiilor de serviciu. Pe lângă declarațiile politice în acest sens și informațiile „scăpate” pe surse, în presă a apărut un așa-zis proiect de ordonanță de urgență care prevedea aceste modificări la pensiile magistraților.

Un asemenea cadru legal mult mai puțin favorabil magistraților s-ar aplica doar pentru viitor, astfel că o parte dintre magistrații care îndeplinesc în prezent condițiile legale pentru pensionare (cel puțin 25 de ani vechime) s-au grăbit să depună cereri în acest sens. Potrivit informațiilor obținute de stiripesurse.ro, peste 500 de judecători au vocație de pensionare, la care se adaugă alte sute de procurori.

Situația ar fi dezastruoasă la Înalta Curte de Casație și Justiție dacă toți judecătorii care au dreptul la pensionare în acest moment ar alege să plece. Din peste 100 de judecători, la instanța supremă ar rămâne doar 25, potrivit unor estimări. Situația este gravă și la celelalte instanțe. Unele judecătorii ar rămâne pur și simplu fără personal, iar unele tribunale ar fi practic blocate.

Potrivit datelor noastre, situația pe curți de apel se prezintă astfel (incluzând tribunalele și judecătoriile de pe raza curților de apel): CA Alba Iulia - 30 de judecători cu vocație la pensionare, CA Bacău - 20 de judecători, CA Brașov - 19 judecători, CA București - 107 judecători, CA Cluj - 36 de judecători, CA Constanța - 14 judecători, CA Craiova - 99 de judecători, CA Galați - 31 de judecători, CA Iași - 23 de judecători, CA Oradea - 17 judecători, CA Pitești - 23 de judecători, CA Ploiești - 19 judecători, CA Suceava - 6 judecători, CA Timișoara - 39 de judecători, CA Târgu Mureș - 13 judecători, Curtea Militară de Apel - 4 judecători.

„Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”, spune o veche vorbă din popor. Dincolo de antipatia față de „îmbuibații” de magistrați care se bucură de „pensii speciale” și „stau cu fundul pe dosare”, exodul din magistratură va avea consecințe nefaste tot asupra justițiabililor și a societății în ansamblu. Niciun cetățean nu își dorește să piardă ani de zile prin instanțe în căutarea dreptății și să ajungă să-și dorească să-și fi susținut singur cauza prin alte mijloace.

Lipsa de personal din instanțe, o realitate dificil de gestionat și înainte de acest val de pensionări, generează o încărcătură uriașă de dosare pentru fiecare magistrat. Stocul de dosare la instanțe s-a menținut la un nivel ridicat în ultimii ani, chiar și acolo unde dosarele noi au fost în scădere, după cum reiese din ultimul raport privind starea justiției.

Numărul mare de dosare repartizare unui judecător înseamnă automat amânări și termene mai îndepărtate. Potrivit estimărilor din interior, sistemul judiciar nu va putea funcționa cel puțin trei ani. Dacă ținem cont și de problemele de recrutare, lipsa bazei de selecție și majorarea duratei cursurilor de la INM, criza s-ar putea întinde pe mai mulți ani. Avocații și ceilalți juriști cu vechime nu vor mai avea același interes să candideze pentru un post în magistratură, din cauza riscului că vechimea lor în alte profesii nu va mai putea fi utilă pentru pensie.

Dacă la alte instanțe am vorbi despre amânări și o scădere a calității actului de justiție din cauza suprasolicitării judecătorilor, la ÎCCJ am avea un adevărat blocaj. Doar 25 dintre judecătorii în funcție nu îndeplinesc condițiile legale pentru pensionare. Deja există secții, cum este cea de contencios administrativ și fiscal, unde se dau termene de până la doi ani. După un eventual val masiv de pensionări, soluționarea definitivă a unor cauze și după trei ani ar fi un lucru obișnuit.

La Secția penală a ÎCCJ, dar și la alte instanțe, numărul mare de dosare repartizate fiecărui judecător va genera o altă problemă. În urma unei decizii a CCR, pronunțarea hotărârilor în penal trebuie să se facă în același timp cu publicarea motivărilor. Amânările de pronunțări în vederea redactării motivărilor ar deveni o practică generalizată, ridicând alte probleme legate de prescripția specială și eficacitatea tragerii la răspundere penală a infractorilor. Asta dacă se va ajunge în faza de judecată, având în vedere că valul de pensionări afectează și parchetele.

Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția europeană a drepturilor omului prevede în art. 6, pct.1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: „Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege[…]”.

Potrivit dotrinei, termenul optim de soluționare a unei cauze implică durata care asigură cea mai bună eficiență în realizarea justiției, iar previzibilitatea acestuia conferă părților posibilitatea de a estima evoluția etapelor procesuale în timp. Termenul în care justiția este înfăptuită este esențial pentru garantarea eficacității sale, încălcarea sa fiind de natură să atragă răspunderea statului, însă numai în cazul întârzierilor imputabile autorităților judiciare.

Cel mai probabil, din cauza duratei proceselor, statul român o piardă pe bandă la CEDO, mai ales că Guvernul este cel care generează situația. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca bucuria că luam bani din PNNR tăind pensiile magistraților și forțând în fapt plecarea lor din profesie să genereze cheltuieli mai mari. Ce luăm pe mere dăm pe pere sau ce luăm din PNRR dăm la CEDO.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Jude Bellingham spune că a fi căpitanul Angliei este „cel mai mare vis” al său, dar admite că „își va aștepta rândul”

_ Starul lui Manchester United, Brendon Williams, a fost surprins „inhalând protoxid de azot dintr-un balon”

_ Câștigătorul lui Australian Idol, Royston Sagigi-Baira, dezvăluie ce s-a întâmplat în timpul melodiei finale live.

_ Brie Larson este văzută pentru prima dată de când și-a confirmat despărțirea de Elijah Allan-Blitz

_ Grimes își schimbă numele ei și al fiicei lui Elon Musk din Exa Dark Sideræl într-o întrebare

_ Arbitrul care a lăsat meciul să continue după ce luptătorul a fost sufocat a fost judecător în UFC a doua zi

_ Fiii parlamentarilor ruși sunt „mobilizați la unitatea de prieteni, departe de liniile frontului”

_ Sidney Cooke, în vârstă de 96 de ani, ar trebui să fie interogat despre o serie de crime de copii nerezolvate, spune fostul detectiv

_ Mireasa se confruntă cu rochia sumbră eșuează după ce rochia ei de logodnă vine arătând foarte diferit

_ Leonardo DiCaprio păstrează un profil scăzut în timp ce iese cu prietenii în NYC... înainte de promovarea pentru noul film

_ Noul antrenor principal al lui Broncos, Sean Payton, înlătură speculațiile comerciale Jerry Jeudy și Cortland Sutton

_ Proprietarul de spălătorie Amelia's Home Edit împărtășește cele cinci lucruri pe care toată lumea ar trebui să le aibă acasă

_ Emily Ratajkowski și Harry Styles: De ce pashul lor a fost „sărutul perfect”

_ Diabetică Roxy Horner împărtășește fotografii sincere prin care se injectează insulină

_ Coreea de Nord trage rachete balistice spre apele estice

_ Meteorologii au emis prognoza pentru luna viitoare: Ce temperaturi vom avea de Florii și de Paște

_ Al cincilea cadavru găsit în explozia fabricii de ciocolată Palmer, echipajele de la West Reading caută trei dispăruți

_ Kelly Clarkson anunță că noul album Chemistry va fi „arcul unei întregi relații”

_ Premiera sezonului 4 de Succession: Familia Roy se întoarce pentru ultimul său sezon

_ Jurnalul francez din 1687 pe nava L'Oiseau înregistrează prima observare europeană a coastei australiene

_ Alegeri în Cuba: duminică s-a votat pentru reînnoirea Adunării Naţionale

_ Gemenii Cavinder și Miami suferă dureri de inimă de March Madness când LSU îi elimină

_ Emmanuel Macron și prințul moștenitor al Arabiei Saudite au avut o discuție despre consolidarea relațiilor bilaterale și situația din Liban

_ Noel Gallagher face aluzie la despărțirea sa conjugală în versuri emoționante din noul său single

_ Viitorul podcast al lui Wendy Williams A fost deja ANULAT înainte de lansare, pe fondul problemelor de sănătate

_ Soția lui Adam Levine, Behati Prinsloo, împărtășește prima privire asupra copilului numărul trei

_ Consulul general al Israelului la New York și-a dat demisia în semn de protest față de demiterea ministrului apărării de către prim-ministrul Netanyahu

_ Fanii Ucrainei lansează zeci de avioane de hârtie la Wembley și cântă cântece în care îl batjocoresc pe Vladimir Putin

_ Sam Burns câștigă premiul de 3,5 milioane de dolari, învingându-l pe Cameron Young în finala WGC Match Play

_ Susan Boyle face ieșiri rare în timp ce surprinde fanii din Irlanda

_ Microsoft impune cenzura: Totul se întâmplă din cauza Inteligenței Artificiale

_ Statul Mississippi este avertizat cu privire la posibile fenomene meteorologice extreme

_ Irlanda de Nord - Finlanda 0-1: Benjamin Kallman lovește și Michael O'Neill îl învinge în retur

_ Viola Davis are o siluetă lejeră în timp ce ea și soțul Julius Tennon își duc câinele la plimbare în LA

_ Gigi Hadid „nu are nicio problemă cu fostul Zayn Malik să se întâlnească cu Selena Gomez atâta timp cât este fericit și stabil”

_ Antonio Conte l-a demis RECUPĂRĂ: Ultimul când Daniel Levy îl atrage pe șeful lui Tottenham

_ Heidi Klum este frumoasă în albastru, când i se alătură Sofia Vergara pentru a filma America's Got Talent

_ Antrenorul de viață își împărtășește cele cinci reguli pentru discuții mici și cum să țină o conversație interesantă pentru totdeauna

_ Dieteticienii vărsă de ce trebuie să reduceți consumul de sare - și cum să o evitați și să vă bucurați în continuare de mâncare

_ MAFS: Ollie Skelton face un loc la un magazin de sticle înainte de jurămintele sale finale cu Tahnee Cook

_ SUA să deschidă summit-ul democraţiei în timp ce Rusia şi China lansează ofensiva diplomatică

_ Astăzi se desfășoară prima probă a simulării examenului de Bacalaureat pentru elevii din clasele terminale de liceu

_ Statele Unite privesc cu ingrijoarare situaţia din Israel

_ Kim Kardashian are momentul ei Barbie în timp ce prezintă o siluetă uimitoare în bikini SKIMS suferiți

_ Jurăminte finale MAFS: Duncan James despre „traumaticul” lui de luna trecută cu soția Alyssa

_ Dieta mediteraneană, risc redus de demență. Beneficiile și regulile acestei diete

_ Heston Blumenthal, 56 de ani, se căsătorește pentru a TREIA oară când se căsătorește cu partenerul său de 36 de ani

_ Vedetele Love Island Tom Clare și Samie Elishi primesc tratament VIP la footie

_ John Legend reacționează după ce Harry Styles și Emily Ratajkowski s-au dus la cântecul său

_ Selena Gomez împărtășește o fotografie sexy cu părul blond, în mijlocul zvonurilor de dragoste despre Zayn Malik

_ CHRISTOPHER STEVENS: „Nici măcar marea Olivia Colman nu poate salva Woke Desecrations de la BBC”

_ Jurăminte finale MAFS: Melinda și Layton sunt „condamnați” să se despartă

_ Steven Gerrard îi spune lui Jude Bellingham că „este într-un loc fantastic și trebuie să continue să joace bine”

_ Sophie Guidolin iese la o plimbare cu o sportivă de Crossfit după despărțirea de soțul Dr Andrew Firgaira

_ Prezentatoarea Sky Sports News Jo Wilson spune că „nu există nicio dovadă de boală” în corpul ei

_ Oleksandr Zinchenko spune că „uimitor” Bukayo Saka este unul dintre cei mai buni jucători din Premier League

_ Codul sursă al Twitter este publicat online - forțând firma lui Elon Musk să depună imediat un proces

_ Vedeta australiană de supraviețuire Shonee Bowtell este exclusă cu șoc

_ Amy Jo Johnson clarifică de ce nu a făcut filmul Mighty Morphin Power Rangers: Once & Always de la Netflix

_ Katy Perry poartă bustieră de camuflaj și pantaloni asorți în timp ce promovează American Idol pe Instagram


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 135, afisate in 3 pagini.