07:57
Comentarii Adauga Comentariu

_ USR: Întârzieri-record pe PNRR, 15 jaloane ratate din 24

USR: Întârzieri-record pe PNRR, 15 jaloane ratate din 24

Guvernul a îndeplinit doar 9 din cele 24 de jaloane şi ţinte din PNRR pe care le avea de realizat în trimestrul 3, adică până la sfârşitul lunii septembrie, potrivit unui raport al USR.

„Printre jaloanele importante pe care Guvernul le ratează se numără, de exemplu, pe Energie, Semnarea contractelor pentru dezvoltarea unei capacităţi de stocare a bateriilor de cel puţin 240 MW, Semnarea contractelor pentru investiţiile în lanţul de producţie a bateriilor şi în celulele şi panourile fotovoltaice, pe Păduri Adoptarea Strategiei Naţionale Forestiere pe baza căreia putem începe împădurirea şi reîmpădurirea a 56.000 de hectare”, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, este „îngrijorătoare şi întârzierea de la Ministerul Educaţiei, unde încă nu au fost lansate apelurile pentru echiparea sălilor de clasă cu mobilier şi pentru echiparea laboratoarelor şi atelierelor pentru ştiinţe”.

„Suntem în faţa celui mai slab trimestru de la începutul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Stăm atât de prost încât Guvernul a decis să nu mai comunice pe acest subiect, jaloanele din trimestrul 3 parcă nici nu mai există. Mai îngrijorător este că nimeni nu mai pare că se ocupă efectiv de PNRR. Ceea ce vedem astăzi este fix eşecul acestui proces de coordonare. Ministerul Investiţiilor şi Reformelor Europene are formal rolul de coordonator al implementării PNRR. Am mai spus-o, ministerele, atunci când nu vor, nu se coordonează cu MIPE şi de ce ar face-o, când miniştrii au pârghii politice diferite într-un guvern în care premierul este mai mult purtător de cuvânt al deciziilor luate la sediul PSD? Nimeni până acum nu a răspuns politic pentru că nu-şi face treaba pe PNRR. Situaţia este foarte gravă şi pe jaloane pe care ar fi trebuit să le îndeplinească încă din trimestrul 1, jaloane pe baza cărora România ar trebui să depună zilele următoare o nouă cerere de plată. Am tot atras atenţia, de exemplu, asupra jalonului care prevedea adoptarea Legii Avertizorului de Integritate, că legea e prost făcută şi nu respectă PNRR, s-au făcut că nu aud şi au măcelărit-o în Parlament. Au primit acum atenţionare de la Comisia Europeană că legea e proastă şi i-a apucat agitaţia să o refacă. În acest stil, ne va fi foarte greu să ducem la capăt PNRR”, a declarat Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

_ Femeia împarte părerile cu ținuta „dezvăluitoare” pentru petrecerea de Crăciun

_ Cercetătorii constată o diferență semnificativă de remunerare între femei și bărbați în ceea ce privește concedierile de conducere

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

_ Biden de la Phoenix Computer Chip Plant: �Trei nanocipuri, trei nanocipuri, chipuri care sunt trei nano� Oricum, Nano Nono, nu știu� (VIDEO)

_ Ryan Giggs pleacă la prânz cu prietena lui Zara Charles

_ Neuralink de la Elon Musk se confruntă cu o investigație USDA după „decesul a 1.500 de animale aflate în teste”

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

_ Punct de informare şi asistenţă pentru ucrainenii care vor să îşi relocheze afacerile, deschis de CCINA

_ Anunț oficial după sărbători...

_ Volodimir Zelenski e nemulțumit de sprijinul primit în lupta cu Rusia: atac dur la adresa ONU

_ Chelsea: Aethel Partners va lansa o ofertă de 2 miliarde de lire sterline pentru club, deoarece firma de acțiuni se alătură cursei pentru a înlocui Abramovici

_ Parlamentul ucrainean a aprobat o lege pentru recrutarea femeilor

_ Momentul în care suspectul aflat în fugă a fost urmărit de o turmă de vaci în afara câmpului și în brațele poliției din Devon

_ Ordine de protecție dominante plasate �n procesul lui Paul Pelosi. De ce este aceasta fiind at�t de protejată?

_ Valize atât de deștepte încât se rotesc singure

_ FMI revizuieşte perspectivele la nivel mondial - Cum vor evolua economiile lumii

_ Ray Epps și Baked Alaska văzuți �mpreună �n videoclip din noiembrie 2020 cu două luni �nainte de 6 ianuarie

_ RUPTĂ: Elon Musk �l concediază pe consilierul general adjunct al Twitter, James Baker, ��n lumina �ngrijorărilor� cu privire la rolul său �n suprimarea poveștii pentru laptopul lui Hunter Biden

_ Los Angeles. se confruntă cu o val de corona completă...

_ Kate Middleton poartă o broșă care arată portretul regretatei Regine Elisabeta a II-a

_ Veste uriașă pentru fermierii din România: Comisia Europeană alocă 75 de milioane de euro!

_ Amprenta energetică sa dovedit a fi redusă de stilul de viață alternativ al comunității

_ Poluare masivă pe Dunăre, la Porțile de Fier: Pânză de petrol pe o lungime de 6 kilometri (FOTO)

_ Zeci de familii vulnerabile din comuna sibiană Hoghilag vor avea electricitate gratuită

_ FEDS PROBE...

_ METEO După frig, vine căldura. Prognoza pentru luna aprilie

_ Meghan Markle a purtat o rochie albă pe umăr, la câteva zile după ce Kate Middleton a îmbrăcat o rochie similară

_ Accidentul de tren a făcut astăzi 150 de persoane rănite în Spania

_ Poliția germană atacă „grupul terorist de extremă dreaptă care plănuia să răstoarne guvernul”

_ Telescopul Webb promite noua era a stelelor

_ Agenții imobiliari vor 100.000 de lire sterline pentru o „cabana” „care are nevoie de muncă” o casă plină de vechituri cu un acoperiș de prelată

_ Starul belgiei Eden Hazard SE RETRAGE din fotbalul internațional după o Cupă Mondială tristă

_ Prințul Harry și Meghan Markle vorbesc despre „măturarea zidurilor opresiunii” la gala de la New York

_ Eddie Howe admite că FFP ar putea limita Newcastle în fereastra de transferuri din ianuarie

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

_ Regina Maxima uimește în mov din cap până în picioare la Haga

_ Tarek El Moussa îl mângâie pe soția Heather Rae la People's Choice Awards

_ Avatar: Calea apei primele reacții sunt laude pentru acest spectacol uluitor

_ Starul My Unorthodox Life, Julia Haart, recunoaște că a făcut SEX la Fântâna Trevi înconjurată de turiști

_Călin Georgescu - 07 Dec 2022 00:08:45

_ Stephen Bear „s-a înregistrat că făcea sex cu Georgia Harrison și l-a încărcat pe OnlyFans”

_ Lydia Bright spune că „își face griji că criza vieții poate descuraja familiile care doresc să plaseze”

_ Cupa Mondială: Șase lucruri pe care le-am învățat de la ieșirea în optimile de finală a SUA

_ Executivul de la Bratislava taxează suplimentar producătorii de electricitate

_ Liverpool și Chelsea „contactează reprezentanții lui Yunus Musah” după ce starul american a impresionat la Cupa Mondială

_ Katherine Jenkins, în rolul Loteriei Naționale, găzduiește Big Bash-ul anual plin de stele

_ Dominic Fritz: Preşedintele Parlamentului European a acceptat invitaţia de a veni la Timişoara, anul viitor

_ Duoul american Yunus Musah și Antonee Robinson au atras interesul de transfer după Cupa Mondială

_ Regele Carol al III-lea îl vizitează pe noul construit Guru Nanak Gurdwara din Luton

_ Transportul maselor de aer în legătură cu El Niño decodificat

_ Dieteticianul Susie Burrell și antrenorul personal vă împărtășesc exact cum să mărunțiți de Crăciun în 18 zile

_ Premierul ucrainean: deficitul de energie electrică în Ucraina este de 19%

_ Cristina Chiriac, preşedinta ANAA: 'Evoluţia economiei româneşti depinde masiv de abilitatea mediului de afaceri de a găsi finanţare pentru dezvoltare'

_ Poluare pe Dunăre pe o lungime de 6 kilometri

_ 78% șanse de a câștiga

_ �AVATAR 2� UIMINE CRITICII DE FILM: UNUL DINTRE CELE MAI BUN DIN VAPURI!

_ �Uimitoare�... �Capodopera vizuală�...

_ Organizația Trump condamnată pentru o schemă de evaziune fiscală..

_ VINOVAT PENTRU TOATE CELE 17 CAUZE...


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2554, afisate in 43 pagini.



ieri 17:55