21:23
Comentarii Adauga Comentariu

_ Pavăl Holding a achiziționat 24% din Promateris de la omul de afaceri Florin Pogonaru

Pavăl Holding a achiziționat 24% din Promateris de la omul de afaceri Florin Pogonaru

Promateris (PPL), producător de ambalaje biodegradabile şi compostabile listat la Bursa de la Bucureşti cu o capitalizare de 382 mil. lei, a anunţat joi seară că Pavăl Holding – controlat de Adrian şi Dragoş Pavăl, acţionarii retailerului de bricolaj Dedeman, au intrat în acţionariatul companiei.

Pavăl Holding a achiziționat 24% din acțiunile companiei de la omul de afaceri Florin Pogonaru şi de la Tudor Georgescu, CEO-ul Promateris, potrivit Mediafax.

Tranzacţia a fost încheiată pe segmentul OTC (over the counter), aşadar nu a fost înregistrată în sistemul bursei de la Bucureşti. Astfel de tranzacţii OTC cu asemenea pachete mari sunt destul de rare la bursa locală.

“Ne bucurăm că prin intermediul acestei tranzacţii Pavăl Holding îşi lărgeşte portofoliul de companii şi totodată îşi diversifică domeniile în care investeşte. Industria ambalajelor cu amprentă redusă de carbon este una atractivă şi efervescentă, iar parteneriatul cu Promateris, liderul regional pe acest segment de piaţă, deschide o nouă direcţie investiţională, strategică pentru grupul nostru. Avem toată încrederea că împreună vom reuşi să ducem Promateris în topul grupurilor industriale din Europa pe segmentul de ambalaje sustenabile”, spune Karina Pavăl, vicepreşedinte Pavăl Holding.

Aceasta este a doua tranzacţie în care Karina Pavăl, moştenitoare Dedeman, este citată după cea prin care Pavăl Holding a cumpărat 30% din Farmacia Tei. Astfel Pavăl Holding controlează 24% din Promateris, echivalentul unei investiţii de aproximativ 100 mil. lei, în urma unei tranzacţii prin care omul de afaceri Florin Pogonaru a vândut direct din Promateris, dar şi prin unele companii controlate de acesta şi de familia acestuia. Pavăl Holding are 6,9 milioane de acţiuni PPL.

"Investiţia Pavăl Holding în grupul Promateris ne va ajuta să ne consolidăm poziţia de lider în regiunea Europei Centrale şi de Est, să ne dezvoltăm strategic prin pătrunderea pe noi pieţe, prin diversificarea portofoliului de producţie şi prin achiziţii. Preocuparea pentru sustenabilitate, inovare şi valoare adăugată locală este împărtăşită de noii acţionari, ceea ce ne va permite să investim în continuare în cercetare-dezvoltare şi să identificăm opţiuni de extindere a lanţului nostru de valoare, crescând gradul de circularitate al afacerii noastre. Suntem încrezători că experienţa, know-how-ul şi soliditatea financiară a Pavăl Holding vor avea un impact semnificativ asupra dezvoltării Promateris, şi un impact pozitiv la nivelul tuturor stakeholder-ilor şi al comunităţilor în cadrul cărora ne desfăşurăm activitatea”, spune Tudor Georgescu, Director General Promateris.

Tudor Georgescu a vândut 1,6 milioane de acţiuni PPL la un preţ de 7,74 lei pe acţiune, la jumătate faţă de cel de tranzacţionare de joi seară de 14 lei, potrivit raportărilor de la BVB. Trazacţia a fost încheiată pe 28 septembrie.

“Astfel, acţionarii care acţionează în grup concertat au ajuns la o deţinere cumulată de 20.078.397 acţiuni, reprezentând 69,96% din capitalul social al Emitentului, scăzând sub pragul de 75% prevăzut de art. 71 din Legea 24/2017”, se arată în raportarea semnată de Florin Pogonaru.

De la început de 2022 acţiunile PPL au plus 40% pe tranzacţii de aproape 1 mil. lei pe o bursă în scădere cu aproape 20%.

Compania a raportat o cifră de afaceri de 87,7 milioane de lei în primele şase luni ale anului, în creştere cu 3,5%, un rezultat EBITDA de 11,8 milioane de lei şi o marjă EBITDA de 13,4%, potrivit raportului financiar publicat la BVB. Profitul net a fost de 4,9 milioane de lei, faţă de 9,6 milioane lei în perioada similară din 2021.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Modelul de bikini Natalie Roser devine fizic în îmbrăcăminte activă strâmtă

_ Președintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, spune că clubul ar putea părăsi Parc des Princes

_ Trump cere ÎNCHEIAREA Constituției...

_ ALTA SĂRIT, O ALĂ CAPCANĂ?

_ „Wokeratii vor plânge în hohote în tricourile lor Che Guevara”

_ Molly-Mae Hague, însărcinată, se menține obișnuită în timp ce iese la o cafea cu mama ei, Debbie

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Cupa Mondială: Louis van Gaal spune că Olanda „poate deveni campioană mondială” după victoria cu 3-1 în fața SUA

_ Un pacient din spital a oprit aparatul de oxigen „zgomotos” al vecinului...

_ Pregătirea pentru tulburări...

_ Tatăl lui Dua Lipa a negociat timp de doi ani pentru ca vedeta să joace la Cupa Mondială din Qatar

_ Tatăl lui Dua Lipa a negociat timp de doi ani pentru ca vedeta să joace la Cupa Mondială din Qatar

_ Cum a valorificat Gareth Southgate spiritul de echipă pentru a transforma Anglia într-o poveste de succes în turneu

_ Africa de Sud extinde dominația cu victoria Dubai Sevens la „70% din potențial”

_ Pele „stabil”, „fără agravare” în ultimele 24 de ore

_ Haos în Piața Federației ca fani ai poliției PEPPER SPRAY Socceroos

_ Fanii fotbalului reacționează când echipa SUA este ELIMINată de la Cupa Mondială cu o înfrângere cu 3-1 în fața Olanda

_ Cine sunt vedetele senegaleze pentru a strica petrecerea Angliei la Cupa Mondială?

_ MARK CLATTENBURG: Uruguay a avut tot dreptul să fie supărat după ce a fost eliminat de la Cupa Mondială

_ Charles și Camilla sunt „obosiți” de criticile fără sfârșit ale lui Harry și Meghan la adresa familiei regale

_ SUA ELIMINATĂ...

_ MOSCUL SE REȚINE?

_ Macron plănuiește să discute cu Putin despre ZNPP

_ Verdictul de referință împiedică grupul, dar mișcarea continuă...

_ Jucătorii de noroc lasă-l să călătorească din nou într-un an brutal...

_ Crypto Teeters Near Abyss...

_ Polonezul Wojciech Szczesny susține că poate fi diferența în ciocnirea națiunii sale cu Franța

_ Ucraina și SUA, colaborare intensă pentru a introduce Rusiei noi sancţiuni

_ Naţionala Ţărilor de Jos i-a dat lecţii de fotbal european Statelor Unite

_ Fanii Socceroos sunt MASIV depășiți numeric la confruntarea Cupei Mondiale FIFA 2022 cu Argentina în Qatar

_ Virgil van Dijk urmărește să sape la Man United în timp ce compară Red Devils cu Real Madrid

_ Dempsey, Donovan și Lalas de la Fox caută elemente pozitive după eliminarea echipei SUA la Cupa Mondială

_ Denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și s-a scurs

_ Craig Goodwin face istorie când starul Australiei marchează PRIMUL gol într-un meci eliminatoriu la Cupa Mondială

_ Testul spinal tap oferă o nouă speranță pacienților cu demență precoce

_ Ce s-a întâmplat cu investigația privind scurgerea proiectului Dobbs?

_ Tyson Fury descarcă o înștiințare epică cu rating X asupra unui stoic Oleksandr Usyk după ce l-a învins pe Derek Chisora

_ Isabella Manfredi vorbește despre ipostazele trupei pentru Stellar

_ Putin va vizita trupe în regiunea Donbas din estul Ucrainei pe care Rusia pretinde că le-a anexat

_ Charles și Camilla îl invită pe șeful organizației caritabile Ngozi Fulani la Palatul Buckingham pentru discuții după competiție

_ Plan de salvare incredibil pentru Simona Halep: 'O scot nevinovată în decurs de 15 zile! Rețineți ce vă zic'

_ Gogglebox: răspunsul lui Shirley la întrebarea despre viața sexuală a soțului Dave

_ Strictly Come Dancing 2022 LIVE: Kym Marsh este eliminat din spectacol

Polonia: Şeful partidului la putere atacă 'dominaţia germană'

VIDEO - În imagine: roboții de livrare fac coadă răbdătoare pentru a folosi trecerea de pietoni din Cambridge

_ Profesorul californian trans demi-boy non-binar îi învață pe copii despre pronumele de gen folosind UNICORN umplut

_ Starul My Unorthodox Life, Julia Haart, recunoaște că a făcut SEX la Fântâna Trevi înconjurată de turiști

_ Economistul șef al BRD afirmă că toate elementele pieței sunt în cădere: 'Singurul activ care se bucură de un exces de cerere este dolarul'

_ Tyson Fury va fi operat înainte de meciul lui Oleksandr Usyk, după ce a suferit o accidentare în victoria lui Derek Chisora

_ Rebecca Judd își etalează fizicul suplu într-un bikini

_ Regele castelelor: Țara Galilor poate fi exclusă de la Cupa Mondială - dar orașul medieval Conwy este un câștigător

_ Guns and Roses joacă în Melbourne

_ Sigourney Weaver va juca rolul unui extraterestru de 14 ani în continuarea lui James Cameron Avatar... în ciuda faptului că are 73 de ani

_ Jade Thirlwall arată senzațional într-o rochie verde decupată cu paiete

_ Fanii boxului revoltați că lui Derek Chisora ​​i sa permis să se lupte cu Tyson Fury

_ Sărutul morții: SUA sunt eliminate de la Cupa Mondială după ce Joe Biden le dorește noroc �nainte de meciul cu Țările de Jos (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 347, afisate in 6 pagini.



ieri 23:20 _ ANDROID...