20:39
Comentarii Adauga Comentariu

_ Alerta unui medic neurolog: Diabetul afectează grav sistemul nervos

Alerta unui medic neurolog: Diabetul afectează grav sistemul nervos

Frecvenţa bolilor metabolice şi de nutriţie este într-o creştere permanentă, iar vârsta la care acestea apar este din ce în ce mai timpurie, a declarat, miercuri, profesor universitar Rodica Bălaşa, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş, în cadrul Conferinţei Naţionale "Interdisciplinaritate şi cercetare în diabet, nutriţie şi boli metabolice", scrie Agerpres.

"Din păcate, frecvenţa acestor boli metabolice şi de nutriţie este într-o creştere permanentă. Din păcate, vârsta la care aceste boli apar este din ce în ce mai timpurie, iar complicaţiile pe care aceste boli le generează în aproape toate specialităţile medicale, ne face să fim cu toţii împreună (la conferinţă - n.r.). Eu sunt neurolog şi trebuie să vă spun că bolile cerebrale, cu excepţia celor neuro-degenerative, sunt consecinţa celorlalte boli ale organelor. Iar problemele de metabolism, mai ales diabetul zaharat, produc un impact devastator asupra sistemului nervos. Universitatea noastră este într-o emulaţie ştiinţifică permanentă, astfel încât organizarea aici a unei conferinţe naţionale, cu o participare atât de largă, este pentru noi un moment foarte important, care, evident, ne încurajează să continuăm", a declarat Rodica Bălaşa.

Decanul Facultăţii de Medicină, profesor universitar doctor Ovidiu Cotoi, a arătat că evenimentul organizat de Asociaţia Medicală Română şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş abordează diabetul, nutriţia şi bolile metabolice într-o formă de interdisciplinaritate.

"Aşa cum acest cuvânt nou, interdisciplinaritate, a intrat în vocabularul nostru, iată, a venit şi momentul în care diabetul, nutriţia şi bolile metabolice sunt abordate într-o formă de interdisciplinaritate. Şi nici nu se poate acest lucru altfel, întrucât dumneavoastră, ca profesionişti în tratarea diabetului şi a tuturor boilor de nutriţie, ştiţi foarte bine că fiecare sistem de organe din corpul uman este afectat, începând de la nivel de celulă, mitocondrie, ribozom şi până la sistemul complet şi întreg corpul uman. De aceea, cred că această conferinţă inaugurată la Târgu Mureş se doreşte a fi una care va avea o continuitate. (...) Uitându-mă la programul conferinţei, pe lista de lectorilor invitaţi, uitându-mă pe temele abordate, nu pot decât să fiu foarte impresionat şi foarte onorat de prezenţa şi de participarea dumneavoastră", a declarat Ovidiu Cotoi.

Asociaţia Medicală Română şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş organizează, începând de miercuri până vineri, Conferinţa Naţională "Interdisciplinaritate şi cercetare în diabet, nutriţie şi boli metabolice", eveniment ştiinţific sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale şi a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Verdasco, 39 de ani, acceptă o interdicție de două luni pentru încălcarea regulilor anti-doping prin utilizarea unui medicament pentru a trata ADHD

_ Mama, 35 de ani, care a cheltuit peste 100.000 de lire sterline pe proceduri cosmetice, își laudă transplantul de păr

_ Kyle și Jackie O sună amândoi bolnavi - forțând KIIS FM să accepte emisiunea

_ Justin Bieber se îndreaptă spre studio după ce a luat micul dejun în LA

_ Czeslaw Michniewicz recunoaște că „s-a oprit inima” în timp ce privea Polonia cum se strângea în ultimele șaisprezece

_ Germania: Parlamentul a recunoscut Holodomorul din Ucraina drept genocid

_ Întâlniri moderne: iubita Alice James și-a întâlnit iubitul după ce a fost înființată de tatăl ei „wingman”

_ Fotograful de natură sălbatică al anului înregistrări preselectate, inclusiv trio de maimuțe tremurânde

_ Nancy Pelosi îi predă ștafeta lui Hakeem Jeffries. Acesta va fi noul lider al democraţilor din Camera Reprezentanţilor

_ Kate Middleton îi aduce un omagiu Prințesei Diana când sosește în SUA împreună cu Prințul William

_ World Cup: Belgium at breaking point

_ Kevin McCarthy Scrisoare către Comitetul J6 al Camerei cere personalului să păstreze documentele și promite audieri privind securitatea Lax Capitol

_ Seful Argentinei, Lionel Scaloni, exploatează programul „nebunesc” al ultimelor șaisprezece meciuri

_ Haiti: Cel puţin 12 persoane ucise într-o localitate din nordul capitalei haitiene, Port-au-Prince

_ LIV Golf anunță evenimentele Spania, Singapore, Mexic

_ Teen Vogue publică un articol de la un doctor care promovează mutilarea minorilor �n numele �afirmației de gen�

_ Ghid de cumpărare de ceasuri de lux: Tot ce trebuie să știi înainte de a investi într-un ceas

_ �Nu știu despre asta� � Joe Biden ridică �ndoieli cu privire la candidatura prezidențială pentru 2024 (VIDEO)

_ Foden sau Saka? Experții Sportsmail dezbat problemele MARI înaintea confruntării Angliei cu Senegal

_ Eroii anului 1918 care au contribuit la Marea Unire

_ Premiile MOBO 2022: Oti Mabuse se prezintă într-o minirochie de bronz în timp ce conduce vedetele

_ Jucătorii Angliei se odihnesc bine meritat la complexul lor hotelier din Doha

_ Magazin de bijuterii Lovisa: Muncitorii reproșează cultura la magazinul de fast fashion, așa cum se zvonește o acțiune de clasă

_ Amputații și supraviețuitorii accidentului vascular cerebral sunt „închiși acasă” din cauza lipsei de fizioterapie

_ De ce este 1 decembrie Ziua Naţională a României?

_ William Saliba recunoaște că Franța a fost „zguduită” de Tunisia în înfrângerea cu 1-0

_ Elon Musk păstrează pe noptieră o armă rituală care simbolizează „puterea indestructibilă”.

_ Sfaturile de curse ale lui Robin Goodfellow: Cele mai bune pariuri pentru joi, 1 decembrie

_ Capela medievală pierdută face lumină asupra înmormântărilor regale de la Westminster Abbey, descoperă un nou studiu privind reconstrucția din secolul al XV-lea

_ Fiul lui Rod Stewart, Sean, iese cu o blondă misterioasă în Beverly Hills

_ Moment demn de groază, influențații își fac selfie-uri în fața unui restaurant la petrecerea la care a participat Jodi Gordon

_ Alan Shearer și Rio Ferdinand emit o recenzie strălucitoare a salvarii de la penalty a lui Wojciech Szczesny

_ Seful Argentinei, Lionel Scaloni, exploatează programul „nebunesc” al ultimelor șaisprezece meciuri

_ Președintele WEF Klaus Schwab a fost depistat la hotelul Washington DC

_ Ben White părăsește lotul Angliei pentru Cupa Mondială din Qatar și se întoarce acasă din „motive personale”

_ Locuiești într-unul dintre cele mai fericite locuri din Marea Britanie?

_ Franța va depune o plângere la FIFA după ce egalizarea lui Antoine Griezmann a fost anulată „în mod greșit”

_ Polonia și Argentina ajung în optimile de finală ale Cupei Mondiale

_ Ryan Reynolds și Bradley Cooper vorbesc pe o stradă din New York

_ Denise Van Outen se bucură de noul iubit Jimmy Barba la restaurantul Rosso din Manchester

_ World Cup: Leckie strike sends Australia through

_ REBECCA ENGLISH examinează potențialele consecințe din declarațiile lui Lady Hussey la evenimentul de la Palatul Buckingham

_ Kenya evită interzicerea drogurilor, dar președintele Sebastian Coe spune că va fi o „călătorie lungă” pentru a restabili încrederea

_ McDonald's anunță meniul de vară care va fi lansat mâine cu El Maco și Hokey Pokey McFlurry

_ Liam Livingstone a fost încântat să-și împlinească visul copilăriei după ce a fost chemat pentru debutul în England Test

_ Cupa Mondială: Kalvin Phillips dezvăluie căderea serioasă a lui Steve Holland după victoria Angliei în fața Țării Galilor

_ Dr. Jill îi aruncă o privire lui Biden, în timp ce îl urmărește „Beautiful Lady” în timpul ceremoniei de iluminare a pomului de Crăciun (VIDEO)

_ Poliția spune că două scrisori bombe trimise ambasadei Ucrainei din Madrid și fabrica de arme ar putea fi legate

_ Anthony Albanese se întâlnește cu un tânăr grup pop după ce a fost numit „prim-ministru de partid”

_ Channel Ten trece The Challenge la 10 Shake multicanal cel mai puțin vizionat

_ La petrecerea de naștere a lui Russell Wilson participă doar „jumătate din echipă”

_ Scăderea temperaturii celulelor tumorale la 68F poate opri creșterea cancerelor cerebrale greu de tratat

_ Doar unul din patru ruși susține invazia Ucrainei de către Vladimir Putin, arată un studiu de la Kremlin.

_ La petrecerea aniversară a lui Russell Wilson, marți seara, participă doar „jumătate din echipă”

_ Care este secretul ei? Vedeta acasă și în deplasare, Erika Heynatz, în vârstă de 47 de ani, demonstrează că abia a îmbătrânit o zi

_ World Cup: Why was Griezmann's goal ruled out?

_ Bunica australiană face un tort care arată exact ca un McDonalds la pachet

_ Macron critică subvențiile americane drept „super agresive” față de companiile franceze

_ Experții dezvăluie misterul capelei pierdute a Abației Westminster

_ Campania care speră să vadă școlile gramaticale se lansează astăzi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1856, afisate in 31 pagini.



ieri 09:04 _ Data de lansa