23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Potrivit lui Luigi Bisignani, în spatele Mișcării "Movimento 5 Stelle" se află CIA, Goldman Sachs și speculantul miliardar progresist George Soros.

Nota Redacției - Am fost primul ziar din România care am arătat cu dovezi legătura între Syriza şi ONG-urile lui Soroş de peste Ocean precum şi cu progresiştii din Universitățile Americane. Iată că acum facem același lucru în legătură cu partidul progresist italian "Movimento cinque stelle". O facem pentru că la fel ca şi în cazul Syriza mulți români au luat şi partidul M5S ca model.

Observați că toate noile partidele apărute în țările din Sudul Europei: Syriza în Grecia, Podemos în Spania, Movimente 5 Stelle în Italia sunt partide progresiste internaționalist-ateiste, partide susținute de progresiştii aflați la putere în Statele Unite. Scopul final? Crearea unei majorități progresiste neomarxiste, majoritare în Europa, care să preia controlul asupra Uniunii Europene. La noi ONG-urile lui Soroş cu Nicuşor Dan, Remus Cernea, Cristian Pârvulescu, Mircea Toma, Pippidi, Uniți Salvăm etcetera. ..se chinuie să formeze un partid asemănător.

Foto: Beppe Grillo fondatorul şi conducătorul "Mişcării Cinque Stelle" acuzat de relații cu CIA, Goldman Sachs şi cu Soroş.

Potrivit lui Luigi Bisignani, în spatele Mișcării "Movimento 5 Stelle" se află CIA, Goldman Sachs și speculantul miliardar progresist George Soros.

Bisignani este cel care a dezvăluit în trecut implicarea Consulatului American din Milano în lupta împotriva corupției din Italia anilor 1992-1997. Consulatul american este cel care se afla la acea vreme în legătură cu procurorii italieni ce instrumentau dosarele "Mani pulite".

Dacă citiți dezvăluirile din umbră din cartea-interviu - "Omul care sopteste celor puternici" - "L’uomo che sussurra ai potenti - în care Paul Madron , joacă rolul de reporter-mărturisitor, împreună cu Luigi Bisignani, vă veți da seama că ascensiunea irezistibilă a politicianului Beppe Grillo a fost, într-adevăr, parțial construită şi propagată de brațul lung al Washington-ului, "așa cum s-a întâmplat cu douăzeci de ani în urmă cu Antonio Di Pietro" - procurorul care a condus operațiunea "Mani Pulite" şi care era pilotat de Consulatul american din Milano.

Bisignani afirmă că totul porneşte de la protocolul secret american C17586026:

"Totul pornește de la numărul protocolului C17586026, care a fost primul protocol referitor la "Movimento 5 Stelle".

Destinatari: Departamentul de Stat și alte birouri guvernamentale din Washington. Este vorba despre anul 2008, când fenomenul Grillo era încă departe de a exploda", spune Bisignani.

Americanii vin în contact cu Grillo prin doi dintre "prietenii săi vechi."

Unul este Franco Maranzana , un geolog de ​​78 de ani, luptător contra curentului mainstream, iar celălalt şi cel mai important este Umberto Rapetto fost colonel la Guardia di Finanza, primul om al GAT-ului, unitatea tehnică anti-crimă, o persoană "cu un grad de inteligență situată în afara inteligenței obișnuite" precum și unul dintre cei mai buni experți din lumea criminalității informatice.

Grillo și emisari ai Departamentului de stat și de la Serviciile Secrete, s-au întâlnit prin intermedierea acestor două persoane.

Potrivit celor de la ziarul La Stampa începutul relației lor ar fi datat, tocmai, din data de 4 aprilie 2008, atunci când ambasadorul Ronald Spogli a trimis secretarului de stat , Condoleezza Rice , un raport în care a descris întâlnirea sa cu fostul actor de comedie în mod pozitiv.

Spogli şi-a încheiat raportul prezentând relația sa cu Grillo cu o notă pozitivă: "... perspectiva lui dă glas unei mari părți a opiniei publice, care nu se reflectă nicăieri altundeva ..." .

Printre alte lucruri, această notă secretă şi alte note informative au fost primite, de asemenea , de către Barack Obama, CIA, de către Agenție de Securitate Națională, etcetera. .

Bisignani le face publice, în anexa la carte.

Ca și în alte cazuri de note de informații, unele dintre aceste note sunt note marginale banale.

Apoi, relațiile dintre americani și Grillo nu se opresc aici. Beppe Grillo vine în contact cu Jim O 'Neill, de la banca de investitii Goldman Sachs pe care ajunge să îl cunoască personal.

Entuziasmul omului băncii de investiții este neaşteptat.

Jim O'Neill, președinte al unității de gestiune al băncii Goldman Sachs, a descris rezultatele alegerilor din 2013 ca fiind ceva "destul de interesant." În Raportul intitulat "Reforma nu înseamnă austeritate", Jim O'Neill a spus că rezultatul votului "este, probabil, foarte aproape de un coșmar pentru puterile europene". Raportul Goldman Sachs concluziona atunci "Avem nevoie de schimbari, iar Movimento 5 Stelle este noutatea".

De asemenea, Bisignani mai spune ca "singurul studiu științific realizat până în prezent pentru analiza Mişcării 5 Stelle a fost comandat pentru "Demo" un think tank britanic sprijinit de Open Society al lui George Soro, un alt guru al capitalismului american.

Grillo ar fi în slujba acelorași puteri pe care Gianroberto Casaleggio le-a văzut în mijlocul unei conspiratii globale conduse de grupul Bilderberg.

Mai mult decât atât, Grillo intră în dialog numai cu mass-media străină, ca să fie înțeles în străinătate; de asemenea, el a avut o serie de întâlniri neoficiale cu personaje importante de peste ocean.

Această poveste dezvăluită cu Grillo "marioneta" serviciile și marioneta băncilor din SUA şi a lui Soroş, a produs un freamăt în lumea politică italiană.

Ieri, după prezentarea - "Omul care sopteste celor puternici" - grupuri mici de jurnaliști stăteau în picioare în fața librăriei Feltrinelli şi lecturau cartea într-un fel de lectura colectivă șuierătoare. Toată lumea lega numele lui Grillo cu CIA, Soros, etc ...



Luigi Bisignani

(Informare) - Secondo Luigi Bisignani, dietro il Movimento 5 Stelle ci sarebbero la Cia, Goldman Sachs e lo sciacallo delle finanza George Soros. Detta così pare la solita sparata.

Invece, a leggere finanche in controluce il libro-intervista - L’uomo che sussurra ai potenti - che Paolo Madron, nella parte del cronista-confessore, ha scritto con Luigi Bisignani, ti accorgi che l’irresistibile ascesa del Beppe Grillo politico potrebbe essere stata davvero in parte definita dalla longa manus di Washington «come vent’anni fa accadde con Antonio Di Pietro».

Bisignani lobbysta e faccendiere, Bisignani «colui-che-tutto-sa» e che tutto può ne è certo. «Tutto parte dal protocollo numero C17586026, che sigla il primo documento sul Movimento 5 Stelle.

Destinatari: il Dipartimento di Stato e altri uffici governativi diWashington. Stiamo parlando del 2008, quando il fenomeno Grillo era ancora lì da esplodere», afferma. Gli americani entrano in contatto col comico attraverso due sue «vecchie conoscenze».

Una è Franco Maranzana, un geologo controcorrente di 78 anni, e l’altra è, soprattutto, Umberto Rapetto ex colonnello della Guardia di Finanza, il Magnum P.I. del Gat il gruppo anticrimine tecnologico, nonchè «intelligenza fuori dal comune» e uno dei migliori esperti di reati informatici al mondo.

Grillo e gli emissari del dipartimento di Stato e dell’Intelligence dunque si incontrano. Secondo un’anticipazione de La Stampa l’inizio del loro rapporto sarebbe, appunto , datato 4 aprile del 2008, quando l’allora ambasciatore Ronald Spogli aveva inviato al segretario di Stato Condoleezza Rice un rapporto in cui descriveva l’incontro avuto con l’ex comico.

Spogli concludeva il rapporto con una nota positiva: «... la sua prospettiva dà voce a una parte dell’opinione pubblica che non trova espressione altrove...».

Tra l’altro, quell’informativa allora segreta, ricevuta anche da Barack Obama, dalla Cia e dalla National Security, Bisignani la pubblica, paro paro, in appendice al libro. Come fossero banalissime note a margine. Dopodichè i rapporti tra gli americani e Grillo non si fermano qui. Inciucia con Beppe pure Jim O’ Neill, della banca d’affari Goldman Sachs.

E l’entusiasmo dell’uomo della banca d’affari sarebbe talmente esasperato che Goldman Sachs è costretta perfino a «un parziale dietrofront».

E, inoltre, afferma sempre Bisignani «l’unico studio scientifico fatto finora sul Movimento 5 Stelle è stato commissionato al think thank inglese Demos supportato dalla Open Society » di George Soros «un altro guru del capitalismo americano».

Altro che Gruppo Bilderberg dunque. Grillo sarebbe al servizio degli stessi poteri forti che Gianroberto Casaleggio vedeva al centro di una cospirazione mondiale. D’altronde, lo stesso Casaleggio perpetua volontà di Grillo di dialogare soltanto con i media stranieri, e quindi di farsi capire all’estero; e la traduce anche in una serie di incontri non ufficiali con personaggi d’oltreoceano.

Questa storia di Grillo «puppet», marionetta dei servizi e delle banche americane, naturalmente sta scuotendo la politica.

Ieri, dopo la presentazione de - L’uomo che sussurra ai potenti - crocchi di giornalisti sostavano sotto la libreria Feltrinelli in una sorta di affannoso reading collettivo.

Ognuno a controllare che accanto al nome di Grillo, della Cia, di Soros non ci fosse il proprio…


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VACCINAREA CU FORȚA. Proiect de Lege. Aplicăm pe copiii voștri tratamente medicale cu forța. NU VREȚI? 10.000 lei amendă și BARNEVERNET ÎN ACȚIUNE: Dacă în 18 luni de la înscrierea în colectivitate nu-l VACCINAȚI va fi sesizata Protecţia Copilului

Hillary Clinton se declară "șocată şi uimită" de acuzațiile de asalturi sexuale şi viol făcute de mai multe actrițe împotriva donatorului său Harvey Weinstein, dar nu dă semne că ar vrea să returneze banii primiți de la Weinstein de-a lungul mai multor ani

Ana Blandiana a ținut la Cluj un discurs fulminant împotriva MULTICULTURALISMULUI și ÎMPOTRIVA GLOBALIZĂRII ATEE practicată de ELITELE PROGRESISTE MONDIALE. Mircea Toma abonatul la banii lui Soros a calificat discursul drept "LEGIONAR"

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

Cum MINTE Dacian Cioloș, omul lui Soros și al Bilderbergilor de la Organizația "Friends of Europe" Dacian Cioloș: "Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în România" Păi chiar asta faceți voi progresiștii internaționaliști.

METEO Prognoza pentru Capitală. Caniculă în weekend, cu condiții pentru vijelii și descărcări electrice

HOROSCOP 31 iulie 2021. Nemulțumiri și neajunsuri în viețile acestor zodii. Vezi dacă te numeri printre ele

România: Românii REFUZĂ VACCINAREA. Doar 30,1 % din populația României s-a vaccinat anti-COVID. Din Europa, doar Bulgaria are o rată de vaccinare mai mică

Rețeaua Cora recheamă mai multe sortimente de înghețată din cauza prezenței oxidului de etilenă

ANAF a publicat "lista rușinii" pentru al doilea trimestru al anului

Clasamentul Jocurilor Olimpice pe națiuni după 10 zile de competiții. România e pe locul 21

Curțile școlilor din Sectorul 1, deschise pentru practicarea activităților sportive de către copii

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: SRI și Roșia Montană. Cianura care a umplut paharul

Traficul rutier este blocat pe DN 1A, în Prahova, din cauza unui accident între două TIR-uri și o mașină

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Protecția Consumatorilor: Colace pentru piscină cu hamac integrat pentru copii sunt retrase de pe piață

Alegerile din PNL Timișoara: îmbrânceli și înjurături. De la ce a pornit scandalul dintre cele două tabere

Restricțiile de circulație afectează accesul consumatorilor la băuturi. Ce categorii sunt exceptate

Poliția olandeză a descoperit "cel mai mare" laborator de metamfetamină din țară. Ce cantitate de droguri producea zilnic

AZI, ora 21.00, Aleph NEWS. "InSecuritate", invitat Theodor Paleologu, profesor și președinte al Fundației Paleologu

METEO Cod portocaliu de vijelii și averse pentru 10 județe

Vaccinarea împotriva COVID devine obligatorie pentru personalul sanitar din Ungaria

Coronavirus în România LIVE UPDATE 31 iulie. Numărul nou de infectări este în creștere. Bilanț complet COVID

COMENTARIU Sorin Avram: Scrisoare deschisă către domnul Nea Gigi Becali

INTERVIURI 31 iulie, Ziua orgasmului. Cât de important este pentru femei și bărbați?

Hidratare corectă, fără pericole. Ce se întâmplă cu apa ținută în căldură, în recipiente din plastic?

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Primăria Sectorului 4: Strada nu este parcare pentru dube și pentru camioane

Ion Cristoiu: Cum a revoluționat Caragiale gazetăria românească

Imagini inedite. Un șofer conduce printr-o pădure în flăcări FOTO VIDEO

Incendiu la Raliul Sibiului. O mașină a ars complet, în stațiunea Păltiniș

Mesajul președintelui PNL Timiș, după scandalul cu îmbrânceli și înjurături. Alin Nica îl atenționează pe Orban: "Persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal"

Vaccinare anti-COVID. România a depășit, cu 2 luni întârziere față de estimările lui Cîțu, pragul de 5 milioane de vaccinați

Obrăznicia Sorosiștilor Barna și Drulă nu are limite. COMENTARIU Sorin Avram: Barna şi Drulă, cu trenul, pe ruta Bucureşti - Restul Ţării

VIDEO Alertă METEO. Cod roșu de vijelii în localități din județul Sibiu. Mesaj RO-ALERT

Cod roșu de averse și vijelii într-un județ, sâmbătă

Avertizare METEO Cod roșu. Ploi și vijelii, anunțate de ANM în patru județe

Scrisoare emoționantă către nevaccinați. Răzvan Cherecheș postează mesajul unei femei care și-a pierdut soțul în lupta cu COVID-19

FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperișuri smulse și copaci doborâți. Un arbore a căzut peste doi copii

Cîțu insistă asupra demiterii lui Ovidiu Vizante, directorul CFR Călători. Decizia, în mâna ministrului Transporturilor

COMENTARIU Lelia Munteanu: Arfe

VIDEO Proteste în Franța. Mii de manifestanți se opun extinderii pașaportului COVID. Oamenii cer "Libertate!"

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Ministru: Statul va aduce la bursă Hidroelectrica în a doua jumătate a anului

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Varianta Delta este la fel de infecțioasă ca varicela. "Războiul s-a schimbat"

Cel puțin patru răniți în urma unui incident armat produs în Berlin

Tarom a început restructurarea: Vor rămâne 1.316 angajați, aproape jumătate față de 2017

Afganistan. Talibanii "Am câștigat războiul, America a pierdut"

SUA Newsweek: Războiul s-a schimbat: tulpina Delta este la fel de contagioasă în cazurile Vaccinaților, masca e o necesitate pentru Vaccinați, spune CDC. Guvernanții neomarxiști de la noi de tip Barna, spun pe dos, mințind la grei

Continuă Impunerea Vaccinării cu FORȚA în Italia, dovadă că ORDINUL VINE DE LA BRUXELLES altfel nu se explică cum de se întâmplă în paralel și în România. Decretul prin care copiii nu vor mai fi primiți la școală va fi dat săptămâna viitoare

FOTO Recunoștința animalelor: pui de căprioară, de nedespărțit de salvatorul său

Incidentul de la bordul petrolierului "Mercer Street", în care și-a pierdut viața un marinar român. Discuții între ministrul de Externe Bogdan Aurescu și omologul său din Israel

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: În memoria unui cioban, ucis de urs din cauza propagandei soroșiste

Rapid București și Farul Constanța rămân fără gol primit în Liga 1

"Nasc și la Moldova, Oameni". 100 de medici români se opun Legii Vaccinării cu Forța, inițiată de neomarxiști. Medicii au lansat o scrisoare deschisă. Rușine oricărui medic care nu se alătură acestui demers.

COMENTARIU Sorin Avram: Barna și Drulă, cu trenul, pe ruta București - Restul Țării

BREAKING NEWS Oficial israelian: Atacul asupra petrolierului, în care a murit un marinar român, a fost comis de Iran

Ionuț Moșteanu, liderul grupului parlamentar USR PLUS: "Și domnul Cîțu este supus evaluării coaliției. Un premier care n-are susținere în Parlament nu mai are putere. Și Cîțu știe asta"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4655, afisate in 78 pagini.