20:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Scandalul sângelui contaminat: Mii de britanici vor fi despăgubiţi cu 100.000 de lire sterline

Scadalul sângelui contaminat: Mii de britanici vor fi despăgubiţi cu 100.000 de lire sterline

Mii de victime ale unui vast scandal cu privire la sânge contaminat - soldat cu aproximativ 2.400 de morţi în anii '70 şi '80 în Regatul Unit - urmează să fie despăgubiţi, anunţă miercuri Guvernul, cu o sumă iniţială de 100.000 de lire sterline, relatează AFP, potrivit News.ro.

Victimele urmează să primească o plată în valoare de 100.000 de lire sterline (119.000 euro), potrivit recomandărilor de la sfârşitul lui iulie ale însărcinatului cu ancheta publică referitoare la acest dosar pe termen lung.

”Obligaţia moarlă a unei compensaţii nu ridică nicio îndoială”, anunţă fostul magistrat Brian Langstaff, care îndemna Guvernul să plătească despăgubiri ”imediat”, fără să aştepte încheierea investigaţiilor.

Guvernul anunţă miercuri că aceste plăţi - neimpozabile - urmează să fie făcute până la sfârşitul lui octombrie bolnavilor sau partenerilor morţilor.

Mii de persoane care sufereau de hemofilie au fost contaminate cu virusul hepatitei C şi HIV după ce au făcut transfuzii în anii '70, '80 şi '90. Aceste loturi de sânge - provenind din Statele Unite - au fost transferate unor instituţii din cadrul Serviciului Naţional britanic de Sănătate (NHS). Aproximativ 2.400 de pacienţi au murit din cauza acestor boli, potrivit unor estimări.

Decizia deschiderii unei anchete publice, cu scopul de a face lumină asupra acestei drame, a fost luată în 2017 de către Guvernul britanic.

O anchetă precedentă conchidea, în 2009, că Guvernul ar fi trebuit să acţioneze mai devreme şi să crească rezervele britanice de sânge, pentru a pune capăt unei dependenţe de importuri de sânge.

Această anchetă a condus la implementarea unui sistem de indemnizare a victimelor, însă niciun proces nu a fost deschis, iar responsabilităţile nu au fost stabilite.

În septembrie 2017, Înalta Curte de Justiţie britanică a autorizat victimele scandalului să depună un recurs colectiv şi să ceară despăgubiri.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

UK. Conservatorii ar câștiga doar TREI locuri sub Liz Truss dacă alegerile ar avea loc astăzi, în timp ce se apropie furtuna laburistului

_ Tensiunile se răsfrâng la evenimentul de tenis Challenger din Franța

_ Fostul arhiepiscop de Canterbury cere repatrierea tăbliței etiopiene din Westminster Abbey

_ Woolworths și Big W scapă de o „produsă” majoră de Crăciun în sclipici

_ Organizația trans caritate a fost investigată după afirmațiile că a trimis dispozitive de aplatizare a sânilor fetelor pe spatele părinților

_ Lara Worthington arată abdomene super tonifiate și fizic zvelt în timpul unei ședințe foto la Sydney

_ Sabrina Dhowre Elba îmbracă o rochie neagră drapată la Gala Luminous BFI cu mama ei Maryam Egal

_ M&M�s anunță noul �Spokescandy� Purple care �reprezintă acceptarea și incluziunea�

_ Real Madrid „își face planuri să-l atragă pe fundașul Man City, Joao Cancelo, la Bernabeu”

_ Mama surprinsă pe Google Maps stând exact în același loc în Carlisle, la 9 ani

_ Tensiunile se răsfrâng la evenimentul de tenis Challenger din Franța

_ Putin semnează un decret de recunoaștere a două regiuni ucrainene ca state independente după referendumuri false

_ Trailerul Raymond & Ray îi găsește pe Ewan McGregor și Ethan Hawke ca doi frați înstrăinați

_ Acordul lui Harry Kane cu încălțămintea Nike este suspendat din cauza „fascinației” sportului față de Erling Haaland.

_ Femeie tânără în comparație cu Buzz Lightyear datorită maxilarului ei foarte puternic

_ EXC: Sam Thompson dezvăluie că Zara McDermott vine acasă în plâns după ce a filmat documente emoționante

_ Dua Lipa poartă rochie neagră la evenimentul Fundației Clooney pentru Justiție după întâlnire cu Trevor Noah

_ Tom Brady donează Fondului de dezastre pentru uraganul Ian din Florida

_ Regina a murit la 15:10. Deci, de ce a durat mai mult de trei ore pentru a-i spune prințului Harry?

_ Dolphins vs Bengals LIVE: Miami neînvins încearcă să-și mențină începutul perfect de sezon

_ Derby-ul a fost mult prea ușor pentru Manchester City recent... dar acesta nu va fi

_ Sefii din Premier League par gata să continue planurile pentru jocurile stele, în ciuda reacției lui Todd Boehly

_ Calea uraganului Ian ÎN DIRECT: Garda de Coastă salvează 23 de persoane de la o valuri de furtună de 18 metri

_ Demi Rose își arată silueta incredibilă într-o rochie strălucitoare din plasă transparentă

_ EDEN CONFIDENTIAL: Geri Horner îi învinge pe sceptici după ce a câștigat bătălia pentru locuințe

_ NOU: Eliza Fletcher a murit din cauza unei singure �mpușcături la cap și a unei traumatisme contondente la cap: autopsie

_ EXCLUSIV: Petiție depusă la Curtea Supremă a SUA �mpotriva Dominion, Facebook și CFCL �n �Un caz de mare importanță națională�

_ Steve Wright le asigură fanilor că nu se retrage în timp ce se pregătește pentru ultimul spectacol de după-amiază după 23 de ani

_ Naomi Campbell își poartă lucrurile într-un blazer adânc pe pista Messika în timpul Săptămânii Modei de la Paris

_ Kaye Adams de la Strictly, în vârstă de 59 de ani, dezvăluie că a suferit o accidentare la coaste cu câteva zile înainte de a doua emisiune

_ ADRIAN THILLS: Oh, da! Rockerii preferati ai lui Adele din Brooklyn s-au întors

_ Au fost dezvăluite videoclipurile HILARE ale grozavului Joel Selwood de la Pisicile pensionate cu fiul fostului star AFL Xavier Ellis

_ The Block: „Vilaina” Sharon Johal lansează un spoiler major la radioul în direct

_ Richard Engel împărtășește un mesaj sincer de ziua de naștere pentru răposatul său fiu Henry

_ Urmatoarele furtunii de categoria 4 �Uraganul Ian� arată distrugeri masive de-a lungul coastei de vest a Floridei (VIDEO)

_ Cel mai mare flop al lui Branagh VODATĂ? Performanța „defectuoasă” a lui Sir Kenneth în rolul lui Boris Johnson în This England

_ Tatăl lui Stephen Lawrence, Neville, „dezgustat” după ce criminalul rasist David Norris a trimis selfie-uri în închisoare

_ Tom Brady donează Fondului de dezastre pentru uraganul Ian din Florida

_ Sefii din Premier League par gata să continue planurile pentru jocurile stele, în ciuda reacției lui Todd Boehly

_ Mii de oameni sunt prinși în casele inundate din Florida, în timp ce Ian își recapătă puterea uraganului

_ Ivan Toney a fost îndemnat să „demonstreze că oamenii greșesc” după eșecul Angliei din partea șefului de la Brentford, Thomas Frank

_ Gogglebox Australia: Yvie Jones a fost respinsă de OnlyFans și de aplicația exclusivă de întâlniri Raya

_ Nicola Peltz țâșnește în timp ce soțul Brooklyn Beckham se îmbrățișează cu soacra sa Claudia la Paris

_ Acordul lui Harry Kane cu încălțămintea Nike este suspendat din cauza „fascinației” sportului față de Erling Haaland.

_ Lara Worthington arată abdomene super tonifiate și fizic zvelt în timpul unei ședințe foto la Sydney

_ Tua Tagovailoa joacă pentru Miami Dolphins la doar patru zile după ce pare a fi avut o comoție cerebrală

_ Crocs lansează GUMBOOTS pentru a-i ajuta pe australianii care suferă printr-o a treia afacere La Nina cu problemele de vreme umedă

_ George Simion condus la secţia de Poliţie în cursul nopţii. Poliţiştii susţin că ar fi condus cu permisul suspendat, politicianul spune că nu i s-a adus la cunoştinţă că avea permisul suspendat

_ Hayden Panettiere s-a îngrijorat că fiica ei Kaya, în vârstă de șapte ani, are o reacție traumatică la despărțirea lor

_ Croaziera o dată în viață a cuplului de 3.500 de lire sterline se transformă într-o călătorie din iad

_ JANE GREEN a devenit în cele din urmă în fire cu părul ei... dar a fost șocată de reacția femeilor

_ Grupul suedez Lantmännen Unibake deschide o nouă fabrică în România. Compania este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de panificaţie

_ Liz Truss este lăsată zguduită de Labour care se ridică la un lider record de 33 de puncte

_ Țipătul închegator de sânge din noapte care i-a determinat pe detectivi să dezvăluie o rețea de promiscuitate și crimă

_ Cumpărătorii cu ochii de vultur găsesc o „cameră” secretă în supermarketurile australiane precum Woolworths

_ Bărbat, 34 de ani, arestat pentru uciderea elevei de nouă ani din Liverpool, Olivia Pratt-Korbel

_ Dacă ți-a plăcut Zelda, o să-ți placă această vulpe fantastică: PETER HOSKIN recenzii tunica

_ TOM UTLEY: În curând mă voi strecura sus să pornesc încălzirea

_ Moștenitoarea din Memphis, Eliza Fletcher, a murit în urma unei împușcături la ceafă, confirmă autopsia

_ Soția lui Joel Selwood, Brit, își arată cucuiul într-o rochie mini, în timp ce participă la seara de premiere a Geelong Cats


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 692, afisate in 12 pagini.



ieri 22:04 _ TREBUIE CITITĂ
ieri 21:59 _ THRILLERE
ieri 21:59 _ POPULAR
ieri 21:59 _ DEBUTĂ
ieri 21:09 _ IMAGINA ACESTA
ieri 07:09