18:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Suma de 20.000 de euro a fost colectată în scopul ridicării unei statui în onoarea morsei Freya, în Norvegia

Suma de 20.000 de euro a fost colectată în scopul ridicării unei statui în onoarea morsei Freya, în Norvegia

Suma de 20.000 de euro a fost colectată în urma unei acţiuni de strângere de fonduri în scopul ridicării unei statui în onoarea morsei Freya, devenită vedetă a fiordului Oslo în vara aceasta, dar eutanasiată de autorităţi întrucât exista riscul de a deveni o ameninţare la adresa siguranţei umane, informează AFP.

Decizia de a eutanasia tânăra femelă de 600 de kilograme, aparţinând unei specii protejate, a stârnit un val de emoţie în Norvegia, unde mamiferul devenise popular după ce începuse să se urce pe ambarcaţiuni pentru a trage un pui de somn provocând daune semnificative. Controversa s-a extins şi dincolo de graniţele regatului.

În urma unei campanii de strângere de fonduri online, a fost colectată suma de 200.000 de coroane norvegiene (20.300 de euro) pentru a ridica o statuie în onoarea morsei. Miercuri la prânz, obiectivul a fost depăşit, suma colectată ajungând la 206.000 de coroane, potrivit Agerpres.ro.

''Uciderea lui Freya trimite semnale extrem de negative potrivit cărora Norvegia, în special Oslo, nu reuşeşte să ofere condiţii animalelor sălbatice'', a explicat iniţiatorul strângerii de fonduri, norvegianul Erik Holm, pe site-ul Spleis.no.

''Prin ridicarea unei statui dedicate simbolului a ceea ce a devenit Freya în acest scurt timp, ne reamintim nouă înşine (şi generaţiilor viitoare) că nu putem şi nici nu trebuie să ucidem sau să eliminăm natura atunci când este 'în calea noastră''', a adăugat el.

Morsele trăiesc în general la latitudini mai nordice, pe teritoriile arctice, dar Freya, al cărei nume face trimitere la o zeiţă asociată cu iubirea şi cu frumuseţea în mitologia nordică, şi-a făcut apariţia în apele capitalei norvegiene din 17 iulie.

Animalul atrăgea curioşii, iar autorităţile norvegiene au avertizat că animalul va fi eutanasiat dacă publicul continuă să se apropie prea tare sau să înoate în apropiere astfel încât să-l streseze şi să se pună în pericol.

Întrucât recomandările nu au fost respectate, morsa a fost ucisă cu o armă de foc duminică.

''O eventuală operaţiune de a o reloca ar fi fost extrem de complicată şi asociată cu riscuri ridicate'', a explicat şeful Direcţiei norvegiene pentru pescuit, Frank Bakke-Jensen, într-un comunicat.

''Înţelegem că această decizie ar putea să stârnească reacţii în rândul publicului, dar sunt convins că era singura decizie posibilă'', a spus el.

Bakke-Jensen şi soţia sa spun că au primit ulterior ameninţări cu moartea. Prim-ministrul Jonas Gahr Store a apreciat la rândul său că decizia luată a fost ''cea bună''.

Morsa se hrăneşte în mare parte cu nevertebrate cum ar fi moluşte, creveţi, crabi şi peşti de mici dimensiuni şi nu atacă oameni în mod normal, dar poate reacţiona agresiv dacă este ameninţată.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ „Cringeworthy” – Vedetele Penrith le-au oferit jucătorilor sub 10 ani pălărie roz Telstra: „Exact ce își dorește fiecare copil”

_ Noi rate ipotecare fixe pe doi ani, aproape de 6%, ca urmare a diminuării mini-bugetului

_ Penrith a spus că Dylan Edwards este IGNORAT de coechipierii lui Panthers după marea finală a LNR

_ Margrethe din Danemarca s-a simțit „obligată” să-și ceară scuze în urma criticilor din partea fiului ei, prințul Joachim

_ Faceți cunoștință cu cuplurile de putere AFLW care dovedesc că dragostea și piciorul se amestecă

_ Fratele lui Garang Kuol și-a asigurat un contract cu Premier League Newcastle în timp ce se afla în RUN

_ PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Costurile imperiului lui Putin. Mitul de mare putere e spulberat de cifre: Federaţia Rusă se află, în privinţa costului vieţii, între Kazahstan şi Trinidad – Tobago

_ Molly-Mae Hague sugerează data nașterii copilului ei, când dezvăluie că mai are trei luni

_ Șeful din Nottingham Forest, Steve Cooper, este favoritul pentru a fi concediat înaintea lui Ralph Hasenhuttl

_ Antrenorul Socceroos Graham Arnold spune că tânărul Garang Kuol „are multe de învățat” înainte de Cupa Mondială

_ Ratele ipotecare vor atinge 10%? Clipul de la Timpul întrebărilor „i sperie inutil” oamenii

_ French justice minister to go on trial for suspected conflict of interest

_ Eludarea sancţiunilor impuse Rusiei poate aduce persoane pe lista neagră a Comisiei Europene

_ Sarah Michelle Gellar compară faptul că le permite copiilor să folosească rețelele sociale cu a le permite să-și facă tatuaje pe față

_ Mama, în vârstă de 34 de ani, este acuzată de uciderea bebelușului ei nou-născut care a fost găsit mort într-o grădină

_ Fermierii europeni iau măsuri drastice în faţa crizei în creştere a îngrăşămintelor

_ Cumpărătorii spun că pielea lor „nu a arătat niciodată mai bine” după ce au trecut la Sand & Sky Renewing Night Cream

_ Sophie Wessex poartă o rochie roșie cu stele și luni pe ea în călătoria în Republica Democrată Congo

_ Antrenorul lui Manny Pacquiao, Justin Fortune, crede că Justis Huni este asemănător cu superstarul filipinez

_ Starul rețelelor sociale Lochie Carey se află pe primul loc la Manhunt International 2022 din Filipine

_ Deputaţii din Forţa Dreptei şi USR au depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode

_ Un jurnalist a fost împuşcat mortal în Manila. Organizaţiile de presă cer protecţia Poliţiei

_ Acum, fostul secretar de interne Priti Patel se alătură reacțiilor împotriva lui Liz Truss din cauza reducerilor de taxe nefinanțate

_ Mama australiană detaliază despre luptele parentale „despre care nimeni nu vorbește”

_ Impactul gigant ar fi putut forma Luna mai rapid, dezvăluie oamenii de știință în noi simulări

_ Bella Hadid își dezvăluie spatele și atârnă de un balcon în noi fotografii BTS de la Săptămâna Modei de la Paris

_ METEO Toamna blândă. Va fi mai cald decât în mod obişnuit, în octombrie

_ Machine Gun Kelly o angajează pe logodnica Megan Fox și pe asistenta lui să-și machieze pe Instagram Live

_ Abbie Chatfield spune că ia o pauză de la un act sexual „intens de muncă”.

_ Ben Simmons își face mult așteptatul debut cu Nets împotriva fostei sale echipe Philadelphia 76ers

_ Neville îl îndeamnă pe Alexander-Arnold să lucreze la slăbiciunile sale defensive după un alt weekend dificil

_ Charlie Hunnam în fața și în centru la premiera LA a noului serial AppleTV+ Shantaram

_ Știri live despre conferința partidului conservator: Kwasi Kwarteng va stabili un plan de îndatorare mai devreme decât se aștepta

_ Elon Musk intră în discuții pe Twitter cu președintele ucrainean Zelensky din cauza războiului cu Rusia

_ Penrith a spus că Dylan Edwards este IGNORAT de coechipierii lui Panthers după marea finală a LNR

_ Anya Taylor-Joy își mângâie pisica în timp ce este întâmpinată de prietenul ei blănos după ce a aterizat la Sydney

_ Australianică uluită de tactica de întâlniri americane din Los Angeles

_ Maddison răspunde la interogarea lui Neville cu privire la revendicările călătorilor din Anglia, după ce Three Lions i-au refuzat

_ Urmărirea pe termen lung a comportamentului de hrănire a balenelor prin satelit este acum posibilă cu o nouă etichetă

_ Ascultătorii se pot adapta la acustica specifică difuzorului, arată studiul

_ Jurgen Klopp spune că l-a „urmat întotdeauna” pe Martin Odegaard, în timp ce îl laudă pe starul lui Arsenal înaintea confruntării

_ Arabia Saudită primește dreptul de a găzdui Jocurile Asiatice de Iarnă din 2029 într-un oraș futurist de 440 de miliarde de lire sterline

_ Elizabeth Olsen dezvăluie că a suferit primul atac de panică la 21 de ani

_ Chantelle Houghton exclude să se mai facă vreodată operații estetice

_ Manifestanții din Burkina Faso flutură steaguri rusești, protestează prin oferta de mediere a Africii de Vest

_ Simone Inzaghi este pe frânghii la Inter Milano și ar putea fi concediată pentru că se confruntă cu Barcelona

_ Kaia Gerber uimește în fotografii alb-negru înflăcărate în timp ce debutează în colecția capsule cu Zara

_ India pierde contactul cu orbiterul bugetar pe Marte după opt ani

_ Olivia Wilde se menține lejer într-un tricou alb și blugi în timp ce merge la o cafea solo

_ Kanye West și Candace Owens poartă tricouri „White Lives Matter”.

_ Nationwide își mărește oferta de schimbare a contului bancar la 200 GBP

_ Starul BBC Three care a apărut în reality show-ul nanismului a murit după o supradoză de antipsihotice

_ Coleen Rooney este întotdeauna mama mândră în timp ce împărtășește poza cu fiul Kai modelând Puma pe un panou publicitar de 30 de picioare

_ Spectatorii o roagă cu strictețe pe Helen Skelton să folosească dansul pentru a-l face gelos pe Richie Myler

_ Obțineți un Fire TV Stick 4K pentru doar 29,99 GBP - plus încă 10 oferte de dispozitive Amazon pentru a cumpăra astăzi

_ Jamie Carragher: Gabriel Jesus și William Saliba au „dus Arsenal la un alt nivel”

_ Ce îşi doreşte Generaţia Z de la piaţa muncii: prioritate au valorile şi fericirea, nu cariera şi banii

_ Kylie Jenner face o plecare elegantă de la Săptămâna Modei de la Paris

_ Christian Wilkins învârte capetele în costum floral Tommy Hilfiger de 1.800 USD

_ Șefa UFC, Dana White, dezvăluie o scădere în greutate incredibilă după ce i s-au dat 10 ani de trăit


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1941, afisate in 33 pagini.



ieri 14:24