19:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ Alertă la Gara de Sud din Ploieşti: Locomotiva unui tren de călători a luat foc

Alertă la Gara de Sud din Ploieşti: Locomotiva unui tren de călători a luat foc

Locomotiva unui tren de călători a luat foc, miercuri seara, în Gara de Sud din Ploieşti.

Locomotiva a fost decuplată de restul vagoanelor şi nu au fost victime.

Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit la o locomotivă electrică a unui tren de călători, în Ploieşti, în Gara de Sud.

„Acţionează un ofiţer şi 15 subofiţeri cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD”, anunţă ISU Prahova.

Incediul se manifestă cu flacără deschisă şi degajare mare de fum sub locomotivă.

Reprezentanţii ISU Prahova spun că locomotiva a fost decuplată de restul vagoanelor de călători şi trasă pe o altă linie.

La ora transmiterii ştirii, se acţionează cu azot pentru lichidarea incendiului.

Nu au fost înregistrate victime.

CFR Călători a transmis că este vorba de locomotiva trenului R-E 5003 în relaţia Bucureşti Nord-Mărăşeşti.

Incendiul ar fi izbucnit din cauza supraîncălzirii şi defectării compresorului.

„Conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenţie deplasându-se la faţa locului, între timp mecanicul actionând pentru limitarea efectelor degajării de fum. Siguranţa şi securitatea pasagerilor nu au fost afectate”, au transmis reprezentanţii CFR Călători.

Pasagerii care au bilete la trenul afectat sau care doresc să renunţe la călătorie din motive personale vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, potrivit sursei citate


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ FEMAIL se uită la vedete, în anii lor de aur, care arată la fel de bine ca acum 20 de ani

_ Instanța stabilește definitiv: Sfinxul şi Babele din Bucegi nu aparțin de orașul Bușteni, ci sunt în județul Dâmbovița

_ Australian Idol 2023: Emily Williams trântește noul juriu „văruit”

_ CM 2022: Danemarca va purta tricouri negre în semn de protest față de gazda Qatar

_ Prichindeilor Library provides books in Romanian language to Romanian children from 8 European countrie

_ Administraţia Străzilor ar urma să pună la dispoziţie spaţiile pentru amplasarea a 40 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice,până la finele lui 2025

_ Billie Piper se îmbracă în clovn în imaginea recent lansată pentru I Hate Suzie Too

_ Tyson Fury susține DIN NOU că lupta cu Anthony Joshua este oprită, deoarece „acceptă” lupta cu oferta Mahmoud Charr

_ Khloe Kardashian „acceptase propunerea lui Tristan Thompson cu O LUNĂ înainte de a avea un copil”

_ Bărbat împușcat de polițiști din Galați, după o urmărire ca în filme

_ Gwyneth Paltrow își dezvăluie regretul de părinte vitreg cu soțul Brad Falchuk

_ Tennis: Oradea Arena to host, in November, Romania - Hungary matches in Billie Jean King Cup

_ Fostul lider din Myanmar şi un consilier australian, condamnaţi la trei ani de închisoare

_ Câinii pot adulmeca stresul din respiraţia stăpânului

_ Blana naturală, o industrie a suferinței! Ciucă, somat să acționeze urgent: 'Este șansa României de a se poziționa de partea corectă a istoriei'

_ Trans caritate Sirenele este un scandal care se desfășoară în fața ochilor noștri

_ Înalta societate spaniolă este zguduită când Tamara Falcó află că logodnicul ei l-a înșelat

_ Desperate Ukrainians flee Russian-occupied regions as forced conscription looms

_ Studiul leagă șocul de apă rece cu colapsul catastrofal al coralilor din Pacificul de Est

_ ‘New generation war’: Ukrainian 'geeks' turned guerrillas make frontline drones

_ Cincizeci de magazine Auchan din toată ţara au fost amendate de ANPC cu 750.000 lei- 14 dintre ele au fost închise temporar

_ Ce ar putea câștiga Vladimir Putin din aruncarea în aer a gazoductului Nord Stream

_ Holly Willoughby împărtășește o fotografie a fiului Chester la cea de-a 8-a aniversare - în timp ce ea trece de la „queuegate”

_ Umbrela de securitate a NATO, din ce în ce mai importantă în contextul amenințării ruse (sondaj)

_ Nasser Al-Khelaifi a lovit cu acuzații bombă în Franța

_ Gabriel Jesus, Trent-Alexander Arnold și jucătorii cu un punct de dovedit în acest weekend

_ Khloe Kardashian susține că Tristan Thompson a propus-o

_ Analist politic, despre justiția din Republica Moldova: 'Există riscul ca dosarele lui Igor Dodon să nu aibă finalitate'

_ Bruno Fernandes salută impactul lui Christian Eriksen la mijlocul terenului Man United

_ Ferne McCann interzice telefoanele și televizorul din dormitor pentru a îmbunătăți viața sexuală cu logodnicul Lorri Haines

_ Fostul guvernator al Băncii Angliei, Mark Carney, critică „bugetul parțial” al lui Kwasi Kwarteng

_ Allison Langdon spune că soțul ei Michael Willesee Jr. NU se poate recăsători NICIODATĂ dacă ea moare tânără

_ Se umblă la legislație electorală. Se introduc cotele de gen și sunt eliminați cei cu condamnări definitive

_ French Senate report denounces sexual and physical abuse in porn industry

_ Coolio moare la vârsta de 59 de ani: rapperul lui Gangsta Paradise „a suferit un stop cardiac”

_ Ministerul Sănătăţii: Comisia Europeană a informat statele membre că sunt disponibile 10.008 tratamente cu antiviralul Tecovirimat pentru infecţia cu VM

_ Mama gemenilor căzuţi de la etajul 10, condamnată la închisoare cu suspendare

_ Ukraine counteroffensive: Kyiv troops push on into Russia-occupied east

_ Klaus Iohannis a semnat: România va avea ambasadă în Letonia, cu sediul la Riga. Aceasta va avea cinci posturi

_ Since 2016 until now, food waste has been reduced by 5%

_ Coolio a murit la 59 de ani: rapperul lui Gangsta Paradise a murit după ce un prieten l-a găsit întins pe podea

_ Starul UFC Conor McGregor îl provoacă pe Hasbulla la un meci de sparring, în timp ce perechea continuă să se ciocnească online

_ A se stapani! Oamenii FOARTE îndreptățiți care au nevoie de o verificare a realității

_ Retragerea gheții lasă urșii polari ai Canadei expuși unui risc tot mai mare

_ Cupa Mondială 2022: Jordan Henderson îl susține pe Jude Bellingham pentru a juca „rol important” pentru Anglia

_ Rușii s-au dezlănțuit - Au atacat Dnipro cu rachete și au distrus 60 de case - Atac cu morți și la Donețk

_ Uraganul Ian face ravagii în SUA! Florida s-a transformat într-un ocean; peste două milioane de oameni au rămas fără energie electrică / VIDEO

_ Kid Cudi arată la modă în pulover cu imprimeu floral cu Raquel Deriane la premiera Entergalactic

_ Unemployment benefit increased to reference social indicator under promulgated law

_ Liz Truss se aștepta să spună că NU VA inversa planurile economice, deoarece în sfârșit iese să se confrunte cu publicul

_ Coolio a murit la 59 de ani: rapperul lui Gangsta Paradise a murit după ce un prieten l-a găsit întins pe podea

_ Aussie care pretinde că este copilul lui Charles și Camilla împărtășește ultima scrisoare pe care a trimis-o reginei

_ IGPF: Almost 80,000 people enter Romania on Wednesday, of whom 9,500 Ukrainians

_ Kendall Jenner pleacă fără sutien într-un tricou negru în timpul unei ieșiri devreme la cină în WeHo cu prietenă

_ Biserica face bine: Elevi merituoși vor primi burse din partea unei parohii din Mediaș

_ Coronavirus în România, 29 septembrie: 1.174 de cazuri şi 10 decese în ultima zi

_ (P) Ziua mondială a Inimii la SANADOR

_ Iran's hardline president Raisi condemns 'rioters' as protests spread

_ Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie lansează proiectul Dialog social pentru un judeţ "verde"

_ Coolio a murit la 59 de ani: rapperul lui Gangsta Paradise a murit după ce un prieten l-a găsit întins pe podea


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2500, afisate in 42 pagini.