![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Captură impresionantă. Peste 30 de kilograme de cocaină şi pulbere psihoactivă au fost găsite la trei bărbaţi ce doreau să le vândă![]() Captură impresionantă. Peste 30 de kilograme de cocaină şi pulbere psihoactivă au fost găsite la trei bărbaţi ce doreau să le vândăPoliţiştii şi procurorii DIICOT Oradea au prin în flagrant, într-o parcare de pe DN 79, trei tineri din Arad, care încercau să vândă cantităţi importante de droguri, iar în urma unor percheziţii domiciliare au fost identificate 32 de kilograme de cocaină şi pulbere psihoactivă. Poliţiştii de la Combaterea criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT din Oradea, au prins în flagrant delict trei bărbaţi, în timp ce ar fi încercat să vândă cocaină şi pulbere psihoactivă. Ulterior, au fost efectuate şapte percheziţii, în total fiind indisponibilizate peste 32 de kilograme de droguri de risc, de mare risc şi substanţe psihoactive. „Într-o parcare de pe DN 79, în apropierea localităţii arădene Şimand, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT – ST Oradea, au prins în flagrant delict trei bărbaţi, de 34, 34 şi 36 de ani, toţi din municipiul Arad, judeţul Arad, bănuiţi de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Aceştia au fost depistaţi în timp ce ar fi încercat să comercializeze 100 de grame de cocaină şi 300 de grame de substanţe psihoactive. Pentru documentarea activităţii infracţionale a celor în cauză, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT – ST Oradea au efectuat şapte percheziţii domiciliare, în municipiul Arad şi în judeţul Arad”, spun poliţiştii. În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au descoperit 1,58 kg. de cocaină, 10 kg. de pulbere cristalină psihoactivă, 2 kg. de amfetamină, 3,8 kg. de pulbere psihoactivă, 1,86 kg. de pulbere susceptibilă a fi mefedronă, aproximativ 4.200 de comprimate ecstasy (1,38 kg.), 11,7 kg. de cannabis, 28.680 de euro, 20.708 lei, cântare de înaltă precizie, telefoane mobile, toate fiind ridicate în vederea cercetărilor. Totodată, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere. După audierea celor trei persoane, procurorii DIICOT Oradea au dispus reţinerea a doi bărbaţi de 34, respectiv 36 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Sâmbătă, ambii bărbaţi urmează să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate, în vederea documentării activităţii infracţionale.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:36
_ Cum sa dus industria noastră de apă
ieri 17:15
_ Rybakina a ieșit din urmă în Cincinnati
ieri 15:56
_ Noi perspective asupra bolii Huntington
ieri 15:46
_ Fenomenologia insecurității și securității
ieri 15:41
_ Îți speli rufele greșit?
ieri 14:06
_ Câștigă 1 milion de puncte Nectar
ieri 12:51
_ Farfuria arabă ține constant
ieri 09:41
_ Cum viața pe uscat a învățat să respire
ieri 08:58
_ De ce Monty Don este un iubitor de crini
ieri 08:58
_ Clarificări și corecturi
ieri 08:57
_ PSYCHOS
ieri 08:57
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 08:57
_ CONTEMPORANĂ
ieri 08:57
_ POVESTI SCURTE
ieri 08:57
_ TREBUIE CITITĂ
ieri 08:56
_ IMAGINA ACESTA
ieri 08:56
_ ISTORIC
ieri 08:56
_ COPII
ieri 08:56
_ CRIMINĂ
|
Comentarii:
Adauga Comentariu