11:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Traficanții de droguri nu se sperie nici de NATO: un laborator de Ecstasy a fost descoperit lângă o bază militară

Traficanții de droguri nu se sperie nici de NATO: un laborator de Ecstasy a fost descoperit lângă o bază militară

Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene despre care se ştie că găzduieşte o parte a arsenalului nuclear aflat la dispoziţia NATO, a indicat marţi seară Ministerul Apărării, transmite AFP. Un comunicat al parchetului din provincia belgiană Limbourg (nord) menţiona cu câteva ore mai devreme că laboratorul clandestin, descoperit săptămâna trecută, se situa 'pe domeniul militar'. 'Miercuri, 22 iunie 2022, poliţia locală din Campine a descoperit un laborator de droguri sintetice, situat pe domeniul militar (NATO) de la Peer', şi 'utilizat pentru producerea de MDMA' (Ecstasy), afirmă comunicatul.

Acesta precizează că laboratorul 'a fost destructurat de serviciile specializate ale poliţiei federale, în colaborare cu Institutul naţional de criminologie (NICC) şi cu Protecţia civilă'. S-ar părea că 'o casă vecină' ar fi implicată în crearea acestui laborator clandestin. Ministerul Apărării belgian a corectat în cursul serii informaţia dată de parchet, precizând pentru AFP că laboratorul se situează 'pe un fost teren militar, în proximitatea bazei', dar nu chiar pe teritoriul acesteia.

Baza, aparţinând aviaţiei belgiene, se află la Kleine-Brogel din comuna Peer şi este cunoscută pentru găzduirea de arme nucleare americane în cadrul dispozitivului de apărare al NATO, împreună cu alte baze în Europa.

Încă de la sfârşitul anilor 1980, un ministru belgian recunoscuse prezenţa de arme nucleare la baza din Kleine-Brogel, unde activează un contingent al armatei americane, însă numărul acestor arme nu a fost precizat niciodată.

Împrejurimile bazei (un larg perimetru de circa 4 km pe 3 km, conform unei purtătoare de cuvânt a Apărării) sunt cu regularitate scena unor manifestaţii ale pacifiştilor şi ecologiştilor, care denunţă această lipsă de transparenţă.

În 2019, deputatul belgian Samuel Cogolati (Ecolo) estima că 'între 10 şi 20' de focoase nucleare sunt depozitate sub control american la această bază.

Provincia Limbourg, situată la graniţa cu Ţările de Jos şi la mijlocul distanţei între portul Anvers şi bazinul Ruhr din Germania, este o zonă în principal rurală folosită de traficanţi pentru depozite sau laboratoare clandestine de transformare de droguri.

Conform parchetului belgian, două persoane au fost reţinute în momentul descoperirii laboratorului. Cei doi suspecţi, puşi în libertate după ce au fost interogaţi de anchetatori, 'nu sunt angajaţi ai Ministerului Apărării', a precizat aceeaşi sursă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Bodyguardul Dianei spune că ar fi încă în viață dacă el ar fi fost de serviciu în noaptea în care a murit

_ Fără gratuități! MCC se pregătește să meargă împotriva tendinței de intrare gratuită pentru ultima zi de meciuri de testare

_ Războiul din Ucraina, ziua 174. Luptele continuă în apropierea centralei Zaporojie. AIEA este îngrijorată de evoluţia evenimentelor

_ Națiunea Alex de licență dezvăluie trucul ei cu sex sălbatic și cum i-a câștigat o poreclă foarte grosolană

_ Shattered Johnathan Thurston izbucnește în lacrimi și recunoaște că este SUPARAT pentru moartea lui Paul Green

_ MAFS: Jessica Seracino este cea mai recentă vedetă de reality care s-a alăturat OnlyFans

_ Nathalie Kelly susține că albii nu ar trebui să poarte NICIODATĂ pene în păr la festivalurile de muzică

_ Iranul răspunde la proiectul de text al UE pentru salvarea acordului nuclear din 2015 și caută flexibilitatea SUA

_ Olivia Frazer din Married At First Sight debutează „nouă iubire” la doar o săptămână după despărțirea de Jackson Lonie

_ Gabrielle Epstein își prezintă abdomenul și decolteul cavernos într-o rochie decupată.

_ Nadia Bartel pare abătută când a eliberat un bilet de parcare în Melbourne după vacanța europeană

_ În interiorul orașului ciudat cu 4.000 de australieni, numit noul Byron Bay

_ Planul lui Keir Starmer de a îngheța facturile la energie criticat de economiști, fostul cancelar și John McDonnell

_ The Block renunță la Elle Ferguson și Rachel Carr, înlocuitoarea lui Joel Patfull, PĂRĂSEȘTE emisiunea

_ Rapperul american A$AP Rocky acuzat de filmare

_ Federalele se opun dezigilarii declarației pe propria răspundere în spatele raidului asupra proprietății lui Trump din Florida

_ Milly Alcock și Matt Smith conduc vedetele care participă la premiera Sky's House Of The Dragon

_ În perioada 12-15 august, prin punctele de frontieră au trecut peste 1.500.000 de persoane -Frontiera cu Ungaria, cea mai tranzitată

_ Gabby Douglas vorbește despre „iadul” pe care l-a îndurat în timp ce se antrena pentru Jocurile Olimpice din 2016

_ Helen Skelton urmărește dansatorul profesionist în timp ce se înscrie la Strictly Come Dancing

_ EDEN CONFIDENTIAL: Necazurile de nunta in timp ce nepoata lui Sir Sean Connery anuleaza logodna

_ Ashley Roberts își arată silueta senzațională într-un bikini suplu, în timp ce trăiește în Mykonos

_ Gary Neville și Jamie Carragher îl critică pe Darwin Nunez de la Liverpool după cartonașul roșu la debutul în Anfield

_ Fiica lui Kim Zolciak, Ariana Biermann, a spus că nu a băut și a folosit doar marijuana înainte de DUI

_ NBA: Kevin Durant dezvăluie că ar prefera PENSIUNEA decât să se întoarcă la Brooklyn sezonul viitor

_ Fostul primar al NY Giuliani este acum o „țintă” în sondajul privind interferența electorală din Georgia

_ Starul RHONJ Teresa Giudice și soțul Luis Ruelas împart un sărut în luna de miere din Mykonos

_ Mai multe minciuni: inflația magică de 0% a lui Joe Biden costă familiile americane 717 USD �n plus pe lună (video)

_ CIA încalcă dreptul la confidenţialitate al civililor prin spionaj. Agenţia de informaţii americană a fost dată în judecată

_ Nicole Richie își decupează o silueta elegantă în rochie de soare mov după ce a luat prânzul cu o prietenă în Malibu

_ MAFS: Jessica Seracino este cea mai recentă vedetă de reality care s-a alăturat OnlyFans

_ Peaky Blinders este cea mai vizionată emisiune de pe iPlayer anul acesta, depășind Jubileul de platină al Reginei

_ CHRISTOPHER STEVENS recenzii la televizorul de aseară: Trandafir roșu și Căsătorie

_ Amber Turner și Chloe Brockett, de la TOWIE, uimesc în parteneriate pline de buste în timp ce participă la petrecerea de lansare a seriei

_ Cititorul de știri Channel Seven s-a grăbit la spital după un accident urât în ​​timpul unui bal de caritate

_ „Fact-Checker” de stânga este deținut de un medic strălucit din Michigan despre frauda electorală din Detroit

_ Președintele Mexic îndeamnă la „calm” după weekendul de violență declanșat de arestarea liderului cartelului

_ Fiica lui Kim Zolciak, Ariana Biermann, a spus că nu a băut și a folosit doar marijuana înainte de DUI

_ Morning Joe Glume despre Russiagate, spune: �Oamenii fac greșeli� � Polițistul murdar Peter Strzok răspunde astfel: �Absolut, publicul american ar trebui să aibă �ncredere... �n FBI...� (VIDEO)

_ MARK LEATHER INSIGHT: Erik ten Hag a anulat ziua liberă pentru a trimite un mesaj jucătorilor de la Manchester United

_ Phillip Schofield arată plin de spirit în timp ce se alătură fiicei Molly la premiera House of the Dragon

_ Accident cumplit între o cisternă și un autobuz în Pakistan: Incendiul a făcut ravagii

_ Lee Holmes Desi Lamb: Bucătarul Supercharged Health spune că aceasta este cea mai bună cină vreodată

_ DR MEGAN ROSSI întreabă dacă într-adevăr trebuie să tăiem complet carnea pentru o sănătate mai bună a intestinului

_ Șeful Pentagonului s-a îmbolnăvit din nou de coronavirus, chiar dacă este vaccinat

_ Nick Kyrgios refuză să joace pentru echipa de Cupa Davis, deoarece se luptă să se despartă de părinții bolnavi

_ Băiatul rău NRL Corey Norman „a încercat să-și bage degetul pe spatele unui adversar”, precum John Hopoate

_ Un alt conservator defectează în tabăra lui Liz Truss, în timp ce Alun Cairns pune greutate în spatele speranței conducerii

_ Alegerile din Kenya se încadrează într-o ceartă, oficialii care renegat rezultatele cu câteva minute înainte de anunțarea câștigătorului

_ Dannii Minogue dezvăluie partea întunecată a Young Talent Time

_ Ce este umplutura de numerar? Cum a ajutat tendința banilor o femeie australiană să economisească 30.000 de dolari într-un an

_ Zelensky avertizează că „catastrofa” Zaporizhzhia ar amenința întreaga Europă

_ NFL: Carl Nassib semnează un acord cu Tampa Bay Buccaneers

_ Kevin Durant ar prefera să SE RETIREA, decât să se întoarcă la Nets, spune „directorul echipei NBA bine conectat”

_ Jessie J ridică temperaturile în lenjerie plină de stil Savage X Fenty

_ Sam Frost împărtășește semnificația din spatele inelului ei de logodnă și dezvăluie că își va păstra numele de familie

_ Megan Thee Stallion dezvăluie că a plătit 250.000 de dolari pentru Future pentru a rapa un vers pentru noul ei album Traumazine

_ Universitățile probabil că vă vor respinge dacă este mai bine să „extindeți participarea” la scară socială

_ Gary Neville alege lovitura câștigătoare a titlului lui Sergio Aguero drept cel mai emblematic moment al său în Premier League

_ Băiatul rău NRL Corey Norman „a încercat să-și bage degetul pe spatele unui adversar”, precum John Hopoate


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 464, afisate in 8 pagini.



ieri 08:57 _ PSYCHOS
ieri 08:57 _ CONTEMPORANĂ
ieri 08:57 _ POVESTI SCURTE
ieri 08:57 _ TREBUIE CITITĂ
ieri 08:56 _ IMAGINA ACESTA
ieri 08:56 _ ISTORIC
ieri 08:56 _ COPII
ieri 08:56 _ CRIMINĂ