04:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ziua apostolilor Petru și Pavel: tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Ziua apostolilor Petru și Pavel: tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Apostolii Petru şi Pavel, patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

Sf. Petru, marcând cea de‑a doua jumătate a anului (care poate începe puţin mai devreme, la Sânziene), este patronul agricultorilor. El este răspunzător de starea finală a recoltelor, el este cel care patronează căldura şi ploaia, putând trimite grindină pe hotarele celor nerespectuoşi. Fiind o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol, paza împotriva grindinei se realiza prin venerarea sfântului în cele trei zile de nelucrare, cu începere din 29 iunie.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Basilica San Pietro din Vatican.

Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: "Quo vadis, Domine?" ("Încotro te-ndrepţi, Doamne?"), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat"). Ruşinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela "Quo vadis, Domine?", pe Via Appia, din Roma.

Sfântul Apostol Pavel a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

Cei doi apostoli ar fi fost ţinuţi închişi în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu şi Forumul Roman.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi patronii spirituali ai penitenciarelor.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit "apostolul neamurilor", pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel.

La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor. Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creştini, Saul se întâlneşte cu Iisus cel înviat şi se converteşte la creştinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, "din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învăţător şi apostol al popoarelor".

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de cele ale Paştelui, Sfintei Maria şi Crăciunului.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paşte. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.

În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al calendarului popular.

În unele zone, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Procurorul general al AZ Mark Brnovich amenință că �l va urmări penal pe secretarul de stat finanțat de Soros, Katie Hobbs, pentru trucaj �n 2022

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

România. Vine din nou, Bilderberga Ursula cu contractele secrete. După miliardele pentru Pfizer, Alți bani, alta "distracție". Am bani de dat, am vaccin de luat și oameni de înțepat. Vaccinul pentru combaterea variolei maimuței ajunge și în România.

_ Ambasada Rusiei tocmai a lansat un nou videoclip care bate joc de Occident: „E timpul să ne mutăm în Rusia” unde există „valori tradiționale, creștinism, cultură fără anulare”

_ PSG „alătură-te lui Manchester United în cursa pentru Frenkie de Jong de la Barcelona”

_ Rita Ora uimește într-o rochie ciudată, în timp ce ea și iubitul Taika Waititi participă la Wimbledon

_ Miliardarul tată al miresei Nelson Peltz, în vârstă de 79 de ani, sosește la o petrecere generoasă înainte de nuntă

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

CHINA. SE REIAU TESTELE ÎN FUND. China readuce testele anal Covid pe tampon... tocmai la timp pentru Jocurile Olimpice de iarnă

_ Mecanismul molecular din spatele migrației evidențiat la viermii care caută sare

_ Un bărbat gol din Florida ucide prietena și copilul și apoi împușcă șoferul mașinii în care s-a ciocnit

_ Doi lemuri roșii pe cale de dispariție născuți în captivitate

_ Calin Manda wins Bucharest ITF tournament

_ Mauricio Pochettino „ar putea rămâne acum la PSG, deoarece are sprijinul lui Kylian Mbappe”

_ Directorul CDC Walensky spune că testarea la sf�rșitul carantinei nu mai este necesară, deoarece testele PCR pot răm�ne pozitive p�nă la 12 săptăm�ni (VIDEO)

_ Urmărire ca în filme în Baia Mare: Șofer beat și fără permis, prins doar după ce a intrat în zidul unei case

_ Ceremonia de deschidere a Jocurilor Commonwealth 2022 LIVE: Cele mai recente actualizări de la Birmingham

_ Student din Florida, TEN, este arestat pentru „amenințare cu împușcături în masă”

SUA. Comitetul de informații al casei vorbește despre noile arme biologice ADN care pot viza o singură persoană

_ Polii magnetici ai Pământului nu se vor răsturna

_ Fosta familie conducătoare a Kazahstanului, lovită de un scandal de corupție: Nepotul lui Nursultan Nazarbayev a fost reținut

_ Rupert Murdoch ar fi putut să-și încheie căsătoria prin mesaj digital, se susține

_ Lily Allen dezvăluie că a avut un avort în timp ce vorbește despre hotărârea Roe v Wade

_ Lady Penny Mountbatten dezvăluie un jurnal de 8.340 de lire sterline de evadare de 11 zile în centrul Germaniei

_ Jodie Comer semnează steagul curcubeu al unui fan în timpul lunii LGBTQ Pride

_ Putin îi pedepseşte pe ofiţerii care au trimis tineri fără experienţă să lupte în Ucraina

_ Claudiu Niculescu, noul antrenor al Politehnicii Iaşi, vrea ca prim obiectiv calificarea în play-off-ul ligii secunde

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului organizează Conferința 'Bucuria vindecării. Știință și credință'

_ COMENTARIU Marius Oprea / De la Băsescu, la Iohannis: de la ”moştenitorii Securităţii”, la renaşterea ei

Electronii ocupă benzile rapide și lente în același timp

UK. Se deschide un magazin fără nici un vânzător și fără nici o plată la iesire. Aldi deschide primul magazin fără checkout în Greenwich

_ Teaser Arsenal All or Nothing: Piers Morgan etichetează discursul pasional al lui Mikel Arteta drept „atât de ciudat”

_ Se dezvăluie amploarea îngrozitoare a daunelor aduse genunchiului starului Melbourne Storm Ryan Papenhuyzen

_ Oamenii de știință vor să pună pe ciocolată etichete înspăimântătoare de avertizare cu imagini în stil țigară pentru a te dezamăgi

_ „Este timpul ca protestatarii să ne audă cizmele la sol:” Spărturi de mesaje text ale RCMP dezvăluie că unele dintre „cele mai bune din Canada” trec cu mult peste pur și simplu „urmărirea comenzilor”

Germania redeschide 16 centrale pe cărbune și petrol, în timp ce România condusă de slugile Germaniei și le închide pe Toate

_ Americanii așteaptă în linii de pâine pentru a-și hrăni familiile la băncile alimentare din întreaga țară pentru a supraviețui coșmarului inflaționist al lui Biden

Cel mai vechi ADN de la un cal american domesticit dă credință folclorului naufragiului

_ Femeia întreabă dacă sexul anal are nevoie de un acord special

Blockchain le oferă indigenilor americani control asupra datelor lor genomice

_ Gordon Ramsay provoacă indignare pe TikTok în timp ce alege cu bucurie un miel de sacrificat

_ Actorul Matthew McConaughey a susţinut o pledoarie emoţionantă la Casa Albă pentru reformarea legislaţiei privind regimul armelor

Haosul Covid va cauza și MAI MULTĂ mizerie pentru Marea Britanie: experții avertizează că renașterea ar putea crește haosul călătoriilor

Europarlamentarul Cristian Terheș despre MIZERIA PROGRESISTĂ numită Certificat Verde

CENZURA PROGRESISTĂ CONTINUĂ CHIAR ACUM: YouTube suspendă Right Side Broadcasting Network (RSBN) ÎNAINTE DE RALIUL TRUMP

Twitter Censors Gateway Pundit Articol despre condamnarea lui Biden de către Jeff Bezos și înțelegerea lui asupra economiei de bază

Sosirea îngrijorătoare a furnicii asiatice invazive cu ac (Brachyponera chinensis) în Europa

Vacanțe în Caraibe: Descoperiți stațiunile, plajele curate și pădurile tropicale ale Insulelor Virgine Britanice

LA CE BUN VACCINUL? ULTRAVACCINAȚII DIN MAREA PRTANIE LOVIȚI PUTERNIC DE COVID. Cazurile zilnice de Covid au atins un nou record de 119.789 pe măsură ce spitalizările cresc

Părerea Rusiei despre criza alimentară: Nu este provocată de războiul din Ucraina. Ponderea Ucrainei în comerțul mondial cu cereale e prea mic.

_ Marea Britanie își strânge cureaua: Cumpărătorii reduc consumul de mâncare, modă și mobilier

Vaccinurile ne accelerează infectarea ... RECORD Cea mai vaccinată comună din România are CEA MAI MARE rată de infectare din țară, și-a une incredibila cifră de 41,74 la mie

Putin avertizează NATO că „toată lumea va fi transformată în cenușă radioactivă” din cauza mișcărilor Ucrainei...

_ Președintele Trump va prezenta �2000 Mules� la mitingul din Pennsylvania vineri seara

Turcia iese la atac după summitul UE la care a participat și Iohannis: 'Decizii părtinitoare, lipsite de contact cu realitatea'

_ Nadiya Bychkova a lui Strictly este radiată când sosește pentru încă o zi de repetiții în turneu


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 57, afisate in 1 pagina.