09:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ China reduce la jumătate perioada de carantină pentru persoanele care sosesc din străinătate

China reduce la jumătate perioada de carantină pentru persoanele care sosesc din străinătate

Carantina pentru călătorii care sosesc în China din străinătate se reduce de la circa 21 de zile la şapte zile petrecute într-un hotel, la care se adaugă trei zile de monitorizare la domiciliu, a anunţat marţi Comisia naţională de sănătate din această ţară, potrivit AFP.

Noile reglementări reprezintă o schimbare majoră în ceea ce priveşte restricţiile de intrare în ţară impuse de China, care respectă de la debutul pandemiei o strategie strictă, denumită ''zero Covid'', potrivit Agerpres.

Autorităţile de la Beijing au închis frontierele internaţionale în momentul propagării noului coronavirus, iar numărul curselor aeriene care sosesc în China rămâne redus pentru a reduce numărul cazurilor importate.

În ultimii doi ani, călătorii care sosesc din străinătate au fost nevoiţi să respecte o carantină costisitoare într-un hotel sau centru special.

Potrivit noii politici de control şi de prevenire a COVID-19, această carantină, denumită ''centralizată'', a fost redusă la şapte zile.

Din aprilie, un număr în creştere de oraşe-pilot, printre care şi Beijing, au redus deja la zece zile perioada de carantină centralizată pentru persoanele care sosesc din străinătate.

Puţinele curse aeriene internaţionale sunt în continuare anulate frecvent, întrucât Beijingul aplică un sistem de ''întrerupere imediată a circuitului'', care presupune suspendarea legăturilor aeriene atunci când este detectat un anumit număr de pasageri pozitivi.

Noile reguli se aplică şi persoanelor desemnate drept contacţi pe teritoriul Chinei, unde o carantină strictă se aplică de asemenea în cartierele care raportează cazuri pozitive.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ După înfrângerile din Georgia, Trump urmărește să o înlăture pe Liz Cheney din Wyoming...

_ In six months, TAROM will introduce a sales on board programme, similar to low-cost companies

_ De ce Biden desfășoară marca MAGA împotriva republicanilor...

_ Noua tehnică ar putea oferi perspective puternice asupra diferențierii celulare timpurii

_ Conte are starurile sale de la Tottenham mai mult decât pregătite pentru luptă, dar va avea nevoie de timp pentru a se echilibra

_ Dragoste la prima vedere - pentru tata! Paulina Gretzky dezvăluie că tatăl ei i-a spus să se „căsătorească” cu Dustin Johnson

_ Christina Hall este desculță lângă plajă în timp ce se alătură soțului Josh pentru o plimbare cu câinii lor

_ Luca din Love Island este trântit de telespectatori în timp ce un vânzător de pește susține că NU „bate” cu Gemma

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Circulaţia rutieră în zona pasajului Olteniţa-Popești Leordeni se închide două nopţi pentru montarea tablierului metalic

_ James Arthur s-a reîntâlnit cu fosta sa iubită Jessica Grist la doar opt luni după despărțirea lor

_ Poliția din Durham a amendat retroactiv o femeie pentru încălcarea regulilor Covid în câteva săptămâni de „Beergate”

_ Debate to focus on use of data science in energy

_ Mamele din Michigan strâng 39.000 de dolari pentru a hrăni camionagii din convoiul din Detroit, în timp ce regimul Biden îi spune lui Justin Trudeau să alunge convoiul cu o reprimare și mai dură

_ MAG: Cum a otrăvit politica Biserica Evanghelică...

_ Un candidat sprijinit de Donald Trump a câştigat în Ohio nominalizarea republicană pentru un loc în Senat

_ Măsura luată de CFR Călători în folosul cetăţenilor ucraineni refugiaţi în România

_ Rita Ora își arată silueta de invidiat într-un bikini minuscul în timp ce se bucură de soare pe o plajă din Sydney

_ Gena descoperită în apa din Georgia o posibilă amenințare globală

_ VIDEO Violență extremă a unui angajat Glovo care lovește brutal un bătrân ce a căzut inconștient pe asfalt -Poliția îl caută pe agresor căruia i-a deschis dosar

_ Arsenal anunță că Calum Chambers a devenit al treilea jucător al Gunners care a contractat coronavirus

_ Muzician, 35 de ani, ucis într-un bungalou de 350.000 de lire sterline, era vizat de adolescenți traficanți de droguri care comercializau cocaină

_ Eric Trump dezvăluie mai multe detalii despre raidul FBI Mar-a-Lago

_ Un scandal foarte britanic: Claire Foy este prezentată ca ducesa de Argyll în primul trailer al dramei BBC

_ Prințesa Charlene și Prințul Albert participă împreună la ceremonia de deschidere a Festivalului TV de la Monte Carlo

_ Teatrul politic: Grupul de simulare al lui Pelosi din 6 ianuarie angajează un director de rețea TV �ntr-o �ncercare nerușinată de a transforma audierea de joi �n �Must See TV�

_ Francezul Corentin Moutet, descalificat la turneul ATP de la Adelaide

_ Bărbat, 33 de ani, „înjunghie un bărbat de 20 de ani cu o pereche de foarfece și agresează alți 10”

O NOUĂ TEMBELIZARE IMPUSĂ DE PROGRESIȘTI FEMEILOR. Tendința TikTok vede femeile revendicând termenul „bimbo” și glumând despre faptul că sunt „fete anti-alege-mă”

SUA. Comitetul de informații al casei vorbește despre noile arme biologice ADN care pot viza o singură persoană

ÎNCĂ O MIZERIE PROGRESISTĂ. Film cu Călugărițe Lesbiene. Asta le-a trecut prin cap, neomarxiștilor, în încercările lor repetate de a distruge credința. Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasist film din acest an”

_ Angela Rayner, de la Labour, își arată extractorul de ultimă generație cu telecomandă

Insectele care hibernează refac mușchii la cerere

Cupa Africii Națiunilor 2021: Date, format, canal TV, grupe, lista jucătorilor din Premier League

_ Delfinul atacă antrenorul în timpul spectacolului de la Miami Seaquarium...

_ Acestea sunt cele mai bune băuturi spirtoase de cumpărat de la Dan Murphy's cu sub 35 USD

_ Candice Accola din The Vampire Diaries cere divorțul de Joe King după șapte ani de căsnicie

_ Mama îl duce pe fiul de 18 ani la secția de poliție după ce l-a recunoscut ca suspect în jaf de tren din Chicago

_ Lily Collins poartă o rochie de lungime maxi din piele maro la evenimentul Living Proof din Los Angeles

_ Leigh-Anne Pinnock, de la Little Mix, este radiată în timp ce pozează alături de gemenii ei și logodnicul Andre Gray

UK. Se deschide un magazin fără nici un vânzător și fără nici o plată la iesire. Aldi deschide primul magazin fără checkout în Greenwich

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

_ Macy Gray vorbește despre problemele trans într-un interviu fără restricții cu Piers Morgan

_ Jersey Shore: Vacanță în familie: Angelina Pivarnick merge în Mexic pentru a vedea un tip nou în timp ce soțul se mută

Doar ciuma bubonică mai lipsea - Autoritățile chineze anunță un caz de infecție la om

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

_ Christina Hall este „fericită”, fostul ei soț Tarek El Moussa așteaptă un copil cu Heather Rae Young

_ LIVE: Pelosi ține un briefing despre călătoria ei în Taiwan

_ Migrantul face semnul „V pentru victorie” al lui Churchill la aterizarea în Dover

_ Războaiele cu litiu: Cum ar putea California să ajute SUA să concureze cu China

_ Principalele cauze ale morții în SUA în timpul pandemiei de COVID-19

_ Ofițerul de poliție din Ottawa este acuzat de abatere pentru că a investigat potențiala legătură între moartea copiilor și starea de vaccinare a părinților

_ De ce sunt mai optimist pentru Marea Britanie în 2022 decât aproape oriunde altundeva în lume, scrie NIALL FERGUSON

_ Părul cenușiu își poate recăpăta culoarea – dacă scapi de stres

_ LABASH: Bisericile politizate Îl aruncă pe Hristos din creștinism...

_ Cercetătorii își propun să transforme aerul marțian, murdăria și lumina soarelui în fier

_ Retailerii europeni sting luminile şi reduc orele de funcţionare pentru a economisi energie

_ Ultima frontiera? Doar o felie de cârnați spanioli


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 82, afisate in 2 pagini.