15:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Curtea Supremă din SUA: autorităţile nu-i pot interzice unui antrenor de liceu să se roage pe teren

Curtea Supremă din SUA: autorităţile nu-i pot interzice unui antrenor de liceu să se roage pe teren

Curtea Supremă din SUA a decis că autorităţile şcolare nu pot interzice unui antrenorul de fotbal dintr-un liceu american să se roage pe teren, după meciuri, potrivit CNN.

Curtea Supremă a decis luni că autorităţile şcolare din statul Washington au încălcat drepturile prevăzute de Primul Amendament în cazul unui antrenor de fotbal de liceu.

Acesta şi-a pierdut locul de muncă pentru că s-a rugat pe teren după meciuri.

Decizia curţii a fost adoptată cu 6-3.

„Constituţia şi cele mai bune tradiţii ale noastre îndeamnă spre respect reciproc şi toleranţa, nu spre cenzură şi suprimarea, atât pentru opiniile religioase, cât şi pentru cele nereligioase", a explicat judecătorul Neil Gorsuch care a militat pentru adoptarea deciziei.

Instanţa a considerat că rugăciunile antrenorului reprezintă un demers privat, protejat de Primul Amendament, care nu poate fi restricţionat de către autorităţile şcolare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Investiția în bioplastice crește pe măsură ce piața se extinde

_ Un vrâncean şi fiul său, duşi la spital după un incendiu izbucnit din cauza unei oale

_ Vești colosale pentru tinerii români! Pot beneficia de sume de zeci de mii de lei

_ ReinventedLives Emil Ninu, former footballer turned into financial education expert

_ Novak Djokovic, în sferturi la Roland Garros

_ Ronald Gavril, victorios prin KO în faţa mexicanului Edgar Romero, la Cancun

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Canada sancţionează 21 de apropiaţi ai preşedintelui Putin, instituţii financiare şi bănci din Rusia

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

_ Promisiunea lui Ciolacu pentru copii de ziua lor: 'Sperăm să fim nişte politicieni mai buni'. Care este cea mai dragă amintire a lui din copilărie

_ Cătălin Chirilă (C-1), locul patru în finala probei de 5.000 m, la Cupa Mondială de la Poznan

_ Femeie grav rănită după ce o maşină s-a răsturnat pe DJ 102H - Șoferul era băut

_ Retailerii europeni sting luminile şi reduc orele de funcţionare pentru a economisi energie

_ Meta strânge 10 miliarde de dolari în prima sa ofertă de obligațiuni

_ Descoperită o nouă pitică maro slabă, îndepărtată și rece

_ Sentimentul întreprinderilor mici rămâne scăzut pe măsură ce firmele se luptă cu inflația

_ Datoria publică a Rusiei a atins un maxim istoric: se prefigurează o criză de proporții la Moscova

_ Interdicţia UE asupra importurilor de cărbune din Rusia va intra în vigoare joi. Cât de puternic va fi afectată economia rusă

_ Reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe tema situaţiei de la Centrala nucleară Zaporojie

_ Irlanda interzice participarea jucătoarelor de rugby transgender

_ Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi: În mod normal plecăm cu şansa a doua în retur, dar oarecum echilibrăm balanţa

_ „Ceasul solar” nou descris poate prezice cu exactitate evenimentele ciclului solar cu ani înainte

_ Nava spațială sud-coreeană lansată pe Lună, prima țară din țară

_ Ultima frontiera? Doar o felie de cârnați spanioli

_ Suspect arestat în uciderea a 2 bărbați în New Mexico, toți fac parte din comunitatea musulmană locală

_ China înființează un grup de resurse minerale pentru a-și consolida puterea de negociere pe piața globală

_ AG Merrick Garland ar putea fi pus sub acuzare din cauza raidului FBI Trump: senatorul Rand Paul

O NOUĂ TEMBELIZARE IMPUSĂ DE PROGRESIȘTI FEMEILOR. Tendința TikTok vede femeile revendicând termenul „bimbo” și glumând despre faptul că sunt „fete anti-alege-mă”

_ Remediu dietetic natural pentru insomnie

_ Grupul de modă PVH, care deţine Calvin Klein şi Tommy Hilfiger, lucrează cu 5 fabrici din România

_ Angajaţii din Capitală, Cluj, Sibiu şi Timiş sunt plătiţi cel mai bine. Care sunt salariile medii nete

_ Alertă la Gara de Sud din Ploieşti: Locomotiva unui tren de călători a luat foc

_ Creditorii Ucrainei acceptă îngheţarea pe doi ani a datoriei de 20 miliarde de dolari în străinătate

_ Cel puţin şase morţi în urma unui atac rus în estul Ucrainei

_ Estonia l-a convocat pe ambasadorul rus pentru a cere explicaţii după încălcarea spaţiului său aerian

_ #MeToo: un tribunal din China a respins apelul unei stagiare TV într-un caz celebru

_ Preţurile de consum din SUA au rămas neschimbate în iulie, pe fondul scăderii costului benzinei

_ Trump sugerează că agenţii FBI au plantat probe în reşedinţa sa. Crede că Biden a ştiut de operaţiune

_ Ministrul Energiei: Perioada de depunere a proiectelor pentru investiţii în încălzire centralizată, prelungită

_ China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA "principalul instigator" în criza din Ucraina

_ Armata rusă a început antrenamentele cu drone iraniene, consideră SUA

_ Jurnalista Marina Ovsyannikova a fost arestată. L-a numit criminal pe Putin

_ Rusia lovește puternic în estul Ucrainei - Cel puțin șase persoane au murit

_ Simona Halep, victorie în două seturi la Toronto - Cu cine va juca în turul următor

_ Căpitanul echipei de fotbal CFR Cluj, Mario Camora: Trebuie să redevenim echipa din ultimii ani în cupele europene (Video)

_ Viorica Dăncilă și Carmen Dan ar putea fi audiate în dosarul 10 august - Anunțul făcut de procurorul general Gabriela Scutea

_ Supercupa Europei - Echipele de start: Real Madrid - Eintracht Frankfurt

_ După ce a depășit infecția cu noul coronavirus, Joe Biden pleacă într-o vacanță pe plajă în Carolina de Sud

_ Tariful gigacaloriei în București: Ce spune Nicuşor Dan că se va întâmpla la iarnă

_ Nouă jucători români de tenis s-au calificat în optimile turneului ITF de la Curtea de Argeş

_ Ucraina anunță ofensiva: 'Recuperarea Crimeii este ceva care trebuie să se întâmple'

_ Două persoane au fost rănite într-un accident cu patru maşini în Hunedoara, pe DN76 Brad-Deva

_ Incendiul de la depozitul de petrol din Cuba este sub control, anunţă oficialii

_ Germania intenţionează să oblige oraşele să instaleze mai multe fântâni cu apă potabilă în spaţiile publice

_ Ministrul Muncii, replică pentru Florin Cîțu: Ce efect are de fapt supraimpozitarea contractelor part-time

_ Echipa masculină de handbal CS Dinamo București a câştigat meciul amical cu Potaissa Turda

_ General ucrainean: 'Credeți-mă, situația noastră nu este atât de rea pe cât crede toată lumea'

_ VIDEO | Arde o locomotivă electrică în Gara Ploiești Sud - Flacără deschisă și degajări mari de fum

_ Studiu: Coronavirusuri înrudite cu SARS infectează anual circa 66.000 de persoane în Asia de Sud-Est

_ Încă un indiciu despre originea lunii


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 207, afisate in 4 pagini.



ieri 20:09 _ Vin alfresco