13:49
Comentarii Adauga Comentariu

_ Crimă la Mangalia! 15 ani şi 3 luni de închisoare pentru tânăra care și-a ucis prietena și a băgat-o într-o geantă

Crimă la Mangalia! 15 ani şi 3 luni de închisoare pentru tânăra care și-a ucis prietena și a băgat-o într-o geantă

"În principal, din câte observ, instanța s-a orientat către o pedeapsă minimă și nu către una maximă, iar în funcție de dorințele familiei, vom decide dacă depunem sau nu apel împotriva acestei hotărâri", a declarat avocatul Adrian Cuculis, citat de Mediafax.

Crima a avut loc în vara anului trecut. Fata în vârstă de 18 ani ar fi atacat victima, tot în vârstă de 18 ani, cu sălbăticie, apoi a ucis-o cu un cuțit. Corpul tinerei a fost apoi introdus într-un geamantan și abandonat sub o bancă.

Loredana Atănăsoaie, principala suspectă în cazul crimei din Mangalia din august 2023, în care o tânără a fost ucisă și băgată într-un geamantan, a fost condamnată acum în primă instanță. Miercuri, 10 aprilie 2024, Tribunalul Constanța a decis condamnarea tinerei la 15 ani și 3 luni de închisoare. Această decizie nu este definitivă.

Tânăra a fost trimisă în judecată de procurori și este acuzată de omor, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces ilegal la un sistem informatic.

Cauza a fost investigată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Trebuie subliniat faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată sunt etape și măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situație să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură orice persoană acuzată.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Vânătoarea de oameni în curs de desfășurare pentru șoferul care a făcut gogoși și a deformat muralul „Pride” în Florida – va fi acuzat de infracțiune (VIDEO)

Minciuna și Dezinformarea intermediarului soroșist Bolojan: "Garanțiile de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, sunt pentru tot flancul estic". PĂI SECURITATEA FLANCULUI ESTIC E DEJA GARANTATĂ DE ART. 5 AL NATO, Bolovane mincinos

_ Femeia supranumită „Regina biletelor” este condamnată la patru ani de închisoare, la peste 6,5 milioane de lire sterline, promovând cumpărarea și vânzarea de bilete de afaceri la „scală industrială”

_ Soapwatch cu JACI STEPHEN: Tragicul secret îngropat al lui Toyah

_ Populara emisiune TV animată de preșcolar din Australia prezintă un cuplu de lesbiene

_ Muhammad Taha: Eroul agent de securitate Westfield, înjunghiat în lupta cu Joel Cauchi, face o cerere disperată de ajutor în timp ce se confruntă cu DEPORTAREA - în ciuda faptului că lui „Bollard Man” i se oferă cetățenia instantanee


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 6, afisate in 1 pagina.