17:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Prefectul Bucureștiului le ordonă primarilor să se implice mai mult în recensământ: Bucureștenii mai au 3 zile la dispoziție pentru autorecenzare

Prefectul Bucureștiului le ordonă primarilor să se implice mai mult în recensământ: Bucureștenii mai au 3 zile la dispoziție pentru autorecenzare

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, le cere autorităţilor o mai mare implicare în promovarea autorecenzării, a cărei rată este de aproape 60%, având în vedere că perioada pentru această etapă a recensământului a fost prelungită până vineri, precum şi identificarea de noi modalităţi de recrutare a recenzorilor pentru faza de recenzare faţă-în-faţă.

Peste 10.100.000 de chestionare au fost trimise la nivelul întregii țări, dintre care 1.035.213 doar din București.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei, în vederea pregătirii recenzării faţă-în-faţă şi cunoaşterii dificultăţilor întâmpinate în derularea procesului de recensământ, Toni Greblă a convocat, marţi, la o şedinţă de lucru, conducerea Direcţiei Regionale de Statistică a Municipiului Bucureşti şi secretarii generali ai celor şase autorităţi locale din Bucureşti. La întâlnire a participat şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei.

Solicitarea lui Toni Greblă ca autorităţile să se implice mai mult în promovarea autorecenzării şi identificarea de noi modalităţi de recrutare a recenzorilor pentru recenzarea faţă-în-faţă a fost făcută având în vedere "importanţa deosebită a procesului de recensământ, ţinând cont de efectele benefice majore, cu implicaţii în distribuirea corectă şi eficientă a fondurilor bugetare, elaborarea de proiecte relevante, asigurarea reprezentativităţii comunităţilor şi implementarea de politici publice utile", au adăugat reprezentanţii Prefecturii Capitalei.

Autorecenzarea mai este disponibilă până la miezul nopții de vineri, urmând ca din 30 mai recenzorii să meargă în locuințele în care persoanele nu s-au autorecenzat sau nu le-au fost validate chestionarele în etapa de autorecenzare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Greșelile obișnuite care înseamnă gătit la modă pe lot te pot lăsa cu burtă supărată

_ Vedeta Australian Survivor, Shayelle Lajoie, își arată fizicul rupt în timp ce face surf

_ Lisa Hochstein îl acuză pe fostul Lenny de „comportament volatil” care a făcut-o „să fugă” din conacul lor de 52 de milioane de dolari

_ Jennifer Lopez împărtășește un moment dulce cu Emme în timp ce se întâlnesc pe platourile de filmare ale filmului lui Ben Affleck

_ Ever Alot, nava-container cu cea mai mare capacitate de încărcare din lume

_ Ghislaine Maxwell se află înaintea condamnării lui Jeffrey Epstein pentru traficul sexual, spun procurorii

_ Emily Ratajkowski arată senzațional într-o rochie albastră potrivită la spectacolul Marc Jacobs din toamna 2022

_ În mijlocul unui potop de pasiune pe ecranele noastre, MAGGIE ALDERSON salută Insula Iubirii cel mai sexy program

Rușii din nou în ofensivă. Bătălia pentru estul Ucrainei: Forțele ruse se îndreaptă spre Lysychansk

_ Ion Cristoiu: Presa care vrea Război!

_ Gastronomii se adună în turmă la restaurantul The Dynasty al clubului Canterbury League, numit o bijuterie ascunsă din Sydney

_ INSANE Senatorul Elizabeth Warren sugerează să se pună TENTS Planned Parenthood pe teren federal pentru a efectua avorturi �n statele interzise

_ Infractorii care sunt condamnați la un pic de „muncă de acasă” în timp ce prestează muncă în folosul comunității

_ Demi Jones din Love Island îl laudă pe doctor pentru că i-a salvat viața în timpul luptei „traumatice” împotriva cancerului tiroidian

_ Cum să câștigi un kilogram de miel proaspăt pentru doar 8 USD în loc de 20 USD la Woolworths: oferte de masă

_ Președintele francez Emmanuel Macron �l apucă de braț pe Joe Biden și �i spune că roagă Arabia Saudită pentru că mai mult petrol nu va funcționa (VIDEO)

_ Bărbații din spatele închisorii de la Alcatraz sunt încă în libertate? US Marshals și-au actualizat imaginile

_ Soția lui Bam Margera, Nicole Boyd Margera, speră că alumul Jackass se întoarce la centrul de dezintoxicare din Florida

_ Ekin-Su Culculoglu din Love Island „a avut o serie de întâlniri cu Josh Patterson de la Made In Chelsea”

_ RICHARD LITTLEJOHN: Escroci? Nu, scuze... tipul greșit de cupru

_ Este aceasta o modalitate de a opri tremurul Parkinson? Inventor este convinsă că creația ei poate ajuta mii de oameni

_ CONȚINUT GRAFIC AVERTISMENT: Jucătorul din Sunshine Coast rugby league rămas în agonie cu brațul în unghi drept

_ Emma Răducanu insistă că „poate concura cu oricine” după victoria la debutul ei pe terenul central

_ Sărbătorile zilei de 28 iunie

_ Plen comun al Parlamentului pentru aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic dintre România şi SUA

_ URMĂȚI: Videoclip �n flux live: �nt�lnirea privind integritatea electorală din Arizona

_ Cristian Băcanu (PNL) atacă liderii PSD care vorbesc fără să aibă o înţelegere înainte în coaliţie despre impozitare progresivă: O să dorm bine la noapte

_ În interiorul evadării romantice turcești a lui Rebel Wilson și Ramonei Agruma

_ Bella Hadid își arată stilul într-o jachetă bomber când sosește la prezentarea de modă Marc Jacobs

_ Telefoanele sunt mai periculoase decât scaunele de toaletă. Pot favoriza transmiterea microbilor

_ Everton NU este interesat să vândă Anthony Gordon și Richarlison într-o afacere dublă cu Tottenham

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Ţara De Care N-are Nimeni Nevoie

_ 4WD arătură prin Cahills Crossing în Kakadu înconjurat de crocodili

_ NASSER HUSSAIN: Jack Leach a fost sub presiune să livreze și a făcut-o într-un mod spectaculos

_ Peste 40 de persoane găsite moarte în interiorul tractorului-remorcă în Texas, spun oficialii

_ Rolul lui Michael Vaughan la BBC este revizuit, în timp ce grupul de diversitate critică decizia de a rămâne cu el

_ Christine Quinn îmbracă ținuta „Monogram” a lui Marc Jacobs la spectacolul de defilare AW/22 al designerului din New York

_ Thor: Love and Thunder Premiera Sydney: Chris Hemsworth se freacă cu reality TV has-beens

_ Hasbulla nu va poza cu fanii de sex feminin în timpul viitorului său turneu în Australia

_ Andy Murray SE AFACE din cauza acuzațiilor de lipsă de respect după ce a adoptat tactica lui Nick Kyrgios la Wimbledon

_ Eoin Morgan va confirma marți retragerea Angliei, în timp ce îi transferă căpitanul lui Jos Buttler

_ Pre-sezonul începe aici: fiul lui Cristiano Ronaldo poartă un top de la Manchester United în timp ce se antrenează împreună

_ Medvedev, încă o ameninţare directă la adresa Occidentului: Va fi Al II-lea Război Mondial

_ Manchester United aproape de a conveni cu Barcelona asupra mijlocașului Frenkie de Jong

_ Anchetă de crimă în legătură cu moartea lui Zara Aleena în Ilford: Prietenul și familia îi aduce un omagiu aspirantului avocat

_ Anchetă de crimă în legătură cu moartea lui Zara Aleena în Ilford: Prietenul și familia îi aduce un omagiu aspirantului avocat

_ „Cunosc băieți din prima linie... câțiva sunt morți”: Emoțiile merg mult înaintea cravatei întregi ucrainene

_ Lucrătorii din post-livrare vor veni pentru a verifica persoanele în vârstă în timpul rundelor lor, ca parte a noului program

_ Wimbledon: serviciul la subrat lui Andy Murray împotriva lui James Duckworth îl uimește pe John McEnroe

_ Helena Bonham Carter poartă o perucă roșie și o rochie crem în timp ce filmează serialul ITV Nolly în Manchester

_ Daniel Morar: „Problema în CCR este pregătirea profesională. Nu te poţi duce la CCR să înveţi Dreptul”

_ 'Fă-ți nasul departe de treburile mele!' Gemma din Insula Lovelor se înfurie la Ekin-Su pentru că este un „cap nenorocit”

_ Viețile supraviețuitorilor s-au spulberat după cutremurul devastator din Afganistan

_ Summit-ul G7: Brigitte Macron și Carrie Johnson parteneri principali la evenimentul de biatlon

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Alex Scott de la BBC primește amenințări cu moartea online

_ Violatorul căruia i s-a permis să rămână în cămin de îngrijire a atacat o victimă a demenței, potrivit instanței

_ Site-urile de ură folosesc argumentul mai larg al avortului pentru a răspândi rasismul și extremismul

_ Will Jordan cel mai recent All Black a fost forțat să iasă din Irlanda Test de Covid

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

Medvedev atacă România: În Transnistria trăiesc circa 220.000 de cetățeni ruși


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1239, afisate in 21 pagini.



ieri 14:37 _ Po seacă
ieri 06:21