23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Povestea scenei XXX de pe Columna lui Traian. Cum a refuzat sora regelui Decebal avansurile împăratului Traian

Legenda

Împăratul roman Traian s-ar fi îndrăgostit de sora regelui dac Decebal, potrivit unor legende vechi, care își au originea în scrierile autorului latin Dio Cassius și într-o scenă încărcată de simboluri, sculptată pe Columna lui Traian.

Una dintre legendele fascinante ale poporului român îi are ca protagoniști pe împăratul Traian și fiica (sora) regelui Decebal. Se spune că împăratul roman s-ar fi îndrăgostit de Dochia, iar tânăra, în primejdie de a fi răpită, s-a rugat zeului Zamolxis să fie prefăcută într-o stană de piatră, pentru a putea rămâne pentru totdeauna în Dacia. Scena care ar fi inspirat legenda Dochiei a fost sculptată pe Columna lui Traian.

Legenda împăratului Traian, îndrăgostit de fiica regelui dac, Decebal, a devenit foarte populară începând din secolul al XIX-lea. Dochia, regina Daciei, a devenit subiectul unor povestiri populare, balade și colinde.

Etnologul Romulus Vulcănescu a susținut că există două teme principale legate de mitul Dochiei.

Prima legendă susține că Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei oștiri spre Sarmizegetusa, în ajutorul tatălui ei asediat în cetate. A ajuns prea târziu ca să despresoare cetatea, a fost și ea înfrântă de armata lui Traian și a fugit cu resturile oastei în munți, spre răsărit, scria Romulus Vulcănescu.

Împăratul Traian, care a văzut-o luptând și i-au plăcut curajul și frumusețea ei, a urmărit-o cu o parte din oaste și când a fost aproape să o prindă, oastea dacă s-a rupt în două, o parte a ținut piept romanilor și alta s-a retras în munți cu prințesa Dochia.

"Înfrângând ostașii principesei, împăratul a înaintat în munți în căutarea Dochiei, care, văzându-se și ea prinsă, ordonă ostașilor ce o însoțeau să o lase singură și să urce culmile, derutându-i pe urmăritori. Dochia rămase singură și s-a ascuns după o stâncă, a căzut deznădăjduită în genunchi și a rugat pe Zamolxis, zeul zeilor, să o apere, să nu o lase să fie pângărită de împărat. Și atunci Dochia a fost prefăcută într-o bătrână ciobăniță, cu câteva oi lângă ea. Oastea romană, în frunte cu Traian, s-a oprit în fața bătrânei și a întrebat-o dacă a văzut încotro a fugit prințesa dacă. Baba Dochia a arătat spre miazăzi, iar împăratul a purces într-acolo. Și a rămas Baba Dochia stăpână pe acel ținut și de atunci poate încă mai trăiește în munți", relata Romulus Vulcănescu, în volumul "Mitologie Română" (Editura Academiei RSR - 1957).

Baba Dochia, preschimbată în stâncă

A doua legendă explică forma unei stânci din Munții Ceahlău, despre care se spune că ar fi fost, de fapt, închipuirea Babei Dochia, pietrificată după ce l-ar fi sfidat pe Gebeleizis, zeul intemperiilor, împreună cu cele 20 de oi ale sale. Statuia Dochiei ar fi servit ca idol pentru ritualurile păgâne, susțin istoricii. În "Dochia si Traian", de Gheorghe Asachi, Dochia este eroina unei legende românești. Pastorița, fiică a lui Decebal, este urmărită de Traian și, împreună cu oile sale, s-a prefăcut în stâncă. Stânca pietroasă ca o icoană nu încetează însă a iubi, ceea ce face ca din al ei plâns "să se nască ploaie, Tunet din al ei suspin". Având ursita ei care o priveghează, adeseori, "Dochia Preste nouri luminează / Ca o stea pentru păstori". Se realizează un frumos portret fizic și moral, din care se desprind trăsăturile dragostei de pământul natal. Invocarea lui Zamolxis, zeul suprem în religia geto-dacilor are atribute profetice și ocrotitoare pentru Dochia.


Dumitru Almaș, în "Povestiri istorice" (Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1982), îi dă o notă romantică legendei:

Decebal avea o soră numită Dochia. Era așa de tânără, de vitează și de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis:
– Te-am văzut, Dochia, cu cât curaj ți-ai apărat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, când eu l-am biruit pe fratele tău Decebal și am cucerit Dacia, iar războiul s-a sfârșit, vreau să vii cu mine la Roma. Vei trăi acolo în bogăție și mărire, în palatul meu cel cu pereți auriți și împodobit numai cu lucruri scumpe.
– Mulțumesc, împărate, a zis Dochia. Admir vitejia și bunătatea ta. Dar eu la Roma nu pot merge.
– De ce?
– Pentru că sunt sora lui Decebal. Iar el și-a curmat singur zilele ca să nu ajungă prizonierul tău. Oricât de frumos ar fi palatul tău, eu acolo tot o biată roabă aș fi. Și apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dacă vrei, însoțește-le cu romani de-ai tăi, să se zămislească un nou popor, care să aibă în firea lui dârzenia și vitejia noastră și măreția voastră. Eu însă de aici nu plec, voiesc să mă îngrop aici, în pământul sfânt al Daciei.
Traian împăratul i-a ascultat povața. Dar când a aflat că Dochia a luat o turmă de mioare, s-a făcut păstoriță și a urcat în munți, departe, s-a supărat foc. Fiind el împărat mare și puternic, a vrut ca măcar sora lui Decebal să-i fie ca o podoabă în carul de triumf. Și-a luat câțiva ostași credincioși și a pornit în urmărirea Dochiei. A mers zile și săptămâni, peste dealuri și văi. A găsit-o abia în vârful muntelui Ceahlău: păștea oile, pe un plai înclinat către soare, cu iarbă deasă și flori multe albe, roșii și albastre.
– Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine!
– Nu, împărate! Mai bine mor ca fratele meu Decebal, decât s-ajung roabă.
– Îți vreau binele, Dochia: ai să trăiești în mare bogăție!
– Dacă-mi vrei binele, lasă-mă în țara mea, aici, în Dacia.
– Neîduplecato! Te iau cu de-a sila. Te răpesc!
Și a și făcut semn ostașilor s-o prindă. Speriată, Dochia a ridicat mâinile spre cer și a șoptit:
– Stană de piatră mă fac și rămân aici în țara mea!
În adevăr, cât ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasă, cu toate mioarele ei, răspândite pe pajiște, s-au prefăcut în stânci, înfipte în piatra muntelui. Traian a încremenit și el de uimire. Când și-a venit în fire, a zis:
– N-am ce face; dacii,bărbați si femei, sunt legați de țara lor ca munții și stâncile lor. Nu pot decât să ascult sfatul Dochiei si să aduc aici cât mai mulți romani.
Și zicând așa, Traian s-a întors la Roma.
Iar pe muntele Ceahlău se vede și azi o stâncă înaltă, ca o păstoriță, iar în jur câteva zeci de stânci răsfirate pe plai, ca niște oi brumării. sursa: Dumitru Almaș, Povestiri istorice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1982.

 

Izvoarele Istorice

Legenda împăratului Traian îndrăgostit de prințesa dacă își poate avea originile în scena cu numărul 30 de pe Columna lui Traian și în relatările istoricului latin Dio Cassius, cel care a oferit cele mai multe informații despre războaiele daco-romane.

Misterul scenei numărul XXX de pe Columna lui Traian
În fresca de pe columnă este înfățișat împăratul Traian și doi dintre camarazii săi, asistând la urcarea unei tinere prizoniere pe o corabie de pe Dunăre. Tânăra cu înfățișarea unei prințese ține un prunc la sân și privește spre un grup de femei dace, rămase în urmă, în timp ce împăratul roman pare să îi acorde o atenție deosebită. Episodul este bogat în semnificații, susțin cercetătorii, cei mai mulți considerând că scena înfățișează capturarea surorii lui Decebal de către romani.

"Suntem informați despre acest episod printr-un pasaj păstrat din Istoria romană a lui Cassius Dio (LXVIII, 9), în care e vorba de motivele care l-au determinat până la urmă pe regele dac să accepte asprele condiții de pace impuse de Traian, după ce făcuse mai multe încercări de tergiversare.

"Traian cuceri munții fortificați și găsi între zidurile lor armele, mașinile de război și steagul, care fuseseră mai înainte luate de la Fuscus.

De aceea și mai ales pentru că Maximus capturase în același timp și pe sora lui Decebal, și o cetate puternică, regele dac se arăta gata să consimtă la tot ceea ce i s-ar porunci, nu în intenția de a se ține de cuvânt, ci de a mai răsufla deocamdată".

Confruntând acest paragraf al lui Cassius Dio cu scena XXX de pe Columna Traiană, se constată coincidențe cu totul izbitoare.

Textul confirmă întru totul capturarea unei femei dace de rang înalt, precizând și situației ei eminentă în familia regală dacă, ceea ce explică interesul deosebit pe care, în scena respectivă, Traian însuși i-l acordă.

În plus, atestă împrejurarea că această captură s-a produs cu prilejul cuceririi unei fortărețe importante, desigur aceea în care se află edificiul pe care îl vedem incendiat pe Columnă",

scrie Radu Vulpe, autorul volumului "Columna lui Traian" (2002 cIMeC – Institutul de Memorie Culturală).


Preluare: Adevărul.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Liber la nunți cu 30 de participanți în Marea Britanie. Autoritățile londoneze pregătesc și alte măsuri de relaxare

Tesla își mărește producția pentru Modelul 3

Povestea lui Big Bud 747, cel mai mare tractor din lume. Cum s-a născut și de ce a dispărut mastodontul de 50 de tone

Ed Sheran lansează un nou album. Artistul care în trecut a dormit pe străzi deține un imperiu imobiliar și se ocupă cu apicultura

Statistici versus realitate. Doar 59 de români au plecat să lucreze în construcții în Germania în 2020, spune Inspecția Muncii. Realitatea este că sunt 700.000 de români pe șantierele din străinătate

Cel puțin șase morți în urma unui incident armat produs în Statele Unite

Francezii au ieșit în stradă cu zecile de mii de dragul ecologiei

Șirul erorilor de raportare a deceselor cauzate de COVID-19. Ministrul Sănătății iese la raport

PSG pierde puncte importante în remiza cu Rennes și e pe cale să rateze titlul în Franța

Coronavirus în România, 10 mai. Bilanțul zilei de luni

Universitatea Craiova a pierdut a treia partidă consecutiv, fiind învinsă de FC Botoșani, scor 2-3

România importă energie scumpă, după ce unitatea 2 de la Cernavodă a fost oprită

HOROSCOP 10 mai: Lipsa de stabilitate le preocupă pe aceste zodii. Ce trebuie să facă pentru remedia situația

Dispariție misterioasă din apropierea disidentului rus Aleksei Navalnîi. Poliția rusă a intrat în alertă

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Eurocasa mea

GENERAȚIA TÂNĂRĂ ANUNȚĂ MITINGURI DE PROPORȚII: Lovim in inima Sistemului; Următorul Miting 21 Dec; #Protest National in Bucuresti

Oltenii sunt așteptați să se vaccineze pe stadionul "Ion Oblemenco"

Melinda Gates se pregătea din 2019 să divorțeze. O îngrijorau legăturile soțului cu un condamnat la închisoare

Președintele Poloniei vine astăzi în vizită oficială în România. Cei doi șefi de state au programată o vizită în poligon

AC Milan s-a impus la scor de neprezentare în derby-ul cu Juventus

COMENTARIU Adrian Onciu | Dictatura Big Tech și conjurația tăcerii înaintea anunțului despre candidatura lui Trump la Casa Albă

700.000 de români sunt pe șantierele din străinătate. Inspecția Muncii vorbește de 59 români plecați

DailyMail - De ce Japonia a încetat să mai utileze vaccinul ROR anti Rujeolă-Oreion-Rubeolă (eng. MMR). Dacă acest vaccin e atât de "sigur" de ce Japonia l-a scos?

Elon Musk trimite Dogecoin pe lună. Criptomoneda "pune bazele comerțului interplanetar"

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

Cererea ca sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Vadim Tudor să fie depus la Senat A FOST RESPINSĂ DE SENAT. Dupa Ilie Sarbu si ceilalti senatori, Corneliu Vadim Tudor "nu avea dreptul moral sa fie depus in Senat"

O carte pe zi: "Crede în tine" de dr. Joseph Murphy

Meghan Markle, prima apariție televizată după controversatul interviu de la Oprah. Mesajul ducesei de Sussex pentru milioane de femei

Ion Cristoiu: Ca orice țară înapoiată, România exportă cu precădere materie primă și nu produse agricole fabricate

Banca Națională? NU: Banca Anti-Națională...Deși știe că creșterea ROBOR duce la accentuarea jecmănirii românilor, BNR prin bugetarul de-o viață ajuns multi-milionar Isărescu, sare la gâtul Guvernului ca să salveze profitul cămătăresc al Băncilor Străine

OPRIȚI JAFUL. NORVEGIA. Sistemul de taxare al Petrolului. Norvegienii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 78%. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5% : 3,5% redevențe şi 16% impozitul pe profitul sifonat

Ion Cristoiu interviu pentru canalul rusesc de stat Russia 1 "Condiţia României în UE de fată-n casă cu ziua şi suficient de urâtă pentru a nu-l interesa pe conaşu. Rolul decisiv în făurirea şi întărirea acestui complex l-au avut politicienii români"

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

COMENTARIU Marius Oprea | România, de la Coroana de Oțel, la Republica de Carton

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Președintele SUA Joe Biden va avea o intervenție la summitul Formatului București (B9)

Healthcare Trends VIDEO. Recuperarea post-COVID. Cum depistăm afecțiunile după boală? Adrian Tătăranu, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, despresursele de iradiere

Facebook Messenger bate un nou record de miliarde

Jurnalist împușcat în Irak în timp ce intra în casă. A fost internat cu "două gloanțe în cap și unul în umăr"

Real Madrid ratează șansa de a trece în fruntea clasamentului în La Liga, după 2-2 cu Sevilla

SUA. Houston, TEXAS. Fiul in moarte celebrala se bucura acum de Craciun dupa ce tatal sau cu arma in mana l-a aparat in spital impiedecand medicii sa-l scoata de la aparate

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

Netanyahu le-a dat cu flit neomarxiștilor federaliști de la UE, refuzând s-o primească pe Komisarul UE-ului Mogherini. Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, anulează vizita în Israel. Benjamin Netanyahu a refuzat întrevederea

Crime în serie împotriva invățământului românesc. Camera Deputaţilor a adoptat “tacit” Legea privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene. Învățământul privat ia banii celui de stat. Învățământul de stat e lăsat de izbelişte autorităților locale.

Sa fie oare adevarat? Comisarul.ro arunca din bomba: "Victor Ponta va demisiona marti 14 iulie. Președintele va convoca consultări și va propune un premier SURPRIZĂ".

Zeci de viruși par să folosească o bază ADN diferită, ADN-Z

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a transmis o scrisoare premierului Sorin Grindeanu prin care cer anchetarea activității și interzicerea fundațiilor sponsorizate de George Soros pe teritoriul României.

84 de Academicieni Români înjurați de HotNews.ro pentru că țin cu ȚARA. Hotnews.ro "Academia Română preia propaganda PSD: În pline proteste anticorupție, face apel la cetățeni să lupte pentru integritatea teritorială a României "

Horoscop februarie 2018. Cifrele benefice ale lunii februarie. Astea sunt zilele norocoase în februarie pentru fiecare zodie

Membru al Grupului Bildelberg și Prim-Vicepreşedinte al Comisiei Europene, olandezul Frank Timmermans, vorbește pe șleau de amestecul etnic programat: "Viitorul umanităţii nu va fi al comunităţilor construite pe o cultură anume, ci pe Diversitatea Totală"

Din România s-au furat păduri în valoare de 36 de miliarde de euro! Pădurarii spun că s-au furat, în total, 120 de milioane de metri cubi de lemn, în valoare de 36 de miliarde de euro, adică jumătate din datoria externă a României în acest moment!

Elena și fiul său de 6 ani au murit asfixiați într-o parohie din Italia. Rudele din România caută bani pentru repatrierea trupurilor

ALDE Gorj solicită organizarea unui referendum în Bumbești Jiu, unde autoritățile au decis amplasarea unui centru pentru migranți în imediata apropiere a două școli și a unei fabrici de armament

Viktor Orban: Oricare ar fi planurile imigranţilor de a folosi noi rute în Europa, "sigur nu vor trece prin Ungaria" Declarația vine după ce Ministrul Croat a declarat că "Refugiatii isi vor schimba ruta, o vor lua prin ROMANIA"

VIDEO. Primul grup de imigranti a intrat ilegal in Romania. Criza refugiaților Grup important de imigranţi, prins intrând ilegal în România. Imigrantii nu sunt refugiati. Ei sunt din Pakistan, Irak, Afganistan, Somalia și Maroc.

UNDE E PROCURATURA? Mușamalizarea Cauzei Morții Bebelușilor. Plus Manipularea și Minciuna Sistemului. NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE E-COLI, NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE BACTERIE UCIGAȘĂ. Rafila: "Bebelușii NU au o tulpină de eColi care să explice boala"

A doua întrebare a zilei. De ce nu se mai îmbolnăvește NIMENI, deși SURSA INFECȚIEI nu a fost găsită?

Pericol în preajma locuinței ducilor de Sussex: prințul Harry și Meghan Markle au fost avertizați. Ursul, filmat înainte de atac

Cum isi bate joc OMV-ul de romani. In SUA 1 litru de benzina la pompa e sub 2,18 lei. In Romania e de 2.5 ori mai mare. Pretul petrolului a scazut de 2.38 ori in ultimii 2 ani. OMV-ul si ceilalti care vand benzina in Romania fac superprofituri uriase


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 412, afisate in 7 pagini.