21:11 2024-03-01
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Navalnii a fost îngropat pe ritmurile lui Sinatra și a coloanei sonore din Terminator 2 (FOTO)Navalnii a fost îngropat pe ritmurile lui Sinatra și a coloanei sonore din Terminator 2 (FOTO)"Nu i-a fost frică şi nici nouă nu ne este frică!", au strigat susţinătorii lui Navalnîi, în pofida prezenţei numeroase a poliţiei în zonă. "Nu vom ierta", au mai strigat aceştia. Sicriul cu trupul lui Navalnîi a fost coborât în groapă sub acordurile piesei lui Frank Sinatra 'My Way', în timp ce mulţimea adunată în faţa cimitirului, care nu era lăsată de poliţie să intre, scanda 'Rusia va fi liberă', potrivit Meduza.io. Înaintea de aceasta, în timpul scurtei ceremonii de rămas bun desfăşurată la cimitir, din difuzoare a răsunat partea finală a coloanei sonore din pelicula "Terminator 2". După cum a explicat pentru Meduza.io Leonid Volkov, unul din aliaţii lui Navalnîi, acesta era filmul preferat al disidentului rus. Înainte de slujba religioasă, lângă biserica din cartierul Mariino din sud-estul Moscovei, unde a locuit Aleksei Navalnîi, s-a adunat o mulţime de câteva mii de oameni, formând un şir foarte lung pe trotuare. Importante dispozitive ale trupelor speciale au fost desfăşurate în zonă, forţele de ordine împânzind întreaga zona cu bariere de protecţie metalice. Ambasadorii SUA, Franţei şi Germaniei au fost prezenţi la funeraliile lui Navalnîi, iar printre cei care au venit au putut fi văzute şi trei personalităţi cunoscute ale opoziţiei ruse care se mai află încă în libertate: Evgheni Roizman, Boris Nadejdin şi Ekaterina Dunţova. În timpul funeraliilor, autorităţile au oprit internetul mobil în suburbia Mariino, potrivit directorului Societăţii pentru protecţia internetului, Mihail Klimarev. OVD-Info, grup independent axat pe monitorizarea şi combaterea represiunilor în Rusia, a indicat că poliţia a reţinut mai multe persoane în timpul funeraliilor lui Navalnîi. "Cel mai probabil aceasta s-a făcut pentru a intimida activiştii şi susţinătorii lui Navalnîi", indică organizaţia pe canalul său de Telegram. Poliţia rusă a procedat la cel puţin 45 de arestări vineri în timpul adunărilor de omagiere, potrivit OVD-Info, dar cele mai multe arestări au avut loc nu la Moscova, ci în alte oraşe, unde oamenii au ieşit pentru a depune flori la monumentele victimelor represaliilor sovietice şi a aduce astfel un omagiu lui Aleksei Navalnîi. "În total, OVD-Info are cunoştinţă de 45 de reţineri" pe moment, a indicat această organizaţie neguvernamentală pe Telegram. Şase dintre aceste persoane au fost arestate la Moscova, alte arestări au avut loc în oraşe precum Novosibirsk, în Siberia, sau în regiunea Voronej. Zeci de mii de ruşi s-au adunat vineri în Mariino, o suburbie din sud-estul Moscovei, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Aleksei Navalnîi, care a fost înmormântat într-un cimitir situat în aceeaşi zonă îndepărtată de centrul Moscovei, într-o dovadă clară de sfidare faţă de cel pe care susţinătorii săi îl consideră responsabil de moartea sa în urmă cu două săptămâni în închisoare, preşedintele Vladimir Putin, potrivit EFE. Cozile celor care au venit pentru a-şi lua rămas bun de la Navalnîi se întindeau pe mai mulţi kilometri, o scenă care nu s-a mai văzut în această ţară de mulţi ani. În aşteptarea unui număr mare de simpatizanţi, Biserica Icoana Maicii Domnului din Mariino a fost înconjurată de un dispozitiv de poliţie fără precedent, format din sute de poliţişti. "Ruşii se trezesc din letargie", a declarat un pensionar pentru EFE, adăugând la urechea reporterului: "Chiar dacă am 74 de ani, dar dacă va fi nevoie, voi merge pe baricade!". Când clopotele au bătut, oamenii au ridicat garoafe roşii în sus în onoarea lui Navalnîi. Doar câteva sute de persoane au participat la slujba religioasă, dar zeci de mii de oameni s-au adunat la cimitirul Borisovo până seara târziu, la cererea expresă a mamei. Mulţi nu şi-au putut stăpâni lacrimile. Alţii au înfipt la propriu flori şi lumânări în zăpadă. Nu au fost doar tineri, care nu cunosc alt preşedinte decât pe Vladimir Putin, ci au fost mulţi adulţi şi bătrâni "sătui" de actualul lider de la Kremlin, relatează jurnalistul de la EFE în capitala rusă. Văduva, Iulia Navalnaia, nu şi-a imitat soţul - care a fost încarcerat în 2021 imediat ce a pus piciorul pe pământul rus într-un aeroport din Moscova - şi a preferat să asculte sfaturile înţelepte ale susţinătorilor lui Navalnîi. Ea nu s-a întors în Rusia pentru a participa la înmormântare şi nici cei doi copii ai cuplului. Întreaga povară a căzut asupra mamei, Liudmila Navalnaia, de 67 de ani. Mai întâi a trebuit să se lupte timp de o săptămână cu autorităţile pentru a i se elibera cadavrul, iar vineri, împreună cu soţul ei, Anatoli, şi-a înmormântat fiul aşa cum se cuvine, creştineşte, în mijlocul celor pentru care Aleksei Navalnîi a luptat şi a murit, şi nu într-un cimitir dincolo de Cercul polar, cum o şantajau autorităţile. Iulia Navalnaia, văduva opozantului, şi-a luat adio de la soţul său printr-o postare pe reţeaua X, la scurt timp după înmormântarea acestuia, mulţumindu-i pentru "26 de ani de fericire absolută". O fotografie a lui Navalnîi publicată pe reţelele de socializare arăta trupul său întins într-un sicriu plin de flori în interior, pe patru scaune, în timp ce mama sa, purtând o eşarfă neagră şi cu o lumânare într-o mână, stătea alături de tatăl lui în apropiere. Un preot ortodox a oficiat slujba de doar 30 de minute, scurtată la ordinul autorităţilor - potrivit echipei disidentului defunct -, în timp ce oamenii care stăteau la coadă în jurul bisericii şi care fuseseră împiedicaţi să intre pentru a-şi lua rămas bun au aplaudat şi au scandat 'Navalnîi! Navalnîi!". După ce sicriul său a fost transportat afară, unii oameni au scandat "Rusia va fi liberă!", "Nu războiului!", "Rusia fără Putin!", "Nu vom uita!" şi "Putin este un criminal!", notează Reuters. Navalnîi, cel mai înverşunat critic al preşedintelui Vladimir Putin în interiorul Rusiei, s-a stins din viaţă într-o colonie penitenciară din regiunea arctică la 16 februarie, ceea ce a suscitat acuzaţii din partea susţinătorilor săi că ar fi fost ucis. Kremlinul a negat orice implicare a statului în moartea sa. Autorităţile au interzis mişcarea sa ca fiind extremistă şi i-au catalogat pe susţinătorii săi drept agitatori în solda SUA care vor să provoace o revoluţie în Rusia. Înmormântarea sa are loc cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, când se aşteaptă ca Putin, liderul suprem al Rusiei de peste 20 de ani şi responsabil de toate pârghiile statului, să câştige cu uşurinţă un nou mandat de şase ani, potrivit Reuters. Peste un sfert de milion de persoane au urmărit evenimentul pe canalul YouTube al lui Navalnîi, blocat în Rusia. Mesajele, majoritatea exprimând tristeţe, dar unele şi sfidare, curgeau, alături de imaginile video. După decesul subit al lui Navalnîi la 16 februarie într-o colonie penitenciară dincolo de Cercul Polar, Kremlinul a avut o serie de întâlniri cu generali din cadrul FSB şi Ministerul de Interne, au declarat două înalte surse guvernamentale pentru The Moscow Times. Potrivit acestora, înmormântarea lui Navalnîi a provocat nelinişte în rândul conducerii de vârf a ţării, în pofida încrederii de sine ostentative afişate de preşedintele Vladimir Putin. Funeraliile lui Navalnîi au constituit un test pentru autorităţile ruse. Acest subiect a fost unul dintre cele mai importante discutate la întâlnirile care au implicat oficiali de la Kremlin, generali FSB şi din Ministerul Afacerilor Interne", a declarat un înalt oficial rus pentru The Moscow Times, sub condiţia anonimatului. Conform acestei surse, serviciilor speciale li s-a ordonat să desfăşoare o "operaţiune" privind "protejarea ordinii constituţionale de ameninţări". Un rol important în această operaţiune i-a fost atribuită "propagandei". "A fost trasată sarcina de a nu permite o imagine similară cu funeraliile lui Andrei Saharov", a indicat sursa citată de The Moscow Times. În 1989, sute de mii de oameni au participat la înmormântarea fizicianului sovietic dizident, laureat al Premiului Nobel în 1975, la Moscova. Actuala conducere nu are nevoie de repetarea acestui scenariu, a explicat cealaltă sursă a The Moscow Times. "De aceea serviciile speciale lucrează conform planului trasat. Şi mass-media de stat au primit ordin să umple spaţiul de emisie, inclusiv cu discursul despre starea naţiunii a preşedintelui, în care acesta a promis investiţii de miliarde de dolari, precum şi cu poveşti conform cărora noua elită rusă este alcătuită din oameni obişnuiţi", a adăugat sursa.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu