23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ilie Șerbănescu "Economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținând străinilor."



A trecut Ziua Națională! Care, în 2018, a fost o zi cu totul specială prin marcarea a 100 de ani de la Marea Unire.

autor: Ilie Serbanescu

A trecut cu bine, având în vedere haosul și clivajul politic din România, cu mult mai bine decât ne așteptam sau ne temeam. Trecerea acestei zile ne descarcă de grija de a lăsa la o parte lucrurile rele adunând doar lucrurile bune. Acum, la rece, le putem privi cum sunt ele în realitate.

În România nu s-a putut merge, în anul centenar, de la Est spre Vest (spre Vestul mult iubit) pe o autostradă. În România centenară, niciuna dintre provinciile istorice ale țării nu este legată de vreuna din celelalte și nici de Capitala țării printr-un drum modern! România centenară n-are nici măcar un număr dublu de kilometri de drumuri față de acum 100 de ani. Iar 10% din drumurile existente sunt cu pământ. Și să fie limpede, rețeaua feroviară este într-o stare mai gravă decât cea rutieră! Viteza medie în rețeaua feroviară este mai mică decât în perioada interbelică. Toată Europa a investit masiv în feroviar, pur și simplu ca să salveze rutierul. Numai România, nu!

Nu este deloc de mirare că rutierul este în dezastru, iar în feroviar este chiar mai rău! Numărul de kilometri de căi ferate este același ca acum 100 de ani, iar jumătate din ceea ce exista în 1990 s-a dus la fier vechi. Viteza medie în transportul de călători este de 45 km/h, iar în transportul de marfă coboară sub 20 km/h. Gradul de electrificare în rețea este doar de 38% și nu există trenuri de mare viteză.

Nici baza minimă a infrastructurii de ocrotire a sănătății nu este constituită. Iar în materie de infrastructură a gospodăriilor situația este jenantă. În România centenară, peste jumătate din populație se încălzește cu lemne și cel puțin o treime are closetul în curte, fără canalizare și fără apă curentă. România centenară privește de pe ultimul loc al clasamentului toate celelalte țări ale minunatei UE, care i-a luat tot, răpindu-i orice șansă de a-și schimba poziția codașă. Cu anatemele de hoți sau corupți, românii sunt stigmatizați, de fapt, pentru a fi jecmăniți! Jecmăneala este abominabilă, echivalând cu cel puțin o pătrime din PIB anual prin luarea în considerare chiar și numai a profiturilor externalizate fără fiscalizare de mântuitoarele companii vestice aciuate prin România.

România centenară este, potrivit ONU, și nu vreunei instituții răuvoitoare de pe malurile Moscovei, țara cu cea mai mare rată de depopulare din lume după Siria, adică după o biată țară în război! Și din Siria se pleacă, din cauza războiului, cu cățel și purcel, în timp ce din România nu pleacă decât forța de muncă în vârf biologic de activitate. România a ajuns să piardă între 200.000 și 140.000 de oameni pe an. Ca expresie a lipsei totale de încredere în țara lor, o părăsesc și cei care ar putea continua aici o afacere de familie! Ca urmare, business-ul românesc este pe ducă. În România centenară se migrează nu de la sat la oraș, ci de la orașe la sate. România centenară are cele mai mici salarii din Europa, este în frunte la capitolul sărăcie, are rata cea mai ridicată de abandon școlar și cele mai mici alocații pentru Educație. Care sunt perspectivele unei asemenea țări?!

România este, în anul centenar, o biată colonie la periferia Europei. Să întregim profilul colonial al României actuale, așa cum se conturează acesta, fără echivocuri și nuanțe, din înseși statisticile interne și internaționale, în special ale UE:

1. Potrivit INS, economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținând străinilor.

2. Această proporție halucinantă în care economia se află în mâna străinilor este confirmată de orice alte date statistice care privesc diferite aspecte: în Top 100 companii din România (ierarhizate după cifra de afaceri) figurează doar 9 firme cu capital românesc, iar România este cea mai dependentă din Europa de transnaționale: 48% din cifra de afaceri și 44% din valoarea adăugată brută provin de la transnaționalele implantate în țară, față de numai 30%, respectiv 29% în Polonia și 28%, respectiv 24% media pe ansamblul UE.

3. Nu totul se rezumă la controlul străin/autohton în economie, ci la fel de ilustrativă pentru profilul colonial este însăși configurația economică sectorială. Comerțul este de departe cea mai mare „industrie“ din România. 100 miliarde euro din cele 280 miliarde euro cifră de afaceri se obțin în comerț. 220.000 din cele circa 600.000 de companii acționează în comerț. Toți marii retaileri europeni sunt prezenți în România. Hipermarketurile dețin numai 10% din magazine, dar 45% din rulajul vânzărilor cu amănuntul.

4. Sunt și alte aspecte, la fel, dacă nu și mai semnificative. Din Top 15 companii din România, numai una este din producție. România are cea mai monopolistă piață de carburanți, primele patru companii din domeniu (de altfel, nu întâmplător, toate străine și niciuna românească, deși România este singura deținătoare de petrol din regiune) controlează peste 80% din piață, dictând condițiile și prețurile de pe aceasta.

5. Datele statistice arată că, odată cu creș­terea numărului și prezenței pe piață a supermarketurilor și hipermarketurilor străine, au sporit și importurile, îndeosebi în sectorul alimentar, iar deficitul agroalimentar se tot mărește și se mărește la miliarde de euro, în ciuda potențialului agricol recunoscut și adesea trâmbițat al României.

6. Deosebit de semnificativ pentru statutul de colonie este că România exportă grâne și importă carne, în timp ce șeptelul se prăbușește. Diferența de valoare adăugată între exporturile de materii prime agricole și importurile de produse alimentare prelucrate explică majorarea vertiginoasă a deficitului agroalimentar.

7. În fiscalitate, statutul colonial este exprimat elocvent de existența unei cote zise unice, neprogresive pe venituri (oferită ca atractivitate pentru capitalul străin), dar, în vederea alimentării bugetului, trebuie să se impoziteze sever munca, în România având de-a face, ca urmare, cu cele mai ridicate impozite pe salariile mici din UE. Expresie grotescă a statutului de colonie, România era considerată, încă dinainte de transferul contribuțiilor sociale integral în cârca angajatului, ca o țară „low tax jurisdiction“, grație costului scăzut de operare reclamat fiscal; după acest transfer, este de presupus că și paradisurile fiscale invidiază România! Să nu se îngrijoreze însă, coloniile nu au rolul rezervat paradisurilor fiscale, ele fiind doar de jecmănit.

8. În domeniul bancar este apocalips colonial: băncile, practic toate străine, nici nu finanțează economia (cea străină finanțându-se direct din străinătate), România având, în consecință, cel mai mic grad de intermediere bancară din UE. În schimb, în materie de „performanțe“ băncile străine, aceleași din Occident, obțin cele mai substanțiale profituri în România pentru că practică aici comisioane și marje de dobânzi exorbitante (de câteva ori mai mari decât în țările de origine), „performanța“ fiind tocmai aceea că realizează câștigurile cele mai înalte pe seama celor mai săraci clienți.

9. În România, ca expresie notorie a matricei coloniale, există cele mai mici salarii din UE, cele mai mici costuri cu forța de muncă și cele mai mici costuri cu concedierea angajaților. În România există cel mai mic salariu minim din UE, doar 1/5 din cel, de exemplu, din Germania.

10. În condițiile veniturilor mici, o șesime (1/6) din acestea se duce pe mâncare, față de numai 1/12, de pildă, în Germania.

11. Românii sunt cei mai plecați de acasă din țările europene. Jumătate din cei plecați au numai între 20 și 35 de ani. Viitorul României este în bejenie!

Cea mai mare realizare a României centenare este că a rămas încă în fruntariile în care se găsește. Pentru viitor, din acest punct de vedere, numai Dumnezeu știe!


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

Cum l-au furat progresiștii lui Biden pe Donald Trump la Alegerile Prezidențiale. Azi furtul din Arizona. Raportul Senatului din Arizona privind auditul alegerilor prezidențiale din districtul Maricopa evidențiază 49.000 de voturi dubioase

AZI, ora 20.00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei, pe Aleph News & Mediafax.ro. Invitat: Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților

GUVER$N TRĂDĂTOR ȘI VÂNZĂTOR DE ȚARĂ. Guvernul Trădător pregătește să vândă pe mai nimic ce a mai rămas nevândut. Guvernul PNL-UDMR-PLUS-USR a abrogat legea prin care se interzicea vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii, timp de doi ani.

O ursoaică își învață puiul să se dea pe tobogan, într-un video viral

Vaccinul Anti-Hepatic B asociat cu Sindromul Hemolitic Uremic.Cerem Guvernului Cioloș să facă o investigație și să prezinte un raport medical CORECT și COMPLET care să arate dacă Vaccinările au avut sau nu un rol în declanșarea Sindromului HemoliticUremic

Afganistanul, sub teroare. Talibanii execută oameni și le atârnă trupurile în piața publică

Scandalul "ANTENA 3 - ANAF" a fost facut INTENȚIONAT ca sa se acopere MOARTEA BEBELUȘILOR. MOR BEBELUȘI NEVINOVAȚI DIN CAUZA LOR, și voi nu vă dați seama că vor să ACOPERE ACEST LUCRU? Până când ne vom mai lăsa manipulați?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

"Cîțu, te așteptă la moțiune". Reacția PSD după congresul PNL

După eşuarea Referendumului, eşec dirijat de toate partidele existente la lătratul neomarxistei UE, mai rămâne o singură soluție. Coaliția Pentru Familie trebuie să se transforme neapărat într-un Partid Politic.

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

Prima persoană din lume vaccinată anti-COVID cu Pfizer a primit a treia doză

Primele declarații date de Cițu după ce a câștigat alegerile din PNL: "Aceasta nu a fost doar o campanie, a fost o mișcare care începe cu PNL"

Ludovic Orban anunță demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și ruperea de Iohannis

Florin Cîțu se compară din nou cu Superman, după ce a câștigat șefia PNL

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Alexandru Sassu a murit

Primari PNL în orașe USR PLUS. Florin Cîțu: "Vrem să recâștigăm primăriile Timișoara, Brașov, Alba Iulia, Bacău"

Galați: 19 elevi din Pechea, internați în spital cu toxiinfecție alimentară

Surse judiciare citate de România TV spun că în telefonul lui Gheorghe Dincă s-au găsit numere de telefon ale unor poliţişti din Caracal, dar şi numere de telefon ale unor interlopi

Procurorii progresişti arătați cu degetul de judecători. Judecătoarea Florica Roman: „În loc să condamne abuzurile, Asociaţia Procurorilor doreşte să nu se mai vorbească despre ele”

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

BREXIT+++ TRUMP E PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII. Gașca lui SOROS și a GRUPULUI BILDERBERG a PIERDUT. Rețeaua Progresistă Mondială în Derută Totală. Urmează Căderea Federației Progresiste de la BRUXELLES și apariția unei Europe a Națiunilor.

ATENȚIE LA REȚEAUA NEOBOLȘEVICĂ A LUI SOROȘ. În manualele de "Educație Civică" de clasa VII-a, Teoria Bolșevică a lui Marx despre STATUL BOLȘEVIC este PREZENTATĂ NECRITIC, ca și cum ar fi "o altă variantă validă de stat"

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Dîncu ACEST PENIBIL care zburda şi zburdă PRIN STRUCTURILE DE SECURITATE dându-se "sociolog" MINTE PRIN OMISIUNE. Dîncu, despre acuzațiile lui Ion Cristoiu: "Am fost în  Seychelles, dar nu cu Ghiță și Coldea, ci cu soția". Dar în Toscana ai fost?

Lukashenko, infectat cu COVID-19: "50 de militri de vodkă te țin departe de virus"

Parcursul favoritului în cursa pentru președinția PNL. Florin Cîțu: economist, politician și omul din mijlocul unor controverse

Congresul PNL. Liberalii își aleg astăzi președintele: Ludovic Orban sau Florin Cîțu. La discursul lui Iohannis s-a strigat: "Orban, Orban"!

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în apropierea aerodromului Strejnic

Cutremur în județul Argeș. Al treilea seism cu magnitudine de peste 3 din ultimele 24 de ore

Congresul PNL. Klaus Iohannis a ajuns la Romexpo. Președintele a fost întâmpinat de Orban și Cîțu

LUJU.RO - 11 februarie 2011 - "POZELE "SANTAJULUI" – Judecatorii Dumbrava, Garbovan, Neacsu si Danilet formeaza o echipa indestructibila!" - Toti fosti membri ai ONG-ului SO-JUST

CM DE ATLETISM | Claudia Ștef, locul 24 într-o cursă de 20 km marș încheiată la fotofiniș. Donisan a ratat finala la înălțime

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Râmnicu Vâlcea, de la "Hackerville" la "Hydrogenville". Ioan Iordache, director executiv al Asociației pentru Energia Hidrogenului: "Trecerea de la chimie la energie este provocarea începutului de secol XXI! Nu trebuie să ne fie frică de hidrogen!"

BREXIT. Cei care vor ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeanmă i-au depășit cu 1% pe cei cei care vor să mențină Marea Britanie în Uniunea Europeană. Care sunt principalele motive ale celor care vor ieșirea

Deputatul Emanuel Ungureanu: Ce blestem pe PNL că nu are un lider precum Kelemen Hunor

Orban: Cu ochii în lacrimi pentru cei care vor fi aleși în conducerea rămășițelor PNL

Sindicatul Europol, ironic la adresa condițiilor de la Congresul PNL: Un bărbat amendat îi arată polițistului poza cu Iohannis la Congres. Apoi vorbesc de golf

Unul dintre cele mai mari orașe din România intră în scenariul roșu. Restricții anunțate

De ce „imunitatea naturală” este o problemă politică pentru regimurile progresiste

Mihai Șora, după Congresul PNL: A mai murit un partid istoric

Părinții nu mai gătesc pentru copii, ci comandă de la fast food. Nutriționistul recomandă mese simple și gustoase

Telescopul Webb, mai puternic decât Hubble, va deschide o fereastră spre originile Universului

Cum a fost retrocedat Muntele Retezat catre o familie de cetateni austrieci de nationalitate maghiara.

Comisia Europeană îi vrea pe românii care muncesc muritori de foame și sclavii băncilor până la moarte. Comisia Europeană consideră că Legea dării în plată şi creşterea salariului minim, prezintă RISCURI MAJORE pentru România

Depășit de Emma Răducanu pe Instagram, Andy Murray continuă declinul pe terenul de tenis

Cand nu ai cu ce te lauda te dezbraci ca sa faci audienta? Andreea Tonciu, GOALA PUŞCĂ pe Facebook FOTO

Rețeaua SOROS vrea să impună ILEGAL CENZURA ÎN ROMÂNIA. Flux24 dezvăluie planul Halucinant de cenzură pus la cale de SOROS, HOTNEWS şi DIGI24. Cerem procuraturii să se autosesize. Nimeni nu se poate erija în organ de cenzură.

Elena Gheorghe, GOALĂ ÎN PLAYBOY! Hm, sună bine! Ar face-o sau nu? Iată ce A RĂSPUNS!

Cel mai mare centru de vaccinare din Constanța devine funcțional de luni

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

SPUNE NU!, ARMATEI FEDERALISTE A UE CARE VA DEZINTEGRA ARMATA NOASTRĂ NAȚIONALĂ. PESCO - Șmecheria prin care se construiește ARMATA FEDERALISTĂ A UNIUNII EUROPENE care VA DIZOLVA ARMATELE STATELOR NAȚIONALE și care va da încet, încet NATO la o parte

Protest cu ciolan la congresul PNL de la Romexpo. Manifestanții cer desființarea Secției Speciale

Incidențe în creștere. Șapte localități de lângă București intră în carantină de noapte în weekend

Joe Biden, către americani: "Nevaccinații înfundă spitalele și pun în pericol revenirea economică"

Congresul PNL. Ciolacu, despre organizare: "Dictatură, în cea mai pură formă a ei"

MAE: România susține candidatura lui Cornel Feruță pentru funcția de director general al AIEA


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 468, afisate in 8 pagini.