11:25
Comentarii Adauga Comentariu

_ Alpinistul care a reuşit să îl salveze pe militarul care a stat 24 de ore pe pervaz la etajul 7 al unui bloc din Timişoara: S-a speriat când m-a văzut

Alpinistul care a reuşit să îl salveze pe militarul care a stat 24 de ore pe pervaz la etajul 7 al unui bloc din Timişoara: S-a speriat când m-a văzut

Alin este alpinist de 30 de ani, iar vineri dimineaţă a avut o nouă misiune, să îl salveze pe militarul care ameninţa că se va arunca în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe.

”Chiar locuiesc în zonă, la 7.10 când am trecut pe aici, încă domnul era pe fereastră. Colegii mei stăteau de peste 24h acolo (...) după raport şi schimbarea gărzii, comandantul m-a chemat la dânsul şi mi-a transmis că am o misiune de îndeplinit şi trebuie să merg la Detaşamentul 2 în sprijin, pentru a ajuta colegii să-l dea jos pe cel care ameninţă că se sinucide. Sunt alpinist de aproape 30 de ani. Nu era ceva deosebit”, a povestit Alin Vicol.

Acesta anunţă că, împreună cu un coleg, s-a deplasat la adresa respectivă.

”Împreună cu comandanţii de dispozitiv şi negociatorii de la IPJ s-a luat decizia ca, în momentul în care va fi distras şi atras către fereastră, să intervenim şi să-l împingem în interior. Ulterior am obturat şi fereastra, iar din interior negociatorii şi cei de la Poliţie au intervenit şi l-au imobilizat. Vă daţi seama, că 24 ore să nu doarmă, a fost extenuat, probabil, na, poate asta a fost şi tehnica să-l lase un pic să vadă cât cedează”, a mai povestit Alin Vicol.

Pompierul speră că cel salvat nu îi va purta pică.

”S-a speriat când m-a văzut, sper să nu îmi poarte pică, eu am vrut să-l ajut. Omul era speriat, vă daţi seama, de moarte, când m-a văzut coborât de sus. A fost o misiune deosebit de delicată, pentru că, în orice moment, dacă el mă simţea deasupra lui, putea să se arunce sau să facă altceva sau putea să mă prindă şi să cădem amândoi. Vă daţi seama, eu am fost asigurat, ne-am luat toate măsurile, deci riscurile erau aproape zero. Dar ştiţi, nu poate să garanteze nimeni, iar reuşita”, a mai povestit pompierul alpinist.

Acesta a explicat că misiunea a durat mai puţin de o oră.

”Am avut noroc, l-am prins, sper să fie aşa în continuare (...) Nicio misiune nu seamănă cu alta. Asta a fost o misiune care pe moment am gândit-o (...) Mai greu a fost până venit vecinul de la etajul opt, că nu era acasă, că făceam poate mai repede”, a adăugat Alin Vicol.

Alin a fost felicitat şi de Ministerul de Interne, pe pagina de Facebook.

”Zâmbeşte şi are toate motivele. Astăzi a salvat un om. El este Alin, are 45 de ani şi este pompier la ISU Timiş. Din 2014 este şi alpinist ISU”, a scris Ministerul de Interne pe Facebook.

Cel care a negociat cu militarul care ameninţa că se va arunca în gol, Marian Gabriel Zaharia, spune, la rândul său, că a fost cea mai dificilă negociere din viaţa sa, mai ales că bărbatul nu a fost cooperant.

”Misiunea pe care tocmai am am încheiat-o a fost o demonstraţie de conlucrare perfectă între instituţiile statului (...) Persoana nu a fost cooperantă. A fost o negociere foarte dificilă, poate cea mai dificilă negociere care ar exista, din ce ştiu din experienţa mea. Nu a cooperat. A fost tot timpul foarte reticent. A trebuit să muncim, să aplicăm tehnici specifice de negociere, să îi câştigăm încrederea”, a explicat negociatorul Poliţiei.

Acesta a explicat că misiunea principală era ca bărbatul să fie ţinut în viaţă.

Marian Gabriel Zaharia a mai precizat că prezenţa forţelor de ordine în general nu este acceptată în astfel de situaţii.

”Vă daţi seama că prezenţa noastră în general nu este acceptată. Oamenii în situaţiile acestea nu te acceptă, dar noi aplicăm proceduri specifice, avem tehnici specifice şi încet-încet am reuşit să intrăm, să comunicăm cu persoana în sensul în care să-l păstrăm cât mai mult în viaţă. Ăsta a fost scopul nostru”, a mai povestit Marian Gabriel Zaharia.

El vorbeşte despre o muncă titanică depusă de toate echipele de intervenţie: ”S-a derulat pe o perioadă foarte lungă, mai mult de 24h, deci a fost o muncă titanică din partea tuturor forţelor participante. Rotiţele au mers perfect, instituţiile statului au colaborat perfect şi asta e foarte important. Asta duce în general la succes (...) Au fost foarte multe momente pe tot parcursul în care noi am avut aceste temeri, că persoana va recurge la gesturi, am aplicat întotdeauna tehnicile pe care le cunoaştem, am reuşit să-l păstrăm în viaţă, am reuşit să-l deturnăm de la gândurile sale”.

Negociatorul Poliţiei afirmă că pericolul era foarte mare, având în vedere timpul foarte lung scurs de la începutul misiunii.

”Persoana putea să cadă, fără voiaei şi asta punea o mare presiune pe negociatori. De aceea a trebuit tot timpul să căutăm să găsim soluţii noi. Nu a acceptat pe nimeni, nu a acceptat în general pe tot parcursul acestei situaţii nu a acceptat pe nimeni. A menţionat diferite motive, dar pot să nu fie chiar acestea”, a mai precizat Marian Gabriel Zaharia.

După ce militarul a ajuns în siguranţă în apartament, a fost imediat imobilizat de poliţiştii care se aflau în interior. Acesta a fost dus la Spitalul de psihiatrie din Timişoara.

Bărbatul de 37 de ani a ameninţat, încă de joi dimineaţă, că se va arunca pe fereastră de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara, aflat pe Calea Şagului.

Pompierii au montat o pernă gonflabilă.

Bărbatul este cadru militar, fiind subofiţer la Unitatea Militară 01109 Timişoara. El este angajat al MApN din 2007. Militarul nu a participat la misiuni în teatrele de operaţii, iar la ultima evaluare psihologică a fost declarat apt limitat. El este necăsătorit şi are un copil.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ I’m A Celebrity’s Matt Hancock se pregătește să se confrunte cu un proces îngrozitor pe tema milionarului

_ 12541043 Momentul fotbalist fuge de poliție după ce și-a izbit Range Rover-ul de mașina parcata după o urmărire de mare viteză a poliției

_ Femeile de culoare au mai multe șanse dec�t orice altă populație să vadă criminalitatea drept �o problemă foarte gravă�

_ Reporterul județului Maricopa, Stephen Richer, va depune mărturie AZI în procesul lui Kari Lake pentru a inspecta semnăturile de vot frauduloase prin poștă – CITAȚIA INCLUSĂ

_ `Marele plan pentru demiterea premierului Marcel Ciolacu`

_ Ia o înghițitură de cappuccino couture: Deoarece Kate optează pentru un costum cu pantaloni de culoare cămilă, de ce ar trebui să aluneci în neutru în această toamnă

_ Spune-ți scuze și recunoaște-te, Celtic

_ Michele Morrone are un look dur în timp ce iese cu fosta lui soție și actuala iubită

_ Simona Halep, victima unei înscenări?! Fostul antrenor face un anunţ devastator. E foarte grav

_ Rupert Murdoch va renunța din funcția de președinte al Fox and News Corp după 70 de ani

_ Lovitură de teatru în cazul fabricilor de droguri: cele 28 de persoane reținute scapă doar cu arest la domiciliu / decizie de ultimă oră luată de judecători

_ Condamnare anulată pentru Jérôme Boateng, care va fi rejudecat pentru violenţă în familie

_ Accidentul de mașină din Indiana lasă nouă persoane rănite, inclusiv patru copii și un ofițer de poliție

_ Mama unui adolescent, de 17 ani, care a „locuit intenționat de șeful poliției pensionar Andreas Probst”, în timp ce acesta mergea cu bicicleta pe drum, îi rupe tăcerea în timp ce el și prietenul său sunt acuzați ca adulți

_ LASK vs Liverpool - Europa League LIVE: Ryan Gravenberch va primi primul start pentru echipa lui Jurgen Klopp în primul lor meci european al sezonului, cu Luis Diaz și Darwin Nunez în atac puternic

_ Criza Eagle Pass: administrația Biden trimite 800 de soldați pentru a ajuta la trecerea a 10.000 de migranți în 24 de ore

_ Un jurnalist chinez despre care se spune că a născut un copil iubit de ministrul de externe destituit Qin Gang a dispărut – mențiunile despre Fu Xiaotian sunt cenzurate de pe rețelele sociale din China

_ Minora violată în tabăra de vară AUR rupe tăcerea: 'Eram virgină și și-au bătut joc de mine trei bărbați / Astea sunt minciunile lor...' / VIDEO

_ Doi morți în crimă-sinucidere la Walmart Supercenter din Hiram, Georgia

_ Materialele topologice deschid o nouă cale pentru explorarea materialelor din sala de spinare

_ Poliția lansează vânătoarea de bărbat după ce o femeie de 20 de ani „a fost violată într-un atac înfiorător”

_ Ucraina a lovit o bază aeriană din Crimeea - În bază erau staționate bombardiere supersonice Su-24 și avioane de luptă Su-30, precum și un sistem de rachete

_ Fanii lui Man United susțin că „nu mai înțeleg ce este un penalty”, deoarece Bayern Munchen primește o lovitură de la fața locului după ce Christian Eriksen este sancționat dur pentru handbal

_ FMI revizuieşte perspectivele la nivel mondial - Cum vor evolua economiile lumii

_ Daredevil Wingsuit a fost decapitat de aripa avionului la 20 de secunde după ce a sărit din avion, când pilotul a presupus că planează într-o direcție diferită și s-a aruncat direct în el.

_ Retur: al patrulea cel mai mare producător de minereu de fier din lume nu mai achiziționează compensații de carbon

_ Protest spontan la Mina Băița! Minerii refuză să mai intre în mină din cauza promisiunilor nerespectate: 'Facem un apel la clasa politică din România'

_ Poteste violente la Erevan, după înfrângerea umilitoare în fața Azerbaidjanului: Armenia virează spre Rusia/ Video

_ Racheta hipersonică a armatei americane a fost lovită cu întârziere de lansare în timp ce China și Rusia conduc cursa mondială a înarmărilor

_ Omagiu strălucitor al Camillei adus Majestății Sale: Regina Consort poartă colierul de safir George al VI-lea al soacrei sale și cercei asortați în timp ce se alătură familiei Macron pentru banchetul la Palatul Versailles

SUA. "Milițiile cetățenești" se îndreaptă către un extremism mai violent...MINT PROGRESIȘTII DIN UNIVERSITĂȚI...Iată o mostră de propagandă progresistă, debitată de propaganda progresistă din SUA ca să ascundă furtul de la alegerile prezidențiale

_ Ar putea regele Norvegiei Harald să o urmeze pe regina Margrethe a Danemarcei și să ia titlul prințesei Märtha Louis?

_ Curs valutar

_ ,,Nu mai dăm Ucrainei niciun glonţ. Suntem o ţară paşnică", spune un politician, prieten cu Putin, care ar putea deveni premier pentru a treia oară

_ Nava plină cu cereale din Ucraina ajunge în Turcia prin coridorul umanitar din Marea Neagră

_ VEZI: „Reporterul” mincinos al Washington Post, umilit de fondatorul Barstool Sports, Dave Portnoy, într-un apel înregistrat cu privire la o piesă de succes planificată

_ Noua păpușă Kylie Jenner a lui Bratz este criticată de criticii online - care insistă că pielea jucăriei este „prea întunecată”, în timp ce marchează colaborarea „cea mai mare dezamăgire”

_ În imagine: Nathaniel Huey Jr, suspect în uciderea familiei de patru persoane din Chicago, care a fost împușcat mortal într-o mașină în flăcări - după cum polițiștii dezvăluie că pasagera sa a murit și ea după ce a fost găsită lângă el cu răni de gloanțe

_ Liderii conservatori ai UE explodează „trădarea, lașitatea” lui Meloni pe fondul invaziei migranților Lampedusa

_ Percheziţii la Primăria Rediu într-un dosar de corupţie

_ Care ar fi efectele supraimpozitării băncilor cu 1% din cifra de afaceri. Cresc dobânzile?

_ Australia deschide o anchetă privind modul în care a gestionat pandemia de COVID-19

_ Cristian Tudor Popescu: 'Țineți-vă bine! AUR se va duce și mai sus în sondaje'

_ Taxarea suplimentară a băncilor cu 1% din cifra de afaceri ar urma să se aplice începând din 2024

_ Astronauții Artemis de la NASA fac o nouă călătorie pe rampa de lansare în cursa de antrenament

_ Evaluările jucătorilor Arsenal vs PSV: Bukayo Saka și Martin Odegaard fură spectacolul, Kai Havertz și-a prezentat cel mai bun spectacol de până acum la Arsenal, iar mizele lui David Raya pretind locul de portar

_ Acum sunt femeile obișnuite ca noi care sunt ANULATE de lobby-ul trans! Mai întâi au venit pentru celebrități precum JK Rowling, dar asta nu a fost suficient, spun cei care se află în prima linie a războiului dezbaterii de gen.

_ Rusia pierde unul din cei mai mari importatori de grâu, după ce a făcut figuri pe preț

_ Ron DeSantis susține că EL VA fi adevăratul președinte „în primul rând America”, avertizează că Donald Trump va fi o „răță șchiopătă în prima zi” dacă va câștiga WH - și își critică rivalul GOP pentru că nu a participat la dezbateri.

_ Scrisoarea emoționantă a lui Charles către șoferul scoțian împușcat de răpitorul care a vizat-o pe Prințesa Anne

_ Incendiu Fairfield: Stația Metro Petroleum a luat foc

_ Comisia Europeană reautorizează folosirea unuia din cei mai toxici compuși chimici din agricultură: Nu e risc!

_ Trump promite că dacă va fi ales din nou preşedinte va trimite trupe la graniţa dintre SUA şi Mexic

_ Acum asta e primul rând! Regatul modei a lovit Milano, în timp ce Kate Moss, Naomi Campbell și Cara Delevingne se numără printre mulțimea plină de stele.

_ Egiptul a încheiat un acord pentru achiziționarea a 120.000 de tone de grâu din România

_ Se schimbă total jocul: Arabia Saudită anunță că va cumpăra bomba nucleară

_ Harry Styles a fost forțat să amâne spectacolul din Chicago „din cauza unei boli a trupei și a echipajului”... dar reprogramează spectacolul

_4 Media Info - 14 Apr 2023 05:48:08

_ Cadourile primite de Nicolae Ceauşescu de la Şahul Iranului şi de la preşedintele Coreei de Nord, scoase la licitaţie

_ ARN-ul viral poate persista 2 ani după COVID-19: studiu preprint


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1272, afisate in 22 pagini.