![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas va efectua o vizită în China, anunţă Beijingul![]() Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas va efectua o vizită în China, anunţă BeijingulPreşedintele palestinian Mahmoud Abbas va efectua o vizită în China săptămâna viitoare, a anunţat vineri Beijingul, diplomaţia chineză căutând să joace un rol de mediator în conflictul israeliano-palestinian, informează AFP. China s-a declarat, în aprilie, favorabilă reluării negocierilor cât mai repede posibil, afirmând de asemenea că este gata să faciliteze un acord de pace, conform Agerpres. "La invitaţia preşedintelui Xi Jinping, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas va efectua o vizită de stat în China din 13 până pe 16 iunie", a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez într-un comunicat. China susţine în mod tradiţional o soluţie bazată pe principiul co-existenţei a două state, în timp ce procesul de pace israeliano-palestinian se află într-un punct mort din 2014. "Preşedintele Abbas este un vechi prieten, un bun prieten al poporului chinez", a declarat vineri în timpul unei conferinţe de presă Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez. "Este primul şef de stat arab primit anul acesta de China, ceea ce reflectă pe deplin nivelul ridicat al relaţiilor amicale chinezo-palestiniene", a subliniat Wenbin. Responsabili americani încearcă să minimizeze rolul jucat de China şi Orientul Mijlociu, subliniind că Beijingul este încă departe de a câştiga întâietatea în faţa americanilor într-o regiune ce rămâne majoritar sub protecţia securitară a SUA.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
02:50
_ Marea Demoralizare
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:54:58
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:28
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:55
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:56:30
ieri 21:00
_Stiri Negre - 27 Sep 2023 20:30:37
ieri 18:49
_ Acumularea Ryder Cup: Ce au spus
ieri 17:49
_ Rusia îşi securizează graniţa sudică
|
Comentarii:
Adauga Comentariu