04:57
Comentarii Adauga Comentariu

_ Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru 7 fapte: este primul fost președinte SUA care se confruntă cu astfel de acuzații

Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru 7 fapte: este primul fost președinte SUA care se confruntă cu astfel de acuzații

Trump este pus sub acuzare potrivit Legii spionajului, a declarat, joi, la CNN, avocatul său Jim Trusty, precum şi acuzaţii legate de obstrucţionarea justiţiei, distrugerea sau falsificarea de înscrisuri, conspiraţie şi declaraţii false.

Procurorul special a anchetat gestionarea de către Trunp a documentelor clasificate care au fost aduse la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, Florida, după ce el a părăsit Casa Albă, în 2021, precum şi posibila obstrucţionare a investigaţiei şi a încercărilor guvernului de a recupera materialele.

Fostul preşedinte a scris pe platforma Truth Social că a fost informat de către Departamentul de Justiţie că a fost pus sub acuzare şi că a fost ”somat să apară în faţa instanţei federale din Miami marţi, la ora 3 p.m.”.

”Administraţia coruptă Biden i-a informat pe avocaţii mei că am fost pus sub acuzare, se pare că pentru Farsa cutiilor”, a scris Trump.

Trusty a declarat pentru CNN că avocaţii lui Trump au primit, joi, o somaţie pe email de la Departamentul de Justiţie în care erau trecute acuzaţiile, dar nu au văzut documentul de acuzare încă.

El a numit acuzaţia pe Legea spionajului ”ridicolă”.

Ca semn al discreţiei păstrate de procurorul special în ceea ce priveşte acuzaţiile, Serviciul Secret al SUA şi Poliţia Judiciară nu au fost informate din timp şi au fost surprinse de anunţul lui Trump pe reţelele sociale, au declarat, joi, oficiali din domeniu.

Acum, instituţiile de aplicare a legii se grăbesc să se pregătească pentru apariţia în faţa instanţei de săptămâna viitoare de la Miami, iar Departamentul de Justiţie mută resurse suplimentare acolo, au spus oficialii.

Procurorul special şi Departamentul de Justiţie nu au făcut declaraţii joi, iar un purtător de cuvânt a refuzat să comenteze.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Mircea Badea, ipoteză neașteptată: DNA nu i-a făcut flagrant lui Dumitru Buzatu. Să vă explic și de ce!

_ BRICS vor schimba lumea... Încet

_ Stocurile de energie cresc după cea mai mare scurtă strângere dintr-un an

_ Suella Braverman acuzată de „încălcări multiple” ale regulilor ministeriale

_ Fanii Wallabies au fost prinși într-un act șocant în timpul înfrângerii la Cupa Mondială în fața Țării Galilor - deoarece suporterilor Kiwi li se spune să NU sărbătorească dezastrul pentru australiani

_ Telespectatorii GMB sunt agitați pentru comentariile „nepolitane și lipsite de respect” ale lui Debbie Arnold despre Joan Collins, 90 de ani, ca actriță, 68 de ani, spune: „Dacă ai face sex cu ea, ar cădea în bucăți”

_ Am 25 de ani, iar soțul meu are aproape 50 de ani - oamenii îl numesc un prădător, dar voi continua să ne apăr dragostea

_ O carte pe zi: „Epoca viciului” de Deepti Kapoor

_ Războiul din Ucraina, ziua 579. Britanicii îi ajută pe ucraineni să-şi demineze teritoriile. Polonia stabileşte rute pentru a putea ajuta la livrarea de grâne ucrainene

_ Lego renunţă la planul de a face piese de jucării din sticle reciclate

_ Sam Kerr aproape confirmă că s-a logodit cu iubita și vedeta USWNT Kristie Mewis, în timp ce simbolul Matildas pozează cu mândrie cu un inel de aur pe degetul de nuntă

_ China a capturat pe tăcute America de Sud

_ Un portughez pe motociclu, rănit într-un accident rutier pe DN 15, lângă Bicaz

_ Taylor Swift îl urmărește pe Travis Kelce joacă și stă cu mama lui pentru Kansas City Chiefs-Chicago Bears la Arrowhead, pe fondul zvonurilor de relație care se intensifică

_ DEMOCRAT cere ca Biden să devină dur la graniță, pe măsură ce punctele de trecere cresc: reprezentantul Texas cere imagini care arată migranții deportați și mai multe „repercusiuni”

_ Femeie acroşată de un autoturism pe o trecere de pietoni, la Dumbrăveni, pe DN 2

_ DefMin Tilvar visiting Italy

_ Avertisment dur lansat de un ministru din Australia: ‘Dezastrele naturale vor deveni din ce în ce mai frecvente şi mai intense!’

_ Tucker Carlson NEAGĂ că lansează o emisiune de televiziune în Rusia după ce a apărut un anunț cu fața și numele gazdei Fox News concediată la televizorul de stat

_ Noua caracteristică a lui Coles îi înfurie pe australiani: „Se simte cu adevărat invaziv”

_ Până și polițiștii au fost șocați: și-a strâns iubita de gât și a început să o înjunghie cu bestialitate

_ Trial in France over the killing of a police couple in the name of the Islamic State group

_ „Îmi era tot mai greu să stau atâtea ore la birou, pe scaun” Experienţa unei paciente (P)

_ Au intrat în alertă - Kremlinul anunță că stă cu ochii ațintiți pe Kosovo: Situația e periculoasă

_ Taylor Swift și Travis Kelce sunt văzuți împreună pentru PRIMA OARE, când cântărețul iese din vestiar alături de starul Chiefs, după ce și-a sărbătorit în mod sălbatic TD alături de mama lui

_ Luați de val cu vizita lui Zelenski, parlamentarii au onorat naziștii din al Doilea Război Mondial

_ Ryder Cup WAGs: soția lui Rory McIlroy, Erica, și faimoasa soție TikTok a lui Max Homa, printre parteneri, se pregătesc să încurajeze vedetele de golf la Roma

_ Ultimă oră: Explozie soldată cu răniţi, la o benzinărie din Nagorno-Karabah

_ Femeia devine virală după ce a împărtășit cum să îndepărtezi zgârieturile de pe mașină folosind oțet și ulei de cocos

_ Un activist al lui Voice adresează zvonuri vicioase despre familia sa: „Cu adevărat nebun”

_ Australia este pregătită să producă cea mai mică cantitate de lapte din ultimii 30 de ani: iată ce înseamnă pentru cumpărătorii lui Coles și Woolies

_ Gary Neville îi critică pe atacanții lui Arsenal pentru că au suflat „momente mari” în derby-ul egal cu Tottenham... și susține că Gunners au nevoie de un jucător care „are acel miros de locul în care va ateriza mingea”

_ Analiză a cifrelor prezentate de INS: Ce mai ține în picioare construcțiile

_ Bilgola Beach: Vecinii în război din cauza planurilor unui bancher de a construi o fortăreață pe plajă într-una dintre cele mai strânse suburbii din Sydney - cu localnicii bogați atât de înfuriați încât au numit monolitul „McMansion”

_ Emmerdale: Adevăratele identități ale lui Caleb și Nicky sunt în sfârșit dezvăluite într-o întorsătură șoc

_ Scriitorii de la Hollywood ajung la un acord provizoriu cu studiourile pentru a pune capăt grevei

_ FOTO: Sabrina Peckham, 41 de ani, care a fost mâncată de un aligator și târâtă de o fiară de 14 picioare într-un videoclip cu atac de șoc, a fost arestată cu luni în urmă pentru pătrundere în zonele umede

_ „Oamenii le este frică să iasă după lăsarea întunericului”: poliția privată care a fost angajată să patruleze în orașul Cambridgeshire spune cât de valul de spargeri i-a lăsat pe localnici „pietriți”

_ Reacția HS2 crește pe măsură ce Rishi Sunak este îndemnat să anuleze legătura feroviară dintre Birmingham și Manchester

_ Ion Cristoiu: O caricatură despre eternul oportunism românesc

_ HOROSCOP 25 SEPTEMBRIE 2023. Unii nativi pot avea idei inovatoare şi inspiraţie astăzi

_ Alexandria Ocasio-Cortez se poticnește când este chemată pentru că deține un vehicul electric Tesla scump, mai degrabă decât o opțiune creată de sindicat - dar insistă că a „căutat” să-l schimbe

_ „Oamenii le este frică să iasă după lăsarea întunericului”: poliția privată care a fost angajată să patruleze în orașul Cambridgeshire spune cât de valul de spargeri i-a lăsat pe localnici „pietriți”

_ Jamie Vardy îl emulează pe Emmanuel Adebayor cu o cursă completă pentru a sărbători câștigătorul lui Leicester în fața fanilor din Bristol City, după ce a fost batjocorit cu scandări despre soția sa în urma scandalului „Wagatha Christie”.

_ Victoria cu 70-2 a Dolphins în fața lui Broncos stabilește recordul clubului de puncte într-un joc - la doar două timid față de recordul NFL de 57 de ani - în timp ce legenda din Denver, Shannon Sharpe, distruge fosta echipă „PATHETIC”.

_ Șeful clubului de noapte este condamnat la patru ani de închisoare pentru că i-a dat mită ofițerului corup de poliție Met, „Șeriful din Soho”, care a închis ochii la crimă acceptând vacanțe gratuite, nopți cu fete și sesiuni de biciuire cu o dominatrie

_ Carl Froch susține că „ar putea fi ultimul pe care îl vedem” pe Joe Joyce după un KO devastator în revanșa cu Zhilei Zhang... Cu greutatea grea britanică o „răță ședită” înfrântă pe Wembley Arena

_ Travis Kelce ORBEȘTE pe Taylor Swift cu un touchdown prind, în timp ce șefii săi din Kansas City îi anihilează pe Chicago Bears, 41-10, iar starul pop ia jocul alături de mândra sa mamă, Donna

_ Mii de fântâni din California riscă să se usuce, în ciuda legii de referință a apei

ÎNCĂ O MIZERIE PROGRESISTĂ. Film cu Călugărițe Lesbiene. Asta le-a trecut prin cap, neomarxiștilor, în încercările lor repetate de a distruge credința. Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasist film din acest an”

_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...

Vesticii bagă miliarde în buzunarele rușilor. Rușii nu resimt efectul sancțiunilor: încasările din petrol și gaze merg ca în zilele bune

SUA. "Milițiile cetățenești" se îndreaptă către un extremism mai violent...MINT PROGRESIȘTII DIN UNIVERSITĂȚI...Iată o mostră de propagandă progresistă, debitată de propaganda progresistă din SUA ca să ascundă furtul de la alegerile prezidențiale

_ Imobiliare de prim rang! Familiile care câștigă mai puțin de 80% din venitul mediu din Nashville, Seattle și Arlington pot obține o casă sub nivelul pieței în noul sistem de locuințe la prețuri accesibile Amazon de 40 de milioane de dolari.

_ MIKE BROWN: Marcus Smith este un talent și s-a descurcat bine în primul său start în Anglia la fundaș... echipele mai bune îi vor face un test mai dur, dar cu siguranță este o opțiune pentru Steve Borthwick

_ El Paso se află în „punct de rupere”, în timp ce 2.000 de imigranți pe zi inundă orașul de graniță cu Texas și epuizează resursele, în timp ce primarul disperat Oscar Leeser numește sistemul de imigrație al lui Biden „defect”

_ Peste un milion de întâlniri ale NHS sunt anulate din cauza grevelor din Anglia, în piatra de hotar „daunătoare și demoralizatoare”.

_ Accident de tren din Plant City Florida: șase persoane, inclusiv părinți, cei trei copii ai lor și un prieten, au murit după ce trenul s-a izbit de SUV-ul lor în timp ce se îndreptau spre Quincean - „expulzând violent” ocupanții

_ Cutremur din Melbourne: Zeci se trezesc cu tremur

_ ABC News elimină videoclipul cu un analist GOP care citează propriul sondaj al ABC despre democrații care sunt blocați cu Biden din cauza băncii vechi și slabe


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3694, afisate in 62 pagini.



ieri 18:59