![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ibrahimovic şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională![]() Ibrahimovic şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională"Este timpul să-mi iau rămas bun de la fotbal, nu doar de la AC Milan. Sunt prea multe emoţii acum, 'hai AC Milan', vă spun la revedere", a afirmat suedezul la microfon, pe terenul stadionului San Siro, după victoria cu 3-1 a milanezilor. brahimovic anunţase, cu câteva zile în urmă, că pleacă de la AC Milan la finele actualului sezon, când îi expira şi contractul. Fotbalistul scandinav, în vârstă de 41 de ani, a revenit la AC Milan în 2019 şi a ajutat gruparea "rossonera" să devină campioană a Italiei în sezonul trecut. Ibrahimovic a disputat însă doar patru meciuri în actuala ediţie din Serie A, din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat, petrecând în total 144 de minute pe teren. Cu toate acestea, el a devenit cel mai vârstnic marcator din istoria primei ligi italiene, după ce a marcat singurul său gol din acest sezon, transformând un penalty în meciul pierdut în faţa formaţiei Udinese (1-3), în luna martie. Zlatan Ibrahimovic a cucerit un prim titlu de campion al Italiei cu AC Milan în 2011. El a mai evoluat în cursul carierei sale la Ajax Amsterdam, Juventus Torino, Inter Milano, FC Barcelona, Paris Saint-Germain şi Manchester United, precum şi în liga nord-americană, la Los Angeles Galaxy. La naţionala Suediei a avut 121 de selecţii, marcând 62 de goluri. Ibrahimovic s-a retras de la prima reprezentativă a ţării sale la sfârşitul EURO 2016, dar a revenit cinci ani mai târziu, deşi accidentările l-au împiedicat să participe la EURO 2020 şi la primele meciuri din preliminariile Cupei Mondiale 2022. Cel mai bun marcator din toate timpurile al naţionalei suedeze a participat la etapa finală a calificărilor, însă Suedia a fost eliminată în play-off de Polonia.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
02:50
_ Marea Demoralizare
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:54:58
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:28
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:55
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:56:30
ieri 21:00
_Stiri Negre - 27 Sep 2023 20:30:37
ieri 18:49
_ Acumularea Ryder Cup: Ce au spus
ieri 17:49
_ Rusia îşi securizează graniţa sudică
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:40:50
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:58:35
ieri 15:50
_ Curbarea luminii într-un mod record
ieri 15:30
_ Etica acceptării donațiilor contaminate
ieri 14:23
_ Se apropie o criză: cine înoată gol?
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 12:46:24
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:09:57
|
Comentarii:
Adauga Comentariu