17:50
Comentarii Adauga Comentariu

_ Nici UE nu reușește să scoată România de sub gunoaie - Semnal de alarmă al Curții de Conturi privind riscul unor sancțiuni în domeniul deșeurilor

Nici UE nu reușește să scoată România de sub gunoaie - Semnal de alarmă al Curții de Conturi privind riscul unor sancțiuni în domeniul deșeurilor

Curtea de Conturi a desfășurat, în perioada 10 ianuarie-30 mai 2022, o misiune de audit de conformitate cu tema „Evaluarea riscului de infringement împotriva României privind gropile de gunoi din marile orașe”, pentru perioada 2015-2021, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Administrația Fondului pentru Mediu, șapte unități administrativ-teritoriale județene și locale (Argeș, Bihor, Brașov, Constanța, Iași, Neamț și Municipiul București) și Agenții județene pentru protecția mediului.

Obiectivul general al misiunii a vizat evaluarea riscului de declanșare a unei proceduri de infringement împotriva României privind depozitele de deșeuri din marile orașe și identificarea factorilor care amplifică condițiile de producere a acestui risc.

Potrivit raportului, autoritățile administrației centrale și locale au acționat insuficient și au monitorizat deficitar activitatea de management al deșeurilor, astfel că România riscă noi sancțiuni din partea Uniunii Europene din cauza gropilor de gunoi neconforme, a colectării în amestec, a nesortării și netratării corespunzătoare a deșeurile municipale.

„Deși în decursul timpului au existat posibilități de atragere a fondurilor europene pentru realizarea unor Sisteme de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), autoritățile locale nu au reușit construirea unui astfel de sistem în toate județele. Uniunea Europeană a finanțat, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, activități de închidere a depozitelor neconforme, însă Administrația Fondului pentru Mediu nu a accesat programul de finanțare respectiv și, astfel, s-a ajuns la situația în care acestea au fost închise prin utilizarea resurselor financiare din bugetul statului. În prezent, administratorii depozitelor de deșeuri au obligația de constituire a fondului pentru închidere și urmărire postînchidere, însă legislația nu stabilește un cuantum valoric al acestuia, ci tot administratorul, prin proiectul de închidere. În cazul nerespectării acestei obligații, sancțiunile sunt relativ reduse comparativ cu costurile de închidere, astfel că pot deveni convenabile”, se arată într-o sinteză a raportului Curții de Conturi, publicată vineri.

Conform acesteia, sistemele integrate de management al deșeurilor sunt funcționale în mai puțin de o treime (29%) din unitățile administrativ-teritoriale evaluate (județele Argeș, Bihor), majoritatea (71%) neavând încă un sistem integrat de management al deșeurilor (Brașov, Municipiul București, Constanța, Iași, Neamț).

Mai mult, arată raportul, structurile de tratare și sortare a deșeurilor municipale sunt deficitare, iar în depozite ajung cantități semnificative de deșeuri care nu au fost supuse operațiunilor prealabile impuse de lege.

Curtea de Conturi arată că, în consecință, țintele prevăzute în planul de gestionare a deșeurilor nu au fost atinse, în principal pentru că nu s-a implementat colectarea separată. Colectarea din poartă în poartă nu este încă implementată integral, iar în orașe, în zonele de blocuri, se colectează preponderent în amestec. De asemenea, sortarea deșeurilor este insuficientă, iar tratarea mecano-biologică nu se realizează.

Raportul mai arată că, în ceea ce privește modul de reglementare a aplicării unor instrumente de mediu la nivel național, s-a constatat că autoritatea publică centrală în domeniul protecției mediului nu a adoptat cadrul legal de colectare a resurselor financiare necesare plății cotei de apel pe care statul român o datorează UE pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate. Astfel, deși Uniunea Europeană a instituit statelor membre obligația de gestionare a întregii cantități de plastic pusă în piață, România și-a asumat obiectivul de reciclare minim stabilit de UE, respectiv reciclarea a minimum 22,5% din cantitatea de deșeuri din plastic pusă pe piață. Statul român a impus operatorilor economici obligația de a recicla doar acest cuantum, iar reciclarea diferenței de 77,5% din cantitatea de deșeuri de plastic nu revine nimănui.

„Întrucât Uniunea Europeană impune statelor membre plata unei contribuții de 0,8 euro/kg de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate, consecința este că statul român este obligat la plata anuală a acestei cote de apel”, susțin reprezentanții Curții de Conturi.

Echipa de audit a formulat recomandări de remediere pentru fiecare deficiență constatată, atât la nivelul structurilor de mediu, cât și la nivelul autorităților publice locale evaluate.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

Vă amintiți cum vă explicau trădătorii de neam și țară cât de bine e să ai datorii? Statul plăteşte în 2023 dobânzi la credite de aproape 8 miliarde de euro

Oamenii care iau nedicamentul pentru slăbit Ozempic spun că își fac nevoile în pat din cauza simptomelor dure ale medicamentului care afectează până la 30% dintre consumatori

_ Războiul din Ucraina, ziua 102, anul 2. Ucraina este pregătită pentru contraofensivă / Rusia susţine că a blocat un atac ucrainean în Doneţk

Războiul vine la ușa lui Putin: Regiunea bogată a Moscovei este lovită de drone kamikaze

Ce mai pun la cale trădătorii de țară: Este gata planul de jefuire a metalelor rare din România

_ Proiecte Raspberry Pi: iunie 2023

_ Fondurile de pensii Pilon II se pregătesc să fie al doilea cel mai mare acţionar al Hidroelectrica

Porcăriile progresiste Continuă. Destrăbălare în direct pe canalele TV englezești. Am ajutat la crearea primei scene de sex de 15 persoane de la TV la Open House de la Channel 4 - nu m-a deranjat deloc

_ Ion Cristoiu: Molotov sau eterna victorie a mediocrităţii

_ Doru Buşcu: „Familia Iohannis acţionează în contratimp cu suferinţa profundă a principalei bresle care contribuie la educaţia poporului român”

_ Şarpe de un metru şi jumătate, prins de către jandarmi şi voluntari în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca

Ați purta o brățară sudată la încheietura mâinii? Acesta este cel mai recent mod de a-ți arăta dragostea de durată

_Gold FM Romania - 23 May 2023 13:52:33

_ Un urs din Brașov a fost eutanasiat după ce a făcut o cascadorie demnă de filme, la mall!

_ WD Black 1TB SN850X scade la doar 77 USD la Amazon

_ Barbara Corcoran, 74 de ani, recreează fotografia Sports Illustrated Swimsuit a Martha Stewart

_ Mitul rasismului sistemic

_ Irlanda se gândește la un plan de a ucide 200.000 de vaci pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice

_ Rata natalității din Japonia scade la un nivel scăzut pentru al șaptelea an consecutiv

Robotul ChatGPT are o părere MINUNATĂ despre Nicolae Ceaușescu atunci când nu este CENZURAT.

_ Răsturnare de situație: cea mai odioasă criminală în serie a fost eliberată. A făcut 20 de pușcărie nevinovată

_ Dr. Rashid Buttar anti-vaccin, care a pretins anterior că a dezvoltat miocardită din cauza �vărsării� a murit

_ Michele Morrone are un look dur în timp ce iese cu fosta lui soție și actuala iubită

_ Eva Mendes este anunțată ca ambasador național pentru McHappy Day

_ Seymour Hersh: Piesele lipsă de la Russiagate

_ METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în sudul şi estul Transilvaniei

_ Iohannis, de Ziua Mondială a Mediului: Direcţia în care ne îndreptăm ca societate este cea corectă

_ Guvern. Unitățile Nudge Găsesc „Cele mai bune” moduri de a manipula publicul

_ Ollie Robinson dezvăluie că regimul de fitness al căpitanului de copiere Ben Stokes l-a adus înapoi în groove de testare

_ Celebra coamă a Tinei Turner a fost MAI MULT decât o coafură: starul târzii a văzut perucile ca „o extensie a ei însăși”

_ Regulile ecologice ale lui Biden înseamnă că electrocasnicele vor costa în curând mai mult și vor face mai puțin, spun experții

_ Trinny Woodall dezvăluie ce înseamnă de fapt formele de cerc, pătrat și triunghi de pe etichetele Zara

_ Oficialii ucraineni batjocoresc în mod deschis Rusia în timp ce Zelensky spune că este „gata” pentru contraofensivă

_ UBS face cinci predicții AI generative

_ Noul președinte al Comitetului Economic și Social European a stabilit prioritățile mandatului său: democrația, drepturile fundamentale și statul de drept

_ Royal Antwerp, campioana Belgiei pentru a cincea oară

_ Clubul mexican Leon a câştigat Liga Campionilor Concacaf

_ Apple va prezenta cel mai important produs al său din ultimii ani: o cască de realitate mixtă / Va costa o avere în comparaţie cu preţurile iPhone-urilor

_ După ce și-a vizitat proprietățile din România, regele Charles a decis să își vândă o altă casă celebră/ Video

_ Conducerea militară rusă se confruntă cu reproșuri interne după raidurile partizanilor ruși în Belgorod (ISW)

_ Arabia Saudită încearcă să crească preţul petrolului prin reducerea producţiei cu 1 milion de barili pe zi

_ Piaţa muncii în primul semestru: peste 160.000 de joburi noi, majoritatea în retail şi servicii

_ Analiză ZF: consumul de pâine scade per total, însă românii aleg tot mai multe produse artizanale

Va cumpăra Elon Musk Manchester United? Miliardarul Elon Musk rămâne tăcut în timp ce termenul limită de licitație de vineri pentru cumpărarea Man United se apropie

_ "Războiul va fi devastator". Secretarul american al Apărării face o predicţie sumbră despre războiul cu China

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Ce soluție de criză are Guvernul pentru a majora salariile profesorilor. Consultant fiscal: 'E posibil să vedem că se va ajunge la un compromis'

_ Grupul „Evrei împotriva lui Soros” spune că criticul activistului miliardar „nu este antisemit”

_ Apare o lume multipolară

_ Cel mai scăzut VIX de când a început pandemia este ceva care merită atenție

_ Pierde Statele Unite ale Americii controlul asupra Ucrainei?

_ După ce s-au lăudat că ucrainenii se fac de rușine, rușii anunță dezastru în Crimeea: rețelele de televiziune au picat!

_ Cine este cine la nunta prințului moștenitor Hussein al Iordaniei și Rajwa Al-Saif

_ Vânzările cu amănuntul au scăzut cu 1,6% în august - mult mai rău decât se aștepta

_ O femeie a murit după ce a fost lovită de o motocicletă care o escorta pe ducesa de Edinburgh

_ Cine a fost Sydney Johnson? Fanii se înnebunesc din cauza portretizării majordomului lui Mohamed Al-Fayed în The Crown

_ Parlamentul ucrainean a aprobat o lege pentru recrutarea femeilor

_ Real Madrid a încheiat cu o remiză sezonul în La Liga, FC Barcelona cu o înfrângere

_ Tatăl a doi copii britanic retrăiește încercarea de a fi spitalizat cu „intoxicație alimentară” la hotelul Tui


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 472, afisate in 8 pagini.