17:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Expoziţie a pictorului Simion Lucaciu, pe simezele Galeriei Pygmalion

Expoziţie a pictorului Simion Lucaciu, pe simezele Galeriei Pygmalion

"Trăit printre furnalele hunedorene, arderea i-a devenit forma mentis care i-a modelat trăirile. Pe ea o simte în adâncimea sinelui, tensiunea ei o proiectează în afară, iar pictura transcrie fidel mişcarea sa în peisajele marine. 'Anotimpul grav, zbuciumul valurilor, întrepătrunderea şi contopirea cerului în mare, toate au găsit (...), în structura mea intimă, rezonanţa de suflet'. Rezonanţa. Aceasta este poetica artistului care caută să prindă vibraţia lumii. Atent, închis în sine, ascultă şi, când reuşeşte să capteze frecvenţa misterului, reverberează taina prin culoare. Tablourile sale sunt cutii de rezonanţă în care se multiplică sensibil frumuseţea. Aşa l-am perceput pe Simion Lucaciu. Artistul care 'străvedea' esenţele. Pe care nu l-a interesat 'pitorescul facil', care nu îşi propunea să reproducă realist spaţiul, ci care dorea să găsească tonul unei stări de spirit care să pună în acord vibraţia interioară cu aceea a energiilor dinafară", a spus artistul plastic timişorean Sorina Jecza, la vernisaj, despre pictorul Simion Lucaciu, potrivit Agerpres.

Următorul demers plastic din cadrul proiectului "Amintiri necesare" va purtat semnătura lui Szakacs Bela.

Simion Lucaciu s-a născut pe 5 aprilie 1928, în satul hunedorean Govăşdia. A urmat şcoala primară în Ghelar, unde mentorul spiritual al începuturilor i-a fost învăţătorul Mihuţ, care a sesizat preocupările elevului atras mai curând de desen decât de matematică şi i-a permis ilustrarea unei scene din poezia "Câinele soldatului" de Grigore Alexandrescu. Realizat pe un întreg perete al clasei, în cărbune din sobă, desenul a stârnit admiraţia dascălului, încurajând talentul elevului său. I-a sugerat mamei să-i cumpere de Paşti o cutie de acuarele, pentru că Simion "va fi pictor, nu preot", cum ar fi fost dorinţa acesteia.

După terminarea liceului, a lucrat patru ani în cadrul Combinatului Siderurgic din Hunedoara, timp în care frecventează Cercul de Artă Plastică condus de pictorul Emil Brandis. În 1950, se înscrie la Institutul de Arte "Ion Andreescu" din Cluj, unde îi are ca profesori pe Aurel Ciupe şi Alexandru Mohi. După absolvire, locuieşte, lucrează şi expune în Timişoara, Arad şi Lugoj. În 1972, se stabileşte definitiv în Timişoara.

De-a lungul carierei sale prolifice, Simion Lucaciu şi-a pus semnătura pe lucrări expuse în 18 expoziţii personale şi alte zeci de expoziţii colective şi de grup. S-a bucurat de aprecierea publicului şi a criticii. S-a stins din viaţă, în urma unui tragic accident, în 22 septembrie 1997.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Cum, cu cine și când începe Reforma pensiilor speciale

_ Proprietarul britanic de bar, în vârstă de 50 de ani, a murit după ce a căzut pe o treaptă la pub-ul său din Lanzarote în timpul unei lupte

_ Ben Roberts-Smith nu va fi deposedat de premiul Victoria Cross pentru vitejie și vitejie

_ Mats Hummels şi-a prelungit contractul cu Borussia Dortmund

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

Europa League și Conference League: Au fost trase la sorți meciurile din optimi


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 6, afisate in 1 pagina.