22:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Acord istoric între NATO și Japonia: Războiul e o provocare mondială

Acord istoric între NATO și Japonia: Războiul e o provocare mondială

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, şi premierul japonez, Fumio Kishida, s-au angajat marţi să consolideze legăturile dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Tokyo, afirmând că invazia Rusiei în Ucraina şi cooperarea militară în creştere cu China au creat cel mai tensionat mediu de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters, conform News.ro.

Comentariile au fost făcute într-o declaraţie de presă comună transmisă în timpul vizitei lui Stoltenberg în Japonia.

"Lumea se află într-un punct de răscruce istoric, în cel mai sever şi complex mediu de securitate de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial", au afirmat cei doi lideri în declaraţia comună.

De asemenea, au fost exprimate îngrijorări cu privire la ameninţările nucleare ale Rusiei, la exerciţiile militare comune între Rusia şi China în apropierea Japoniei şi la dezvoltarea de arme nucleare de către Coreea de Nord.

Stoltenberg a declarat reporterilor că o victorie a Rusiei în Ucraina ar încuraja China într-un moment în care aceasta îşi consolidează armata, "îşi intimidează vecinii şi ameninţă Taiwanul".

Şeful NATO fusese cu o zi înainte în Coreea de Sud, pe care a îndemnat-o să sporească sprijinul militar acordat Ucrainei şi a transmis avertismente similare cu privire la creşterea tensiunilor cu China.

"Acest război nu este doar o criză europeană, ci o provocare la adresa ordinii mondiale. Beijingul urmăreşte îndeaproape şi învaţă lecţii care i-ar putea influenţa deciziile viitoare. Ceea ce se întâmplă astăzi în Europa s-ar putea întâmpla mâine în Asia de Est", a punctat Stoltenberg

Ministerul de Externe al Chinei nu a reacţionat deocamdată la aceste comentarii, dar răspunzând declaraţiilor similare făcute de Stoltenberg în timpul vizitei sale la Seul, China a spus luni că se doreşte un partener al ţărilor, nu o provocare la adresa lor, şi că nu ameninţă interesele sau securitatea niciunei naţiuni.

Stoltenberg a declarat că cei 30 de membri pe care îi are NATO sunt afectaţi de ameninţările globale. Premierul nipon Kishida şi preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol au devenit anul trecut primii lideri din ţările lor care au participat la un summit NATO, alăturându-se în calitate de observatori.

China a criticat anterior eforturile NATO de a-şi extinde alianţele în Asia. Rusia, care îşi numeşte invazia din Ucraina o "operaţiune specială", a catalogat în mod repetat expansiunea NATO drept o ameninţare la adresa securităţii sale.

În decembrie, Japonia a dezvăluit planuri radicale de consolidare a capacităţilor sale de apărare, schimbări altădată de neconceput pentru o ţară pacifistă, care o vor transforma în ţara cu al treilea cel mai mare buget pentru cheltuieli militare după Statele Unite şi China.

Consolidarea cooperării cu NATO în domenii de la securitatea maritimă şi controlul armelor până la spaţiul cibernetic şi dezinformare va contribui şi mai mult la răspunsul faţă de un mediu strategic în schimbare, se mai spune în declaraţia comună a lui Stoltenberg şi Kishida.

"Niciun partener al NATO nu este mai apropiat şi mai capabil decât Japonia", a declarat Stoltenberg, citat într-un comunicat al NATO.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Japonia se pregăteşte să găzduiască summitul anual al Grupului celor Şapte (G7,) în luna mai, când probabil că invazia Rusiei în Ucraina va fi un subiect important de discuţie.

Miercuri, secretarul general al NATO se va întâlni cu alţi înalţi oficiali niponi, inclusiv cu ministrul de externe Yoshimasa Hayashi. De asemenea, el va ţine un discurs în faţa studenţilor de la Universitatea Keio.

Kishida ia în considerare să facă o vizită la Kiev în luna februarie pentru a-şi întări sprijinul pentru Ucraina în acest conflict, a relatat presa din Japonia.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Newcastlei primesc un avans de patru ori pentru accidentări înaintea egalizării crizei Man United

_ Nike oprește mișcarea vestimentară a starului Red Bull F1, Max Verstappen, în timp ce se pregătește pentru viața după Formula 1

_ Lovitură cruntă pentru americani: Brazilia și China încheie un acord comercial pentru a renunța la dolarul american

_ Mediu: Albinele oferă un instantaneu al peisajului și sănătății orașului

_ Ministerul Finanţelor a atras, joi, 331 milioane de lei de la bănci

Pensiile speciale rămân Speciale: Senatul a aprobat proiectul de lege privind pensiile speciale. Iată ce prevede acesta

Iohannis, Aiurescu, Ciulacu si Ciucă își bat joc de țăranii români. Excesul de cereale din Ucraina care intră în România fără nici o taxă vamală, afectează sectorul agricol din România și din alte țări vecine Ucrainei

_ Danemarca recuperează, identifică obiectul mister găsit lângă conducta Nord Stream 2

_ Florin Cîțu cere ruperea coaliției: 'Nu trebuie să-i lăsăm pe pe socialişti să ne fure aceşti bani. Altfel suntem toţi responsabili pentru eşecul PNRR'

_ Marea resetare a alimentelor a început

_ Trinny Woodall, 59 de ani, se bucură de o noapte în oraș cu fiica ei asemănătoare Lyla, 19 ani

_ Zelensky îl invită pe Xi al Chinei să viziteze Ucraina, deoarece SUA respinge planul de pace „alternativ”

_ Politica ne transformă în idioți

_ King Charles III spoke to German MPs about 'everything people were awaiting him to speak on'

_ Motivul real al plecării lui Mihai Bendeac de la Antena 1

_ FDIC cântărește strângerea băncilor mari pentru a astupa o gaură de 23 de miliarde de dolari din costurile falimentului băncilor mici

_ „Mai periculos decât oricând”: experții îi avertizează pe americani să nu meargă în Mexic pentru a cumpăra medicamente ieftine de la farmacie

Ce mai pun la cale trădătorii de țară: Este gata planul de jefuire a metalelor rare din România

_ Senegal opposition leader Ousmane Sonko convicted to two-month suspended prison

_ Ducesa care dispare

_ Flavius Stoican rămâne la FC Botoșani: tehnicianul și-a prelungit contractul până în 2025

_ Zelenski admite că situaţia în Donbas este "dificilă" şi vrea discuţii cu Putin. Preşedintele Ucrainei denunţă şi lipsa de unitate a ţărilor occidentale

_ Craniul „exquisit” din dinți de sabie oferă indicii despre prădătorul din Epoca de Gheață

_ O fiară sexuală care a violat o asistentă într-un parc în urmă cu 19 ani, închisă după ce detectivii se potrivesc cu ADN-ul 13 ani mai târziu

_ Trebuie să se oprească!

_ Anunț direct de la Ambasada SUA - Angel Tîlvăr pleacă în State, unde se întâlnește cu Lloyd Austin

_ Soția unui magnat al îngrășămintelor din Rusia s-a enervat și dă UE în judecată: A fost sancționată pentru că o duce bine!

_ Se leagă de „liniștit, prea liniștit” pe măsură ce tehnologia mare se avântă pe o nouă piață taurească

_ Patru persoane au fost reținute și alte două au fost plasate sub control judiciar într-un dosar de trafic de droguri

Ucrainienii sunt pe cale să piardă Donbasul. Trupele ucrainene s-ar putea retrage din regiunea estică, pe măsură ce Rusia avansează

_ Muzeul Național de Istorie a României participă la expoziția internațională `First Kings of Europe`

_ Iată cum s-au descurcat crizele de nebunie din martie de pe Wall Street

_ Cum s-a luptat Papa Francisc cu problemele de sănătate de-a lungul anilor

_ CCR și Curtea Constituțională a R. Moldova au semnat un Memorandum de cooperare privind schimbul reciproc de informații profesionale

_ Cristiano Ronaldo este aglomerat în timp ce arată Bugatti Centodieci super-rar de 8,8 MILIOARE de lire sterline

_ Madison Beer își prezintă abdomenul plat și decolteul amplu într-un bikini mic, negru și roz

_ De ce Philip Schofield nu este în această dimineață săptămâna aceasta?

_ Jake Gyllenhaal a văzut filmând Presumed Inocent în Los Angeles

_ Marele juriu Trump va lua o pauză de o lună, fostul avocat susține că „Cred că le-am prins”

_ Lloyds și NatWest vor închide încă 80 de filiale: a ta este pe listă?

_ Prințul Guillaume de Luxemburg și soția sa părăsesc spitalul cu nou-născutul lor adorabil

_ Britanicii ar fi cerut ca Serghei Lavrov să fie arestat în Serbia într-o mega-operațiune specială (presa sârbă)

_ Charles III to address German parliament on first state visit: What are his biggest challenges?

_ Museums from Romania, participating in First Kings of Europe international exhibition, in Chicago

În plin război, Putin crește pensiile și salariile, În plină pace cu inflație de 13,8%, Ciulacu, Ciucă, Câciu, Câțu, Klaus și Dâncu, nu le cresc. Putin vrea să arate că Rusia rezistă în fața sancțiunilor...

_ Fost milionar care a ajuns pe stradă cu dependență de heroină, condamnat la închisoare pentru că a bătut un bărbat nevinovat

_ Levi's va folosi modele generate de AI pentru a promova „diversitatea și sustenabilitatea”

_ John Kerry spune că urmează noi ordine executive privind schimbările climatice

_ Statele Unite îl pedepsesc pe Aleksandr Lukașenko: Tranzacțiile în dolari legate de avionul prezidențial belarus au fost interzise

_ Anneka Rice își rupe tăcerea când repornirea Challenge Anneka este retrasă din programe

_ Tottenham Hotspur își caută antrenor dar se lovește de refuzuri pe bandă rulantă: încă un tehnician îi refuză pe londonezi

_ Un muzeu al Universităţii Cambridge din Marea Britanie va restitui un tablou de Gustave Courbet: opera de artă a fost confiscată în 1941 de naziști

_ „Fotul de autorizare global pentru fiecare fantezie neoconizată”: Gaetz prezintă proiectul de lege pentru a se retrage din Somalia

_ Actul RESTRICȚI este o luare de cenzură orwelliană deghizată în legislație anti-TikTok

_ Romania's Cirstea defeats Sabalenka en route to Miami Open semis

_ Nici Odesa fără Mariupol, nici Mariupol fără Odesa

_ Vineri, Joe Biden va vizita o localitate din Mississippi afectată recent de tornada devastatoare

_ Fanii regali se dezlănțuie pentru asemănarea fiului Prințesei Eugenie, August, cu Lilibet

De ce Occidentul poftește Ucraina la fel cum poftește și Rusia

_ FC Barcelona s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, după ce a învins AS Roma cu scorul de 5-1


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2053, afisate in 35 pagini.



ieri 19:45