20:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Două ample expoziţii vor fi deschise cu colaborare franceză în cadrul programului 'Timişoara - Capitală Europeană a Culturii'

Două ample expoziţii vor fi deschise cu colaborare franceză în cadrul programului 'Timişoara - Capitală Europeană a Culturii'

Două ample expoziţii - "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale" şi "Victor Brauner: invenţie şi magie" - vor fi deschise cu colaborare franceză în cadrul programului "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii", a anunţat directorul general al Institutului Francez în România, Julien Chiappone Lucchesi, consilier de cooperare şi acţiune culturală.

"Dorim să fim printre primii parteneri în această colaborare. Cele două proiecte far sunt legate de instituţii muzeale foarte importante din Franţa, precum Muzeul 'Pompidou', demonstrând capacitatea noastră de a lucra cu marile muzee, de a monta, ca şi faptul că aceasta a devenit din ce în ce mai bună în ultima vreme", a spus Lucchesi, care a participat marţi la o conferinţă organizată în Atriumul institutului, potrivit Agerpres.

Alte colaborări franceze din programul 'Timişoara - Capitală Europeană a Culturii' se regăsesc în manifestări din domeniul muzicii, fiind amintit dirijorul Cristian Măcelaru, directorul muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei şi director artistic al Festivalului Internaţional 'George Enescu', ca şi din sfera teatrului, cu Pascal Lambert, la Teatrul German din Timişoara, a arătat Julien Chiappone Lucchesi.

Preşedintele Fundaţiei Art Encounters, Ovidiu Şandor, a prezentat atât expoziţiile "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale" şi "Victor Brauner: invenţie şi magie", cât şi cea de-a cincea ediţie a Bienalei Art Encounters 2023, cu titlul "My Rhino is not a Myth. Art-Science-Fictions", "proiectul fanion" al Fundaţiei Art Encounters.

"Cred că toată lumea ştie deja, Timişoara are un an special 2023, 'Timişoara - Capitală Culturală', un an în care eu, personal, cred că oraşul va surprinde pe oricine va avea curiozitatea să vină la Timişoara. Se anunţă un program foarte, foarte dens şi toate instituţiile şi organizaţiile culturale din oraş, indiferent că e vorba de instituţii publice sau diverse asociaţii, ONG-uri, fundaţii care lucrează în zona culturală, cu toţii au pregătit pentru acest an evenimente deosebite, indiferent de domeniul de care vorbim: arte vizuale, teatru, muzică, proiecte care implică comunităţile locale din oraş, o paletă deosebită", a spus Şandor.

În cadrul evenimentului, despre expoziţia Art Safari "Memory Palace" de la Palatul Dacia-România din Capitală, au vorbit Daria de Beauvais, curatoarea expoziţiei, Loic Meuley, ataşat cultural la Institutul Francez, şi Ioana Ciocan, director general al Pavilionului de Artă Bucureşti - Art Safari.

* Unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Europa Centrală şi de Est în 2023 şi punct culminant al programului cultural 'Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii', expoziţia "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale" va putea fi vizitată în perioada 30 septembrie 2023 - 28 ianuarie 2024 la Muzeul Naţional de Artă Timişoara.

Curatoriată de Doina Lemny, doctor în istoria artei, şi unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în arta lui Constantin Brâncuşi, ampla expoziţie va reuni pentru prima dată după 50 de ani în România sculpturi emblematice din perioada de maturitate a artistului, de la mari muzee ale lumii, precum Centrul 'Pompidou' sau 'Tate Gallery', dar şi din tinereţea acestuia, din colecţii muzeale şi private din România.

Vor fi prezentate peste 100 de opere brâncuşiene, multe dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în România, în "dialog" cu lucrările maestrului urmând a fi expusă şi o selecţie inedită de fotografii şi fragmente filmate de artist.

Organizatorii îşi propun ca expoziţia să devină un punct de atracţie pentru un public naţional şi internaţional numeros de-a lungul celor patru luni de expunere.

Demersul este susţinut de Consiliul Judeţean Timiş, principala autoritate finanţatoare, şi co-organizat de Muzeul Naţional de Artă Timişoara şi Fundaţia Art Encounters, în parteneriat cu Institutul Francez din România, care are un rol esenţial în facilitarea împrumuturilor de lucrări de la Centrul 'Pompidou' şi promovarea la nivel european a expoziţiei.

* Expoziţia retrospectivă "Victor Brauner: invenţie şi magie", care va fi vernisată pe 17 februarie la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, îşi propune să funcţioneze ca un omagiu adus acestei figuri centrale, extrem de relevante pentru suprarealismul internaţional, aducerea lui Brauner în ţara sa de origine constituind, potrivit organizatorilor, "o ocazie unică pentru vizitatori de a descoperi pentru prima dată aceste 'premoniţii'".

Curatoarea expoziţiei, Camille Morando - director de documentare la Centrul 'Pompidou' şi profesor la Ecole du Louvre - a selectat peste 100 de tablouri, desene, sculpturi, ilustraţii şi documente care acoperă întreaga activitate artistică a lui Brauner. Expoziţia include şi un împrumut excepţional de peste 50 de lucrări de la Centre 'Pompidou'.

Un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Timiş, expoziţia are drept co-organizatori Centre 'Pompidou', Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Fundaţia Art Encounters şi Institutul Francez din România, aceasta putând fi vizitată până pe 28 mai.

Victor Brauner (1903-1966) s-a născut la Piatra Neamţ şi s-a afirmat, în anii 1920, ca figură emblematică a avangardei bucureştene. În 1933, Brauner se alătură mişcării suprarealiste iniţiate de Andre Breton, iar în 1938 se mută definitiv la Paris. Tot atunci, artistul pierde accidental un ochi şi, pentru că se pictase cu mai mulţi ani în urmă într-un autoportret cu ochi enucleat, devine "pictorul vizionar" al mişcării suprarealiste, capabil de premoniţii.

* Spre deosebire de ediţiile anterioare, cea de-a cincea ediţie a Bienalei Art Encounters 2023, cu titlul "My Rhino is not a Myth. Art-Science-Fictions", va fi una "specială", de vară, derulată pe parcursul a opt săptămâni, în perioada 19 mai - 16 iulie, care va prezenta expoziţii în mai multe spaţii din Timişoara, alături de evenimente conexe în parteneriat cu alte instituţii locale.

Ediţia, curatoriată de Adrian Notz, fost director artistic al Cabaret Voltaire din Zurich în perioada 2012-2019, propune 40 de lucrări existente şi 10 lucrări nou-comisionate, un amplu program de mediere, un accent mai puternic pe spaţiul public şi o platformă complementară dedicată spaţiilor de tip artist-run din Timişoara - o celebrare a artiştilor locali care au iniţiative şi aleg să se organizeze prin ei înşişi.

Din punct de vedere conceptual, aceasta va trata relaţia istorică dintre artă şi ştiinţă, organizatorii propunând "arta-ştiinţa-ficţiunile" care utilizează puterea diferitelor discipline pentru a răspunde schimbărilor ce se petrec în realitatea cotidiană, marcată de transformări climatice şi sociale".

Inclusă în proiectul 'Bienala Art Encounters. Cercetare, context, comunitate', bienala timişoreană face parte din programul cultural "Timişoara 2023 - Capitala Europeană a Culturii" şi este finanţat de Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte.

Adrian Notz (n. 1977, Zurich) a fost şeful Departamentului de Arte Plastice la Şcoala de Design din St. Gallen, între 2010-2015. Notz a organizat şi curatoriat numeroase expoziţii, evenimente, conferinţe, acţiuni şi intervenţii cu artişti internaţionali, activişti şi gânditori, atât la Cabaret Voltaire, cât şi la nivel internaţional.

De-a lungul ediţiilor din 2015, 2017, 2019 şi 2021, Bienala Art Encounters s-a conturat ca fiind unul din cele mai relevante evenimente de artă contemporană din România, având o vizibilitate internaţională tot mai mare, confirmată de sutele de apariţii în mass-media, şi fiind considerat un reper internaţional în rândul evenimentelor de artă contemporană pe axa culturală Viena-Istanbul.

* Lucrările mai multor artişti care au fost recompensaţi cu Premiul 'Marcel Duchamp' sunt reunite în expoziţia Art Safari "Memory Palace", prezentată, între 10 februarie şi 14 mai, la Palatul Dacia-România din Capitală.

Expoziţia reuneşte opt artişti şi două duo-uri ale scenei artistice franceze, din generaţii şi medii culturale diferite, selectaţi de Premiul 'Marcel Duchamp' în ultimii 15 ani, printre care multipremiatul artist român Mircea Cantor, care locuieşte la Paris, laureat al acestui premiu în 2011.

Intitulată "The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize", expoziţia este curatoriată de Daria de Beauvais, asistată de Lisa Colin, fiind a 11-a ediţie organizată de Art Safari.

Premiul 'Marcel Duchamp' este organizat încă de la începuturi de către ADIAF - Asociaţia pentru Difuzarea Internaţională a Artei Franceze, în parteneriat cu Centre 'Pompidou'.

În fiecare an, este ales un câştigător din cei patru artişti nominalizaţi (artişti de origine franceză sau care locuiesc în Franţa), din diverse arii ale artelor vizuale: instalaţie, video, pictură, fotografie, sculptură etc. ADIAF a organizat deja 50 de expoziţii dedicate celor 90 de artişti distinşi prin acest premiu (laureaţi şi nominalizaţi), inclusiv 20 de evenimente pe plan internaţional.

Art Safari va găzdui trei sezoane expoziţionale în 2023, iar biletele sunt disponibile pe www.artsafari.ro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ „Colosal” val mare de nave containere noi pe cale de a lovi

_ Candice Warner dezvăluie provocarea Ashes care îl motivează pe soțul David, în ciuda discuțiilor despre pensionare

_ Ford „să relanseze clasicul Capri” și să dea mașinii emblematice din anii 1970 o schimbare ecologică

_ ROLAND WHITE recenzii la televizorul de aseară: Strict duo ar trebui să continue să danseze

_ Astăzi: Karl Stefanovic o reclamă pe Sarah Abo pentru că conduce o Toyota Corolla „proastă”.

_ Sfârșitul egalității va însemna că bărbații „nu se pot exprima”, argumentează Michael Crick

_ Durata pregătirii medicilor ar trebui redusă de la șapte ani pentru a remedia criza de personal, spune șeful NHS

_ Majoritatea românilor nu este de acord cu trimiterea de arme pentru Ucraina (sondaj)

_ Tekashi 6ix9ine a fost transportat de urgență la spital cu ambulanța după ce a fost „bătut până la o pulpă” în sauna LA Fitness

_ Flick Palmateer își deschide albumul de nuntă: Starul supraviețuitorului este fiecare centimetru mireasa de aur

_ Schimbarea temperaturilor arată că crește riscul pesticidelor pentru albine

_ Cum și-a curățat femeia curelele murdare în câteva secunde folosind un produs surprinzător de 5 USD

_ Chef Orazio ne împărtășește rețeta sa simplă pentru o pastă cremoasă irezistibilă cu șase ingrediente

_ Starul Big Brother Jules Rangiheuea dezvăluie că a cheltuit 100.000 de dolari pe băutură și detaliază dependența de alcool

_ Rachael Finch apare la Today Extra pentru a trânti trolii care o acuză că își înfometează copiii

_ Claire Nomarhas de la Married At First Sight lansează o carieră de influență la un eveniment de îngrijire a pielii

_ Un influencer nonbinar în centrul scandalului Seafolly susține că „Dumnezeu este ciudat”

_ President Macron hopes to heal divisions after bruising pensions fight

_ Cutremur în Afganistan, Pakistan ucide cel puțin 11 persoane

_ MAFS: Melinda și Evelyn își vărsă cumpărăturile, vinul peste tot pe stradă

_ Marvin Gaye III solicită divorțul de soție la peste două luni după arestarea sa pentru violență domestică

_ Cum dronele criminale improvizate transformă Ucraina într-un joc video mortal în viața reală

_ SUA vs. Japonia - finala WBC LIVE: Americanii caută să-și apere coroana împotriva lui Shohei Ohtani and Co.

_ Nadiya Bychkova din Strictly își arată fizicul foarte tonifiat în bikini albastru floral pe plajă

_ Zelenski, încântat de discuţiile 'productive' cu premierul japonez Fumio Kishida - Video

_ Boy George și colegii de trupă Culture Club vor plăti 1,75 milioane de lire sterline fostului bater, deoarece procesul este evitat

_ Sonny Bill Williams spune că „nu-l poate suporta” pe Paul Gallen și refuză să excludă lupta cu NRL grozav

_ „Cel mai puternic școlar din Marea Britanie”, în vârstă de 10 ani, poate ridica 115 kg - mai mult decât dublul greutății sale

_ De la copil sălbatic regal la mireasă de societate! FEMAIL se uită înapoi la viața nepoatei Prințesei Diana

_ Semnal de alarmă tras de secretarul Trezoreriei SUA: ar putea fi necesare noi măsuri pentru protejarea depozitelor bancare

_ Femeie criticată de familie pentru că a refuzat să-și împrumute cumnata ei rochia de mireasă

_ Karl-Anthony Towns de la Timberwolves și Anthony Edwards ar putea reveni împotriva lui Hawks

_ Karl Stefanovic se îndreaptă spre Sarah Abo după ce a fost văzută conducând Toyota în jurul orașului Sydney

_ Medicii de familie „tratează controalele cheie pentru proaspete mame ca pe un exercițiu de bifare a casetei”, sugerează studiul

_ Record mondial: un scoţian a înotat în apele pline cu rechini dintre insulele Noii Zeelande

_ Jeremy Hunt sugerează că miniștrii vor încerca să obțină cifra netă a migrației sub 245.000

_ Militar rus, acuzat de crime de război în Ucraina, după interceptarea unor convorbiri telefonice

_ Ford dezvăluie noul său Explorer electric, care ar trebui să coste în jur de 40.000 de lire sterline

_ Accident cumplit pe șoselele din România: două TIR-uri s-au ciocnit frontal

_ Colin Farrell este de nerecunoscut în spatele protezelor faciale în timp ce filmează The Penguin în New York City

_ Președintele Macron speră să vindece diviziunile după lupta cu pensiile

_ Scenariul alegerilor parlamentare anticipate în 2023, expus de vicepremierul UDMR: 'Dacă ar fi după mine, eu aș face în acest an'

_ Dmitri Peskov, despre planul Chinei: Washingtonul şi capitalele europene nu vor permite Kievului să intre în negocieri de pace

_ Mireasa sfidătoare a MAFS, Claire Nomarhas, face o afirmație bombă despre viața ei sexuală cu Jesse Burford

_ Kelly Ripa dezvăluie că soțul ei de multă vreme, Mark Consuelos, era „nebun de gelos”

_ TOM LEONARD reflectă la începutul exploziv al cazului de accident de schi al lui Gwyneth Paltrow de 245.000 de lire sterline

_ Misiunea care va ține planeta cu 'sufletul la gură': se fac planurile pentru distrugerea Stației Spațiale Internaționale

_ HOROSCOP Miercuri, 22 martie – Luna este în Berbec. Noi începuturi pentru zodii sunt anunţate la mijloc de săptămână

_ Igiena devine un lux: o treime din francezi renunţă la o parte din produsele de îngrijire corporală

_ Corupția și drepturile omului în România: Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA

_ Lorzii drogurilor din Italia își învelesc 'marfa' cu fotografii ale foştilor lideri mafioţi (foto)

_ Kourtney Kardashian și Addison Rae își etalează prietenia în timp ce pozează împreună pentru Poosh

_ Sărbătorile zilei de 22 martie - Sfântul Vasile din Ancira și Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian

_ Văduva lui George Harrison câștigă permisiunea de a construi un studio de yoga pe terenul unui conac imens

_ Antler Luggage Review: De ce aveți nevoie de cea mai bine vândută geantă Clifton pentru următoarea călătorie

_ Sophie Turner și Joe Jonas poartă paltoane elegante pentru plimbări separate prin New York

_ NASA a lovit în mod controlat un asteroid cu o navă spaţială. Ce au vrut să vadă cercetătorii

_ A început extracţia şacalilor din Deltă, după plângerile locuitorilor

_ Președinta Taiwanului face o vizită în America Centrală, cu două popasuri în SUA

_ FMI acordă Ucrainei un ajutor financiar uriaș. Care este suma și pentru ce este destinată


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1212, afisate in 21 pagini.