16:29
Comentarii Adauga Comentariu

_ 800.000 lei pentru finanţarea proiectelor de mediu din Programul 'Spaţii Verzi'

800.000 lei pentru finanţarea proiectelor de mediu din Programul 'Spaţii Verzi'

Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc a lansat, luni, cea de-a XVII-a ediţie a Programului "Spaţii Verzi", finanţat de o companie petrolieră, program care are rolul de a susţine proiectele de mediu şi implicarea tinerilor în iniţiativele de protejare a naturii, suma alocată în acest sens fiind de 821.000 lei.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, organizaţiile de mediu interesate pot trimite cereri de finanţare, până la data de 23 februarie, pentru proiecte care se încadrează într-una dintre cele două componente ale programului: Permacultură în Zone Urbane şi Arii Naturale Protejate. Propunerile vor fi evaluate de către un juriu de specialitate, iar câştigătorii vor fi anunţaţi până la sfârşitul lunii martie.

În cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane sunt finanţate proiecte care promovează conceptul de permacultură şi care reuşesc să aducă o contribuţie importantă în sprijinul dezvoltării agriculturii durabile în oraşe şi în imediata vecinătate a acestora, prin implicarea comunităţilor locale, în acord cu principiile pe care permacultura le promovează, se arată în comunicat.

Pentru componenta Arii Naturale Protejate sunt eligibile iniţiativele care pot contribui la promovarea ariilor protejate din România, respectiv proiectele care, prin implicarea activă a comunităţilor locale, precum şi a ONG-urilor şi şcolilor, ajută oamenii să înţeleagă mai bine rolul ariilor protejate şi de ce este nevoie să fie prezervate.

Atât proiectele de sprijinire a dezvoltării agriculturii durabile în mediul urban, pe baza principiilor permaculturii, cât şi iniţiativele ce urmăresc promovarea ariilor naturale protejate pot primi o finanţare de maximum 40.000 de lei/proiect.

În premieră, la finalul acestei ediţii a programului, un proiect selectat pentru componenta Permacultură în Zone Urbane, respectiv Arii Naturale Protejate va primi suplimentar un bonus de 10.000 de lei, în funcţie de rezultatele obţinute.

Directorul general pe România al companiei petroliere, Camelia Ene, a declarat că tinerii sunt receptivi şi dornici să contribuie la protejarea naturii.

"Cu fiecare nouă ediţie, programul Spaţii Verzi întăreşte viziunea noastră în ceea ce priveşte sustenabilitatea. Fiecare proiect pe care reuşim să îl sprijinim prin intermediul acestei iniţiative reflectă atât respectul nostru faţă de natură, cât şi angajamentul pe care ni l-am asumat pe termen lung faţă de comunităţile locale. Suntem foarte mândri de evoluţia acestui program şi ne bucurăm să vedem că tinerii sunt receptivi şi dornici să aibă o contribuţie susţinută pentru protejarea mediului,' a declarat Camelia Ene, citată în comunicatul de presă.

La rândul său, László Potozky, directorul Fundaţiei pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc, a vorbit despre succesul liniei de finanţare privind dezvoltarea permaculturii, componentă introdusă anul trecut, în premieră, dar şi despre importanţa proiectelor ce vizează ariile protejate.

"În ceea ce priveşte programul Spaţii verzi, 2022 a reprezentat un an de reînnoire şi inovare, prin faptul că pe lângă linia de finanţare deja tradiţională, destinată ariilor protejate, am introdus o componentă nouă de program, şi anume cea legată de dezvoltarea permaculturii, înlocuind astfel componenta de spaţii verzi urbane. La final de an ne-a bucurat mult să constatăm că acest demers s-a bucurat de un real interes din partea organizaţiilor beneficiare, materializat prin proiecte frumoase. Ca urmare, putem afirma că pilotarea a produs succesul scontat, ceea ce ne face să menţinem dezvoltarea permaculturii ca temă prioritară şi pentru anii ce urmează. În ceea ce priveşte componenta de arii protejate, rămâne în continuare o temă prioritară pentru noi, convingere întărită şi prin recentele decizii luate la nivel mondial în ceea ce priveşte importanţa ariilor protejate (adoptarea Cadrului global pentru biodiversitate, un acord istoric care vizează protejarea a 30% din suprafaţa terestră şi a oceanelor până în 2030)", a declarat László Potozky.

În comunicat se mai arată că, în 2022, au fost acordate finanţări în valoare totală de 841.341 lei pentru 26 de proiecte, în care s-au implicat peste 5.500 de persoane.

În cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane au fost amenajate şi cultivate terenuri cu o suprafaţă totală de circa 7000 mp, unde au fost plantaţi peste 1.800 de arbori şi arbuşti, diferite verdeţuri şi plante aromatice, precum şi legume şi fructe.

În componenta Arii Naturale Protejate s-au creat cinci poteci tematice, au fost organizate 18 tabere Junior Ranger şi au avut loc 96 de activităţi extraşcolare de educaţie ecologică.

În cei 16 ani de existenţă a programului au fost finanţate, în total, 671 de proiecte din domeniul protecţiei mediului cu peste 9 milioane lei, proiecte în care s-au implicat peste 250.000 de persoane, mai ales copii şi tineri.

În comunicat se mai menţionează că, de la lansarea programului şi până în prezent, în cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 1.451 de activităţi extraşcolare de educaţie ecologică, au fost organizate 162 tabere Junior Ranger şi au fost înfiinţate şi amenajate 149 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ce mai pun la cale trădătorii de țară: Este gata planul de jefuire a metalelor rare din România

_ Starul lui Manchester United, Brendon Williams, a fost surprins „inhalând protoxid de azot dintr-un balon”

_ Jude Bellingham spune că a fi căpitanul Angliei este „cel mai mare vis” al său, dar admite că „își va aștepta rândul”

_ O româncă a murit într-un incendiu în Italia. Soțul și cei doi copii au fost răniți

_ Daniel Ricciardo petrece greu cu The Chainsmokers în Las Vegas chiar înainte de Marele Premiu al Australiei

_ Dieteticienii vărsă de ce trebuie să reduceți consumul de sare - și cum să o evitați și să vă bucurați în continuare de mâncare

_ Al cincilea cadavru găsit în explozia fabricii de ciocolată Palmer, echipajele de la West Reading caută trei dispăruți

_ Meteorologii au emis prognoza pentru luna viitoare: Ce temperaturi vom avea de Florii și de Paște

_ Grimes își schimbă numele ei și al fiicei lui Elon Musk din Exa Dark Sideræl într-o întrebare

_ Coreea de Nord trage rachete balistice spre apele estice

_ Noul antrenor principal al lui Broncos, Sean Payton, înlătură speculațiile comerciale Jerry Jeudy și Cortland Sutton

_ Proprietarul de spălătorie Amelia's Home Edit împărtășește cele cinci lucruri pe care toată lumea ar trebui să le aibă acasă

_ Arbitrul care a lăsat meciul să continue după ce luptătorul a fost sufocat a fost judecător în UFC a doua zi

_ Câștigătorul lui Australian Idol, Royston Sagigi-Baira, dezvăluie ce s-a întâmplat în timpul melodiei finale live.

_ John Wick a făcut furori în box office-ul nord-american: 73.5 milioane de dolari încasări într-un singur weekend

_ March Madness: Caitlin Clark strălucește cu 41 de PUNCTE în timp ce Iowa învinge Louisville pentru a-și asigura locul în Final Four

_ Cleveland Cavaliers cuceresc locul în playoff, în timp ce dubla-dubla lui Jarrett Allen fură spectacol

_ Starul Home And Away, Bonnie Sveen, s-a căsătorit cu partenerul de lungă durată Nathan Gooley

_ Osteopatul Brendon Talbot vă spune cum să corectați o cocoașă a gâtului cu o întindere zilnică

_ Șeful Jocurilor Olimpice din Australia, Matt Carroll, spune că NRL și AFL distrug șansele sportivilor de a obține medalii de aur

_ Starul de la Melbourne Demons, Christian Petracca, spune că jucătorii indigeni sunt cea mai mare atracție a AFL

_ Doctori gastro: Acesta este singurul aliment pe care nu îl voi mânca niciodată și de ce face ravagii în sănătatea ta

_ American Idol: Cam Amen este îmbrățișat de la Lionel Richie și ultimul „bilet de platină” la încheierea audițiilor

Sebastian Joseph-Day, de la Chargers, susține că a fost „atacat sexual de trei agenți TSA”

_ Barack Obama se întâlnește cu Anthony Albanese într-o zi ploioasă din Sydney

_ Un cuplu australian găzduiește o petrecere epică pe tema Bunnings pentru a treia aniversare a fiului lor

_ Alessandra Ambrosio pozează cu fiica ei, Anja, când participă la Lollapalooza Brazilia 2023

_ Vanessa Bryant se bucură de o zi la Disneyland alături de fiicele ei Natalia, Bianka și Capri

_ Temeri pentru Cameron din Married At First Sight, care dispare înaintea reuniunii

_ Starul tulburat AFL, Ben Cousins, joacă pentru West Coast Eagles pentru prima dată în 16 ani

_ MAFS: Harrison Boon neagă că i-a trimis text model după ce și-a prezentat iubita fiului său

_ Ja Morant îl concediază pe Memphis la o a șasea victorie consecutivă în revenirea sa în formația de start

_ Mavericks sunt „impresionați de profesionalismul și prezența în vestiar a lui Kyrie Irving”,

_ Kelly Clarkson anunță că noul album Chemistry va fi „arcul unei întregi relații”

_ Alegeri în Cuba: duminică s-a votat pentru reînnoirea Adunării Naţionale

_ Jurnalul francez din 1687 pe nava L'Oiseau înregistrează prima observare europeană a coastei australiene

_ Antrenorul de viață își împărtășește cele cinci reguli pentru discuții mici și cum să țină o conversație interesantă pentru totdeauna

_ Sam Burns câștigă premiul de 3,5 milioane de dolari, învingându-l pe Cameron Young în finala WGC Match Play

_ Brie Larson este văzută pentru prima dată de când și-a confirmat despărțirea de Elijah Allan-Blitz

_ Sidney Cooke, în vârstă de 96 de ani, ar trebui să fie interogat despre o serie de crime de copii nerezolvate, spune fostul detectiv

_ Leonardo DiCaprio păstrează un profil scăzut în timp ce iese cu prietenii în NYC... înainte de promovarea pentru noul film

_ Emily Ratajkowski și Harry Styles: De ce pashul lor a fost „sărutul perfect”

_ Diabetică Roxy Horner împărtășește fotografii sincere prin care se injectează insulină

_ Planurile PPC pentru România

_ Adrian Năstase, analiză interesantă: adevărata miză a relației dintre China și Rusia

_ UE avertizează că aproape jumătate din mierea consumată în Europa este `falsă`

_ VIDEO | Noapte de haos în Israel - Președintele cere oprirea reformei judiciare, după ce demiterea ministrului Apărării a scos zeci de mii de oameni în stradă

_ Patru agenţi de poliţie din judeţul Braşov, reţinuţi într-un dosar de corupţie

_ Heather Rae Young prezintă un corp impresionant după naștere în costum de trening în timp ce merge la cursul de yoga fierbinte

_ Senate, Chamber of Deputies heads on a visit to Republic of Moldova

_ President of European Council Charles Michel on a visit to Romania to be welcomed by president Klaus Iohannis

_ Ronaldo ajunge la 122 goluri la naţionala Portugaliei, care conduce detaşat în grupa de calificare

_ Se complică și mai rău situația la Credit Suisse: intervenție în forță a autorităților din Elveția

_ Cristiano Ronaldo marchează pe bandă rulantă: încă două goluri pentru echipa națională

_ Marele furt din Australia: un atac cibernic a afectat 8 milioane de permise de conducere şi de paşapoarte

_ În Germania are loc cea mai mare grevă din ultimele decenii: Transporturile vor fi paralizate

_ Cifrele României doboară Ungaria. Capitolul la care vecinii au fost ajunşi din urmă

_ Situație incredibilă la Avdiivka, noua țintă a rușilor: ce se întâmplă acum în micul oraș

_ Acordul UE-Germania privind combustibilii electrici salvează motoarele termice. Italia, Polonia și Bulgaria continuă lupta

_ Volodimir Zelenski oferă ultimele date de pe front: în prima linie sunt bătălii brutale (Video)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 262, afisate in 5 pagini.