15:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate

Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate

Acest sentiment a fost deosebit de puternic în cazul celor care lucrează în sănătate (54%), educaţie (52%), avocatură (69%) şi servicii financiare (62%), mulţi dintre aceştia reprezentând lucrătorii cheie din Regatul Unit.

tunci când au fost analizate motivele care stau la baza dorinţei de a se muta în străinătate, 41% dintre britanici au spus că traiul este prea scump, iar alţi 41% au spus că nu-şi pot permite o casă în Regatul Unit şi că vor să se stabilească în altă parte. În plus, 37% sunt descurajaţi de impactul economiei asupra potenţialului lor de economisire, iar 29% consideră că ar putea câştiga mai mult în străinătate.

De asemenea, rezultatele au arătat că două din cinci persoane (aproape 40%) consideră că Regatul Unit nu este un loc atractiv pentru tineri, informează duminică PA Media/dpa.

Întrebaţi care cred că este cel mai mare obstacol financiar pentru tinerii din Regatul Unit, 83% dintre ei au răspuns că este costul vieţii, 64% au menţionat accesul la locuinţe, 58% - salariile mici şi 41% - impozitele ridicate.

Canada s-a dovedit a fi cea mai atractivă destinaţie pentru britanicii care se gândesc să se mute, cu 13% din preferinţele exprimate, urmată îndeaproape de Emiratele Arabe Unite, Spania (ambele cu 12%) şi America (8%). Provocarea obţinerii de vize a fost identificată ca o barieră majoră de către 39% dintre respondenţi, subliniind rolul potenţial al Brexit-ului în complicarea eforturilor de relocare în Europa Centrală - o regiune pe care 44% dintre participanţi au preferat-o.

Sondajul, care a adunat răspunsuri de la 2 147 de persoane din Marea Britanie, evidenţiază impactul politicilor guvernamentale recente, care au dus la cele mai ridicate niveluri de impozitare din 1948 încoace şi la o luptă continuă cu costul vieţii, în ciuda unei încetiniri a inflaţiei la 3,4%.

"Marea Britanie, cândva una dintre cele mai bune economii din lume, devine rapid o ţară din ce în ce mai neatractivă pentru cei care doresc să-şi construiască o viaţă aici'', a declarat Marco Logiudice, co-fondator al Prograd.

''Pe măsură ce costul vieţii rămâne ridicat, iar inflaţia scade lent, este clar că britanicii se străduiesc să ţină pasul din punct de vedere financiar. Pe măsură ce înaintăm în 2024, va fi interesant de văzut cum va continua guvernul să păstreze lucrătorii cheie şi să îi ajute pe tineri să atingă succesul financiar. Dacă nu o va face, ar putea fi un viitor dificil pentru Marea Britanie, deoarece tot mai mulţi oameni pleacă în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune'', a preconizat acesta.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Noile documente dezvăluie materiale de instruire care explică non-cetățenilor și străinilor ilegali cum se pot înregistra pentru a vota la alegerile DC

_ Curator la Muzeul American de Istorie Naturală, arestat în Turcia pentru că ar fi contrabandit păianjeni și scorpioni (VIDEO)

_ Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, îngropat de viu timp de PATRU ZILE, este săpat și salvat de poliție după ce i-au auzit strigătele înfundate de ajutor în timp ce investighează crima din apropiere.

_ EXCLUSIV: Congresmanul Jeff Van Drew vorbește cu The Gateway Pundit în timpul MASSIVE Mega Raliu al lui Trump din Wildwood, NJ: „America se va naște din nou, omule”

_ BIDEN BORDER BLOODBATH: Un străin ilegal din El Salvador ucide o femeie din Virginia de Vest dându-i foc

_ URMĂȚI: Vivek Ramaswamy, reprezentantul Byron Donalds și reprezentantul Cory Mills vorbesc în afara Tribunalului din Manhattan, judecătorul Slam Crooked, regimul Biden și sperjurul condamnat Michael Cohen

_ Fostul oficial al campaniei Obama și soția ei au murit într-un teribil accident de mașină

_ „Cineva mi-a prins t*ts așa că l-am dat cu capul. Se întâmplă tot timpul”: „Fetele împușcate” britanice de pe infama bandă a lui Magaluf descriu abuzuri îngrozitoare cu care se confruntă noaptea – dar spun „este mai bine decât Anglia”

_ Astronomii detectează absorbanți neutri de atomo-carbon cu o rețea neuronală profundă

_ Webb detectează cea mai îndepărtată fuziune a găurii negre de până acum

_ În abis: înțelegerea formării găurilor negre prin lovituri natale și emisie de neutrini

_ Trei noi stele variabile RR Lyrae descoperite

_ Cercetătorii aruncă lumină asupra modului în care ingredientul cheie pentru viață se poate forma în spațiu

_ „Supermembrele” robotizate ar putea ajuta moonwalkers să-și revină după cădere

_ Astronomii descoperă fuziunea unor quasari gemeni

_ Astronomii descoperă o nouă lume de dimensiunea Pământului, care orbitează în jurul unei stele ultra-rece

_ Soarele declanșează cea mai mare erupție solară din aproape 2 decenii, dar Pământul ar trebui să fie în afara drumului de data aceasta

_ Astronomii găsesc cel mai mare lot cunoscut de ingrediente de planetă învârtindu-se în jurul tinerei stele

_ Cercetătorii cartografiază Nebuloasa Orion ca niciodată

_ Astronomii descoperă WASP-193b, o planetă gigantică cu o densitate similară cu cea a vată de zahăr

_ Supernova SN 2023fyq a prezentat activitate pre-explozie de lungă durată, arată observațiile

_ Trei stele care înconjoară aureola Căii Lactee s-au format acum 12 până la 13 miliarde de ani

_ Oamenii de știință ajută la dezlegarea începuturilor cosmice ale vieții

_ Urmărirea originilor materiei organice în sedimentele marțiane

_ Oamenii de știință descoperă toroidi magnetici uriași în aureola Calea Lactee

_ Zmeura pe cer: Astronomii descoperă un nou candidat rămășit de supernovă

_ Anticiparea descoperirilor viitoare: oamenii de știință explorează topologia cosmică netrivială

_ Furtuna solară oferă un spectacol de lumini strălucitor pe tot globul, dar nu au fost raportate probleme serioase

_ AI poate fi de vină pentru eșecul nostru de a intra în contact cu civilizații extraterestre

_ Chandra de la NASA observă că centrul galactic se evacuează

_ Este moartă principala teorie a materiei întunecate? Sonda spațială Cassini și alte teste recente ar putea invalida MOND

_ Astronomii propun o nouă teorie stelară pentru a explica originea fosforului

_ Studiul dezvăluie mecanisme de evadare hidrodinamică în exoplanete de masă mică

_ O abundență de galaxii îndepărtate bogate în gaze găsite de FAST

_ Juno de la NASA oferă imagini de înaltă definiție ale carcasei de gheață a Europei

_ Descoperirea biomarkerilor în spațiu – condiții de pe luna lui Saturn, Enceladus, simulate în laborator

_ Analiza comparativă a asteroizilor primitivi a elevului oferă context pentru cercetări ulterioare, viitoare misiuni NASA

_ Joe Biden încearcă să-l troleze pe Trump după ce a anunțat noi tarife asupra Chinei – dar eșuează lamentabil (VIDEO)

_ Ofensiva nordică: trupele rusești intră în Volcansk – orașul Harkov aproape în raza de artilerie – Kievul nu mai are rezerve disponibile (VIDEO)

_ Expert: „Gripa aviară sa schimbat pentru a deveni supraalimentat” – Iată o modalitate de a vă pregăti

_ Sperjurul condamnat Michael Cohen depune mărturie susținând că a mințit și a ajuns la închisoare pentru a-l proteja pe Trump

_ CHIAR ÎN: Curtea de Apel din New York menține ordinul de călușă a lui Merchan – susține că un judecător strâmb „a cântărit corect” drepturile primului amendament al lui Trump

_ VEZI: Bunul samaritean se ocupă de afaceri împotriva unui interlocutor care încearcă să jefuiască o femeie nevinovată din San Francisco

_ Președintele Trump vorbește cu reporterii înainte de procesul Lawfare Show: guvernatorul Burgum, reprezentantul Donalds, reprezentantul Cory Mills, Vivek Ramaswamy și președintele Johnson i se alătură astăzi în instanță – VIDEO

_ Stormy Daniels a purtat o vestă antiglonț la tribunal din New York – dar s-a asigurat că nu i-a acoperit decolteul pentru camere

_ Cenzură în sala de clasă? Un profesor ar fi concediat pentru că a comis cea mai odioasă crimă – și-a încurajat elevii să gândească critic

_ Pârâtul J6 și fondatorul Condemned USA dă în judecată judecătorul Juan Merchan și DA Alvin Bragg

_ Enoriașii din Louisiana îl opresc pe un adolescent îmbrăcat în negru și înarmat cu pușcă când intră în biserica plină de familii (VIDEO)

_ Aici vin roboții mincinoși cu inteligență artificială: studiul avertizează că sistemele inteligenței artificiale devin abilități în a înșela oamenii

_ TIRANIA: Bank of America închide contul unui jurnalist conservator independent fără explicații

_ Victor reacționează: vrea să interzică „stocurile cu muniție mare?” Senatorul democrat se umilește (VIDEO)

_ Op-Ed: Când lupta împotriva rasismului se transformă într-un atac asupra unui fost președinte și a unor adevărate victime

_ „Cu cât atacurile asupra lui Trump par mai inechitabile pentru public, cu atât va crește mai sus în sondaje” Elon Musk intervine asupra tribunalului cangur al lui Alvin Bragg

_ CRINGE: Joe Biden spune că „lucrează pentru Kamala Harris” în declarațiile incomode de deschidere la recepția lunii patrimoniului AANHPI (VIDEO)

_ JUST IN: Comisia judiciară a Camerei ia măsuri pentru a-l ține pe Merrick Garland drept dispreț față de Congres pentru că a refuzat să predea audio din interviul lui Biden cu consilierul special Robert Hur

_ SICK: Omul de știință a climei sugerează să „eliminați” populația umană cu o pandemie mortală pentru a rezolva „criza climatică”

_ Cel mai mare raliu vreodată! Cum Wildwood a catapultat MAGA la înălțimi nemaivăzute până acum în istoria americană

_ Bill Gates a devenit VAX-NEBUN... Nu vei crede noua lui idee | Dincolo de titluri

_ Oferte noi la pagina de reduceri Gateway Pundit de la MyPillow – inclusiv extravaganza de 25 USD!

_ Prințul Harry l-a făcut pe regele Charles să aleagă între el și regina Camilla – zgomotul din memoriile sale „de rezervă” ar putea să le fi afectat definitiv relația


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 479, afisate in 8 pagini.