15:36 2024-02-09
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Pielea tatuată a artistului performativ FLATZ, achiziţionată la licitaţie de un colecţionar de artăPielea tatuată a artistului performativ FLATZ, achiziţionată la licitaţie de un colecţionar de artăO licitaţie live pentru vânzarea pielii tatuate a lui FLATZ în 13 loturi separate urma să facă parte din deschiderea expoziţiei retrospective dedicată lui FLATZ intitulată "Ceva în neregulă cu sculptura fizică". Însă, directorul muzeului a şocat mulţimea anulând licitaţia şi anunţând vânzarea integrală a pielii lui FLATZ. "În urmă cu câteva ore, un colecţionar a decis să cumpere întreaga operă intitulată 'Die Haut zu Markte tragen' ", a declarat Bernhard Maaz, directorul Colecţiilor de Pictură ale landului Bavaria, care includ Pinakothek der Moderne şi alte câteva muzee. Licitaţia pentru lucrarea al cărei titlu se poate traduce prin "Să-ţi rişti propria piele" a fost organizată de casa Christie's din Londra şi Fundaţia FLATZ.Restul licitaţiei s-a desfăşurat conform planului. Artistul de origine austriacă a prezentat publicului format din aproximativ o mie de persoane întreaga operă de artă de pe corpul său, inclusiv 13 tatuaje, stând în picioare pe o platformă rotativă. Vizitatorii au putut astfel să-l vadă din toate unghiurile pe artistul performativ, precum şi literele şi imaginile tatuate pe corpul său. Pielea va fi îndepărtată şi pregătită pentru colecţionar după moartea artistului. Până atunci, cumpărătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, va primi fotografii în mărime naturală. Expoziţia, deschisă la muzeu până la 5 mai, include mai multe lucrări ale artistului, inclusiv fotografii, instalaţii şi elemente de artă performativă.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu