23:52
Comentarii Adauga Comentariu

Fugit în Dubai, Horațiu Potra cheamā mercenarii la proteste, potrivit Antena3. Potra: . "Mergeți la București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme acasă să iasă cu arme"



Liderul mercenarilor Horațiu Potra a dat un mesaj pe grupurile interne de comunicare ale acestora, mesaj prezentat de către Antena 3 CNN, și le cere să iasă în stradă, după ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu. Horațiu Potra le cere mercenarilor să pună mâna pe arme și să iasă fiecare în orașul lui sau să vină direct la București.

"Lovitura de stat din partea globaliștilor continuă!!! Acum trebuie ca toată România să fiarbă! Cum am spus, cu hoții ăștia nu rezolvi nimic. Au furat timp de 35 de ani și vor fura în continuare, dacă nu facem nimic. Știu că și aici pe grup sunt turnători, dar nu mai contează, pentru că și ei vor fi în aceeași oală ca și noi toți. Voi ăștia care ați luptat în Congo, arătați că sunteți într-adevăr hotărâți pentru a apăra democrația, prin orice mijloc. Sunați-vă colegii, prietenii și la luptă băieți! Aici luptăm pentru țara noastră, nu pentru altă țară. Voi veți fi viitorul corp democratic al Armatei Române. Dacă noi nu suntem capabili să facem ceva, cine va face? Ieșiți fiecare în orașele voastre, mergeți la București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme acasă să iasă cu arme, că altfel noi și copiii noștri o să murim pe front în Ukraina pentru gloria hoților!!!!! Văd că sunt și oameni (4 deocamdată), care părăsesc grupul, parcă am fi la contract în Congo. Băieți, acum, aici, nu e Congo, e țara noastră!!!! Ieșiți toți la Revoluție!!!! Degeaba veniți după 2-3 luni să întrebați ce facem? Acum, la cald, îi momentul să facem ce trebuie", este mesajul lui Horațiu Potra.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Sondaj Avangarde - Piedone are un avans de 17% față de Nicușor Dan; candidatul PSD-PNL pornește de jos

_ Familia imperială a Japoniei şi-a creat cont de Instagram într-un semn de apropiere faţă de tineri

_ FDA aprobă primul medicament pentru tratarea infecțiilor urechii cu drojdie la câini

_ Arsenal 5-0 Chelsea - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Kai Havertz plasează DE DOUA ORI împotriva vechiului său club, Gunners fiind pregătit să treacă cu trei puncte în avantaj

_ Grupul Pro-Palestine atacă o fabrică de apărare din Marea Britanie care produce piese Stealth F-35

_ Horoscopul zilei de 25 aprilie 2024. Balanțele primesc vești bune

_ Adrian Năstase îl nimicește pe Cătălin Drulă: Ipocrizia e principala caracteristică!

_ Mai mulți titulari în dubiu pentru ciocnirea lui Arsenal, spune Tuchel de la Bayern

_ Noi camere spion dezvăluie comportamente surprinzătoare ale babuinilor chacma

_ Virusurile hepatice provoacă în continuare 3.500 de decese pe zi, avertizează OMS

_ Vis devenit realitate pentru o femeie de 79 de ani care a călătorit în 193 de ţări

_ De ce a trebuit să fie amânată o repetiție a ceremoniei de deschidere Paris 2024 pe Sena

_ Israelul atacă dezlănțuit spitalul din Fâșia Gaza: scene de groază trăite de cei din interior/ VIDEO

_ Actriţa Judith Godrèche a depus plângere pentru viol contra regizorului Benoît Jacquot

_ Este Ferrari 12Cilendri ultimul dintre V12-urile sale? Acesta dezvăluie supermașina „două suflete” de 370.000 de lire sterline

_ NATO intră în 'coasta' lui Vladimir Putin: bază NATO, la 140 de km de granița cu Rusia

_ Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

_ Breaking: Comisia Europeană a declanșat o nouă procedură de infringement la adresa României

_ Copilul palestinian salvat din pântecele mamei decedate a murit în spitalul din Gaza

_ Golul lui Haller elimină RD Congo și duce Coasta de Fildeș în finala AFCON 2024

_ Thomas Bach va anunţa după JO 2024 dacă va candida pentru un nou mandat de preşedinte al CIO

_ Accident cumplit pe DN6: Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod

_ Primul ministru al Scoției, Humza Yousaf, demisionează după un an în funcție

_ Băncile mari din top zece şi-au majorat activele cu 10%-35% în 2023, peste inflaţie

_ Alimentul banal care scade rapid glicemia: Este recomandat pacienților cu diabet de tip 2

_ Incendiu la tren personal - Pasagerii s-au autoevacuat în siguranţă, nefiind raportate victime

_ Salarii de 5.000 de euro! Cine sunt românii norocoși care pot încasa lunar acești bani

_ Autorul volumului 'România digitală': 'Suntem pe ultimele locuri în Europa la digitalizare'

_ VIDEO Crește tensiunea în Orientul Mijlociu: bombardamente între Israel și Hezbollah, din Liban

_ Katie Price este avertizată că va pierde tot ce deține, inclusiv casa ei de 2 milioane de lire sterline, în afară de „esențiale” – și ar putea chiar să se confrunte cu proceduri penale precum Boris Becker

_ Un nou studiu descoperă modul în care hidrogenul a furnizat energie la originea vieții

_ Lasconi says Romania's election influence operations copycat Moldovan, Georgian manipulation pattern

_ Hotelierii promit să mute polul distracţiei pe Litoral în vacanţa de 1 Mai şi Paşte

_ „Huduielile saudite au arătat că am spus ceea ce trebuie”, spune Kroos de la Madrid

_ USR revine: E o modificare tehnică, nu o supraimpozitare a pensiilor românilor din diaspora

_ Oficialii din SUA şi Israel vor discuta despre alternativele la ofensiva asupra Rafah

_ Copiii învață într-o mahala supraîncălzită în timp ce Filipine închide școlile

_ Breaking: Grassroots Revolution răsturnează RINO la Convenția GOP din statul Missouri

_ SUA anunță standarde dure de apă de la robinet pentru „substanțe chimice pentru totdeauna”

_ Analiza genomică pune în lumină modul în care iarbă de mare a cucerit marea

_ Emma Răducanu s-a retras de la turneul Miami Open (WTA) din cauza unei accidentări

_ Arme şi muniţie pentru Houthi au fost confiscate de americani şi trimise în Ucraina

_ Breaking: Statul Islamic amenință cu atacuri teroriste, vizând Liga Campionilor și Paris 2024/ S-au luat primele măsuri

_ Compusul de cafea poate ajuta la contracararea pierderii musculare cauzate de vârstă

_ Julian Assange „a pus vieți în pericol” atunci când Wikileaks a publicat sute de mii de documente în „unul dintre cele mai mari compromisuri de informații clasificate din istoria Statelor Unite”, a auzit Înalta Curte.

_ Cătălin Cîrstoiu are curaj: de față cu Gabriela Firea a vorbit despre 'elefantul din încăpere'/ VIDEO

Guvernul Nicușor-Bolojan-Grindeanu-Fritz-Kelemen pregătește noul val de scumpiri

Radu Georgescu anunță că vin zile negre pentru corporatiștii din București, Cluj, Timișoara și Iași: Industria IT din România va face implozie. Toată lumea din SUA vorbește despre asta

_ Parisul neagă că servieta furată conţinea planurile de securitate ale Jocurilor Olimpice

_ VIDEO - Israelul a lovit oraşul libanez Baalbek și centre Hamas din Valea Beqaa

_ Consiliul Local al Sectorului 2 a votat pentru organizarea unui concurs internaţional de soluţii pentru Moara lui Assan

_ Oamenii de știință dezvoltă sutură de mătase impregnată cu nano-argint împotriva infecției la locul chirurgical

_ Putin a vorbit despre planurile Rusiei de a ataca Europa în fața Adunării Federale

_ Vladimir Putin își anunță marele plan, după ce rușii au făcut prăpăd în Ucraina

_ Vânt violent: Stâlpi şi copaci doborâţi, case şi maşini avariate în 13 judeţe din ţară / Vremea, folosită politic de un candidat la Primăria Capitalei

_ Introducerea salariului minim european în România, o 'menghină fiscală' pentru companii - analiză

_ Metoda de etichetare chimică oferă o nouă abordare pentru înregistrarea activităților celulare

_ Turist, 30 de ani, ucis pe loc într-un accident ciudat, după ce a fost lovit în cap de sunetul clopotului bisericii, în tradiția spaniolă

_ HARTĂ-FOTO – Blocuri turn cu 500 de apartamente pe spațiile verzi din Sectorul 1: bucureștenii se revoltă împotriva edilului C. Armand și a lui N. Dan

_ Membru al conducerii Federaţiei indiene, suspendat după ce a agresat două jucătoare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1170, afisate in 20 pagini.