17:52
Comentarii Adauga Comentariu

Daea: Voi susține Legea privind comercializarea produselor agricole până în pragul interesului fermierului român

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, joi, că va susține Legea privind comercializarea produselor agricole "până în pragul interesului fermierului român", confirmând, totodată, că în cel mult două luni se vor modifica toate articolele din lege care ridică probleme Comisiei Europene.

09c7328b-462d-45c2-8fa7-4477c6c1c93a

"Respectăm procedurile, avem două luni să ne punem la punct cu informațiile și să răspundem la întrebările pe care ni le pun cei de la Comisie. În Parlamentul României, cele două comisii de specialitate care au primit aceste observații ale Uniunii Europene deja procesează la modificarea actului. În momentul în care intrăm în dialog cu Comisia Europeană, vom vedea despre ce este vorba. Poate de trei articole, pot apărea însă și altele, dar, în ambalajul discuțiilor pe care le purtăm cu Comisia, vom aduce argumente pentru a susține poziția fermierilor români", a declarat Petre Daea, într-o conferință de presă.

Acesta a precizat că motivul pentru care Legea 150 nu are norme de aplicare stă și în faptul că se știa de anumite probleme "în rădăcina juridică" a actului normativ.

"Legea nu are norme, pentru că am știut de aceste observații. Legea nu poate să pornească, dacă în rădăcina juridică există observații pe această temă", a spus acesta.

Întrebat dacă va modifica în lege definiția lanțului scurt, un articol care a ridicat probleme Comisiei Europene, Daea a afirmat că este vorba de anumite interpretări tehnice, iar acesta nu poate fi definit doar într-un singur fel.

"Se pune și problema lanțului scurt, dar aici este vorba de interpretări tehnice pe care le pot face toți experții din România și din UE (...) Lanțul scurt nu este numai într-un singur fel. El presupune și zona și distanța, presupune în același timp și distanțele de export, de comerț, distanța de la producător până la comerciant (...) Într-un cuvânt, vom fi în stare să le explicăm tuturor celor care au observații vizavi de această lege. Și noi, și ei, lucrăm ca să ne înțelegem pentru un obiectiv unic al Țării Românești și al Uniunii Europene: este o piață unică și în ea trebuie să intrăm toți", a subliniat el.

Ministrul Agriculturii a dat asigurări că România nu va ajunge în situația în care infringementul deschis de Comisia Europeană să se concretizeze.

"Citesc cu foarte mare atenție tot ce vine de la Comisie, observațiile pe care le face și care sunt îndreptățite, dar analizez în același timp, cu mare interes și cu forța pe care o avem ca instituție, modul în care fermierii români au acces la aceste supermarketuri, motiv pentru care nu există nicio îngrijorare pentru pașii pe care îi vom urma, astfel încât să putem înțelege și noi și cei de la UE că suntem într-un cuplaj comun, într-un fagure economic și politic în care interesul comun trebuie să primeze, atât al fermierilor, cât și al supermarketurilor. Am făcut o evidență pe care o solicitam mai demult și vă pot spune că, în România, sunt 1.680 de supermarketuri", a menționat șeful MADR.

Întrebat dacă a votat Legea 150 în Parlament, Daea a răspuns: "Sigur că am votat, pentru că și acum înțeleg foarte bine un interes legitim al fermierilor ca să își găsească spațiul necesar pentru a-și valorifica produsele pe care le realizează cu eforturi extraordinari de mari".

În context, Petre Daea a ținut să precizeze că va susține această lege "până în pragul interesului fermierului român".

Președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, Ioan Munteanu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că articolele care sunt supuse sancțiunii judiciare de către Comisia Europeană, din Legea privind comercializarea produselor alimentare, vor fi modificate, iar în cel mult două săptămâni va fi o dezbatere pe aceste articole.

"Ține de noi să facem aceste modificări, dacă vom fi capabili. Am început deja consultările cu toți beneficiarii legii, care au primit și documente scrise de la noi pentru a-și spune punctele de vedere. Nu vrem să mai facem acum o dezbatere în care să se certe între ei. Vrem să sintetizăm ceva, iar la sfârșit să-i chemăm și să propunem variante de lucru. Noi credem că în două săptămâni vom face o dezbatere pe aceste articole. Avem soluții pentru modificarea lor", a precizat Munteanu.

În opinia acestuia, cele trei articole din lege care ridică probleme vizează obligarea retailerilor să facă publicitate gratuită producătorilor în parcările proprii, să existe spații și denumiri speciale pentru produsele românești și acel procentaj de 51% produse românești la raft provenite din lanțul scurt.

Comisia Europeană (CE) a lansat proceduri de infringement împotriva României și Ungariei în privința comerțului cu amănuntul al produselor agricole și alimentare, a informat un comunicat de presă al Executivului comunitar. CE a decis miercuri să trimită scrisori de somație României și Ungariei pe motiv că reglementările lor naționale privind comerțul cu amănuntul al produsele agricole și alimentare nu corespund legislației UE.

În România, se solicită marilor retaileri să achiziționeze cel puțin 51% din produsele agricole și alimentare de la producătorii locali, ceea ce provoacă temeri privind respectarea principiului liberei circulații a bunurilor. Aceeași lege cere retailerilor să promoveze produsele de origine română, restricționând deciziile lor comerciale referitoare la ce produse să fie plasate în ofertă, ceea ce contrazice libertatea de stabilire (articolul 49 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

Conform reglementărilor UE, restricționarea acestor libertăți este permisă numai când există o necesitate justificată de protejare de prim rang a interesului public, cum ar fi sănătatea publică. Nici Ungaria și nici România nu au furnizat dovezi că măsurile adoptate pe plan național sunt justificate și proporționate. Autoritățile ungare și române au două luni la dispoziție pentru a răspunde argumentelor prezentate de CE.

Legea 150/2016 privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căreia magazinele mari sunt obligate să expună la raft 51% produse românești provenite de pe lanțul scurt, a fost aprobată la începutul lunii iunie de Camera Deputaților, ca for decizional, iar în luna iulie a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Normele de aplicare trebuiau emise în termen de 6 luni de la intrarea legii în vigoare, respectiv până la 15 ianuarie 2017, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:


23:59

Uite Refendumul, Nu E Referendumul. După ce a pierdut casa pe care a luat-o cu Acte False, Klaus Iohannis nu mai ştie ce întrebare despre Penali să pună. Poate încearcă întrebarea: "Ești sau nu Penal dacă iei o casă cu acte false?"


23:59

Fundația SOROS până în 2006: printre membri: H-R Patapievici, Mihai Șora, Andrei Marga, Sanda Pralong, Cristian Pîrvulescu, Ionuț Popescu, Andrei Pippidi, Victor Rebengiuc, Alin Teodorescu, Alexandru Lăzescu, Catrinel Pleșu, A. Oișteanu, S.Fati, R.Weber


23:59

În fine s-a făcut dreptate. Donald Trump a dat afară de la Casa Albă presa progresistă cea mai isterică care-l înjură zilnic de 2 ani: CNN, Politico, Buzzfeed, NewYork Times, etc...


23:59

Lista ONG-urilor și Organizațiilor americane finanțate DIRECT de GEORGE SOROS. Printre Organizațiile finanțate DIRECT de SOROS se află și organizația ASPEN. ASPEN Romănia este condusă de Mircea Geoană și-l are ca membru pe Vlad Voiculescu


23:59

Renașterea Bănățeană: "O timişeancă de 19 ani munceşte pe brânci şi are deja propria exploataţie zootehnică"


23:59

COREEA DE SUD 2016. Președinta aleasă democratic Park Geun-hye cu AMBII PĂRINȚI ASASINAȚI ÎN TRECUT, înlăturată de la putere la fel ca și președinta Braziliei, prin manevre ale Justiției Progresiste și prin Mitinguri de stradă făcute cu 1 milion de oameni


00:20

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul


23:59

UN NOU ATENTAT ÎN GERMANIA: Poliția germană a împușcat un bărbat care a intrat cu mașina în pietoni, la Heidelberg. Un mort și doi răniți în urma actului terorist


01:38

BATAIE DE JOC A MAGAZINELOR LIDL LA ADRESA ROMANILOR. PRETURILE MULTNATIONALEI GERMANEI LIDL SUNT CU 50% MAI MARI IN ROMANIA DECAT IN POLONIA. Branza Camembert costă 9,99 de lei în România iar in Polonia e doar 6.95 de lei,


23:59

PRESA GERMANĂ. "Die Liste: Deutsche Soros-Agenten im EU-Parlament" MARTIN SCHULZ "Aliat de Nădejde al lui SOROS". MARTIN SCHULZ e pregătit de REȚEAUA PROGRESISTĂ să devină CANCELAR AL GERMANIEI după ce Merkel a făcut-o lată


00:09

NATIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE. Fondul Suveran al Norvegiei model pentru viitorul Fond National Suveran al Romaniei - propus de Petitia Fluierul.ro. Fondul Suveran al Norvegiei a ajuns la 800 de miliarde de euro.


23:59

Noaptea nopților minților progresiste neobolşevice. "Denunțul Penal" a ajuns subiect la Olimpiada de Limba Română. Inspectoratul școlar Prahova a demarat verificări în acest caz. "Denunță la partid calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete"


23:59

Ofertele pentru Marele Zid trebuie depuse până în Martie. Promisiunea din campanie a lui Donald Trump: "Vom face un Zid, oameni buni. Vom face un zid. Ca să nu mai intre în țară noastră imigranții ilegali care aduc cu ei droguri şi crima organizată"


23:59

REȚEAUA PROGRESISTĂ-SOROȘISTĂ ÎN ACȚIUNEA SE DĂ SINGURĂ DE GOL. Ziarul progresist-pro-soroșist Republica condus de CTP ne informează că trei progresiști de marcă din America au venit la București să-i instruiască pe protestatari cum să #reziste


23:59

O veste bună. Încă puțin până la 54.000. "Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!" CEREM NAȚIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE, OPRIREA CONCESIONĂRILOR ȘI OPRIREA VÂNZĂRII PAMÂNTURILOR LA STRĂINI


23:59

BRAZILIA 2014-2016. Alegeri Prezidențiale câştigate de non-progresişti, Soros, Speculațiile la Bursă, Lupta Anticorupție susținută cu Mitinguri de stradă făcute cu 1 milion de oameni, Suspendarea preşedintelui ales democratic şi acuzarea sa.


23:59

Iohannis și Kovesi au atacat Presa și Libertatea Presei la Bilanțul DNA. Kovesi a invocat chiar DIVERSIUNEA SOROȘIȘTĂ numită FAKE NEWS, atunci când a atacat presa.


23:59

Tăpălagă, de la HotNews, Divizia Presă a SRI, îi dă în gât pe cei de la DNA și le cere "să se profesionalizeze" semn că INVENȚIA SOROȘIȘTĂ numită "LUPTĂ ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI" nu mai e crezută de NIMENI


11:32

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX


23:59

Avocatul Gheorghe Piperea demasca CENZURA REȚELEI SOROS: "Treaba cu ministerul adevărului devine serioasa si gravă. Soldații disciplinați aliniati în spatele neo-marxiştilor și anarhiștilor americani, îşi fac treaba, raportând la greu la feisbuc"


12:11

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO


23:55

Antonina Goloseev de la Românii au talent, o adevărată bombă sexy. Florin Călinescu: "E bună!" | FOTO & VIDEO


23:59

Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România


23:59

PĂZEA CĂ VINE-N GOANĂ SOROS-UL ANTICHITĂȚII A reapărut la ActiveNews lunecosul preot Aldea adeptul multiculturalității soroşişte aplicată de el "creator" pe spațiul geto-dac al Daciei lui Burebista şi-a lui Decebal.


23:59

S-A VOTAT DEGEABA. PSD-ul paralizat de frică pune miniştri Adulatori ai Plagiatului lui KOVESI. Tudorel Toader ca Ministrul Justiției e o alegere pe placul lui SRI Soros TV: Rareş Bogdan, susținătorul lui Soros şi prieten cu Hellvig: "Foarte bună alegere."


23:59

Apel către președintele Donald Trump. Dați-l afară de la Departamentul de Stat pe Hoyt Yee susținătorul progresist al lui Soros


23:59

Viktor Orban: Mulți în Occident găsesc încă scuze pentru crimele comunismului


00:39

Dezvăluire Şoc. Ponta "am fost obligați de UE sa integrăm zona de Vest a Țării cu Ungaria Cehia și Slovacia". Când vă spuneam, că se lucrează din greu la regionalizarea, federalizarea și la dispariția statului național numit România nu ne credeați.


23:59

Ilie Şerbănescu "Cioclii străini sunt pregătiţi (să ne fure Hidroelectrica) Este de ajuns a fi pusă în bursă! ". Cerem PSD-ului și lui DRAGNEA să oprească DE URGENȚĂ VÂNZAREA PE BURSĂ A HIDROELECTRICA și a celorlalte companii de stat


23:59

TERAPIE DE ȘOC PENTRU POPULAȚIE CU GAZELE ROMÂNEȘTI. Guvernul Cioloș-Soros ne-a NENOROCIT. A liberalizat PREȚUL LA GAZE în avantajul companiilor străine înainte să plece. Preţul la gaze, mai mare cu 10% din aprilie. OMV RÂDE ȘI-ȘI FREACĂ MÂINILE


23:59

CARACATIȚA SOROS ÎN ACȚIUNE. Aliatul cel mai credincios al lui SOROS din Parlamentul European, Europarlamentarul Guy Verhofstadt, propune măsuri agresive pentru Federalizarea Completă a Europei şi Dezagregarea Statelor Naționale


01:04

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+


11:33

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO


09:50

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO


23:28

Deși Congresul American investighează amestecul lui SOROS în Europa, Propaganda Rețelei Soros din România continuă SĂ MINTĂ că totul nu e "decât Teoria Conspirației". Azi MINT Andrei Pleșu și Digi24


23:59

CASETA NR. 8: Sebastian Ghiţă face noi dezvăluiri: "Coldea şi Kovesi sunt Agenți ai unui Serviciu Secret Străin". Coldea a falsificat facturile. Ghiță a prezentat factura zborului făcut la Cluj ca să acopere doctoratul plagiat al lui Laura Codruţa Kovesi


23:59

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.


23:59

Guvernul Cioloş-Soros a nenorocit comerțul românesc cu produse alimentare după dictonul internaționali "Pentru străini mumă, Pentru români ciumă"


13:16

Ce fel de FILME PORNO le plac femeilor! Preferințele lor sunt neașteptate


23:59

Bugetul.ro dezvăluie rețeaua de ONG-işti IT-işti finanțați de SOROS. IT-istul Ciprian Ciocan, care face SCULE DE CENZURĂ este director executiv al Fundației Comunitare Sibiu care a implementat programul finanțat de Soros, YouthBank


11:35

HOROSCOP 27 februarie - 5 martie 2017. Sfatul săptămânii pentru fiecare zodie


21:47

Florin Nae a cântat "Caruso" la Românii au talent 2017. Ți se face pielea de găină | VIDEO


23:42

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie FOTO


23:59

Dezvăluirile Fluierul de acum doi ani au ajuns în sfârşit şi la Antena 3. Cam târziu băieți , cam târziu. Deşi mai bine mai târziu decât niciodată. Apropo mai sunteți "afiliați la progresiştii de la CNN"?


11:29

GAZ METAN - STEAUA LIVE VIDEO ONLINE DOLCE SPORT 2017. LIVE STREAMING DIGI SPORT


23:59

Țările de la Vișegrad DEMASCĂ implicarea Rețelei Progresiste MERKEL-SOROS în protestele de la București. Iohannis, USR-ul, ONG-urile lui SOROS, Multinaționalele germano-austriece sunt indicate clar ca fiind agitatorii Marelui Miting


23:59

Curtea Constituțională este cea care a cerut Fixarea Unui Prag al Prejudiciului Adus în cazul Abuzului în Serviciu constatând că în caz contrar s-ar trece direct la răspunderea penală trecând peste răspunderea disciplinară şi administrativă


18:27

LIVE SCORE | Ziua românilor în La Liga! Toșca, titular în Derby-ul Andaluziei. Betis - FC Sevilla 0-1. Riza Durmisi deschide scorul din lovitură liberă


19:36

LIVE SCORE | Ziua românilor în La Liga! Leganes - Deportivo 0-0. Andone, doar pe bancă. Betis - FC Sevilla 1-2. Toșca a jucat 75 de minute: imediat după ce a ieșit, echipa sa a luat gol


00:56

CELE MAI BUNE FILME EROTICE PE CARE LE-AI RATAT – VIDEO


11:39

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX


19:31

ŞOC în HANDBAL. Mihaela Brânduşe, triplă campioană a României, A MURIT la doar 33 DE ANI


16:55

LIVE SCORE | Viitorul - ACS Poli Timișoara 5-0. Artean e eliminat


02:30

Polonia dă de pământ cu Mitul Investitorului Străin. Ministrul polonez al Educației și al Științei "S-a terminat cu tratamentul privilegiat și cu ajutoarele acordate firmelor străine. Vom lupta mai presus de toate pentru interesele firmelor poloneze"


19:48

LIVE BLOG | Dinamo - CS U Craiova, ora 20:30! Derby-ul care le decide soarta "câinilor". Echipele de start


23:59

NOAPTEA MINȚII. Piața Lui Soros și Realitatea TV au cântat ieri seară "Mai bine SOROȘIȘT decât Comunist" Păi, măi analfabeților SOROȘIST înseamnă NEOCOMUNIST. Își bate joc REȚEAUA SOROS cum vrea de voi din cauza analfabetismului vostru


17:50

LIVE SCORE | Ziua românilor în La Liga! Toșca, titular în Derby-ul Andaluziei. Betis - FC Sevilla 0-0. Andone intră în scenă de la 19:30, în Leganes - Deportivo La Coruna


19:29

LIVE SCORE | Ziua românilor în La Liga! Leganes - Deportivo, de la 19:30. Andone, doar pe bancă. Betis - FC Sevilla 1-2. Toșca a jucat 75 de minute: imediat după ce a ieșit, echipa sa a luat gol


17:25

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII


23:59

O MĂSURĂ NECESARĂ. SALARIILE ACESTOR OAMENI SUNT DE MIZERIE. Salariile personalului nedidactic din învățământ, majorate. Aproximativ 53.000 de angajați vor avea creșteri salariale


23:56

Costi Ioniță "lovește" din nou! S-a cuplat cu o bunăciune, brunetă, pe care a dus-o direct acasă / Video paparaazzi


22:09

LIVE BLOG | Dinamo - CS U Craiova 2-1. Gustavo reduce din diferență. Penedo a apărat un penalty executat de Ivan, dar brazilianul a fost pe fază și a marcat


23:59

Majoritatea PSD+ALDE împreună cu minoritatea PNL+USR au votat în unanimitate să se taie cât mai multe păduri ca să exportăm lemnul brut la austrieci şi la alții ca ei


01:50

Parlamentari francezi cer recunoașterea Statului Palestina


18:32

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX


16:50

Monica Pop e pusă pe glume. Cum își distrează prietenii virtuali


19:19

Andra şi tatăl ei, duet emoţionant de Dragobete VIDEO


20:02

Spania, etapa a 24-a. Toșca, învins în derby-ul Sevillei. ACUM joacă Andone. Atletico – Barcelona, șocul rundei. Rezultate și clasament / VIDEO


16:49

Tenis: Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor la Dubai (ATP)


18:16

Superstiţii legate de ploaie. Ce se zice că se întâmplă dacă plouă cu stropi mari sau dacă stai în ploaie fără umbrelă


19:29

Arsenal a scăpat ușor de pe Allianz Arena! Bayern Munchen a PULVERIZAT-o pe Hamburg. La pauză era "doar" 3-0. Ce s-a întâmplat până la final


19:43

Internaționalii Ali Williams și James O’Connor au fost arestați pentru posesie de droguri


15:58

Unul mai….mărțișor decât altul! De 8 martie, Dorian Popa și Nick (N&D) se bat pe satisfacția femeilor cu aceleași arme


19:24

Zmeura de Aur 2017 | Care sunt cele mai proaste filme ale anului


23:59

Nicușor Dan :"Am fost plătit cu 300 - 400 de euro de Fundația Soros ca să merg la o conferință". Numai cu 300-400 de euro, Nicușor? Dar cei peste 120.000 de euro luați doar în ultimul timp de la FDSC.ro, pușculița lui Soros și a Norvegienilor?


19:18

Mihai Chirica: "Am susținut și voi susține mereu ideea unei democrații reale"


03:03

Zeci de manifestanți libanezi au protestat la granița cu Israelul


16:49

LIVE SCORE | Ziua românilor în La Liga! Toșca, titular în Derby-ul Andaluziei. Betis - FC Sevilla, de la 17:15. Andone intră în scenă de la 19:30, în Leganes - Deportivo La Coruna


19:56

Trei medalii pentru România la Balcianda de atletism în sală


20:01

Handbal feminin: CSM București, învinsă de Larvik cu 35-33, în Liga Campionilor


19:43

Liga 1, etapa a 25-a: Dinamo – CSU Craiova (ora 20:30, Digi, Dolce, Look). Finală pentru play-off. Echipele


04:08

Cum arătau cu adevărat geții. Miturile privind aspectul lor impunător au fost spulberate de specialiști


19:05

Irina Loghin își aniversează fiica. Ce mesaj i-a transmis artista


19:37

Marius Copil a ajuns în ultimul tur al calificărilor la Dubai


20:56

LIVE BLOG | Dinamo - CS U Craiova 2-0. Nemec face "dubla", după o centrare din prima a lui Palic! Oltenii, făcuți "șah-mat" în 15 minute


18:47

DIGI SPORT LIVE VIDEO ONLINE DINAMO-CSU CRAIOVA: Bătaie pentru play-off


01:01

ROMANII TERORIZATI DE UNGURI IN PROPRIA LOR TARA. Prefectul de Harghita spune ca romanii din zona sunt dominati de sentimente de neputinta, teama si parasire. Se estimeaza ca pana in 2021 vor mai ramane doar 29.000 de romani in judet


18:33

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO


19:50

Reacţii triste după ce o triplă campioană a murit la 33 de ani. "Cel mai dureros este faptul că a rămas fără mamă o fetiţă de 4 ani"


18:47

Pare un om cu chip normal, dar dacă îi vezi capul, te cutremuri. Este o eroare gravă a naturii! FOTO


19:18

Spania, etapa a 24-a. Toșca, învins în derby-ul Sevillei. Atletico – FC Barcelona, șocul rundei. Program, rezultate și clasament / VIDEO


23:07

Tânărul care a vizitat toate țările lumii oferă ponturi celor pasionați de turism. Cum poți să călătorești oriunde fără prea mulți bani


01:32

Hochei: Victorii clare pentru SC Miercurea Ciuc, Progym și Dunărea Galați, în Campionatul Național


23:59

ALLONS ENFANTS! Marine Le Pen vrea să scoată Franţa din federația progresistă numită UE. Le Pen "UE distruge Europa naţiunilor. Vom clădi o altă Europă"


00:01

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO


09:45

Horoscop Mihai Voropchievici 27 februarie - 5 martie 2017: Urmează o săptămână de furtună


19:37

Alertă de securitate în Germania! Un bărbat a intrat cu mașina în mai mulți pietoni


19:11

George Găman va conduce partida Gaz Metan - Steaua, din Etapa 25 a Ligii 1


18:35

TE CUNOSC DE UNDEVA 2017 LIVE VIDEO ONLINE: Transformări incredibile sâmbătă seara


06:24

Slovenia legalizează căsătoria între personale de același sex. Adopțiile le sunt însă interzise


23:37

Lăsatul secului de brânză pentru Postul Paștelui 2017. Tradiții și superstiții


02:25

Democrații americani l-au ales pe Tom Perez în poziția de președinte al Comitetului Național Democrat


15:28

LIVE BLOG | Dinamo - CS U Craiova, ora 20:30! Derby-ul care le decide soarta "câinilor"


19:49

Cu pieptul înainte! Cristina Dinu s-a calificat în finala turneului din Antalya


02:09

Atletism: România, doar locul 8 în clasamentul pe medalii la Balcaniada de la Belgrad


19:50

ACUZAŢII de ABUZ într-un dosar girat de procurorul Augustin Lazăr. Un român urmează să îşi piardă casa VIDEO


18:40

Ciclism: Greg Van Avermaet, învingător în cursa Omloop Het Nieuswblad


10:46

Doi actori români au rămas fără bani în Praga. „Fiecare cu nebunia lui”


04:27

Magistrații francezi au lansat o anchetă împotriva a doi suspecți, acuzați că plănuiau să plece în Siria


23:31

HOROSCOPUL PRIMĂVERII. Descoperă ce-ți rezervă astrele în carieră, dragoste, bani și sănătate în următoarele 3 luni


23:59

Donald Trump a revocat o directivă a lui Obama în privința folosirii toaletelor de către elevii transsexuali


23:59

Opriți Bolşevizarea învățământului Românesc. Continuă atacurile ONG-urilor lui SOROS pentru îndoctrinarea copiilor. Mai multe ONG-uri solicită MEN refacerea propunerilor de programe pentru gimnaziu pentru a ìndoctrina copiii cu ideologia soroşistă


16:49

"Mourinho îl sună regulat!" Informație EXPLOZIVĂ lansată de presa catalană! United încearcă transferul anului în această vară! Recordul lui Pogba va fi doborât


07:10

Terminalul în care a fost asasinat fratele vitreg al lui Kim Jong-un a fost declarat sigur de autoritățile malaeziene


23:59

FAKE NEWS LA PROGRESSIVE NEWS. DCNews dezvăluie cum A CENZURAT sau A MINIMIZAT presa progresisto-soroșiștă, ȘTIREA despre casa luată cu japca folosind acte false pe care Iohannis a pierdut-o în Justiție.


18:28

Consulul Azerbaidjanului şi soţia sa însărcinată, implicaţi într-un accident în Vaslui


17:33

Video VIRAL. Iată ce face această femeie în somn. Soţul nu poate dormi lângă ea


00:17

Semnificații istorice pentru ziua de 26 februarie


19:36

CSM București, în mare dificultate! Campioana României a pierdut meciul retur cu Larvik și se îndreaptă spre un sfert de finală cu Vardar Skopje


12:45

DINAMO-UNIVERSITATEA CRAIOVA LIVE VIDEO DOLCE SPORT. "Cîinii" sunt cu spatele la zid, meciul care îi poate scoate din play-off


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6332, afisate in 53 pagini.



ieri 06:07 CITATUL ZILEI